• Tweet

Proiectul de ţară pe care România pare a-l promova în etapa actuală, în absenţa altuia mai performant, este axat în modul cel mai lipsit de imaginaţie exclusiv pe lupta împotriva corupţiei şi pentru instaurarea unui stat de drept.

De fapt, acest aparent proiect de ţară nu este decât un biet paleativ folosit în aşteptarea unei inspiraţii mai bune care, din păcate, întârzie să se producă.
În acelaşi timp, însă, Ungaria - ţara cu care România s-a confruntat constant de-a lungul întregii sale istorii şi cu care este dintotdeauna în competiţie - a început, mai ales după 1989, proiecte de ţară deoasebit de importante, îndreptate în special împotriva României, fără să facă din corupţie o preocupare majoră. Se ştie că Victor Orban se află în fruntea unei oligarhii foarte puternice, că cei doi gineri ai săi controlează afaceri foarte importante şi că unul dintre ei a avut chiar probleme legate de corupţie. Nu putem avea certitudinea că această oligarhie ungurească este mai puţin coruptă decât cea românească.

Dacă luăm drept criteriu lungimea autostrăzilor pentru a măsura corupţia, atunci putem spune că motorul acestor autostrăzi s-a oprit în România la kilometrul 300, când a început vajnica luptă împotriva corupţiei. În Ungaria, autostrăzile au atins lungimea record de vreo 1.400 km, de trei ori mai lungă faţă de România, care este de două ori mai mare. Se presupune că un procent foarte important din costurile respective au intrat în conturile oligarhiei maghiare, pentru a o consolida, fără să se vorbească prea mult despre asta. Realitatea este că în Ungaria s-a dezvoltat o clasă de oameni de afaceri foarte puternică, pornindu-se cam de la acelaşi start apropiat de zero din România. Acum, aceşti oameni comandă ca pădurile româneşti să fie rase fără milă, pentru a le importa sub formă de lemn brut şi a le transforma în mobila pe care ne-o revând tot nouă, la un preţ de zeci de ori mai mare.

Cu aceeaşi eficienţă şi-au însuşit, prin falsificarea datelor istorice, cele mai importante clădiri şi nenumărate terenuri de sute de mii de hectare, folosind cele mai subtile metode, fără să le pese absolute deloc de lupta împotriva corupţiei, care pe ei nu-i atinge. Cea mai ingenioasă metodă, însă, este cea legată de unul din produsele de bază ale României. Ungurii cumpără grâul românesc sub forma lui elementară, îl transformă în cocă şi ni-l revând tot nouă procesat, pentru a câştiga mai mult decât dacă l-ar cultiva. În acelaşi stil, ungurii urmează să importe gazul care se va produce în România, venind de la Marea Negră, pentru ca o parte s-o folosească pentru propriile nevoi, iar o altă parte s-o revândă altora, cu un beneficiu substanţial şi în aşa fel încât gazul să le iasă gratis, plus un câştig suplimentar.

În acest timp, românii - totalmente deficitari în afaceri - au preocuparea majoră de a arăta lumii cât de eficienţi sunt în lupta împotriva corupţiei şi cât de bine ştiu să-i elimine pe oamenii lor de afaceri, făcându-i să zacă prin închisori, aşa cum au procedat cu Ioan Niculae, pe care l-au excutat, distrugându-i afacerea în dauna unui oraş întreg, prin introducerea-n şomaj a circa 20.000 de oameni. Şi aceasta fără să-l folosească la justa sa valoare pe acest specialist în materie de afaceri productive, sancționându-l eventual în mod adecvat și recuperator. Rezultatul este acela că îngrăşămintele pe care acesta le producea în România vor fi produse de aici încolo de unguri cu gazul nostru, iar noi le vom importa din Ungaria. Ca urmare, România va pierde de mii de ori mai mult faţă de pretinsul prejudiciu, cu totul derizoriu, provocat iniţial de Ioan Niculae.

Aplicând aceeași logică putem ajunge la concluzia legitimă că, dacă în momentul imensului scandal internațional privind trucarea motoarelor Diesel, uzinele Volkswagen ar fi fost sub steag românesc, acum ar fi încetat demult să mai existe, iar conducătorii săi ar fi sub tirul acuzator al procurorilor, cu toate averile atât de bine sechestrate, încât să nu mai poată face nicio mișcare productivă de redresare. Nici Germania și nici Ungaria nu s-au pus, însă, în asemenea situaţii şi nu au comis imensa greşeală de a distruge afacerile întreprinzătorilor proprii în dauna interesului naţional. De asemenea, ştiind că prima condiţie care se pune când te prezinţi în faţa concurenţei este aceea de a oferi o imagine cât mai cinstită şi mai credibilă, ungurii nu s-au defăimat singuri, că sunt nişte corupţi, dându-se în mod stupid în spectacol în stilul sinistru practicat de Monica Macovei.

Ungurii nu au înlesnit nici rapoarte de evaluare întocmite tot de ei, pentru a se îndrepta sub ștampila americană împotriva țării lor, în cadrul unui obscur joc mediatic. Ba din contră, au căutat cu abilitate să cultive pentru ţara lor aparenţe cât mai onorabile. Ca urmare, Ungaria - cu toate că încalcă flagrant toate regulile - nu are împotriva sa rapoarte de evaluare americane tot așa de virulente și voluminoase precum cele îndreptate împotriva României.

Vom recurge la o glumă pentru a arăta în mod plastic diferenţa esenţială dintre România şi Ungaria în materie de corupţie. Pentru a strica imaginea excelentă de care se bucură ţara maghiară şi a o face similară cu cea a noastră, am putea trimite la Budapesta comandoul compus din cei doi cavaleri ai justiției absolute: Preşedintele Iohannis şi Codruţa Kovesi. Pe rectangularul nostru preşedinte, pentru a-i convinge teutonic că legile justiţiei pe care acesta nu vrea să le schimbe în România sunt cele mai bune din lume şi că, deci, trebuie aplicate întocmai şi în Ungaria. În sfârşit, pe iubita noastră Codruţa, acum pe deplin disponibilă după revocare, pentru a arăta că Victor Orban este mai corupt decât Liviu Dragnea.

În consecinţă, folosind valoroasa experienţă obţinută în România, să-l bage pe Victor Orban la închisoare cât mai repede, pe baza unui dosar aşa de bine ticluit, cu ajutorul specialistului Portocală, încât nici cel mai bun avocat din lume să nu-l mai poată scăpa. Scopul acestei glume este de a pune în evidenţă marea relativitate a legilor şi a efectelor respective. Dacă în ţara noastră ar funcţiona legile maghiare, atunci România ar fi considerată un stat de drept deopotrivă de onorabil ca al Ungariei. De asemenea, dacă în Ungaria ar funcţiona legile din România, atunci ţara maghiară ar fi considerată în mod inevitabil o ţară tot atât de coruptă precum România. Din fericire pentru ea, Ungaria se conduce în mod suveran după propriile sale legi. Pe baza acestor legi, Victor Orban, sprijinit de o armată bine consolidată de oameni de afaceri imunizaţi legislativ împotriva corupţiei, urzeşte cele mai devastatoare planuri de dezmembrare a României, jucând la toate capetele posibile: şi cu americanii, şi cu europenii, dar mai ales cu ruşii, fapt deja de notorietate.

Incontestabil că lupta pentru combaterea corupției este un imperativ deosebit de important. Este, însă, tot așa de important ca această luptă să se ducă în așa fel încât mediul nostru de afaceri (referindu-ne în mod strict la acest mediu) să nu fie vulnerabilizat în mod inutil, neproductiv și necompetitiv prin punerea în aplicare a celor mai întortocheate legi din lume, socotite imuabile și intangibile într-un interes care nu este al nostru.

România nu va fi absolut deloc avantajată, dacă după finalizarea nobilei lupte pentru combaterea corupției, va rămâne cu o clasă de întreprinzători în așa fel diminuată, încât să nu mai poată opune nicio rezistență în fața concurenței externe şi mai ales împotriva concurenţei maghiare. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în același timp, România este nevoită să țină cont și de complicatele imperative ale geopoliticii actuale, cu o evoluție deosebit de periculoasă pentru viitorul său, tot din cauza antagonismului maghiar. Având în vedere, deci, cele două categorii de imperative - cele legate de corupție și cele legate de situația geopolitică -, se pune în mod firesc următoarea întrebare: care este compromisul cel mai echilibrant și mai avantajos pentru a ajunge la performanța respectării primordiale a interesului național?

Valeriu Verbi