• Tweet

Săptămâna trecută a fost cu siguranță cea mai neagră pe care a trăit-o Europa în ultimii ani. La o zi după ce un imigrant afgan a fost acuzat că a înjunghiat letal un băiețel de doi ani în Germania, Axel Rudakubana a fost condamnat la 52 de ani de închisoare fiindcă le-a ucis la Southport pe Alice, Bebe și Elsie, trei fetițe engleze a căror vârstă însumată era de 22 de ani.

Instanța a auzit cum Rudakubana le-a spus polițiștilor imediat după omoruri: „E bine că copiii ăia sunt morți [...] Sunt foarte bucuros [...] foarte fericit". Lucrul despre care n-am auzit prea mult e măsura în care aderă el la extremismul islamic - sau infirmarea acestui aspect. Ce știm sigur e că în dormitorul lui a fost găsit un manual de instrucție al Al-Qeada și că a fost încredințat în două rânduri în 2021 programului de prevenție antiterorist, o dată fiindcă postase pe internet imagini cu colonelul Ghaddafi și o dată fiindcă cercetase atrocitatea de la Podul Londrei din 2017, când o celulă de teroriști islamiști a omorât opt oameni. Dar mai știm și că - fiindcă BBC și alte publicații încearcă să evidențieze cu disperare faptul - era „obsedat" de Adolf Hitler și avea „un interes legat de Germania nazistă".

În relatările presei despre atacul din Southport regăsim nuanțele aceleiași disimulări care caracterizează relatările despre o altă atrocitate, petrecută în vara lui 2023 în localitatea franceză Annecy. Cu acea ocazie un bărbat înarmat tot cu cuțit și-a făcut de cap la un loc de joacă, înjunghiind mai mulți preșcolari, până când a intervenit un trecător. La numai câteva ore, mai multe publicații au relatat că suspectul era un refugiat creștin din Siria, fiindcă asta le spusese el polițiștilor.

Însă adevărul a ieșit la lumină mulțumită lui Henri d'Anselme, trecătorul care a oprit vărsarea de sânge. El chiar e un creștin autentic - se afla la Annecy special pentru un pelerinaj la diverse catedrale - și a dezvăluit luna trecută într-un interviu ce i-a spus un magistrat implicat în caz.

Abdalmasih Hanoun pare să fi dezertat din armata siriană pentru a lupta alături de ISIS, numai că a intrat rapid în conflict cu jihadiștii și, temându-se să nu-l omoare, a fugit în Europa și a solicitat azil politic. Pare că între timp i se spusese că va avea mai multe șanse să primească azil dacă se va declara creștin sau homosexual. A optat pentru prima variantă și a intrat astfel în Suedia în calitate de creștin fugind de persecuția religioasă.

Tot în creștin a optat să se camufleze și Emad al-Swealmeen, irakianul de 32 de ani care a pretins că se convertise de la islam pentru a putea rămâne în Regatul Unit. A fost ucis de propria lui bombă în 2021, înainte să apuce s-o detoneze într-o maternitate din Liverpool.

Și libianul care s-a sinucis cu o bombă la stadionul din Manchester în 2017, omorând în același timp 22 de tineri, reușise să-și păcălească țara adoptivă că era mândru să trăiască în Vest. În realitate însă, Salman Abedi fusese crescut într-o „gospodărie islamică strictă" din Manchester de către un tată care n-a renunțat niciodată la islamism, același islamism care îl forțase să fugă din Libia lui Ghaddafi în 1991.

În ultimul deceniu Europa a rămas la fel de încăpățânată ca întotdeauna în refuzul ei de a se confrunta cu extremismul islamic. Iar acest lucru în ciuda atentatelor islamiste letale comise pe tot cuprinsul continentului în acest răstimp: Barcelona, Bruxelles, Paris, Londra, Mannheim, Strasbourg, Reading, Nisa, Marsilia, Viena, Oslo, Arras și Solingen.

Dar au mai fost și alte incidente, dintre acelea pe care Europa credea că le eradicase în urmă cu 80 de ani: o „vânătoare de evrei" la Amsterdam, niște sinagogi arse prin Franța, evrei bătuți la Londra și, la Berlin, avertismentul poliției ca evreii să-și „ascundă" identitatea în anumite cartiere.

Făptașii sunt noii antisemiți ai Europei, după cum explica în noiembrie șefa poliției din Berlin. „Există anumite cartiere în care majoritatea localnicilor sunt de origine arabă și au și simpatii pentru grupări teroriste", a declarat ea. „Acolo este exprimat fățiș antisemitismul contra oamenilor de credință mozaică."

La fel e și în Franța, unde are loc un exod necontenit al evreilor începând din 2012, atunci când un islamist s-a filmat împușcând letal trei copii la un loc de joacă al unei școli evreiești din Toulouse. În urma acelei atrocități UE a demarat un sondaj privind antisemitismul pe continent și a descoperit că în ultimii cinci ani cazurile similare căpătaseră o amploare spectaculoasă. Respondenții evrei din opt țări - inclusiv Franța, Germania și Regatul Unit - au afirmat că musulmanii „cu vederi extreme" și indivizii cu „vederi politice de stânga" sunt responsabili pentru cele mai grave abuzuri.

UE își îndemna atunci statele să se apuce „urgent" de combaterea antisemitismului. Nu că ar fi ascultat-o cineva. Resurgența antisemitismului în Europa n-a prea suscitat în acest secol vreo senzație de urgență - și chiar mai puțină onestitate.

Adevărul terifiant e acela că Europa nu are nici cea mai vagă idee cum să combată răspândirea islamismului pe întregul continent. Este o ofensivă bifurcată a islamismului, una pe care observatorii francezi ai curentului extremist o denumesc „tăierea capului și tăierea limbii". Tăierea capului înseamnă uciderea propriu-zisă a inamicului; tăierea limbii desemnează reducerea lui la tăcere pe plan intelectual, fie prin amenințări cu moartea, fie prin acuzația de „islamofobie" care poate duce la sfârșitul carierei [și implicit la privarea cuiva de mijloacele sale de trai - n.trad.].

Europenii sunt în acest moment înspăimântați până să și vorbească despre islam, căci de criticatul vreunui aspect al religiei nici nu poate fi vorba. În definitiv cine vrea să sfârșească precum dascălul francez Samuel Paty [decapitat pentru o imagine cu profetul Muhammad prezentată la clasă - n.trad.], regizorul olandez Theo van Gogh [împușcat și apoi tăiat gâtul pentru un film despre oprimarea femeii în islam - n.trad.] sau personalul de la Charlie Hebdo [împușcați pentru caricaturi - n.trad.]? Cu toții uciși de mâna „fasciștilor islamici", o termen inovator cu care a venit în 2006 președintele american George W Bush, dar care n-a ajuns să prindă vreodată în Europa.

E incomparabil mai facil să găsești „fascism" prin alte părți, de pildă în SUA, unde și Donald Trump și Elon Musk au fost etichetați recent ca atare. Ultimul a fost catalogat de istoricul german Jens-Christian Wagner, administratorul memorialului de la Buchenwald, „un extremist dement și de dreapta". El l-a și sfătuit pe Musk să „ia o carte de istorie și să se retragă trei zile, să citească cartea de istorie și, te rog, să taci cu otrava pe care o răspândești".

Wagner, ca mai toată elita progresistă a Europei, pare să creadă că Musk e un nou Hitler în devenire - că doar a făcut salutul nazist [aluzie la un gest complet scos din context de extrema stângă - n.trad.]. Soluția lor este să închidă X, rețeaua socială pe care o administrează Musk și prin intermediul căreia, în opinia lor, el își diseminează „otrava".

Dar, dacă va fi interzisă X, vor înceta sinagogile să mai ardă până-n temelii? Vor înceta vânătorile de evrei? Vor înceta atentatele cu cuțite? Nu. Atunci, ce le-ar putea opri? La întrebarea aceasta Europa nu are un răspuns.

Articol de Gavin Mortimer (scriitor britanic stabilit în Franța), pentru publicația britanică The Spectator