• Tweet

Zilele trecute, un fost coleg de muncă de la ICE Felix (Fabrica de Calculatoare Electronice unde mi-am petrecut o bună parte din viață), m-a adăugat pe un cunoscut site de socializare în grupul nostalgicilor care s-au format profesional la această întreprindere. Lăsând la o parte emoțiile regăsirii virtuale cu persoane de care nu mai știam nimic de aproape trei decenii, mi-am reamintit cu drag de locul unde m-a prins revoluția română.

Pe 21 decembrie 1989, conștiicios de obicei, eram ca la muncă, în atelierul lui nea Grama din cadrul ICE Felix, așteptând cu nerăbdare evoluția evenimentelor de la Timișoara. Dintr-o dată, secția a fost cuprinsă de vânzoleală, colegii peceriști pregătindu-se urgent de plecare. Activul de partid al întreprinderii hotărâse șă scoată lumea în stradă, la mitingul de suținere a tovarășului din fața Comitetului Central al PCR. Am fost lăsat în secție, pentru că refuzasem cu încăpățânare să devin membru PCR, dând dovadă de-a lungul vremii de o atitudine nedemnă la acțiunile organizate de biroul organizației de bază.

Așadar, ca să prindă curaj, veteranii secției au luat câte o dușcă zdravănă de tărie înainte de a pleca. Eu am așteptat rezultatele mitingului cu urechea lângă un radio. Am știut că totul s-a terminat, când transmisiunea s-a intrerupt cu un vuiet asurzitor în difuzor. A doua zi dimineață, toată platforma Pipera, tineri și bătrâni, membri de partid sau nu, ieșea să-l alunge pe Ceaușescu. În apropierea Palatului Regal, un cordon de soldați postați în fața noastră, a tras rafale în aer. Lumea a fugit speriată în toate părțile.

Îngerii vestitori ai democrației erau electronici

După aproape trei decenii de la aceste evenimente, la îndemnul și presiunea CEDO, redeschiderea dosarelor Revoluției a lăsat opinia publică să tragă cu ochiul la niscai amănunte care au declanșat căderea dictatorului. Odată cu emiterea ordonanței de redeschidere unuia dintre dosare, presa a început să speculeze pe marginea unor rapoarte, mărturii și nume neluate în seamă în ancheta inițială.

Pe una dintre cele 62 de pagini ale ordonanţei, apare declaraţia unui ofiţer din cadrul unităţii speciale destinată "Războiului Psihologic" şi asigurarării cu tehnică de propagandă. Acesta confirmă faptul că din unitatea sa au fost trimise mai multe autospeciale cu rolul de a amplifica sunetul în piaţă. Acestea au fost sursa vuietului care a destrămat mitingul lui Ceauşescu - "asemănător cu cel produs de formaţiuni de avioane, elicoptere sau tancuri."

"La data de de 21 decembrie 1989 de la unitatea mea au fost trimise mai multe autospeciale care au avut rolul de a amplifica sunetul. Autospecialele au fost sursa sunetului auzit atunci când adunarea populară organizată în Piaţa Palatului s-a dezorganizat iar participanţii au început să fugă", declara colonelului-inginer Dumitrescu Ionel, ofiţer 1 în cadrul U.M. 02487.

S-a vorbit în presă despre un posibil război psihologic declanșat în 21 decembrie 1989, sub nasul lui Ceaușescu, de subordonații unui personaj cel puțin grotesc, la vremea aceea, ofițer la Centrul Tehnic de Acțiuni Psihologice din cadrul Statului Major General al MApN, actualul general (r) Alexandru Grumaz. Fost adjunct al directorului STS și subsecretar de stat, Grumaz a ajuns în cele din urmă consul general în China. Deși numele său nu a fost menționat în dosarul Revoluției deocamdată, CV-ul generalului Marcel Opriș, director ( unde credeți ?) tot la STS, menționează că acesta ar fi făcut parte din unitatea U.M. 02487, șef autostație radiodifuziune.Surse din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale afirmă că cei doi îngeri vestitori cu trompete electronice nu ar fi legați doar de activitatea profesională, ci că Grumaz ar fi chiar nașul de căsătorie al lui Opriș.

În spatele gărzii de onoare

Privind înapoi cu nostalgie, îmi aduc aminte că în vara anului 1987 am fost în apropierea trompetelor vestitoare ale Apocalipsei. La vremea aceea, UM 01278 Someșeni, unitatea de protocol a Armatei a IV-a, pregătea intens vizita de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu în județul Cluj. Generalul Iulian Topliceanu ordonase ca garda de onoare care trebuia să-l întâmpine pe Comandantul Suprem să fie perfect echipată, fiindcă de instrucție și repetiții nu mai se punea problema. Termenul era prea scurt. Subofițerii de la intendență au ales cu grijă cele mai noi arme, uniforme și bocanci. Până și bonetele trebuia să fie aceiași nuanță kaki, pentru a nu deranja ochiul șefului cel mare. Armele, scoase de la "stoc", erau atent verificate și pregatite, la fel și baionetele, livrate cu noul tip de mâner din materiale compozite refolosibile. Fiecare pistol-mitralieră era demontat și se scotea închizătorul pentru a nu putea fi folosită.

Nicolae Ceaușescu a ajuns pe stadionul central din Cluj Napoca, burdușit cu oamenii muncii și cu tinere purtătoare de plăcuțe sau dansatoare tematice. La coborârea din elicopter, l-am întâmpinat noi, adică garda de onoare compusă din soldați ai Regimentului de protocol UM 01278 și componenți ai Detașamentelor pentru Apărarea Patriei. Pe iarba verde a stadionului au coborât pe rând două elicoptere mari din care au fost debarcați înalți oficiali comuniști și un elicopter elegant Delfin, din care a descins Nicolae Ceaușescu ( aceeași aeronavă care, doi ani mai târziu avea să-l poarte spre moarte). Comandantul gărzii, maiorul Vădeanu, a condus festivitatea impecabil. A fost pentru prima dată când am remarcat în spatele gărzii, autospecialele cu goarne de amplificare ale armatei. La Cluj Napoca, pe stadion, nu au fost folosite.

Urale pe bandă magnetică

Ne-am întors la Someșeni, pe seară, frânți de oboseală. A urmat o dezechipare rapidă, uniformele "stoc" fiind aruncate neglijent într-o magazie claie peste grămadă. Soldații înfometați se grăbeau la masă. Credeam că aventura luase sfârșit și Ceașcă s-a întors la București. Nici vorbă. Noaptea pe la trei, unitatea era în alarmă de luptă. Platoul unității, luminat ca ziua, colcăia de militari. Ceaușescu se răzgândise și, a doua zi, comandase o nouă vizită de lucru la Tîrgu Mureș, prinzându-i nepregăți pe oficiali. Uniformele amestecate au fost îmbrăcate rapid. Cine să mai potrivească nunanțele noaptea, la lumina reflectoarelor ?

În cea mai mare viteză, treziți cu noaptea în cap, cu ochii ca cepele, soldații UM 01278 luau micul dejun într-o cazarmă din Tîrgu Mureș. Ne aștepta o zi lungă, într-o piață mică burdușită cu oameni și pancarte. La stânga se agitau de zor elevii unor școli în uniforme albastre. Repetau uralele standard. Iar în dreapta gărzii, un ansamblu de călușari executau dansuri tematice. Mureșenii aduși cu arcanul în piață priveau tăcuți. Degeaba se chinuiau activiștii să-i însuflețească pe oamenii muncii. Elicopterele au sosit exact în aceeași ordine ca la Cluj, numai că, de această dată, au aterizat mai aproape unul de celălalt. A trebuit să ne aplecăm în față, cu arma în onor și cu baionetele îndreptate spre Comandantul Suprem, pentru ca vârtejul elicelor să nu ne dărâme. Uniformele aranjate cu grijă ne-au fost aproape smulse. Pancartele zburau în toate părțile. O femeie s-a ales cu capul spart de la un panou desprins.

Atunci am văzut la ce foloseau trompetele de pe autospeciale armatei. Aplauze și urale electromagnetice se ridicau din spatele gărzii de onoare. Difuzoarele vibrau din toate membranele pentru a-l convinge pe iubitul conducător că e primit bine în ungurime. Nea Nicu a plecat repejor și părea foarte nemulțumit de primirea de la Tîrgu Mureș. După numai doi ani, aceleași goarne mânuite de apeviștii Grumaz și Opriș aveau să dea semnalul căderii regimului Ceaușescu. Rămâne de văzut dacă a fost ordin sau doar întâmplare și dacă cei doi au fost un fel de heruvimi electronici ai democrației sau nu.

Eduard Ovidiu Ohanesian