Lista lui Soros. Cum au actionat in România pionii magnatului dezavuat international
Postat la: 24.01.2018 |
George Soros a admis că s-a implicat în țări comuniste, sprijinind financiar oponenții regimurilor respective. Având în vedere că Soros a înființat Grupul de Dialog Social chiar în 31 decembrie 1989 și Fundația pentru O Societate Deschisă în primele zile ale lui 1990, este greu de crezut că primii membrii „s-au nimerit" să fie acolo și că „scena" nu fusese pregătită încă de pe vremea regimului Nicolae Ceaușescu.
Ascensiunea lui George Soros a început în anii '80, atunci când în Statele Unite au apărut o mulțime de ONG-uri cu nume foarte interesante: „National Endowment for Democracy", „Freedom House", „National Democratic Institute" sau „Open Society Institute".
Conform unei anchete jurnalistice, toate acestea au acționat direct și în România, chiar la începutul anilor '90, beneficiind de fonduri uriașe, de ordinul a milioanelor de dolari.Toate, însă, sunt legate direct CIA, pe care agenția le-a „privatizat", George Soros fiind unul din beneficiari. Lovitura era genială: SUA puteau să se implice în alte țări, fără să mai fie acuzată de „amestec în treburile interne ale unui alt stat", pentru că la mijloc era vorba despre „societatea civilă".
Revenind la România, Soros a venit personal la București în 1990, prima oprire fiind la sediul Grupului de Dialog Social, acolo unde s-a întreținut cu Silviu Brucan și ceilalți membri fondatori: Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Gabriel Andreescu sau Stelian Tănase.
Dacă nu s-a implicat personal, George Soros a avut reprezentanți direcți în conducerea „societății civile". Primul reprezentant direct al lui George Soros în România a fost Sandra Pralong (Sandra Marilyn Andreea Budiș), persoană care, nu întâmplător, a emigrat din România în anii '70. Andreea Pralong a fost consilierul președintelui Emil Constantinescu.
Din 1990 și până acum, George Soros a dezvoltat o adevărată rețea de ONG-uri, cu care a acaparat noul concept de „societate civilă", necunoscut românilor, astfel că a reușit să influențeze, în mod major, deciziile la nivel guvernamental. Pe lângă GDS și Fundația Soros, s-au dezvoltat o puzderie de ONG-uri legate de numele magnatului american.
Enumerăm doar câteva din ONG-urile apărute după 1990: „Soros Advising and Placement Center", „Soros Educational Advising Center" , „Uniunea pentru Reconstructia Romaniei", „Centrul de Parteneriat pentru Egalitate", „Centrul pentru Dezvoltare Economica", Fundatia „Concept" , „Centrul pentru Drepturile Omului - București", „Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH)", „Asociația „Pro Democrația", „Societatea Academică Română" etc, care la rândul lor au „născut" alte ONG-uri.
Printre membrii acestor organizatii găsim foști miniștri, consilieri ai președinților României, directori de instituții ale statului, jurnaliști influenți. De remarcat este că trei din cei patru președinți ai României au sau au avut consilieri oameni din cercul lui Soros.
Lista completă a beneficiarilor burselor Soros nu a fost niciodată făcută publică. O listă a fost avansată de Ziarul Ziua.
Iată o listă cu o parte din foștii sau actuali membri ai Grupului de Dialog Social, ai Fundației pentru O Societate Deschisă sau ai altor ONG-uri afiliate Open Society Romania Network. Datele prezentate pe noi pot fi verificate și sunt publice.
Sandra Pralong - fost consilier al președintelui Emil Constantinescu
Alexandru Lăzescu - fost director al TVR
Andrei Pippidi - istoric, membru în Comisia care a elaborat Raportul Tismăneanu și Raportul Elie Wiesel privind participarea României la Holocaust
Vladimir Tismăneanu - politolog,președinte al Comisiei Prezidentiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România
Andrei Pleșu - scriitor, Ministru al Culturii(28 decembrie 1989 - 16 octombrie 1991), Ministru de Externe (29 decembrie 1997 - 22 decembrie 1999), membru al CNSAS(2000 - 2004), consilier al președintelui Traian Băsescu ( decembrie 2004 - mai 2005)
Catrinel Pleșu - fost director, Centrul Național al Cărții, din cadrul ICR (2009 - 2012)
Mihai Șora - filosof, Ministrul Educației (decembrie 1989 - 28 iunie 1990)
Renate Weber - consilier al președintelui Traian Băsescu, (2004 - 2005) europarlamentar PNL.
Liviu Antonesei - scriitor, jurnalist
Alin Teodorescu - sociolog, primul președinte al GDS, consilier al premierului Adrian Năstase, Ministru cancelar, șeful Cancelariei Primului Ministru Adrian Năstase, fondator IMAS
Andrei Marga - filosof, Ministru al Educației (1997 - 2000), Ministru de Externe (mai 2012 - august 2012), președinte al ICR (septembrie 2012 - iunie 2013)
HR Patapievici - filosof, membru al CNSAS (2000 - 2004), președinte al ICR (2005 - 2012)
Mircea Mihaieș - critic literar, eseist, fost vice-președinte al ICR( 2005-2012)
Mihai-Răzvan Ungureanu - consilier al Președintelui Iohannis, fost ministru de externe (2004 - 2007), șed al SIE (2007 - 2012), premier al ROmâniei (februarie 2012 - mai 2012)
Cristian Pârvulescu - politolog, președintele Asociației „Pro Democrația"
Victor Rebengiuc - actor
Sabina Fati - jurnalist România Liberă, revista 22
Andrei Oișteanu - etnolog, antropolog, membru în Comitetul educațional al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel"
Andreea Pora - jurnalist
Teodor Baconschi - teolog, fost ministru de Externe, decembrie 2009 - ianuarie 2012, ambasador al României la Vatican, în Portugalia, San Marino. Secretar de stat în MAE(2005-2006), Consilier al Președintelui Traian Băsescu (2006 - 2007)
Monica Macovei - europarlamentar, fost Ministru al Justiției(2004 -2007), fost candidat la președinția României
Alina Mungiu - politolog, șef al Știrilor TVR (1997 - 1998), a fondat Societatea Academică din România, profesoară la SNSPA
Stelian Tănase - scriitor, președinte-director general al TVR, fost director al Realitatea TV
Laura Ștefan - membră a ONG-ului „Expert Forum", director în Ministerul Justiției( 2005-2007), a fost declarată expert - anticorupție de către Ambasada SUA
Adrian Cioroianu - istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității București, a fost unul din susținătorii introducerii Manualelor alternative, inițiativă a Fundației Soros. Fost senator, de Timiș, fost europarlamentar, fost ministrul de externe (aprilie 2007 - aprilie 2008)
Rodica Culcer - jurnalist, fost referent la Ambasada SUA de la București( 1985 - 1991), fost director al Știrilor TVR
Adrian Cioflâncă - cercetător științific, fost membru al CNSAS, coator al Raportului Tismăneanu și al Raportului Elie Wiesel.
Stere Gulea - regizor, fost președinte al TVR
Gabriel Liiceanu - filosof, director al Editurii Humanitas( fosta Editură Politică)Sorin Ioniță - politolog, fost consultant al Consiliului Europei, Băncii Mondiale și UNDP pe Europa de Est și Balcani; reprezentant al României ȋn Comitetul Economic și Social European (EESC), sectiunile Transport-Energie și Mediu-Agricultură, fost membru în Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice.
Smaranda Enache - președinte al ONG-ului Liga Pro Europa, fost ambasador al României în Finlanda (1998 - 2001)
Edward Hellvig - șef al SRI, fost director General al Institutului de Studii Sociale, Fost consilier al Ministrului de Interne, C. Dudu Ionescu, Fost consilier al lui Mugur Isărescu, fost deputat de Bihor, fost europarlamentar fost Ministru Dezvoltării Regionale și Turismului în Guvernul Ponta
Radu Filipescu - nepotul fratelui lui Petru Groza, membru fondator al GDS
Armand (Armant-Constantin) Goșu - istoric, fost consilier al Ministrului de Externe (2010 - 2012), fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru analiza Dictaturii Comuniste în România, fost director al Institului Român pentru Istoria Recentă
Dan Perjovschi - desenator, ilustrator
Mircea Toma - activist, ActiveWatch.
Mihail Bumbeș - istoric, co-fondator al ONG-ului Miliția Spirituală, cercetător în cadrul IICCMER. A obținut, prin Miliția Spirituală, o bursă de 30.000 de dolari de la CEE Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.
Claudiu Crăciun - politolog, lector al Catedrei de Științe Politice și Studii Europene de la SNSPA, fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Educației (2004-2009). Lucrarea sa „The Learning Government Research Project:Assessing Policy Making Reform in Romania" a fost editată sub auspiciile Open Network Society și a Centrului pentru Studii Politice din cadrul Universității Central Europene, ambele înființate de George Soros, mai notează Flux.md.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu