Mihai Viteazu nu a fost primul protagonist al unirii românilor. Un spaniol şi un ungur i-au luat-o înainte

Postat la: 25.06.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Manualele de istorie îl prezintă pe Mihai Viteazu ca fiind artizanul primei uniri a provinciilor româneşti, în anul 1600. Importanţa acţiunilor sale a fost pusă în valoare prin intermediul operelor literare ale paşoptiştilor, dintre care se remarcă „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul" a lui Nicolae Bălcescu.

În perioada comunistă, regimul ceauşist îl aşeza la loc de cinste pe voievod, în rândul conducătorilor de seamă ai neamului românesc. De atunci, imaginea lui Mihai Viteazu nu s-a schimbat mai deloc, fiind prezent în memoria colectivă în aceeaşi formă mitizată. Se pare, însă, că nu el a fost primul protagonist al unirii românilor, ci alte personalităţi, mai mult sau mai puţin cunoscute marelui public. Noi vă vom prezenta doi dintre cei care au plănuit unificarea provinciilor româneşti, ba mai mult, şi-au transpus ideile în realitate. Această ''unire'' urma să se facă, însă, sub sceptru străin.

Unul dintre aceştia (considerat a fi chiar primul) este Giovanni Battista Castaldo (1493-1563). Cariera lui a fost una impresionantă, remarcându-se prin calităţile sale ostăşeşti, în armata împăratului romano-german Carol Quintul. Castaldo urcă rapid în ierarhia militară, obţinând, în anul 1546, gradul de general. Cinci ani mai târziu, spaniolul a primit misiunea de a conduce trupele austriece în lupta antiotomană din Transilvania. În tot acest timp, majoritatea trupelor turceşti erau concentrate în Orient, cele din Ardeal putând fi uşor de învins. Generalul Castaldo devine, astfel, conducătorul de facto al Transilvaniei, pentru o perioadă de 5 ani.

În tot acest timp, Castaldo se implică în toate sferele de conducere ale Principatului, de la administraţie şi armată, până la domeniul politic. Astfel, noul conducător al Transilvaniei reuşeşte să îi înlăture de pe tron pe domnitorul Moldovei, Ştefan Rareş, şi pe cel al Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul. În locul acestora au fost numiţi apropiaţi ai generalului, care aveau, practic, rolul unor vasali aflaţi în slujba împăratului habsburgic.

Putem spune că aceasta a fost prima unire a provinciilor în care populaţia românească era majoritară. Ea l-a avut ca protagonist pe Giovanni Castaldo, care, cu această ocazie, îşi atribuie titlul de „Restituor Daciae" („Unificatorul Daciei"). Mai mult decât atât, din această perioadă datează medalii, care prezintă, pe revers, următorul text în limba latină: „Captis Subactis Fusisque Regibus Navarae Daciae Et Olim Persarum Turcarum Duce" („Regatele Navarrei şi Daciei, aflate sub stăpânire turcească, au fost cucerite, subjugate şi înfrânte"). În anul 1556, Castaldo este nevoit să părăsească Transilvania, pierzând puterea asupra teritoriilor cucerite în urmă cu doar 5 ani.

În anul 1595, Principele Transilvaniei, Sigismund Bathory (1572-1613), încheie un tratat la Praga, cu împăratul Rudolf al II-lea. Prin intermediul acestui document, Bathory dorea să fie numit „Principe al Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti". Primeşte această titulatură, însă, sub o altă denumire şi anume cea de „Principe Imperial". La scurt timp, Sigismund Bathory acţionează pentru a-şi pune în aplicare planul de aservire a Moldovei şi Ţării Româneşti. Într-o primă fază, reuşeşte să-l înlăture de la conducere pe domnitorul moldovean Aron Vodă, dând ordin ca acesta să fie otrăvit. Teritoriul dintre Carpaţi şi Nistru intra, practic, sub stăpânirea Principelui transilvănean.

În acelaşi an, 1595, o delegaţie a boierilor munteni, condusă de mitropoiltul Eftimie, pleacă spre Alba Iulia, din ordinul lui Mihai Viteazu. Intenţia domnitorului Ţării Româneşti era de a obţine sprijinul lui Sigismund Bathory în lupta antiotomană. Este semnat atunci un tratat de alianţă cu Transilvania, care acorda muntenilor ajutorul cerut, însă cu o condiţie: Ţara Românească să depună jurământ de vasalitate faţă de Sfântul Imperiu Romano-German, reprezentat prin Sigismund Bathory. Principele Transilvaniei devenea, astfel, conducătorul de facto al Ţării Româneşti, în timp ce Mihai Viteazul trebuia să se mulţumească cu rolul de locţiitor al tronului.

Prin urmare, Bathory reuşeşte să aducă sub stăpânirea lui atât Transilvania, cât şi Moldova şi Ţara Românească, transpunând în realitate una dintre primele idei de unire a provinciilor locuite de români. Sigismund Bathory îşi atribuie acum titlul de „Serenissim principe al Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei". Tulburările care au loc în Transilvania la sfârşitul secolului al XVI-lea, îl determină pe Bathory să renunţe, de mai multe ori, la tronul său. În 1596, după eşecul repurtat în Bătălia de la Keresztes, Principele se retrage la Praga, iar uniunea realizată de el la nordul Dunării de Jos se destramă. Doi ani mai târziu, la Mediaş, Sigismund renunţă la tronul Principatului Transilvaniei, în favoarea vărului său, Andrei Bathory.

După cum bine ştim cu toţii, următoarea încercare de unire a provinciilor româneşti a aparţinut lui Mihai Viteazul. De data aceasta, ideea i-a aparţinut unui român, nu unui cotropitor. E important, însă, de ştiut faptul că înainte de Mihai Viteazul au existat alte încercări de unire, cum au fost cele ale lui Giovanni Castaldo şi Sigismund Bathory. Toate cele trei acţiuni au avut efecte doar pe termen scurt, pentru că idealul unirii tuturor românilor a fost îndeplinit de-abia în secolul XX, sub sceptrul regelui Ferdinand I.