• Tweet

Familia Gupta, care este acum la un pas de a pune mâna pe Sidex Galați, un combinat cât un oraș, au reușit să „hipnotizeze" pe toată lumea, dar acum, Sanjeev, capul familiei, pune pe gânduri inclusiv marii analiști internaționali, care se întreabă dacă nu cumva „omul de oțel" are picioare de lut

Peste 15.000 de români sunt prinși la mijloc într-o combinație cu care nu ar trebui să aibă nicio legătură. Ei și familiie lor, în total, probabil, peste 50.000 de oameni, sunt parte dintr-o afacere impusă de birocrația de la Bruxelles și parafată în lumea financiară cețoasă din Londra și Mumbai, India. Combinatul Sidex, din Galați, ultimul combinat siderurgic de la granița NATO, cu peste 15.000 de angajați, trebuie vândut pentru că proprietarul lui, compania Arcelor Mittal, a devenit prea mare, după gusturile birocraților europeni.

Mittal, unul dintre cei mai bogați oameni din India, trebuie să vândă Galațiul pentru că vrea să cumpere un combinat în Italia, iar organismele europene spun că, dacă le-ar păstra pe ambele, ar deveni suficient de mare încât să amenințe concurența pe piața de profil. Și a găsit și cumpărător. O altă mare familie din India, familia Gupta. De meserie comercianți de orice, ei s-au remarcat, în ultimii ani, prin achiziții spectaculoase în domeniul metalurgiei, finanțate cu împrumuturi imense, unele dintre ele puse deja sub semnul întrebării, scriu cei de la Evz.ro si Capital.ro

Au început deja o serie de investigații asupra afacerilor familiei Gupta, care „survolează" România de aproape 20 de ani, fără să fi lăsat ceva remarcabil în urmă, cu excepția unor promisiuni pe măsura reputației de comerciant abil a lui Sanjeev Gupta, omul de bază din compania Liberty House, care ar urma să ia și combinatul din Galați. Aceleasi surse au aratat intr-o ancheta jurnalistica cum au promis investiții de 200 de milioane de euro, în siderurgie și transport naval, la Oltenița, și au sfârșit prin a administra 28 de hectare de pământ cumpărat nu se știe clar cum, un siloz și două plantații de lavandă și goji.

Sursa tranzacției dintre familia Mittal (Arcelor Mittal) și familia Gupta (Liberty House) pentru combinatul siderugic Galați este birocația de la Bruxelles. Mai precis, Comisia Europeană și autoritatea sa de concurență, care a decis că Arcelor Mittal nu poate să cumpere combinatul italian Ilva (pe care și-l dorește), fără să scape de o parte din celelalte active pe care le deține în Europa. Aceasta pentru că, au considerat cei de la Comisia Europeană, ar fi devenit suficient de mare încât să amenințe concurența de la nivelul pieței de profil din Europa.

Iar Mittal, prezent în mai multe țări din Uniune, a ales să renunțe tocmai la Sidex Galați. Ne-au spus asta chiar reprezentanții Comisiei Europene, într-un răspuns scurt la câteva întrebări lungi pe care le-am trimis. la oțelăria din Galați a aparținut exclusiv celor de la Arcelor Mittal. Această măsură este parte din angajamentele pe care compania și le-a luat pentru a garanta legalitatea achiziției combinatului Ilva. Este, de aemenea, atributul exclusiv al celor de la Arcelor Mittal alegerea cumpărătorului pentru oțelăria de la Galați", ne-au transmis reprezentanții Comisiei Europene.

Totuși, chiar dacă, așa cum e și normal, proprietarul actual al Sidex este liber să decidă cui vinde, aceleași reguli europene spun că nu e cazul să găsească un cumpărător ale cărui capacități să ridice semne de întrebare. Iar Comisia Europeană promite că va veghea asupra acestui aspect. „Rolul nostru, până în acest moment, este acela de analiza cât de potrivit este cumpărătorul indicat de Arcelor Mittal. Procedura de analiză este în defășurare și tocmai de aceea este prea devreme pentru a comenta asupra eventualelor concluzii pe care le va trage Comisia", mai spun cei de la Comisia Europeană.

Foarte important, până Comisia va lua o decizie, tot ce se întâmplă la Galați reprezintă responsabilitatea exclusivă a celor de Mittal, ca și în cazul în care Comisia ar decide să respingă vânzarea către familie Gupta. Acestea sunt singurele răspunsuri remise Capital și Evenimentul Zilei de către Comisia Europeană, deși întrebările acopereau o zonă mult mai largă. Iată-le:

● Cum se poate asigura Comisia Europeană că promisiunile de la Galaţi sunt reale de această dată?

● Există posibilitatea ca organismele europene să forţeze cumpărătorul la transparenţă corporatistă, dată fiind importanţa strategică a acestei achiziţii?

● Prin ce instrumente poate Comisia Europeană să securizeze soliditatea investiţiei, ţinând cont că grupul Gupta are un grad foarte mare de îndatorare, iar accesul la finanţare pare problematic?

● Cum se poate asigura Comisia Europeană de abilitatea cumpărătorului de a asigura funcţionarea neîntreruptă a producţiei în cazul deteriorării condiţiilor de piaţă?

● Poate Comisia Europenă să valideze capacitatea Gupta de a livra planul de investiţii pentru creşterea cu 50% a capacităţii de producţie şi repornirea unui furnal? În cazul în care nu are succes acest plan, combinatul se închide? Nimic în siderurgie, doar trading și pământ parfumat cu lavandă. Ascund ceva autoritățile române?

Aproape 20 de ani au trecut de când familia Gupta a călcat în România. Aproape că nici nu e atât de important că mai marele familiei, Sanjeev, încearcă acum să spună, ipocrit și previzibil, că habar nu avea despre afacerile pe care fratele său le desfășura în România.

Important e că, din 1999 până acum, familia Gupta nu a făcut nimic remarcabil. A avut un minim de patru angajați și un maxim de 50, care este înregistrat de doar doi ani.

De altfel, după cum arată răspunsurile transmise Capital și EVZ de către actuala Autoritate pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), indienii nici nu au cumpărat, la Oltenița, o afacere metalurgică, în adevăratul sens al cuvântului și nici un șantier naval, așa cum au susținut.

Tot ce au luat ei a fost pământ, transformat ulterior în pământ arabil și spațiu pentru silozuri. Concret, chestionat de Capital și EVZ în legătură cun privatizarea Turol (fostul combinat metalurgic Oltenița) și Navol (fostul șantier naval), AAAS nu pomenește o vorbă despre firmele Transdanube sau Evergreen, cele care au intrat în posesia terenului și dotărilor celor două întreprinderi.

Ori Transdanube și Evergreen, ambele controlate de familia Gupta, sunt cunoscute în Oltenița ca proprietari ai celor două firme, în care au promis că investesc peste 200 de milioane de euro.

Dacă nu ascunde ceva, AAAS ne indică faptul că atât Turol cât și Navol au trecut prin procese eșuate de privatizare, cu investitori din România, și apoi au intrat în lichidare. Deci firmele în sine nu mai aveau cum să fie vândute către indieni. Menționăm că noi am trimis întrebări explicite cu referire la firmele Trasdanube și Evergreen , respectiv la Turol și Navol, cerând informații în privința prețului de vânzare și a condițiilor impuse.

Ce am primit au fost răspunsuri referitoare la alți cumpărtători, ajunși, ca și Turol și Navol în lichidare.

Turol, spune AAAS, a fost privatizată în 2004, cu o asociere dintre societatea Timpuri Noi din București și o asociație a salariaților combinatului, care dețineau acțiunile emise în cadrului fostului program Mebo. Condițiile impuse cumpărătorului au fost să investească 2,5 milioane de euro pentru dezvoltare, în cinci ani, și să aducă un capital de lucru de 40.000 de euro, plus investiții în ecologizare de puțin peste 5.000 de euro. Cum acești cumpărători nu au venit decât cu cei 40.000 pentru capitalul de lucru, contractul a fost rupt de către AVAS. Potrivit inormațiilor oficiale, Turol a ajuns să fie radiată, deci nu ave cum să fie cumpărată de indieni.

În cazul Navol, fostul șantier naval ajuns și el la familia Gupta, privatizarea s-a făcut cu omul de afaceri Ioan Alexandru și, din motive asemănătoare cu cele care au dus la ruperea contractului pentru Turol, AVAS a redevenit acționar și apoi firma a ajuns în lichidare și a fost radiată.

V-am povestit în materialele trecute cum am fost la Oltenița și am găsit, în loc de laminorul și de șantierul naval promise, o plantație de lavandă și goji. Ce nu v-am povestit, până acum, este că obținusem, prin intermediari, și promisiunea directorului român al Evergreen, firma controlată de indienii care administrează rămășițele combinatului Turol, că vor răspunde la câteva întrebări, pe care le-am expediat prin e-mail.

Nici astăzi, la câteva săptămâni de la discuție, nu am primit un răspuns, iar reprezentanții firmei nu mai pot fi contactați pe nicio cale.

În orice caz, de la fața locului am reușit să aflăm, întâmplător, un lucru extrem de important. Nici măcar afacerea cu lavandă, care a răsărit în locul combinatului, nu aduce noi locuri de muncă. Cei care muncesc suplimentar acolo sunt tot angajații de la silozul din port, practic singura afacere care mai prezintă interes pentru indieni. Nici aceștia nu sunt foarte mulți, numărul lor variind între 40 și 60, anual, după cum am aflat de la Oltenița. Ca idee, când indienii au intrat peste rămășițele Turol și Navol, acolo mai lucrau. Încă 200-300 de oameni, la pază și întreținere.

Mai mult, un alt semn de întrebare, pe care am încercat să îl eliminăm cu ajutorul mesajului trimis prin email, este faptul că, deși cultivă lavandă și goji de doi ani, firma Evergreen nu a vândut, până acum, nimic, și promite că va face o rafinărie pentru producția uleiurilor de lavandă, deși nu au vrut să ne permită să vizităm șantierul acestei lucrări. În fapt, nimeni nu știe sigur dacă această rafinărie se construiește sau nu.

Nu în ultimul rând, potrivit propriilor declarații, cei de la Evergreen au investit circa 10 milioane euro în ecologizarea unei părți din pământul unde este acum lavandă și unde, anterior, fusese o central termică extrem de poluantă.

Care să fie noima pentru o investiție atât de mare în ecologizare și de ce, tocmai pe un astfel de pământ profund poluat cu hidrocarburi, să încerci să faci agricultură ecologică?

Și, dacă tot faci agricultură ecologică de ce să nu vinzi produsele astfel obținute?

Se mai face, până la urmă, și laminorul? Dacă nu, de ce să păstrezi în conducerea unei firme din agricultură ingineri metalurgiști?

Sunt întrebări care au rămas fără răspuns, pentru că oamenii de la Evergreen s-au răzgândit la fel de repede cum ne promisesră transparență maximă.

Prea multe scamatorii pentru magicianul Gupta? Se împrumută și la marii rivali

Aproape săptămânal, de luni de zile, presa internațională ridică întrebări în legătură cu afacerile familiei Gupta. Analiștii marilor publicații intrenaționale sunt greu de convins că o afacere axată zeci de ani exclusiv pe comerț cu diverse bunuri a ajuns, natural, să facă furori în industria metalurgică, un domeniu total diferit. Pentru că Liberty House, al familie Gupta, a făcut cu adevărat furori și a ajuns, în doar câțiva ani, să își atragă supranumele de salvator al industriei metalurgice din Anglia. Cu ce bani a făcut achiziții și, dacă tot le-a făcut, le poate gestiona pe toate? Acestea sunt întrebările pe care și le pune presa internațională. Recent, Financial Times se întreba dacă nu cumva Gupta are prea multe „farfurii" pe care să le ducă. FT amintește că, în doar trei ani, Gupta a construit un imperiu în metalurgie, cu afaceri pe 5 continente, venituri de 15 miliarde de dolari și 14.000 de angajați. Același prestigios jurnal financiar arată, însă, că sunt din ce în ce mai multe semne că Gupta are probleme cu lichiditățile. Cu un grad de îndatorare imens, nivelul datoriilor depășind cu mult veniturile anuale, nu este clar cât de frecventabil mai este Gupta pentru bănci, iar gesturile lui trădează un anumit tip de stres în această privință.

De exemplu, amintește FT, pentru a cumpăra topitoria din Dunkirk, Gupta s-a îndreptat pentru un împrumut de 160 de milioane de dolari către concurenții săi din domeniul comerțului cu produse metalurgice. A fost o mișcare care a pus pe gânduri analiștii financiari, în contextul în care o astfel de achiziție poate fi ușor finanțată de către bănci, acolo unde clientul este solvabil. Iar împrumutul a venit tocmai când fondul elevețian GAM, despre care am mai scris, se apropia de lichidare din cauza unor investiții direcționate spre afaceri ale lui Gupta. Un purtător de cuvânt al Liberty House a negat presupunerile potrivit cărora firma nu ar mai putea accesa canalele clasice de finanțare, dar întrebările rămân valabile.