Tehnocratii vor sa instraineze pe ultima suta de metri Apele Minerale ale României
Postat la: 14.11.2016 |
Una din cele mai importante resurse naturale din România este apa minerala. Iar acest atuu al tarii noastre va fi unul remarcabil cu cat forurile internationale de specialitate admit ca apa potabila va deveni o "valuta forte" a viitorului. Asta se va intampla atat pentru ca populatia este in continua crestere, cat si pentru ca se depreciaza din ce in ce mai mult calitatea apei, astfel ca izvoarele de apa minerala vor fi o sursa de o valoare incalculabila.
Desi se anunta o criza mondiala a apei, României ii lipseste vointa politica, sau tehnocrata - in cazul nostru -, pentru a pastra acest tezaur inestimabil in proprietatea statului nostru. Dupa scandalurile de la Compania Nationala a Sarii, de la Cuprumin si de la alte entitati detinute de Ministerul Economiei, acum apare in vizor un nou scandal de amploare, cel de la Societatea Nationala a Apelor Minerale (SNAM), ultima companie a statului român responsabila de gestionarea ultimei rezerve strategice aflate in proprietatea sa.
Surse importante au semnalat pentru Ziuanews ca tehnocratii corporatisti vor sa schimbe conducereile a aproape 150 de societati nationale pentru a le putea da pe mana multinationalelor. In graba lor, nu mai tin cont nici de legi pentru a face aceste schimbari. Unul dintre cazuri, cum spuneam mai sus, este si cel de la SNAM. Acest interes major al firmelor straine de a controla decizia in SNAM s-a reflectat prin noul Consiliu de Administratie, impus in urma unei selectii "profesioniste".
Noul CA a fost recrutat cu ajutorul expertului Vasile Luțai, CEO la Quest Advisors, ca o coincidenta, coleg la Aspen Institute cu Sorana Rodica Baciu, fost secretar de stat in Ministerul Economiei si responsabil de gestionarea activitatii SNAM SA. Dar sa vedem cum a selectat firma specializata conform ordonantei 109, in baza anuntului de rescrutare, care poate fi consultat AICI.
Aflam, mai departe, si care sunt cei cinci care vor gstiona interesele SNAM pentru urmatorii patru ani, administratori neexecutivi, desemnati de Ministerul Economiei. Sa mai spunem aici ca SNAM este pentru al doilea an consecutiv pe locul intai in topul firmelor din Bucuresti din punctul de vedere al profitului, deci nu discutam de o "gaura neagra a economiei", ci despre un contributor important la Bugetul de Stat.
Asadar, presedintele structurii este Mircea Dragos Dascalu, care este cetatean german, dar locuieste in Elvetia si lucreaza pentru compania multinationala Deloitte. Pe ce contracte lucreaza si in interesul cui, speram ca au aflat institutiile care monitorizeaza activitatea SNAM. Din CV-ul lui (in engleza, ca sa fie cat mai "transparent") lipsesc mai multe pagini, dar ceea ce am aflat e ca intre 2007-2014 s-a ocupat de facilitarea investitiilor straine in România, fapt care este posibil sa-l fi recomandat pentru acest post, mai cu seama ca multi investitori straini sunt interesati de apa minerala româneasca, datorita calitatii si cantitatii resurselor. Dascalu a mai contibuit in România la o colaborare Deloitte pentru un proiect de implementare a Nestle. Tot el face parte, ca membru fondator, din Asociatia Germana pentru Internationalizarea IMM-urilor, ce se doreste a fi o asociatie de sprijin a IMM-urilor, dar in realitate, o structura care nu face altceva decat sa promoveze interesele societatilor din Germania in România si nu invers, cum ar fi firesc.
Urmatoarea pe lista de membru al CA este Alexandra Popa, fost consilier al aceleiasi doamne Sorana Baciu, si care a fost selectata de colegul ei de la Aspen Institute, Vasile Luțai, cum spuneam mai devreme. Popa este economist, specializata in Finante si Marketing, dezvoltandu-si cariera mai cu seama in domeniul bancar. Ce legatura ar fi intre ingineria financiara studiata de aceasta si ultima resursa strategica si rgenerabila a României? Poate doar faptul ca se pricepe si la instrainarile de capital.
Un alt membru al CA este Carmen David, o colega cu Alexandra Popa. Cele doua fac parte si din alt Consiliu de Administratie, coordonat pana la plecarea din minister tot de Sorana Baciu: anume BTT SA. Din CV-ul (tot in engleza) retinem pasiunea ei pentru fotografie, dar si licenta in Drept obtinuta imediat dupa 1990 la o universitate particulara, ceea ce ne face sa punem la indoiala buna pregatire in domeniu.
Situatia devine de-a dreptul interesanta cu cat ajungem la urmatorul membru: Bogdan Andronic, adjunctul structurii de privatizare a ministerului (Departamentul pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului), doctor in stiinte economice la Iasi. Si Andronic e coleg cu Alexandra Popa in minister (aceasta fiind consilier al Secretarului de Stat, iar el e vicepresedinte al DPAPS), dar e coleg si in consiliul de administratie al SNAM. Dar, conform legii, doua persoane angajate ale autoritatii tutelare a unei companii (in cazul de fata Ministerul Economiei) nu pot detine simultan calitatea de membru al Consiliului de Administratie, conform OUG 109 din 2011 cu modificarile si completarile ulterioare (Art 28 prevede, la aliniatul 4: "In cazul consiliilor de administratie al caror numar de membri se incadreaza in prevederile alin. (1) nu poate fi mai mult de un membru din randul functionarilor publici su altor categorii de personal din cadrul autoritatii publice tutelare ori din cadrul altor autoritati sau institutii publice".
In fine, ultimul pe lista profesionistilor alesi de minister este Catalin Popescu, inginer hidrotehnist, cadru universitar, ce pare sa combine experientele privata, academica si institutionala.
Analizand, deci, cele cinci CV-uri ne intrebam care dintre persoanle mentionate respecta criteriile impuse de aceeasi Ordonanta 109 la articolele 28, alin (3) si 34, alin (3). Mai precis, care sunt cei doi membri ai CA care "sa aiba studii economice sau juridice si experienta in domeniu economic, juridic, contabilitate, de audit sau financiar de cel putin 5 ani" si care este membrul Comitetului de audit care este "independent si are competenta in contabilitate si/sau audit", conform OUG 90/2008 art 47, alin (1).
Ar fi pacat sa ajungem, in România, ca si in alte activitati economimce, sa ajungem sa cumparam apa minerala de la straini, scumpa si scoasa tot din subsolul nostru. Vom reveni cu noi date ale anchetei noastre.
Luca Iliescu
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
-
Dosarul fostului șef Hidroelectrica judecat pentru mită și sejururi de lux în Creta: Ce cere CAB de la DNA. Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de cununie al lui Sorin Grindeanu
Instanța Curții de Apel București a solicitat DNA sa precizeze daca "se are in vedere și acordul inculpatului de a parti ...
-
Cât sunt salariile la BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu are 88.648 de lei net. Lista lungă de sporuri și beneficii care vin pe lângă venitul standard
Membrii Consiliului de administrație al Bancii Naționale a Romaniei beneficiaza de indemnizații lunare nete cuprinse int ...
-
Motivările CCR care aruncă în aer conducerile TVR și Radio România: Săftoiu și Schwartz își pierd funcțiile
Motivarile celor doua decizii prin care Curtea Constituționala a declarat neconstituționala desemnarea majoritații polit ...
-
Viața imită arta: simboluri cabalistice ale sacrificiului de sânge în asasinarea lui Charlie Kirk
Autor: Dr. Heather Lynn Ne apropiem de implinirea unui an de la asasinarea lui Charlie Kirk. Ceea ce s-a intamplat la Un ...
-
Judecătorul CCR Bogdan Licu a recunoscut că și el a fost la Trupele de Securitate la Revoluție, ca Pahonțu. Obiectivul păzit de el în decembrie 1989 a sfârșit în flăcări
Bogdan Licu, actual judecator al Curții Constituționale a Romaniei, a recunoscut public ca Revoluția din Decembrie 1989 ...
-
Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice
Rusia a ajutat in secret Iranul sa dezvolte rachete de croaziera supersonice avansate, intr-unul dintre cele mai semnifi ...
-
Filmul complet: Cum ar ataca Putin Europa - pe ore și zile. Rusia ar deschide 3 fronturi cu NATO. România e pe hartă!
Experții dezvaluie faptul ca Putin ar putea ataca Europa și NATO, insa orice mișcare militara a Rusiei asupra unei țari ...
-
Vaccinarea anti COVID a fost nocivă pentru organismul uman: Cercetarea medicală care prezintă dovezi ale instabilității genomice postvaccinare
Un studiu publicat recent in revista medicala Medical Research Archives ridica semne serioase de intrebare asupra uneia ...
-
Contractele partidelor cu presa în 2026. AUR a devenit un jucător semnificativ. Trei firme încasează 80% din bani
Expert Forum a publicat luni raportul legat de cheltuielile partidelor cu propaganda politica, care arata ca in primele ...
-
Moscova a folosit avioane de evacuare guvernamentală de urgență. Televiziunea de stat rusă: "Trebuie folosite arme nucleare!"
In ultimele 36 de ore, conform FlightRadar avioane militare rusești au transportat oficiali guvernamentali din Moscova, ...
-
Dosarul se la Securitate al marelui Mirea Eliade: Legăturile cu legionarii, domiciliul forțat la Miercurea Ciuc și notele semnate de marele scriitor român
În arhiva Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, pe numele lui Mircea Eliade, exista doua dosar ...
-
Dosarul lui Pahonțu a fost găsit: Adevărul pentru rolul șefului SPP în timpul Revoluției din 1989. De ce nu a ajuns la CNSAS
Dosarul lui Lucian Pahonțu, unde se afla adevarul despre rolul avut de șeful SPP in timpul Revoluției din decembrie 1989 ...
-
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: A participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității
Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a facut parte din forțele de represiune contra manifestanților democratici in doua momente cr ...
-
Cercetător CNSAS face publice documente despre cel care l-a racolat pe Marian Oprișan.
Cercetator de marca al CNSAS Cristina Dobre face publice documnte cutremuratoare din arhiva CNSAS, acum despre jud Vranc ...
-
Medicul-șef săltat de procurori a recunoscut: Dibuită că a luat mită de 24 de ori în șapte săptămâni, condamnată cu suspendare și interdicție de a mai lucra
Medicul-șef de secție de la Spitalul Municipal Moreni, arestat preventiv in luna iunie, a recunoscut ca a primit bani de ...
-
Mamele care își ucid copiii: adevărul îngrozitor - Sacrificiile de copii din antichitate și modul în care societățile au inventat explicații pentru mamele care omoară
Autor: Dr. Heather Lynn Cum poate o femeie sa-și omoare copiii? Este acesta inca un semn al degenerarii societații noast ...
-
Marea înlocuire: nu mai este o teorie a conspirației legat de resetarea populațiilor
Cu mai multi ani in urma, la un post de radio britanic, un ascultator a adus in discutie tema marii inlocuiri. Realizato ...
-
Putin pariază pe timp. Semnificația victoriei rusești în războiul ucrainean în contextul istoriei Rusiei
De la inceputul campaniei Rusiei in Ucraina, in urma cu mai bine de patru ani și jumatate, o mare parte din comentariile ...
-
Fost spion care a ajutat un deceniu CIA să oprească atacuri teroriste, reținut de ICE. "Am fost trădat. Dacă cred că voi tăcea, se înșală"
Blerim Skoro, un refugiat kosovar care a petrecut un deceniu ajutand SUA sa opreasca atacurile teroriste dupa 11 septemb ...
-
Fost consilier al lui Anthony Fauci recunoaște că a încercat să ascundă documente despre finanțarea cercetărilor COVID-19
Un fost consilier al lui Anthony Fauci a recunoscut in fața justiției americane ca a participat la un complot menit sa i ...
-
Adevărata poveste despre topirea tancurilor rusești la graniță în '68 cu laserul românesc sub comanda lui Nicolae Ceaușescu
În 1968, Romania ar fi avut o arma secreta capabila sa opreasca tancurile sovietice: un laser atat de puternic inc ...
-
Rușii retrag sume record din bănci, temându-se că Kremlinul le va confisca depozitele pentru a finanța războiul
Rușii retrag miliarde de ruble din sistemul bancar al țarii - un flux record de ieșiri de numerar pe fondul intensificar ...
-
Amenințare pentru aliații NATO: Rusia instalează baze secrete pentru a lansa drone cu rază lungă de acțiune
O investigație realizata de publicația The Telegraph scoate la iveala faptul ca Rusia a instalat cateva baze secrete dot ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu