• Tweet

Naraţiunea despre victoria Ucrainei în războiul cu Rusia începe să intre serios la apă în SUA (vezi New York Times - Michael Schwartz, Mark Santoro, Michael Levenson - "Ukraine war's geographic reality: Russia seizes much of the east", 10.05 2022, dar şi alte articole din acelaşi cotidian, referinţă absolută a establishment-ului american).

Până şi oficialii americani au renunţat treptat şi aproape total în ultimele zile să mai anunţe marile succese ale ucrainenilor pe câmpul de luptă. În România, membră NATO şi aflată sub un tratat recent (promulgat la 16 iulie 2021) de cooperare militară cu Ucraina, am asistat, după 24 februarie a.c., la un concurs mediatic pe tema indiscutabilei victorii viitoare a Ucrainei împotriva Rusiei agresoare. Atâta doar că trupele ruseşti înaintau şi se consolidau în Ucraina de est şi de sud, la Mariupol, şi nu trupele ucrainene invadau Rusia. Cel puţin deocamdată. Dar până la urmă va mai ieşi cineva victorios din acest conflict?

În ultimele zile, SUA au pus un pachet impresionant de dolari în balanţă, cu consecinţe inevitabile pentru războiul ruso-ucrainean în desfăşurare: "După ce s-a vorbit foarte mult de înfrângerea Rusiei în Ucraina şi de o pretinsă lipsă de capacităţi de luptă ruseşti, Congresul a votat un nou fond de 40 de miliarde de dolari pentru furnizarea de arme şi pentru sprijin economic acordat Ucrainei. Asta duce totalul (asistenţei americane - n.n.) la 53 de miliarde de dolari. Cea mai mare parte a banilor se va duce la industria de armament americană, la CIA şi la diverşi oligarhi ucraineni.

Ucrainenii în nevoie nu vor primi practic nimic" (Moon of Alabama - "Ukraine - Congress passes the bucks, realism sneaks in, Poland plans for more war", moonofalabama.org, 11.05.2022).

Site-ul Zerohedge, după intervenţia senatorului Rand Paul, detaliază utilizarea sumelor din totalul de 40 de miliarde de dolari votaţi: 6 miliarde asistenţă pentru armata şi forţele de securitate ucrainene; 8,7 miliarde pentru reaprovizionarea stocurilor SUA cu echipamente după expedierile făcute în Ucraina; 3,9 miliarde pentru comanda europeană a operaţiunilor şi 11 miliarde la dispoziţia preşedintelui Biden (care ceruse doar 5 miliarde), ce poate autoriza fără votul Congresului transferul de articole militare şi servicii către Ucraina. Alte 4 miliarde se vor duce la finanţarea forţelor armate străine care susţin Ucraina (Polonia, România, Republica Moldova, Slovacia etc.). Reamintim că senatorul Rand Paul a cerut detalierea publică a sumelor şi un inspector general care să supravegheze cheltuirea banilor (zerohedge.com - Katabella Roberts, "Rand Paul delays vote on $40 billion Ukraine package, calls for spending oversight", 14.05.2022).

SUA şi NATO se văd obligate la o schimbare de strategie. Singura modificare majoră posibilă este ieşirea din defensivă şi trecerea la o ofensivă consistentă. O vreme, Ucraina şi susţinătorii săi par să fi avut în vedere o eventuală invazie a Rusiei şi a Belarusului. Dar s-a găsit o altă soluţie, probabil mai realistă. Iniţiativa îi aparţine Poloniei, cel mai activ susţinător al Ucrainei şi liderul necontestat al fostelor ţări din Pactul de la Varşovia integrate în NATO. Cu acordul şi susţinerea SUA şi UK, se înţelege. Polonia este de departe cea mai rusofobă ţară din UE şi din NATO. Declaraţiile agresive recente ale prim-ministrului polonez, Mateusz Morawiecki, ca şi editorialul său din The Telegraph ("Russia's monstrous ideology must be defeated", telegraph.co.uk, 10.05.2022) i-au şocat nu numai pe ruşi: "Domnule preşedinte Macron, de câte ori aţi negociat cu Putin ? Ce aţi obţinut? Nu dezbatem, nu negociem cu criminalii, criminalii trebuie combătuţi [...]. Nimeni nu a negociat cu Hitler! Aţi negociat cu Hitler, Stalin, cu Pol Pot?"

"Mateusz Morawiecki a cerut, de asemenea, noi sancţiuni ale Occidentului împotriva Rusiei şi l-a comparat pe preşedintele rus, Vladimir Putin, cu cei mai sângeroşi dictatori din trecut: «Sunt necesare sancţiuni clare şi hotărâte». «Sancţiunile (de azi - n.n.) nu funcţionează», a declarat Morawiecki, adresându-se în principal preşedintelui francez Emmanuel Macron şi cancelarului german Olaf Scholz".

"Germania este acum «principalul obstacol în faţa unor sancţiuni foarte puternice» şi vinovată «este politica Germaniei din ultimii 12 ani care a dus la faptul că Rusia are azi un monopol asupra vânzărilor de materii prime».

El a reproşat, de asemenea, fostului cancelar german Angela Merkel că «a tăcut după începutul războiului»" (L'Obs avec AFP - "Personne n'a negocie avec Hitler", nouvelobs.com, 5.04.2022).

Moon of Alabama, reputat site de informaţii militare şi politice, îl citează pe cunoscutul colonel american Douglas Macgregor, fost consilier al Ministerului Apărării american: "Războiul din Ucraina împotriva Rusiei a evoluat, dar nu aşa cum au prevăzut observatorii occidentali. De ce ar încerca Polonia, cu ajutorul Lituaniei, să ocupe partea de vest a Ucrainei? E o problemă istorică: «Uniunea statală polono-lituaniană, cunoscută oficial sub numele de Regatul Poloniei şi al Marelui Ducat al Lituaniei, iar după 1791, sub numele de Uniunea statală a Poloniei, era o ţară şi o Federaţie a celor două naţiuni, Polonia şi Lituania, guvernate de un monarh comun în uniune reală, monarh care era deopotrivă rege al Poloniei şi mare duce al Lituaniei. Era una dintre ţările cele mai mari şi mai populate din Europa secolelor XVI-XVII. În momentul celei mai mari extinderi teritoriale, la începutul secolului al XVII-lea, Uniunea statală cuprindea aproape 1.000.000 km2 şi avea, în 1618, o populaţie multietnică de aproape 12 milioane de locuitori»" (Moon of Alabama, ibidem).

Şi Moon of Alabama aduce mai multe precizări care pot surprinde: "De ceva vreme se spune că Polonia ar trimite o «forţă de menţinere a păcii» pentru a ocupa Galiţia, în vestul Ucrainei. În ceea ce mă priveşte, am prezis aceasta la 24 februarie, chiar la începutul războiului: «Graţie adaosurilor făcute de Stalin la Ucraina, trei ţări, Polonia, Ungaria şi România, au revendicări asupra unor zone din regiunile occidentale ale Ucrainei. Dacă vor să şi le recapete, e, probabil, cel mai bun moment pentru a o face. Chiar dacă sunt membre NATO, care nu ar susţine, probabil, asemenea acţiuni, cele trei ţări ar avea dificultăţi în politica lor internă dacă ar rezista acestei tentaţii. Un document cu aparenţe oficiale indică acum că o operaţiune polono-lituaniană ar începe în intervalul 22-24 mai»" (Moon of Alabama, ibidem).

Colonelul Macgregor ţine să avertizeze în privinţa iniţiativei polono-lituaniene: "La zece săptămâni de la declanşarea conflictului, e instructiv să cercetăm tabloul strategic. [...] Forţele ucrainene par frânte şi epuizate. Aprovizionarea care le parvine celor care se bat în estul Ucrainei nu reprezintă decât o fracţiune din ceea ce ar fi necesar. În majoritatea cazurilor, întăririle şi armele noi sunt distruse înainte de a ajunge pe front. Confruntată cu eşecul fără echivoc al ajutorului american şi al afluxului de arme noi pentru a salva trupele ucrainene de la o distrugere certă, Administraţia Biden caută cu disperare să inverseze situaţia şi să-şi salveze faţa. Polonia pare să ofere o ieşire. Şi un fapt chiar mai important, preşedintele polonez Andrzej Duda şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky şi-au exprimat amândoi dorinţa de a renunţa la frontierele dintre Polonia şi Ucraina. Rapoarte neconfirmate, provenind de la Varşovia, arată că, după ce Washingtonul a respins propunerea de a crea o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei, precum şi transferul MIG-urilor 29 poloneze către piloţii ucraineni, statul major polonez a primit instrucţiuni discrete pentru a formula planuri de intervenţie în conflictul ucrainean în vederea acaparării părţii vestice a Ucrainei. Evident, o acţiune militară de o asemenea amploare ar necesita aprobarea Kievului dar, dat fiind că guvernul Zelensky e controlat de facto de Washington, aprobarea intervenţiei militare poloneze nu ar trebui să pună probleme" (Moon of Alabama, ibidem).

Pe lângă o eventuală implicare a României, alături de Republica Moldova, în Transnistria, o înaintare a armatei poloneze (9 500 de soldaţi, 3 brigăzi compuse din 3-4 batalioane fiecare) în vestul Ucrainei ar transforma conflictul ruso-ucrainean într-unul NATO-Rusia, cu posibila activare a articolului 5 din Tratat, chiar dacă Polonia şi România ar acţiona declarativ în afara structurilor NATO. Riscurile extinderii conflictului spre toată Europa, spre Germania şi Austria în primul rând, sunt evidente. Cât despre Ungaria, aflată în vecinătate, ea duce o politică energetică originală, făţiş prorusă.

Petru Romosan
(preluare Bursa)