O moarte suspectă: Ce urma să dezvaluie Dumitru Dumbravă peste câteva zile?
Postat la: 27.09.2025 |
Dumitru Dumbravă, fost general SRI, considerat de mulți unul dintre arhitecții mecanismului de control și influență exercitat asupra justiției românești în ultimele două decenii, a murit azi, la doar 53 de ani, într-un spital din București.
Oficial, se vorbește despre „probleme grave de sănătate" și despre o boală care s-ar fi agravat în ultimele luni. Neoficial însă, moartea sa ridică întrebări incomode - mai ales pentru că a survenit cu doar câteva zile înainte ca Dumbravă să acorde un interviu televizat care, potrivit mai multor surse, ar fi putut deveni istoric.
Numele lui Dumitru Dumbravă a fost legat ani la rând de ceea ce presa și mediul juridic au numit „statul paralel" - structura informală prin care justiția a fost folosită pentru eliminarea adversarilor politici, reglarea conturilor sau controlul economic. El este cel care a vorbit, cu o sinceritate aproape cinică, despre transformarea „justiției într-un câmp tactic", expresie care a devenit simbolul amestecului serviciilor în actul de anchetă și judecată. În numeroase dosare controversate, numele său apare ca parte a deciziilor-cheie sau al lanțului de comandă.
Faptul că a ales să rupă tăcerea - și că a murit brusc înainte de a o face - a aprins suspiciuni chiar și printre oamenii sistemului. Istoricul Cristian Troncotă, unul dintre cei mai cunoscuți experți în domeniul securității și fost cadru universitar la Academia Națională de Informații, a declarat public că momentul este „absolut suspect". El a remarcat că Dumbravă „și-ar mai fi grăbit sfârșitul" tocmai pentru că alesese să vorbească și pentru că urma să apară la un post de televiziune unde ar fi spus lucruri incomode.
Ce urma să dezvăluie? Nu vom ști niciodată. Dar e limpede că acel interviu ar fi avut greutate: Dumbravă nu era un comentator de pe margine, ci un om care a fost acolo - a semnat ordine, a participat la decizii, a știut cine a cerut, ce și împotriva cui. Tocmai de aceea, mărturiile sale ar fi putut confirma suspiciuni care până acum păreau doar teorie.
Generalul Dumbravă nu mai poate spune nimic. Iar România, în loc să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în anii în care justiția s-a transformat în armă politică, primește din nou o poveste despre o boală „care s-a agravat brusc". I l-au dat pe "Radu" (n.r. - nume de cod pentru iradierea cu uraniu)... plus încă ceva? Autopsia nu va spune nimic in plus. Vă garantez...
Mădălin Ionescu
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
-
CIA și Pfizer știau că mint publicul în legătură cu necesitatea unui vaccin anti-Covid
Senatorul american Rand Paul a dat publicitații documente care sugereaza ca CIA și Pfizer știau ca mint publicul in lega ...
-
Uniunea Europeană a rămas un proiect atractiv doar pentru națiunile sărace
Referendumul din Islanda din 29 august, pe tema reluarii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana a fost, de fapt, u ...
-
Europa se află de 1.500 de ani în faza germană a civilizației. Cât va mai dura, ce urmează
Am parcurs doua faze ale civilizației europene, celtica și romana, am intrat in faza germana. Faza celtica a inceput in ...
-
Îmi cer scuze Babei Cloanța pentru comparația cu musafira de azi a lui Nicușor Dan
Dupa ce, in tinerețe, și-a plimbat pasarica goala pe litoralul romanesc, alaturi de alte doua tinere redegiste, dupa cum ...
-
Acordul SUA-Venezuela de „5,4 trilioane de dolari": cea mai mare tranzacție petrolieră a tuturor timpurilor?
Weekendul acesta a aparut cu emfaza tipica postarilor pe Truth Social ale lui Donald Trump un breaking news: Statele Uni ...
-
Urmează Maidanul Românesc?
La noi urmeaza saptamana de-a dreptul dementa, intr-o atmosfera schizoida, generata de lupte pentru putere cum nu au fos ...
-
Subversiunea prin trecut
Se ia o personalitate autohtona, X, care a murit. Nu conteaza in ce domeniu a activat sau a excelat X. E de preferat ca ...
-
Adevărul despre ''cazul Pahonțu'' și fișa profesională a șefului SPP
Aseara am postat pe FB urmatoarele, mulți ați citit: ''De ce e atacat Pahonțu azi?! Nu-i greu de dedus. Protectorii lui ...
-
Iranul este pe cale să efectueze un test nuclear!
Într-o intorsatura uimitoare, amenințarile lui Donald Trump la adresa Iranului s-au intors complet impotriva sa. M ...
-
Misterioasa vizită de 8 ore a șefului CIA la Moscova
Pare a avea legatura cu razboiul din Iran. Distrugerea de catre iranieni a sistemului radar american AN/TPY-2 de la baza ...
-
Mărturisirea lui Dan Puric. “SETEA DE ADEVĂR”
Se spune și pe buna dreptate;” Celui qui s’excuse , s’accuse lui -meme !”.. In traducere cel car ...
-
Fertilitatea globala va cobori sub nivelul de inlocuire
Fertilitatea la nivel global este acum, probabil, sub rata de inlocuire a populatiilor pentru prima data in istorie. Ace ...
-
A fugit la Paris să scape de teroarea scoverzilor din copilărie
Dupa ce am parasit Maramureșul, recunosc ca am mancat mai multe croasante decat merdenele. Am stat la coada in Amzei de ...
-
Organizația Mondială a Sănătății de prăbușește
Tocmai ce s-au anunțat concedieri masive: 2400 de angajați, dintre care 900 de la sediul hiper-luxos din Geneva. & ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu