• Tweet

Mulți vă întrebați probabil chiar zilnic, la fel ca mine, dacă degringolada geopolitică planetară, alături de decăderea spiritului uman, mai pot fi stopate pe durata vieților noastre.

Apropiații mei știu că eu cred că n-ar mai fi posibil, dar pentru ca să fiu și credibil în demonstrație ar trebui să-mi ofer un interval de câteva luni de pauză editorială, în care să reușesc să scriu o carte unde să grupez argumentele de tip geopolitico-civilizațional demonstrate deja, cu concluziile de rigoare. N-am reușit asta deocamdată, s-ar putea însă ca blocajul previzibil al dezbaterii publice libere să-mi ofere, în mod forțat, această posibilitate.

Totuși, fiind și duminică azi, am hotărât să grupez aici pentru cei interesați, fragmente din două cărți pe care le-am citit recent, ce explică bine originea și o parte din cauzele declinului lumii actuale. Prima carte a fost scrisă acum vreo 45 de ani, publicată în 2002 în SUA și în 2022 în România, și-i aparține lui Will Durant. Acesta este cunoscut mai ales pentru cele 11 volume din "Povestea civilizației", volumul excepțional din care citez fiind "Cele mai strălucite minți și idei ale tuturor timpurilor" (Editura Litera). Încadrându-l pe Charles Darwin printre cei mai mari 10 gânditori ai umanității, Durant îi face un scurt portret acestuia, ce este relevant pentru scopul meu enunțat mai sus:

"(...) Și apoi a apărut Darwin și războiul a reînceput (e vorba despre lupta filosofilor pentru a demonstra primordialitatea religiei sau ateismului, ca bază de consolidare a civilizației umane, n.r.). Nu putem ști acum ce însemnătate va avea într-un final opera lui Darwin în istoria omenirii. Însă pentru posteritate numele său ar putea fi considerat un punct de cotitură în dezvoltarea intelectuală a civilizației occidentale. Dacă Darwin s-a înșelat, lumea l-ar putea uita așa cum aproape că i-a uitat pe Democrit și pe Anaxagora; dacă a avut dreptate, lumea va trebui să marcheze începutul gândirii moderne în anul 1859 (când Darwin a publicat "Originea speciilor", n.r.). Oare ce a făcut Darwin decât să ofere, în liniște și cu o smerenie dezarmantă, o imagine asupra lumii total diferită de cea care fusese acceptată de mintea omului până atunci? Noi presupuseserăm că era o lume a ordinii care se transformă sub îndrumare divină și inteligență atotputernică într-o împlinire precisă și perfectă în care fiecare virtute își va găsi în cele din urmă răsplata potrivită. Însă Darwin, fără să încalce vreun crez, a descris ceea ce văzuse. Dintr-odată lumea a devenit însângerată, iar natura, care fusese atât de convenabilă în culorile toamnei sub soarele la apus, părea să fie doar o scenă de măcel și de conflict, în care nașterea era un accident și numai moartea o certitudine. „Natura" a devenit „selecție naturală", adică o luptă pentru existență; și nu doar pentru existență, ci pentru parteneri și putere, o eliminare nemiloasă a „celor neadaptați" dintre florile fragile, animalele mai blânde și oamenii mai buni. Suprafața Pământului era plină de specii incompatibile și de indivizi rivali, fiecare organism devenind prada unor fiare mai mari; fiecare viață a fost trăită în detrimentul altor vieți; au urmat mari catastrofe „naturale" - ere glaciare, cutremure, tornade, secete, molime, foamete, războaie; milioane și milioane de ființe vii au fost „stârpite", ucise mai repede sau mai lent. Unele specii și unii indivizi au mai supraviețuit o vreme - aceasta a fost evoluția. Aceasta a fost natura, aceasta a fost realitatea. Copernic redusese Pământul la un punct printre norii care se topesc (teoria heliocentrică, n.r.); Darwin l-a redus pe om la statutul unui animal în luptă pentru stăpânirea temporară a planetei. Omul nu mai era considerat fiul lui Dumnezeu; era fiul conflictelor, și războaiele sale le-au făcut pe cele mai feroce brute să se rușineze de cruzimea lor diletantă. Rasa umană nu a mai fost creația favorizată a unei zeități binevoitoare; a fost o specie de maimuță pe care norocul schimbării și al selecției a ridicat-o la o demnitate precară, la rândul ei destinată să fie cucerită și supusă pieirii. Omul nu era nemuritor; ci condamnat la moarte încă de la naștere. Imaginați-vă presiunea minților educate în filosofia plină de duioșie a perioadei timpurii și nevoite să se adapteze la imaginea dură și sângeroasă a unei lumi darwiniste. Mai este de mirare că vechea
credință a luptat cu înverșunare pentru existența sa, că pentru o generație „conflictul dintre religie și știință" a fost mai amar decât orice alt moment de când Galileo și-a retractat spusele și Bruno a ars pe rug? Oare nu învingătorii, epuizați de întrecere, sunt cei care stau astăzi triști în mijlocul ruinelor lindu-și în secret triumful, tânjind în secret după vechea ție distrusă de victoriile lor?"

A doua carte, din care citez un fragment complementar scrierii lui Durant, îi aparține autorului contemporan Jacques Peretti care, beneficiind de statutul său de reporter de investigații și editorialist al unor mari entități media, a reușit să sintetizeze discuțiile sale cu mai-marii planetei într-o carte. Lucrarea excepțională se numește "Înțelegerile care ne-au schimbat lumea" (Editura Litera), și a fost publicată în 2017. Explicând în capitolul doi modul în care s-a instalat haosul pe Wall Street, punând riscul extrem și sărăcirea investitorilor mici ca baze pentru mega-câștigurile financiare actuale, Peretti concluzionează așa:

"Pariul pe sfârșitul lumii. Acesta este începutul Erei antropocene (una în care omul trebuie considerat a fi deasupra tuturor pe planetă, n.r.) - o nouă epocă în care omenirea hotărăște soarta planetei. A început în anii 1950, odată cu răspândirea elementelor radioactive în urma testelor nucleare, cum a fost cel din Atolul Mururoa, și a marcat sfârșitul Holocenului, adică cei 12.000 de ani de climă stabilă de la ultima Era Glaciară. Era antropocenă se caracterizează nu numai prin fenomenul încălzirii globale, dar și prin despădurire, poluare și toxifierea planetei noastre, extincția masivă a speciilor și manipularea speciilor pe care dorim să le păstrăm - găinile crescute în baterii sunt acum cele mai cunoscute păsări din lume, deși, dintr-o perspectivă evoluționistă, nu ar trebui să fie.
Era antropocenă întărește faptul că suntem mai mari decât Dumnezeu, dar chiar și acum, nu putem renunța la risc, căci riscul e cel care ne-a propulsat până aici. Profesorul Chris Rapley, un cercetător în domeniul schimbărilor climatice de la University College London, consideră că ar fi bine să renunțăm la dependența noastră de riscul economic când în joc este salvarea planetei: „Era antropocenă marchează o nouă perioadă în care activitățile noastre colective domină structura planetară. Dat fiind că planeta reprezintă sistemul nostru de menținere a vieții - practic suntem echipajul unei nave spațiale destul de mari -, interferența cu funcționarea ei, la acest nivel și la această scară, este extrem de importantă. Dacă voi sau eu am fi membrii unui echipaj al unei nave spațiale mai mici, ar fi de neconceput să intervenim asupra sistemelor care ne furnizează aer, apă, hrană și care controlează climatizarea. Dar transformarea care se petrece în perioada antropocenă ne transmite semnale că ne jucăm cu focul." Facem asta pentru că avem o planetă deja clădită și care acum urmează o traiectorie în spirală către distrugere, bazată pe modeIul economic al riscului. Dar riscurile care ar trebui asumate acum ar trebui să fie spre salvarea noastră, nu spre continuarea distrugerii planetei. Punctul critic va apărea când mediul de afaceri va descoperi că se pot face mai mulți bani de pe urma salvării planetei decât de pe urma distrugerii ei sau de pe urma folosirii pieței futures pentru a paria pe dispariția ei iminentă. În 2015, Toyota a produs o mașină care funcționează pe bază de hidrogen și care produce apă ca un rezultat al arderii. Dar în 1946, acum mai bine de 60 de ani, omul de știință Vincent Schaefer a făcut prima descoperire a tehnicii de însămânțare a norilor - crearea artificială de nori pe baza unor agenți chimici elementari. Nimeni nu a hotărât până acum să pună un logo Evian sau Coca-Cola pe un nor, dar când cineva va face acest lucru, vom ajunge, poate, atunci la concluzia că e o idee demnă de urmărit. În loc să urmăm formula Black-Scholes (cea care a distrus piețele financiare impunând apariția instrumentelor derivate, n.r.), am face mai bine să utilizăm 2H2 + O2 = 2H20 + Energie. Formula pentru crearea apei. E chiar destul de simplă."

Sper că această lectură a reușit să clarifice mai bine viziunile celor preocupați de cum poate arăta viitorul nostru. Duminică plăcută!

Cozmin Gușă