Câteva precizări despre istoria nefardată a României și Cartea de Muncă a lui Ceaușescu
Postat la: 30.11.2022 |
Cam acum un an pe vremea asta am terminat de scris prima mea carte - "Ipocrația" -, la care am tot scris de la-nceputul anului 2021, ocazie cu care mi-am trecut în revistă întreaga viață.
Ceeace nu aveam însă cum știi la vremea aia era că peste un an, adică azi-noapte, aveam să mă trezesc în zori și să-l ascult într-un podcast pe maestrul Ion Cristoiu, povestind despre un cunoscut de-al său, anticar, la care găsise un document foarte interesant al acelor vremuri de acum 32 de ani: cartea de muncă a lui Nicolae Ceaușescu. Și ascultându-l mi-am adus brusc aminte că respectivul document îmi trecuse cu siguranță și mie prin mână, ba chiar îi făcusem și niște poze, fără să știu de ce și pe care în mod normal ar fi trebuit să le regăsesc în memoria telefonului.
Și mi-am amintit că avusesem și eu demult un prieten anticar, Gabi Marola, Dumnezeu să-l odihnească, ce își avea anticariatul la parter în clădirea Muzeului Național de Istorie a României pe Calea Victoriei vizavi de sediul CEC. Mâine e Ziua Națională a României. A doua zi după Sfântul Apostol Andrei, protectorul Ei și al peste 940.000 de români ce-i poartă numele. Hmm, cam multe coincidențe. Și eu nu prea cred în coincidențe. Mai curând cred că le spune sincronicități. Trebuie să reușesc să găsesc pozele, să mă conving că mai am memorie, vom vedea! Ce îmi aduc aminte este când i-am făcut o vizită inopinată lui Marola, era prin anul 2000. Banii mă dădeau afară din casă.
Îmi arată un carnet cartonat, roșu: ai mai văzut așa ceva? ce părere ai, crezi că poți să ți-l permiți? Da' ce-i asta Gabi? Cum ce e, tu nu vezi? Citește pe copertă, uită-te și prin ea,poți s-o și frunzărești, e cartea de muncă a tovarășului. Știi, eu nu mă prea pricep, eu încă nu am una. Mă faci să râd. Cum să nu ai? Uite-așa. Ca să ai trebuie să crezi că vei avea nevoie, iar eu nu cred. Deocamdată... cum cred că nici el nu avea, îi zic anticarului arătând spre carnetul roșu. Știi ce, nu se știe niciodată, doar ai văzut. Am văzut, dar ce-ar mai face cu el acum? Ia dă-mi-l un pic te rog, să mă uit mai bine. Dar asta e fișa lui de cadre Gabi. Cât ceri pe ea? (Mă gândeam că era indecent ca un document atât de intim să cadă pe mâna oricui, doar se văzuse ce îi făcură de Crăciun). Pentru tine zece mii de dolari, hai! Fiindcă te cunosc. Bine, o să-ți dau opt, vin dup-amiază. Dar să nu lași pe nimeni să se mai uite la el sau, Doamne ferește, să-i facă poze. Nu mă-nvăța tu pe mine, tu vezi-ți de telefoanele tale. Te aștept până-n șase.
Peste vreo cinșpe ani nu mă mai dădeau banii afară din casă. Îi cunoșteam însă pe cei de la Artmark. Nu fu nicio rușine să le propun statuia lui Sabin Bălașa ca să mă refac un pic, dar fu problemă cu cei de la bancă la câtă reclamă se făcu când statuia fu expusă în hol la Athenée Palace-Hilton alături de expoziția-licitație "Epoca de Aur" - n-aveau cum să n-audă că debitorul lor își vinde statuia așa că Artmark deveni "terț-poprit" și licitația de vindere a statuii fu ireverențios oprită brusc, fără prea multe explicații.
Mai rămăsese carnetul roșu să mă scoată din rahat, ideea îmi veni din proximitatea celeilalte licitații. Și uite-așa probabil carnetul ajunse prin intermediul prietenul său anticarul Cezar Florea la maestrul Ion Cristoiu, alături de pana de aur care a aparținut Reginei Maria a României. Mai bine că s-a întâmplat totul așa. Dacă nu, carnetul roșu al lui Nicolae Ceaușescu ar fi dispărut ars în noaptea de Halloween a anului 2020, fiindcă eu îl țineam sub cheie în seiful din biroul fostei mele case de la Izvorani, iar noi (decât poate cel mult domnul Cristoiu) n-am mai fi putut trage concluziile ce emană din studierea cu atenție a pozelor făcute de mine înainte să predau carnetul NC domnilor de la Artmark pe blatul de marmură din baia camerei mele de la Izvorani.
Concluziile riscă să schimbe dramatic percepția modernă asupra convingerilor politice ale membrilor clanului Ceaușescu și pe care și le poate oricine trage singur studiind aceste pe viitor faimoase poze. Mai mult nu mă aventurez să scriu, teritoriul este al maestrului Cristoiu și al altor comentatori politici și de presă iar eu nu îndrăznesc să îi supăr. Ceea ce sunt pe cale să dezvălui aici sper să nu fie considerat de către contemporani de-ai mei sau de către descendenții familiei Ceaușescu, cărora, și în special lui Nicu Ceaușescu, le port un deosebit respect, după cum au putut constata cei ce au avut curiozitatea și răbdarea să citească prima mea carte "Ipocrația" publicată în decenbrie 2021 la editura Neverland.
Irinel Columbeanu




-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
-
Apariția "societății minciunii"
Nu este surprinzator faptul ca multor oameni minciuna, despre ei, despre alții și despre evenimente, le pare ceva obișnu ...
-
"Marea împărțeală" a activelor valoroase ale României către entități străine
Ca sa pot explica in mod coerent, dar și concis, ce afirm in titlu, chiar daca vi se pare groaznic de spectaculos, o sa ...
-
E ceva misogin aici, care scapă analizei lucide
El Niño a devenit uriaș anul acesta. E și normal: a ajuns la venerabila varsta de peste 1000 de ani. Experții cli ...
-
ONU: Găoacea demonică din care a apărut Globalismul – ONE WORLD. ONE WAR – „Războiul este Pace”
La o luna și jumatate dupa semnarea Cartei ONU, ca un manifest pentru pacea lumii, SUA arunca doua bombe atomice in Japo ...
-
Spațiul dintre lucruri
E ciudat cum m-a „lovit", dupa atația ani, un cuvant japonez. În comunismul tinereții mele, prin cenaclurile ...
-
CIA și Pfizer știau că mint publicul în legătură cu necesitatea unui vaccin anti-Covid
Senatorul american Rand Paul a dat publicitații documente care sugereaza ca CIA și Pfizer știau ca mint publicul in lega ...
-
Uniunea Europeană a rămas un proiect atractiv doar pentru națiunile sărace
Referendumul din Islanda din 29 august, pe tema reluarii negocierilor de aderare la Uniunea Europeana a fost, de fapt, u ...
-
Europa se află de 1.500 de ani în faza germană a civilizației. Cât va mai dura, ce urmează
Am parcurs doua faze ale civilizației europene, celtica și romana, am intrat in faza germana. Faza celtica a inceput in ...
-
Îmi cer scuze Babei Cloanța pentru comparația cu musafira de azi a lui Nicușor Dan
Dupa ce, in tinerețe, și-a plimbat pasarica goala pe litoralul romanesc, alaturi de alte doua tinere redegiste, dupa cum ...
-
Acordul SUA-Venezuela de „5,4 trilioane de dolari": cea mai mare tranzacție petrolieră a tuturor timpurilor?
Weekendul acesta a aparut cu emfaza tipica postarilor pe Truth Social ale lui Donald Trump un breaking news: Statele Uni ...
-
Urmează Maidanul Românesc?
La noi urmeaza saptamana de-a dreptul dementa, intr-o atmosfera schizoida, generata de lupte pentru putere cum nu au fos ...
-
Subversiunea prin trecut
Se ia o personalitate autohtona, X, care a murit. Nu conteaza in ce domeniu a activat sau a excelat X. E de preferat ca ...
-
Adevărul despre ''cazul Pahonțu'' și fișa profesională a șefului SPP
Aseara am postat pe FB urmatoarele, mulți ați citit: ''De ce e atacat Pahonțu azi?! Nu-i greu de dedus. Protectorii lui ...
-
Iranul este pe cale să efectueze un test nuclear!
Într-o intorsatura uimitoare, amenințarile lui Donald Trump la adresa Iranului s-au intors complet impotriva sa. M ...




comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu