• Tweet

Va trebui să alegem 33 de persoane din diferite partide, care vor avea sarcina de a reprezenta România în Parlamentul Uniunii Europene. Un parlament în care vor exista 705 membri, după ultimele ajustări determinate de Brexit. În ce anume constă împortanța acestei competiții electorale? În definitiv, de ce se vorbește atât de mult despre primele alegeri care urmează?

Din patru în patru ani, România face un efort financiar și logistic uriaș pentru a alege treizeci și ceva de parlamentari, care vor pleca la Bruxelles și la Strasbourg, vor fi distribuiți în grupurile parlamentare existente, în funcție de familia lor politică și, după cum ne place să ne imaginăm, vor reprezenta acolo interesele reale ale României. Aceasta este prima minciună. Realitatea e că, după cum s-a dovedit din experiențele anterioare, odată integrați în familile europene și în comsiile de specialitate, cei mai mulți dintre parlamentari, indiferent ce partid politic i-a livrat, și chiar și puținii parlamentari independenți uită cu desăvârșire care sunt interesele României și care este mandatul real de reprezentare cu care au fost investiți de cetățeni. Aproape nimic din ceea ce ei și partidele pe care le reprezintă promit în campania electorală nu va fi realizat. Dimpotrivă. După cum s-a putut lesne observa, un mare număr de parlamentari români acționează chiar împotriva statului, care i-a trimis acolo. Așa se și explică de ce rezoluții împotriva României au fost nu numai votate, ci chiar inițiate de parlamentari români. Și, totuși, pentru desemnarea acestora prin vot, cetățenii României fac în continuare mari eforturi și continuă să aibă speranțe pe măsură. De ce? Cum se explică acest fenomen? Nu care cumva miza reală, cel puțin a acestor europarlamentare, este diferită?

În spatele primei runde de alegeri se ascunde o cu totul altă miză decât cea pe care partidele ne-o comunică oficial. Niciun partid politic nu-și imaginează că reprezentanții lui în Parlamentul European ar putea să facă acolo vreodată front comun, pentru a susține interesele României. Toate staff-urile partidelor politice sunt conștiente că, odată plecați la Bruxelles și la Strasbourg, reprezentanții lor se integrează unui mecanism infernal, dominat în proporție de 90% de birocrație și prea puțini dintre ei vor mai reuși să ridice capul deasupra apei, pentru a susține interesele statului care i-a trimis. Iar grupurile parlamentare, dominate de marile familii europene, sunt la rândul lor puse pe pilot automat nu de partidele politice din statele care i-au trimis, nici de interesul național, ci, aproape exclusiv, de grupurile de afaceri financiare și politice care funcționează la nivelul continentului și din care, din nefericire, România nu face sub nicio formă parte.

Așadar este declanșat deja, chiar de la începutul anului, un întreg război politic, pentru ca la capătul lui să ne alegem cu 33 de persoane, dintre care, în următorii patru ani, vom auzi cel mult trei patru voci și acestea mai degrabă pe posturile televiziunilor de știri românești. Qui prodest? Adică „cui îi folosește?"

Aceste alegeri pentru Parlamentul European au o valoare mai degrabă simbolică decât practică. Toate persoanele inițiate știu că cei 33 de parlamentari, indiferent din ce partide provin, nu vor putea face mare lucru în beneficiul României. Cu atât mai mult cu cât cei mai mulți dintre ei nici măcar nu vor încerca. Iar unii, așa cum s-a

întâmplat și până acum, vor aduce chiar daune acestei țări. Dar competiția în sine are, în mod paradoxal, o importanță colosală. Pentru că este prima confruntare electorală după trei ani. Trei ani extrem de importanți în istoria României. Trei ani în care, în mod continuu, rezultatul alegerilor a fost contestat. Trei an în care s-a spus în mod insistent, atât din stradă, cât și de la Palatul Cotroceni, ca să nu ne referim și la staff-urile unor partide, că majoritatea rezultată din alegeri nu reprezintă de fapt voința reală a cetățenilor acestei țări. Este posibil ca cetățenii României să se fi înșelat la ultimele alegeri parlamentare, plasându-se masiv de partea frontului PSD și, imediat după alegeri, să fi conștientizat aceeași cetățeni că s-au înșelat? Cum altfel ar putea fi explicate presiunile interne exercitate asupra majorității parlamentare stabilite prin alegeri libere și insistența infernală depusă atât în plan intern cât și în plan extern pentru schimbarea din mers a acesteia? Și în afara unui mecanism electoral? De atât de multe ori s-a repeat și s-a insistat că actuala structură a Parlamentului este în contratimp cu aștepările reale ale cetățenilor, încât, iată, alegeri prea puțin importante în substanța lor, cu efect redus sau chiar inexistent în plan intern, devin extrem de importante în plan psihologic și propagandistic.

Orizontul de așteptare pentru aceste europarlamentare este disproporționat de mare față de rezultatele concrete pe care scrutinul le va aduce. De fapt, singurul rezultat notabil cu adevărat relevant și important, este că fiind prima rundă electorală dintr-o serie de patru, europarlamentarele care urmează să se desfoare peste câteva luni vor măsura mușchii partidelor politice. Rezultatul lor ne va spune dacă este sau nu adevărat că actuala majoritate parlamentară mai reprezintă sau nu voința majoritară a populației României. Mai are sau nu mai are susținere frontul PSD? Nu care cumva țara ar fi trebuit să fie condusă în acest interval de timp de către reprezentanții frontului anti-PSD? Sau înșelat românii în urmă cu trei ani, când au ales așa cum au ales?

În jurul acestei întrebări cheie se va juca pariul europarlamentarelor. Concret, vom afla două lucruri. 1). Dacă în acest moment frontul PSD se mai bucură sau nu de popularitatea necesară pentru a fi susținut în continuare la putere până la expirarea mandatului dat de cetățeni de din toamna anului viitor? 2). Dacă PSD mai are energia și forța de convingere necesare pentru a-și mobiliza la vot propriul electorat.

În eventualitatea în care ambele întrebări de mai sus primesc răspunsuri negative - și aceasta se va vedea în rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European - atunci calendarul politic trebuie cumva devansat. Constatându-se prin rezultatul votului că nu mai sunt suficient de reprezentative, forțele politice, care compun frontul PSD, vor trebui să cedeze în fața unei moțiuni de cenzură și să le predea puterea executivă celor care se vor dovedi mai reprezentativi prin rezultatul alegerilor europarlamentare. Iată cum structura politică, așa cum va rezulta ea, a minuscului grup de 33 de europarlamentari români, va putea măsura noua temperatură a electoratului și va constitui un indicator al capacității sau incapacității partidelor de a conduce țara în viitorul ciclu electoral.

Fiind primele alegeri dintre cele patru, europarlamentarele vor da tonul. Ne vor arăta ce vor în acest moment cu adevărat cetățenii României și care este capacitatea organizatorică a fiecărui partid politic în parte. Cum vor ști să-și mobilizeze activiștii, să-i miște în teren și să-i determine să aducă electoratul partidelor la urnele de vot, într-o competiție într-un fel simulată, în condițiile în care românii nu sunt în mod real interesați de europarlamentare.

Am consemnat mai sus ce s-ar putea întâmpla într-un stat democratic în condițiile în care frontul anti-PSD va câștiga această rundă simbolică de alegeri. Dar dacă nu va câștiga? Dacă, din nou, PSD și ALDE vor deține o pondere decisivă a celor 33 de mandate de europarlamentari? Dacă, din nou, opoziția, atât de eterogenă, atât de fragmentată, atât de confuză, va eșua? Dacă rezultatul votului va reflecta actuala distribuție a puterii politice din România, atunci acest semnal al europarlamentarelor va influența în aceeași direcție și rezultatul alegerilor locale și rezultatul alegerilor parlamentare, runde electorale care urmeză să aibă loc anul viitor. Ce se va întâmpla în aceste condiții cu alegerile prezidențiale, programate la sfârșitul acestui an? Am lăsat la urmă această întrebare și această temă, întrucât, spre deosebire de toate celelate runde de alegeri, prezidențialele nu sunt doar despre partide, ci mai ales despre persoane. Prezidențialele, în mod firesc, prin statutul conferit de Constituție cetățeanului care obține cele mai multe voturi dintre români, sunt atât de personalizate, încât pe lângă credibiitatea unor partide politice, a modului în care sunt ele capabile să se organizeze, și a capacității lor de a mobiliza cetățenii la vot, intervine și această nouă componentă a profilului moral, psihologic și intelectual al candidatului desemnat. Tocmai de aceea cred că partidele amână momentul desemnării candidatului prezidențial după consumarea europarlamentarelor. Astfel încât, în prealabil, să poată fi studiat cu atenție și electoratul, pentru a identifica mai corect care ar putea fi profilul candidatului de succes.

Sorin Rosca Stanescu