• Tweet

La Cotroceni, luni, a avut loc o întâlnire surprinzătoare. Între președintele Klaus Iohannis și Alfred Stern, președintele Consiliului de Administrație OMV Petrom. Oficial, s-ar fi discutat exclusiv despre perimetrul deținut de OMV pe platforma continentală a Mării Negre, extrem de bogat în gaze naturale și neexploatat până în prezent. Pentru că austriecii au strâmbat din nas. Dar, neoficial, care a fost substratul acestei întâlniri? O întâlnire care nu se poate spune că s-ar fi făcut sub presiune. Pentru că OMV nici nu are de gând să treacă prea curând la investiția de două miliarde de euro necesară demarării lucrărilor de forare.

Conform Constituției, președintele Klaus Iohannis este parte a Executivului. Dar nu orice fel de parte. Domnia sa are câteva atribuții care interferează cu Guvernul în domeniul politicii externe, al apărării și, desigur, al siguranței naționale. Forarea unui mare zăcământ de gaze naturale, indiferent cât de semnificativ ar fi el, nu prea este treaba președintelui, decât dacă forțăm lucrurile și considerăm că lipsa energiei poate afecta grav siguranța statului. A cărui stat? Iată o întrebare interesantă. Pentru că noi, practic, atunci când am vândut pe nimic cea mai mare parte a acțiunilor Petrom către o societate austriacă de multe ori mai mică, am dat la pachet și două rafinării, care trebuiau menținute în funcțiune, dar pe care OMV le-a închis. Odată cu achiziția, OMV a devenit și principalul beneficiar a ceea ce mai produc sondele de țiței din această țară, inclusiv gazele care sunt extrase din puțurile de forare. Astfel, s-a ajuns la situația în care Austria, care era un importator net de petrol și gaze, să devină un exportator net. Un important hub european, în condițiile în care, în subsolul acestui stat, nu există niciun baril de petrol și niciun metru cub de gaze. Tot la pachet, cu generozitate tipic românească, desigur sub șantajul primirii noastre în Uniunea Europeană, unde Viena ne opunea dreptul de veto, am oferit OMV-ului, e adevărat, nu în proprietate, o uriașă suprafață de teren, cu condiția ca acest teren să fie reabilitat din punct de vedere ecologic. Dacă confruntăm caietul de sarcini în baza căruia s-a făcut această achiziție cu ceea ce a respecat și nu a respectat statul austriac prin OMV, ne luăm literalmente cu mâinile de cap. Și pentru un răspuns cât de cât complet la întrebarea pe care am pus-o, ar mai trebui ca opinia publică din România să afle cu exact itate cât din acționariatul OMV a ajuns, sub diverse forme, în mâna Kremlinului.

Legea petrolului, care era foarte bună, sub presiunea societăților care au concesionat terenuri de gaze pe platforma continentală a Mării Negre, a fost înlocuită de Parlament printr-o lege offshore. Mult mai dezavantajoasă pentru statul român decât legea petrolului. Asupra acestei legi s-au exercitat două uriașe presiuni din două direcții. Din direcția societății civile și a reprezentanților unor partide politice, care au solicitat pe bună dreptate condiții mai bune pentru România, cota parte din cantitatea extrasă, participare substanțială la reabilitare mediului și, desigur, așa cum se practică în toate statele civilizate, un procent relevant de succes. Din cealaltă parte au exercitat presiuni, prin intermediul ambasadelor sau chiar a guvernelor, marile companii interesate în exploatarea uriașelor bogății ale României. Una dintre acestea fiind OMV Petrom. În cele din urmă, guvernul și, respectiv, Parlamentul au cedat, astfel încât companiilor li s-au oferit condiții și mai bune. Dar OMV nu este mulțumit nici așa.

Acesta este singurul element care a ieșit la iveală la întâlnirea de la Cotroceni. Președintele Consiliului de Administrație OMV, Alfred Stern, a solicitat condiții și mai bune. Nu se știe, pentru că nu există nicio transparență a instituției prezidențiale asupra acestui subiect, care au fost exact pretențiile acestuia. În schimb, ne-au parvenit câteva informații, cred eu extrem de relevante. Ele au fost consemnate și dezvăluite opiniei publice astăzi de către jurnalistul Marius Ghilezan. Prima este că perimetrul care ar urma să fie exploatat de OMV Petrom conține 200 de miliarde de metri cubi de gaz. În timp ce consumul total al Austriei pe un an de zile este de doar 10 miliarde de metri cubi de gaz. Ne putem ușor imagina cât ar putea Austria să exporte în Europa, dacă ar face investiția, evaluată, în ceea ce o privește, la două miliarde de euro. A doua informație este că, de fapt, austriecii nu au de gând să treacă la realizarea investiției prea curând. Și că probabil intenționează să amâne cel puțin doi ani această operație. Ceea ce înseamnă că și Romgaz, care este acționar OMV Petrom este pus în imposibilitatea de a obține pentru România o cantitate cât de cât rezonabilă de gaze naturale într-un temen pevizibil. Dacă mâine ar fi demarat investiția de către OMV și Romgaz, în doi-trei ani ar putea să înceapă extracția.

Păi dacă așa stau lucrurile, atunci ce or fi discutat cei doi? Ce condiții noi, dincolo de prevederile legii offshore, are de pus OMV, fără a garanta în schimb că trece la treabă? Au aceste condiții de a face cu extracția sau sunt de altă natură?

Eu nu mă număr printre cei care cred în coincidențe. După cum se știe, în ultimele zile, toate fețele sus puse ale politicii de la București, bănuiesc că și vârfurile serviciilor secrete, s-au dat de ceasul morții, făurind fel de fel de strategii pentru a convinge Olanda să accepte intrarea României în spațiul Schengen. Olanda însă a spus nu și nu. Ne-am umilit într-un asemenea hal ca stat, încât am cerut ca intrările în țară să fie inspectate nu numai de Uniunea Europeană, care, în fine este o organizație, ci chiar de autoritățile unui alt stat. De către Olanda. Și am cerut nu una, ci două inspecții. Părea că Olanda a rămas singură în acest cor al ostilității față de România. Și într-un fel izolată. Pentru că guvernele marilor state europene, la care s-au adăugat și Statele Unite, au făcut la rândul lor presiuni, pentru ca României să i se repare această nedreptate și să nu mai piardă 40% din valoarea fiecărui produs, în urma întârzierilor de la frontiere. Ni s-a ridicat MVC-ul. Mecanismul de Verificare și Control pe Justiție. Președintele Klaus Iohannis și premierul s-au bătut cu cărămida în piept, ca și când ar fi obținut cine știe ce mare victorie. Nu au suflat o vorbă despre faptul că acest MCV nu mai era de fapt de mai mulți ani în vigoare. Pentru că pur și simplu expirase termenul pentru care a fost instituit. Dar, în fine, prestidigitația a funcționat. Prin acest gest de dreptate din partea Uniunii Europene, nu mai putea fi invocată nici falsa barieră politică legată de Schengen. Și când să ne punem și noi speranțele că Olanda va ceda în sfârșit, iată că sare din bocanci Austria. Care ne-a reevaluat. La fel cum, tot legat de Schengen, brusc ne-a reevaluat și Suedia. Deci Austria nu este singură în această operațiune. Este trimisă la înaintare.

Și chiar în momentul în care ne este cel mai greu, în care jucăm această carte pe muchie de cuțit, tam-nesam are loc întâlnirea de la Cotroceni. Sub pretextul unei teme care, de fapt, nu ține de atribuțiile președintelui. Ce altceva s-a discutat în spatele ușilor închise, ce alt subiect a fost abordat, în care domnul Klaus Iohannis să aibă, constituțional, suficientă autoritate și un cuvânt greu de spus? Care sunt noile pretenții ale Austriei? A primit sau nu Viena satisfacție?

Sorin Rosca Stanescu