• Tweet

Joseph Rudyard Kipling este scriitorul care a făcut faimoasa mangusta, un mic animal, comun în India sa natală. Kipling, născut în 1865 într-o Indie pe atunci colonie britanică, a adus în literatura europeană acest mic animal (puțin mai lung de jumătate de metru), făcându-l erou principal al uneia dintre scurtele sale povestiri exotice, „Rikki-Tikki-Tavi", publicată în anul 1894 în colecția „Cărțile Junglei " - The Jungle Book. De fapt, pentru episodul în care mangusta ucide cobra, Kipling s-a inspirat din cartea a cincea a frumoasei și celebrei culegeri populare antice, Panchatantra, scrisă în sanscrită cu 200 de ani înainte de Hristos.

În povestirea lui Kipling, mangusta indiană Rikki-Tikki-Tavi, animal de companie pentru o familie de coloniști britanici în India, ucide pe rând trei șerpi veninoși care plănuiau uciderea englezilor din casă, începând cu copilul. Narațiunea începe cu lupta dintre mangustă și șarpele Karait, unul mai mic, mai veninos și mai rapid decât o cobră, luptă soldată cu omorârea târâtoarei. Urmează atacul familiei de cobre Nag și Nagaina, soldat cu uciderea lui Nag chiar în casă și cu urmărirea Nagainei până în cuib, uciderea șerpoaicei și zdrobirea ultimului ou din care ar fi urmat să iasă o mică cobră. Lumea anglo-americană a făcut apoi un loc comun din episoadele frecvente întâlnite în sub-continentul indian, în care rapida și răbdătoarea mangustă ucide cel mai cunoscut și mai veninos șarpe de acolo, cobra, în urma unor mișcări de dans care obosesc victima. Mangusta a devenit, astfel, simbolul preferat al unui soldat bine antrenat și tenace, care poate ieși victorios din confruntarea cu cel mai de temut adversar, mai mare, mai bine antrenat și victorios în toate bătăliile de până atunci.

Marcel Ciolacu , asemenea aliatului său liberal Klaus Iohannis, are un profil de cobră veninoasă. Acesta a reușit să doboare adversari mari și puternici cu câte doar o picătură de venin bine plasată. Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Victor Ponta, Eugen Orlando Teodorovici în 2019, dar și Marius Budăi și cuplul Gabriela Firea -Florentin Pandele în 2023 sunt victimele șireteniei și veninului lui Ciolacu. Mai mult, scribii bine plătiți i-au și construit lui Ciolacu portretul unui favorit bucureștean al occidentalilor și al imaterialului „stat paralel". Ciolacu are, cel puțin pentru moment, reputația unei cobre puternice și sângeroase, care ucide orice elefant politic dintr-o singură mușcătură și cu o singură picătură de venin. Ceea ce îl face pe noul premier să fie ocolit de orice atac adevărat din partea colegilor de partid, a celor de coaliție sau chiar a adversarilor politici sau a jurnaliștilor. Căci este lesne de observat că, cel puțin până astăzi, de Marcel Ciolacu nu a avut nimeni curaj să se atingă, toate episoadele controversate din cariera acestuia fiind bine ascunse de ochiul public.

Dar, ca orice cobră mare și extrem de veninoasă, Ciolacu este și el vulnerabil în fața colților unei micuțe manguste. De fapt, vulnerabilitatea unuia precum buzoianul din fruntea guvernului vine tocmai dintr-o prea mare încredere în puterile sale și din legenda infailibilității dobândită pe câmpul de luptă politic în înfruntări cu unii aparent mai mari și mai puternici, care mai beneficiau și de nedreptul avantaj al bacalaureatului. Iar infailibilitatea asta ține doar până în ziua în care o mangustă mică și obraznică îi sare cobrei la gât și o zdrobește cu o mișcare rapidă. Dar de unde manguste în bestiarul nostru politic, sărac în personaje curajoase sau măcar lipsite de prejudecăți? Căci teama de cobrele protejate de ofițerii din servicii și din presă paralizează orice politician de la București. Ei bine, în grandomania sa, cobra Ciolacu a avut năstrușnica idee să importe, tocmai de la Budapesta, o mangustă modestă, ținută departe de bogatele cartiere europene și euroatlantice. Mangusta Viktor Orban, îmbătrânită și supraponderală.

Și așa, pe nepusă masă, într-o fatidică zi de 19 iulie 2023, Ciolacu s-a afișat luând masa de prânz cu Viktor Orban, sub privirile șirete ale ministrului Sorin Grindeanu și ale cetățeanului Hunor Kelemen. Ba mai mult, anesteziat de așa-zisa sa infailibilitate, Ciolacu a lăsat să se scurgă către public imagini de la masa respectivă, ba chiar l-a încurajat pe Orban să vorbească despre „începutul unei frumoase prietenii".

Va rămâne emblematică pentru mulți ani de acum încolo această fotografie, cu cei patru conmeseni având în spate o ditamai biblioteca... goală. Mă rog, nu chiar goală, ci decorată cu două vaze, un tablou de hotel de lângă gară și un bibelou incert. Poate e o dovadă de modestie să nu umpli biblioteca măcar cu o colecție de cărți ale celebrului matematician francez Henri Léon Lebesgue, inspiratorul faimoasei și rarisimei cărți a odinioară-matematicianului Sorin Grindeanu. Dar, totuși, nici măcar un exemplar din „Annali di Matematica" din 1902, acolo unde se regăsește și celebra sa ( a lui Lebesgue, desigur)disertație „ Intégrale, longueur, aire" (Integrală, lungime, arie)? Sau măcar „Leçons sur l'intégration et la recherche des fonctions primitives" (Lecții despre integrare și cercetarea funcțiilor primitive), care adună cursurile lui Lebesgue din 1902 și 1903 și care stă la baza subiectului favorit al autorului celei mai rare cărți din istoria României Educate, Sorin Grindeanu, integrarea în sens Lebesgue? Bine, acum cine știe, or fi prea rare cărțile astea de matematică și guvernul nostru nu are bani să le cumpere că este în plină austeritate. Dar măcar niște cărți mai utile pentru guvernul Marcel Ciolacu, precum ghidurile și culegerile de pregătire pentru bacalaureat, care se găsesc cu sutele pe tarabele de lângă Piața Obor? Ei, asta e, ce să-i faci, până la urmă bibliotecile sunt făcute să găzduiască peștișori de sticlă și bibelouri de porțelan , nicidecum odioasele și pe drept-alungatele cărți. Că doar nu te-ajută cu nimic cărțile, ele sunt făcute pentru fraierii de profesori și pentru alți papagali, nu pentru coafezele care conduc șantiere navale sau pentru absolvenții de colegii de informații. De exemplu, cam câte cărți credeți voi că a avut nevoie să citească subinginerul-director general Ion Sterian de la Transgaz pentru a-și cumpăra un apartament la Dubai?

Trecând peste simptomaticul amănunt al bibliotecii goale din Palatul Victoria, să remarcăm prietenia și căldura cu care premierul român l-a întâmpinat pe Viktor Orban. Motiv să ne întoarcem în timp șase ani și să ne aducem aminte anul 2017 din plină eră Liviu Dragnea. Atunci, în 2017, Ungaria condusă de către „prietenosul" de azi Viktor Orban și-a exercitat dreptul de veto și a blocat aderarea României la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), aderare care era și este principalul obiectiv de politică externă al României de după aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană. Pentru a înțelege absurdul acelui veto, să mai spunem că, exact ca în cazul Schengen, niciun stat membru nu poate invoca un motiv politic pentru blocarea aderării unui stat candidat, ci doar motive tehnice. Atunci, Viktor Orban și-a motivat decizia prin faptul că statul român și-a permis să respecte prevederile unei legi organice, legea educației, în cazul unui liceu din Târgu Mureș. Ei bine, comunitatea celor mai dezvoltate economii de tip occidental a trecut cu nepăsare peste încălcarea grosolană de către Budapesta a normelor OCDE și a permis acest abuz inimaginabil împotriva țării noastre. Ei bine, la București nimeni nu s-a scandalizat precum în cazul Schengen, iar premierul maghiar nu a fost demonizat (așa cum merita) precum anul trecut la-fel- de- păcătoșii Mark Rutte și Karl Nehammer, olandezul și austriacul care ne-au menținut la porțile spațiului Schengen . Ba mai mult, atotputernicul Dragnea, cel care schimba premierii propriului partid precum celebrele lui șosete flaușate, s-a făcut mic-mic și a schimbat peste noapte, prin ordonanță de urgență, legea educației, o lege organică. Îar în OCDE au intrat nestingherite marile democrații Costa Rica și Columbia, ambele aflate la jumătatea României ca performanțe economice. Da, da, Columbia lui Pablo Escobar este membru OCDE, dar România nu. În Columbia, la momentul aderării la OCDE (2020), nivelul PIB/locuitor era doar 53,5% din cel din România, nivelul șomajului era de 3,4 ori mai ridicat decât în România, iar numărul de locuitori sub limita sărăciei era cu 50% mai mare decât la noi. Și cu toate astea, Columbia ne trimite bezele din poziția de membru OCDE, iar partidele din România se înghesuie să se lase umilite de către Viktor Orban, autorul acestei monstruozități diplomatice. Iar premierii români îl invită cuminți la masă.

Mergând puțin mai în profunzimea apropierii cobrei Marcel Ciolacu de ghearele mangustei Viktor Orban, să punem puțin context prânzului celor doi din Palatul Victoria. Ei bine, în acest moment, Ungaria se află în evident contrast atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Statele Unite. UE îl condamnă de ani buni pe Orban pentru nerespectarea statului de drept și pentru aservirea tuturor instituțiilor care ar trebui să fie independente, în vreme ce guvernul de la București execută milimetric tot ceea ce i se cere de la Bruxelles, ba mai și afișează un exces de zel care a adus asupra bieților români o scădere majoră a puterii de cumpărare. Pentru a avea o imagine a tensiunii extreme dintre Ungaria și UE, PNRR-ul maghiar, în valoare de numai 5,8 miliarde de euro (cât două tranșe ale noastre) a fost aprobat abia în decembrie anul trecut, iar prima tranșă ar fi trebuit să ajungă la Budapesta abia în iunie anul acesta.

Dar asta nu e nimic pe lângă confruntarea rece care se desfășoară între Washington și Budapesta pe tema războiului din Ucraina. Această confruntare a ajuns atât de evidentă încât ambasadorul american David Pressman l-a criticat pe Orban pentru faptul că promovează politici inițiate de Putin, în vreme ce ministrul ungur de externe Peter Szijjarto a numit intervenția lui Pressman „irelevantă". (sursa: https://apnews.com/article/russia-ukraine-politics-united-states-government-hungary-peter-szijjarto-442ab571b4b5494ff228194f1c188e7f ). De fapt, Ungaria este, de mult, cel mai mare promotor al energeticii rusești din Europa, Orban și Putin fiind coautorii celui mai mare proiect nuclear rus din UE din ultimii 10 ani, centrala atomică de la Paks II.

Ei bine, guvernul Ciolacu, după ce a promovat tot timpul politica oficială a UE și SUA , partenerii noștri strategici, brusc se decide să îl invite la București pe Viktor Orban și, mai mult, să îi ofere tribuna de unde acesta să atace direct politica pro-ucraineană a blocului european și a administrației americane. Căci asta a făcut Viktor Orban în discursul său din inima Transilvaniei, a doua zi după prânzul cu Marcel Ciolacu.

Dar poate nici asta nu este cel mai important aspect din incursiunea lui Orban în România, ci faptul că acesta a umilit public guvernul nostru, atunci când a povestit ironic, în hăhăielile audienței isterizate, cum ministerul nostru de externe i-a dat o listă de subiecte pe care ar fi bine să le evite. Nu numai că nu le-a evitat, dar a și rostit, duplicitar formula magică pentru complicii săi: „Noi nu am declarat că Ardealul și Ținutul Secuiesc ar fi unități teritoriale românești" (https://www.euronews.ro/articole/viktor-orban-ungaria-sustine-aderarea-romaniei-la-spatiul-schengen-obiectivul-est ). Crezându-se, probabil, vreun geniu al perfidiei, Orban nu a uitat să amintească faptul că ministerul nostru de externe, autorul ridicolei note către partea maghiară, este, de fapt, în curtea președintelui Iohannis, nu a celui mai proaspăt prieten al său, premierul Ciolacu .

Bun. Hai acum să ne dăm câțiva pași în spate și să privim imaginea din perspectiva istorică. După ce, de ani buni, PSD-ul și Marcel Ciolacu însuși se chinuie să convingă lumea occidentală că ei sunt un partid pro-occidental și că orice acces de anti-occidentalism a rămas îngropat în epoca Dragnea, același Marcel Ciolacu îl invită la prânz pe principalul opozant al liniei oficiale de la Bruxelles și Washington, îi mai și oferă acestuia tribuna de unde să țină un discurs împănat cu toate temele controversate ale Budapestei. Colac peste pupăză, Orban mai face și ticăloșia supremă de a pune subtil sub semnul întrebării caracterul românesc al Transilvaniei, neuitând să amenințe cu faptul că anul viitor, Ungaria se va afla la președinția Consiliului European. În termenii lui Kipling, mangusta Orban l-a tot derutat pe Ciolacu cu fentele sale și cu „începutul frumoasei lor prietenii", până când i-a prins capul în gheare și i l-a zdrobit, demolându-i brusc toată aparența pro-occidentală... Motiv să îi deplângem imaginea sau soarta lui Ciolacu nu prea găsesc, dar parcă e prea mult ca România fie așa de umilită de Viktor Orban.

Poate nu am vorbit încă despre proiectul vânturat la prânzul de la Palatul Victoria, dar trebuie să menționăm că, de față cu ministrul Transporturilor Grindeanu, Ciolacu și-a pus singur capul în lațil lui Orban pentru proiectul unui tren de mare viteză chinezesc, în condițiile în care legea română nu permite firmelor chinezești să participe la proiecte de infrastructură de la noi din țară. Ei, ce mai contează legea acum! Până la urmă probabil că undeva prin sertare era o lege care reglementa și bacalaureatul...

Iar la final, hai să facem un exercițiu de imaginație: oare și-ar putea cineva închipui pe cancelarul german mergând în Alsacia sau în Lorena să facă glumițe proaste despre apartenența acestora la Franța? Sau pe același cancelar german mergând la Katowice să spună ceva despre Silezia ne-poloneză? Sau pe cancelarul austriac mergând în Tirolul de Sud să glumească pe seama granițelor italiene? Poate Marcel Ciolacu să își poată închipui un astfel de tablou?

Petrișor Peiu