Este Dumnezeu un supercomputer?!

Postat la: 21.11.2022 |

Este Dumnezeu un supercomputer?!

Toate miliardele de oameni de pe acest Pământ suntem niște ființe spirituale în curs de a avea fiecare propria sa experiență umană.

La început Dumnezeu a creat totul. Inclusiv pe Om, după chipul și asemănarea sa, dându-i printre altele Liberul Arbitru și, ca să ne individualizeze diferit de El și poate și ca pe o încercare, și Ego-ul. Viețuiam liniștiți alături de El în Paradis, însă unii dintre cei creați am abuzat apoi de Liberul Arbitru și, crezându-ne cel puțin la fel ca El, am vrut să ne creem propriul nostru Paradis, poate și mai Paradis și, în cutezanța de a ni-l crea, ne-am îndepărtat astfel de El, am decăzut în planuri inferioare, cel mai de jos unde căzurăm fiind pe acest Pământ.

Dar, prevăzând acestea, tot El crease și mecanismul de revenire pentru copiii Lui neascultători, și anume: parcurgerea vieții pe Pământ, cel mai dătător de variate si puternice ca senzații experiențe senzoriale. Prin trăirea acestora, și în special prin suportarea lor cu suferință, nivelul decăzut spiritual al acestor ființe se poate întoarce la nivelul său de la-nceput, adică ființa spirituală să se întoarcă smerită lângă Tatăl ei.

În buza nașterii (a întrupării pe Pământ) acea ființă are posibilitatea să își aleagă traseul și gradul de dificultate al viitoarei vieți, după bunul plac dar asistată și de sfătuitorii ei spirituali (un fel de îngeri păzitori, de un nivel spiritual ne-decăzut sau, dacă da, ulterior recăpătat prin același mecanism mai sus descris). Odată încuviințat, respectivul traseu rămâne bătut în cuie, ca într-un fel de contract nescris făcut cu Cel de Sus, se trage peste el valul uitării și și ființa se naște, sub forma bebelușului. Dar nu își poate aminti nimic din ce a fost înainte, și nici din ceea ce în subconștient deja știe că o să urmeze.

Viața începe și se derulează, permanent sub ochii Celui de Sus, noi suntem orbi sau câteodată "presimțim" câte ceva, unii din aceia mai sensibili. Când datorită Liberului Arbitru ajungem, prin miile de alegeri ce trebuie încontinuu făcute zilnic, să ne abatem de la traseul hotărât inițial (mai bine zis de la scopul lui final, reîntoarcerea lângă Creator) și o apucăm pe alt drum care să nu ne mai aducă înapoi, interacțiunea Lui cu noi ca să ajusteze traseul se face prin intermediul "întâmplărilor" și al altor oameni "ce-ți ies în cale".

Pe Dumnezeu nu traseul îl interesează ci scopul final al acestuia, revenirea aproape de El. De aceea drumul vieții, inițial predefinit în mare și pe urmă izvorând din permanentele noastre alegeri, trebuie să poată fi ultrarapid și în permanență proiectabil simulativ în viitor, comparativ cu scopul final și evaluat unde ar putea duce influențat si de toate celelalte miliarde de trasee (ale celorlalți miliarde de oameni), care vrând nevrând îl pot oricând influența.

De unde rezultă miliarde de miliarde de miliarde de variante ce trebuie permanent verificate la ce ar putea duce fiecare dintre ele și comparate cu scopul Lui final, plus că mai intervine o complicație: realitatea înconjurătoare, al cărei aspect și desfășurare trebuie să ni se pară tuturor la fel, ceea ce ridică și mai mult numărul variantelor de optimizat prin prisma ajungerii a cât mai multor decăzuți înapoi și cât mai aproape de El, sarcină posibil de îndeplinit poate numai de către un supercomputer înzestrat cu inteligență artificială, adică asistată de un astfel de computer.

Cu alte cuvinte, poate că Dumnezeu este un supercomputer, Dumnezeu poate că e cibernetic și realitatea înconjurătoare o simulare astfel generată. Pe zi ce trece astfel de expresii devin tot mai uzuale, de când cu răspândirea noilor tehnologii.

Irinel Columbeanu

loading...
PUTETI CITI SI...

Este Dumnezeu un supercomputer?!

Postat la: 21.11.2022 |

0

Toate miliardele de oameni de pe acest Pământ suntem niște ființe spirituale în curs de a avea fiecare propria sa experiență umană.

La început Dumnezeu a creat totul. Inclusiv pe Om, după chipul și asemănarea sa, dându-i printre altele Liberul Arbitru și, ca să ne individualizeze diferit de El și poate și ca pe o încercare, și Ego-ul. Viețuiam liniștiți alături de El în Paradis, însă unii dintre cei creați am abuzat apoi de Liberul Arbitru și, crezându-ne cel puțin la fel ca El, am vrut să ne creem propriul nostru Paradis, poate și mai Paradis și, în cutezanța de a ni-l crea, ne-am îndepărtat astfel de El, am decăzut în planuri inferioare, cel mai de jos unde căzurăm fiind pe acest Pământ.

Dar, prevăzând acestea, tot El crease și mecanismul de revenire pentru copiii Lui neascultători, și anume: parcurgerea vieții pe Pământ, cel mai dătător de variate si puternice ca senzații experiențe senzoriale. Prin trăirea acestora, și în special prin suportarea lor cu suferință, nivelul decăzut spiritual al acestor ființe se poate întoarce la nivelul său de la-nceput, adică ființa spirituală să se întoarcă smerită lângă Tatăl ei.

În buza nașterii (a întrupării pe Pământ) acea ființă are posibilitatea să își aleagă traseul și gradul de dificultate al viitoarei vieți, după bunul plac dar asistată și de sfătuitorii ei spirituali (un fel de îngeri păzitori, de un nivel spiritual ne-decăzut sau, dacă da, ulterior recăpătat prin același mecanism mai sus descris). Odată încuviințat, respectivul traseu rămâne bătut în cuie, ca într-un fel de contract nescris făcut cu Cel de Sus, se trage peste el valul uitării și și ființa se naște, sub forma bebelușului. Dar nu își poate aminti nimic din ce a fost înainte, și nici din ceea ce în subconștient deja știe că o să urmeze.

Viața începe și se derulează, permanent sub ochii Celui de Sus, noi suntem orbi sau câteodată "presimțim" câte ceva, unii din aceia mai sensibili. Când datorită Liberului Arbitru ajungem, prin miile de alegeri ce trebuie încontinuu făcute zilnic, să ne abatem de la traseul hotărât inițial (mai bine zis de la scopul lui final, reîntoarcerea lângă Creator) și o apucăm pe alt drum care să nu ne mai aducă înapoi, interacțiunea Lui cu noi ca să ajusteze traseul se face prin intermediul "întâmplărilor" și al altor oameni "ce-ți ies în cale".

Pe Dumnezeu nu traseul îl interesează ci scopul final al acestuia, revenirea aproape de El. De aceea drumul vieții, inițial predefinit în mare și pe urmă izvorând din permanentele noastre alegeri, trebuie să poată fi ultrarapid și în permanență proiectabil simulativ în viitor, comparativ cu scopul final și evaluat unde ar putea duce influențat si de toate celelalte miliarde de trasee (ale celorlalți miliarde de oameni), care vrând nevrând îl pot oricând influența.

De unde rezultă miliarde de miliarde de miliarde de variante ce trebuie permanent verificate la ce ar putea duce fiecare dintre ele și comparate cu scopul Lui final, plus că mai intervine o complicație: realitatea înconjurătoare, al cărei aspect și desfășurare trebuie să ni se pară tuturor la fel, ceea ce ridică și mai mult numărul variantelor de optimizat prin prisma ajungerii a cât mai multor decăzuți înapoi și cât mai aproape de El, sarcină posibil de îndeplinit poate numai de către un supercomputer înzestrat cu inteligență artificială, adică asistată de un astfel de computer.

Cu alte cuvinte, poate că Dumnezeu este un supercomputer, Dumnezeu poate că e cibernetic și realitatea înconjurătoare o simulare astfel generată. Pe zi ce trece astfel de expresii devin tot mai uzuale, de când cu răspândirea noilor tehnologii.

Irinel Columbeanu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE