• Tweet

Afirmația din titlu rămâne valabilă și la propriu și la figurat. Uniunea Europeană, așa cum a fost construită și așa cum a funcționat până în prezent, și-a dat arama pe față. Nici o mie de cuvinte nu mai valorează ceva în raport cu o ecuație extrem de simplă.

Într-un moment de criză, România, cel de-al optulea stat ca pondere din UE în raport cu mărimea și populația, primește un ajutor de la Bruxelles de 300 de ori mai mic decât Franța. Franța este ajutată cu 300 de miliarde de euro. României i se promite un singur miliard. Și, pentru ca lucrurile să fie și mai clare, să mai consemnăm o declarație a cancelarului Angela Merkel, conform căreia Germania va injecta pentru contracararea crizei economice mii de miliarde de euro și va împrumuta 356 de miliarde de euro. Iar Austria declară oficial că, pentru a nu sărăci pe termen scurt, va angaja uriașe împrumuturi pe termen lung. Bomboana pe coliva Uniunii Europene este însă chiar povestea dramatică a milioanelor de români dezrădăcinați.

Cifrele de mai sus ne lovesc literalmente pe obraz. Și ne întrebăm cum este posibil. Cum este posibil ca, încă de la declanșarea crizei economice globale, care în mod implacabil va lovi cel mai puternic statele vulnerabile din Uniunea Europeană, nucleul puternic să uite cu desăvârșire solidaritatea pe care a clamat-o în ultimele decenii, să întoarcă spatele statelor considerate a face parte din al doilea și al treilea cerc al puterii, să rechiziționeze instantaneu toate bărcile de salvare și să se avânte în larg, lăsând să plutească în derivă, în plină furtună, cochilia UE. Iată că este posibil. Și iată că cinismul, egoismul feroce nici măcar nu mai este ascuns. Iată că nimeni nu se mai obosește să afișeze lozinci și fraze demagogice. Cum va supraviețui România în ochiul ciclonului?

Își poate cineva imagina cât de profundă este drama celor câteva milioane de români, care au fost parte a celui mai mare exod de populație din istoria lumii, într-un interval de timp extrem de scurt și în absența unui război pustiitor sau a unui cataclism natural? Sunt milioane de români care au ales să se dezrădăcineze. Care și-au imaginat că pot profita de oportunitatea oferită de Uniunea Europeană, pentru a trăi și a munci în condiții mai onorabile decât cele oferite în țara lor de origine. Milioane de dezrădăcinați, ai căror copii au urmat școlile de la periferia marilor orașe europene. Încercând cu greu să se integreze unui alt mod de viață. Își imaginează cineva drama acestor oameni, care au fost primiți cu brațele deschise în vest, atâta timp cât Vestul a avut nevoie de munca și de inteligența lor, și care azi primesc un șut în fund, la propriu și la figurat, urmând să fie expediați înapoi, în Est? Ceea ce vedem este doar începutul. Această criză globală abia declanșată nu poate fi comparată cu cea din 2008, care a fost floare la ureche. Singurul termen de comparație posibil este cu marea criză economică de acum 90 de ani. Pe care o știm doar din cărți. Și numai cei care au citit acele cărți.

Statele europene se închid ermetic. Ca niște conserve. Își apără cu îndârjire avutul. Proprietățile. Prezentul și viitorul. Și se debarasează de tot ce li se pare inutil. La capătul acestei mega-crize, vom vedea ce mai rămâne în picioare din faimoasa construcție europeană.

Uniunea Europeană a avut și încă mai are două dimensiuni. O dimensiune practică și o dimensiune propagandistică. Dimensiunea practică este dată de nevoia unor state de a se extinde, practicând un imperialism disimulat. Acoperit de propagandă. Imperialismul disimulat s-a tradus prin cucerirea fără luptă, fără cheltuieli a unor uriașe teritorii. Care le-au adus o masă uriașă de forță de muncă ieftină, sclavii moderni ai secolului 20 și 21, piețe vaste de desfacere pentru produsele aflate mereu în exces ale unor economii care au duduit și materii prime, extrase la prețuri de nimic din statele captive. Iar statele captive - și asta este culmea acestui război modern extrem de perfid - s-au rugat literalmente să ajungă în această situație. S-au târât în genunchi și au acceptat toate condițiile puse, pentru a face parte din marea familie europeană. Familie care, odată confruntată cu o criză severă, sacrifică cu cinism interesele respectivelor state.

Românii se întorc acasă. La început, vin cei care nu s-au putut acomoda în Europa. Cei care nu s-au putut integra în niciun fel. Cei care au trăit de azi pe mâine. Cei care au avut activități obscure, unele dubioase, și care au fost până în prezent cât de cât tolerați în comunitățile UE. Urmează sezonierii. Furnicile. Oamenii care au muncit din greu, deseori la negru, pentru a le asigura copiilor lor strictul necesar. Și, eventual, un viitor mai bun. Când criza va lua amploare, vor fi ejectați din statele UE chiar și românii care au crezut că se integrează profesional, social și financiar în societățile către care au migrat.

Economia lumii se contractă. Și inevitabil se contractă puternic economia Uniunii Europene. De câte ori economiile se contractă, locurile de muncă devin mai puține. Își pierd locurile de muncă până și specialiștii de valoare. Pe cine va sacrifica doamna Merkel? Îi va sacrifica pe cetățenii de origine germană? Sau îi va sacrifica pe alogeni? În ce ritm vor fi aruncați românii peste gard? Sau, mă rog, cu eleganță germană, împinși discret și temeinic spre frontieră?

În anul de grație 2020, proiectul Uniunii Europene a eșuat. Tot ceea ce va mai rămâne în final, atâta timp cât va mai rămne, este axa Berlin-Paris. Penultimul act al dispariției UE este disoluția statelor din zona euro. Disoluție care a și început. Pentru că Germania a declarat răspicat că nu are nici cea mai mică intenție de a susține financiar, în baza solidarității UE, nici măcar statele din zona euro. Iar primul act al decesului vizează în mod direct statele non-euro. Între care se află și România.

Sorin Rosca Stanescu