• Tweet

Ursula von der Leyen a fost votată pentru al doilea mandat ca președinte al Comisiei Europene de 401 de europarlamentari, adică de 55,77% din totalul de 719 membri ai Parlamentului European. 284 dintre aceștia au votat împotrivă și 15 s-au abținut.

Nu știu câți dintre cei 401 de europarlamentari (inclusiv 25 din România) care i-au acordat un cec în alb nemțoaicei au avut curiozitatea să îi citească platforma - program vechiului și noului președinte al Comisiei Europene, însă cei care au citit-o, fără îndoială că s-au speriat, indiferent dacă aveau sau nu voie să mărturisească acest fapt. Pentru că programul Ursulei von der Leyen, care devine programul noii Comisii Europene înseamnă o schimbare dramatică în paradigma Uniunii Europene.

Practic, noua Comisie va conduce și va reprezenta din ce în ce mai mult Uniunea Europeană, estompând până la disoluție rolul celorlalte instituții din arhitectura continentală și concentrând o putere incredibilă în mâinile președintelui Comisiei.

Expresiile care caracterizează programul votat de cei 401 europarlamentari sunt centralizare, sfidarea realităților, grandomanie, aroganță și înăsprirea politicilor ecologice. Europa ajunge, practic, să fie condamnată la lipsirea de competitivitate și la irelevanță internațională. Iată care sunt, pe scurt, principalele puncte ale programului de concentrare a puterii în mâinile executivului european:

Plecând de la realitatea unei birocrații prea mari care sugrumă dezvoltarea, se propune înființarea unei noi verigi funcționărești, adică se crește și mai mult povara birocratică. Comisarii vor avea un nou vicepreședinte pentru „punerea în aplicare, simplificare și relații interinstituționale" pentru a „testa la stres" întregul acquis al UE.

Pe această bază, Comisia promite că va face propuneri de simplificare, consolidare și codificare a legislației pentru a elimina orice suprapuneri și contradicții, menținând în același timp standarde ridicate (care or fi alea nu ne mai spune). Este aceasta doar o primă dovadă a lipsei de adecvare a politicianului german, căci experiența arată că orice nouă instituție menită să „gireze" o simplificare, de fapt complică lucrurile și mai tare.

Practic, se mai înființează încă o treaptă în procesul legislativ și decizional intern al Comisiei europene. Să fie doar lipsă de înțelegere sau dorința de a avea putere absolută în materie normativă?

Ne mai spune von der Leyen că avem nevoie de un nou „pact industrial curat" (Clean Industrial Deal) pentru „industrii competitive și locuri de muncă de calitate" în primele 100 de zile ale mandatului. Acest fapt va pregăti calea către obiectivul de „reducere cu 90 % a emisiilor de gaze cu efect de seră" pentru 2040, pe care von der Leyen îl propune să îl consacre printr-o lege europeană pentru climă.

Cu alte cuvinte, păcatul major al primului mandat al nemțoaicei este păstrat și chiar întărit. După ce că realitatea a indicat că reducerea de emisii de gaze cu efect de seră față de nivelul din 1990 nu va fi mai mare de 40% în 2030, von der Leyen vrea să meargă și mai departe cu această politică criminală pentru economia europeană și să impună reducerea emisiilor cu 90% până în 2040!

Hai să ne uităm un pic pe structura acestor emisii pentru a înțelege pe deplin lipsa de realism a acestui obiectiv. Vom reduce cumva emisiile din industria (inclusiv cea energetică) cu 90%? Asta înseamnă să nu mai avem, de exemplu, chimie sau centrale pe gaz. Dar România tocmai ce a primit finanțare europeană să facă trei centrale la Complexul Energetic Oltenia și încă una la Mintia, cu o putere totală de aproape 4000 MW.

Le vom construi până în 2028 și apoi le vom demola după doar 10 ani? Vi se pare realist? Sau cum, oare, vom încălzi iarna, 550.000 de apartamente bucureștene doar cu panouri solare?

Și, mai apoi, vom desființa total aviația? Păi atunci cum se va plimba Comisia Europeană pe tot globul? Sau politicienii vor avea voie, dar oamenii de rând nu? Dar acasă cum oare ne vom încălzi, căci electricitatea este de trei ori mai scumpă decât gazul și acest raport tot crește? Iar întrebarea esențială rămâne: cum se vor produce bateriile electrice fără a emite gaze cu efect de seră?

Noua Comisie va prezenta și o „Lege de accelerare a decarbonizării industriale". Asta o fi așa, ca să simplifice viața companiilor prin noi legi și instituirea de noi obligații, conform primei promisiuni?

Și cum exemplul achiziției de vaccinuri îi trezește amintiri plăcute, von der Leyen ne mai spune apăsat că „trebuie să folosim puterea și dimensiunea pieței noastre pentru a asigura aprovizionarea. Acesta este motivul pentru care voi propune activarea și extinderea mecanismului nostru privind cererea agregată pentru a merge mai departe de achiziția de gaze și pentru a include hidrogenul și materiile prime critice". Adică, pe românește, cumpărătoarea de vaccinuri prin mecanismul e-mailurilor secrete și apoi șterse, își dorește, nici mai mult nici mai puțin decât să cumpere ea, centralizat, în numele întregii Europe, cam tot ceea ce înseamnă materii prime. Să te ții, de acum încolo, negocieri secrete pe e-mail cu diverșii producători de materii prime din lume. Oare Burla de la Pfizer în câte ipostaze s-o putea multiplica?

Cel mai important aspect al unei astfel de abordări a trecut, însă, neobservat: aceasta este moartea capitalismului, prin concentrarea întregii politici de aprovizionare în mâinile unui singur om. Cum oare va mai funcționa piața și competiția în acest caz? Și, cel mai important, cine va hotărî prețul de achiziție?

Ne mai promite nemțoaica și un „Regulament privind rezervarea și emiterea biletelor digitale unice, pentru a se asigura că europenii pot cumpăra un singur bilet pe o singură platformă", adică de acum încolo va exista un monopol al vânzării de bilete pentru trenuri, avioane și alte mijloace de transport.

Centralizare, monopol, control, cam astea sunt imperativele noii Comisii Europene. Pentru asta au votat 401 de euro-parlamentari. Industria europeană se va alege și cu un nou „Act privind economia circulară", care va impune cu forța crearea cererii pe piață pentru materialele refolosite și crearea unei piețe unice pentru deșeuri, în special în ceea ce privește materiile prime critice. Cu alte cuvinte, industria (de ce nu, poate și agricultura) va fi obligată să utilizeze masiv materiale „reciclate", adică de calitate din ce în ce mai proastă. Și asta va contribui, probabil, la „simplificarea" normativelor europene?

Noua Comisie von der Leyen promite că va fi o „Comisie a Investițiilor" și că va investi din ce în ce mai mult, promițând fonduri din ce în ce mai mari pentru investiții publice. De unde va lua banii necesari? Păi, bineînțeles, ni se promite și aici o centralizare, adică o „piață de capital și de economisire unică", unde să se strângă banii economisiți de 300 de milioane de familii europene, cu scopul de a se finanța „investițiile" pe care le va decide doar înțeleapta Ursula von der Leyen.

Cică să nu mai investim în piețele americane sau asiatice. Adică se cam termină cu libera circulație a capitalurilor spre bursele din New York, Singapore, Tokyo sau Hong Kong.

Și, ca să fie și mai clar cum se vor investi banii de acum încolo, von der Leyen va înființa un nou fond european (European Competitiveness Fund - Fondul European pentru Competitivitate), care va finanța „proiectele importante de interes comun"- adică cele aprobate de omnipotenta Comisie Europeană.

Von der Leyen va numi un comisar pentru apărare, care va colabora îndeaproape cu următorul Înalt Reprezentant/vicepreședinte, pentru elaborarea unei strategii pentru o unificare a politicilor de apărare. Bineînțeles că și în acest domeniu suntem anunțați cât se poate de clar că „trebuie să cheltuim mai mult". Nu e clar cât de mult și, mai ales, de unde vor veni banii, dar se va înființa și un nou „Fond european pentru apărare, care va investi în capabilități de apărare de vârf în domenii critice precum transportul naval, terestru și aerian, alerta timpurie spațială și securitatea cibernetică".

Tot la categoria creșterilor de cheltuieli, noua Comisie își va tripla numărul de agenți ai „Poliției Europene de coastă și de frontieră" până la 30 000, care să ajute la punerea în practică a Strategiei și a Pactului pentru migrațiune.

Referitor la politicile sociale ale Europei, nemțoaica propune o Strategie anti-sărăcie și „slujbe de calitate", adică salarii mari pentru oricine. Evident că și aici promite o creștere substanțială de fonduri. Acum, să vedeți întâmplare.

Cum ne spune Ursula că va rezolva problema sărăciei în Europa? Păi, în disprețul colegilor săi din PNL care critică peste tot planul lui George Simion, adică oferind tinerilor și familiilor defavorizate accesul, în condiții de suportabilitate, la o locuință decentă și potrivită. Ba, chiar colega lui Rareș Bogdan din PPE vrea nici mai mult nici mai puțin decât un plan european de construcție de locuințe la prețuri suportabile.

La loc de cinste în platforma cu care a câștigat von der Leyen apare și promisiunea unui Comisar pentru Egalitate, care să propună o strategie specială pentru drepturile persoanelor LGBTIQ și una anti-rasism.

Fermierii primesc și ei tone de promisiuni, inclusiv faptul că vor fi susținuți inclusiv financiar prin continuarea politicii de subvenționare din cadrul Politicii Agricole Comune astfel încât să producem pe continent propria hrană, care să fie și la prețuri „competitive". Oare cum o reuși asta dacă nu mai producem îngrășăminte pentru că poluează?

Bineînțeles că ambițiile doamnei sunt cel puțin suspecte de grandomanie, atunci când anunță că vrea un „Pact European al Oceanelor". S-o fi uitat oare pe hartă să vadă cam câte oceane au legătură cu micuța Europă? Și poate că atunci când vorbește de protejarea naturii se gândește și la interzicerea hidrocentralelor în România, prin acțiunea unor ONG-uri finanțate direct din bugetul generos drămuit de ea însăși.

Partea cea mai savuroasă a programului Von der Leyen are și cel mai pompos titlu: „Protejarea democrației", acolo unde vorbește chiar de un „scut european democratic", care este menit a mai tempera din libertatea cuvântului, cenzurând ce se poate spune în spațiul public.

De exemplu, să nu mai fie nimeni lăsat să își exprime îndoieli cu privire la numărul colosal de doze de vaccin Covid pe care von der Leyen le-a contractat într-un mod discreționar, angajând generații întregi de europeni la plata unor sume fabuloase pentru nimic.

Cine poate să creadă, astăzi, că cineva, oricine ar fi acela, poate să decidă ce idee are dreptul să circule în spațiul on-line și ce idee nu are acest drept? A fost vreodată cenzura un mod de a întări democrația? Poate fi concepută Europa și stilul său de viață atât de invocat fără libertatea cuvântului?

Capitolul de politică externă ne indică clar liniile pe care se va situa Comisia Europeană: rivalitatea geo-strategică cu China, continuarea extinderii (nu ne spune și cu ce țări), instituirea unui nou post de comisar (pentru lumea mediteraneeană), un rol activ pentru UE în Orientul Mijlociu, schimbarea politicii comerciale de la globalizare la apropierea doar de statele G7 și „similare", o creștere a implicării în relațiile cu India, Africa și America Latină (fără date concrete).

Trăgând acum linie, este aproape terifiant să vezi că europenii și-au votat, cu mâna lor, un grup de europarlamentari care să ne îngroape total orice șansă la un viitor normal.

Continuarea și extinderea nebuniei „Green deal" va sugruma definitiv competitivitatea economiei noastre, va conduce la prăbușirea industriei chimice, la scumpirea irațională a tarifelor de transport și la creșterea numărului celor care nu-și vor mai permite să-și încălzească locuința.

Noile și imensele cheltuieli cu apărarea și cu „investițiile" decise doar de Comisie vor aduce o povară fiscală suplimentară pe umerii antreprenorilor, dar și ai consumatorilor. Iar continuarea politicii „pumnului în gură", prin care se vor interzice opiniile contrare politicii oficiale a conducătorului unic von der Leyen va însemna renunțarea la orice tradiție democratică și, pentru statele estice, întoarcerea la perioada de până în 1989. Iar toate astea instituite prin votul entuziast al unor lideri precum Mihai Tudose, Rareș Bogdan sau Vlad Voiculescu. Atât s-a putut...

Petrişor Peiu