• Tweet

Prima și cea mai semnificativă mișcare de sacrificiu este sacrificarea lui Cătălin Predoiu. În favoarea lui Cristian Bușoi. A doua este trecerea lui Ilie Bolojan, cu arme și bagaje, de partea lui Ludovic Orban. Și Crin Antonescu face un pas surprinzător, amestecându-se în finală. Iar undeva, în fundal, tandemul Klaus Iohannis-Eduard Hellvig încercă să mute decisiv.

Cam așa arată, în acest moment, fotografia situației din PNL. Înainte de a intra în detalii, cred că trebuie să fac unele precizări. Pentru societatea românească în ansamblul ei, PNL prezintă o importanță majoră nu atât fiindcă este cel mai important partid din opoziție, ci fiindcă sau mai ales în măsura în care își poate recupera substanța liberală și substanța națională, grav alterate după fuziunea, în fine finalizată, cu fostul PDL. A doua precizare este că, vrem, nu vrem, scadența alegerilor prezidențiale se apropie. În măsura în care vrea să mai aibă o șansă pentru a intra în competiție, Klaus Iohannis are nevoie de un vehicul electoral. Iar USR s-a dovedit, din această perspectivă, o fata morgana. Singura nădejde e în PNL. Dar într-un PNL gata să se lase butonat. Un PNL imprevizibil reduce în mod alarmant șansele lui Iohannis pentru un al doilea mandat. Iată, așadar, în ce conjunctură va avea loc bătălia de la congres.

Cu chiu, cu vai, în PNL s-a încheiat fuziunea. În acest moment și mai ales după congres, nu se mai pune problema unui partid bicefal. Indiferent cine va câștiga, politica acestui partid are tendința de a se limpezi și de a deveni mult mai unitară și mai coerentă decât a fost până în prezent. Este un bun câștigat care, în principiu, poate califica acest partid pentru anul electoral 2020. Până în 2020, PNL, ca partid de opoziție, ar putea câștiga suficient electorat pentru a învinge PSD. Cu condiția să treacă cu bine peste alegerile prezidențiale care sunt în 2019. A trece cu bine aceste alegeri înseamnă să nu le piardă. Pentru că dacă PSD reușește să își impună un candidat cu care să obțină victoria, atunci efectul psihologic va însemna și un deficit de detentă electorală al PNL în 2020.
Mișcările de sacrificiu care au loc, în prezent, în PNL și care se subsumează luptei pentru președinția partidului nu au cum să ignore conjunctura pe care am schițat-o anterior.

Prima și cea mai vizibilă mișcare de sacrificiu este renunțarea la lupta pentru asumarea președinției partidului a lui Ilie Bolojan. Fost secretar general PNL, lider al unor grei ai partidului, în special din Ardeal, avându-i drept colaboratori apropiați pe Gheorghe Flaca și Mircea Hava, Ilie Bolojan este atât un aliat, cât și un adversar de temut. Depinde ce tabără a ales. Ilie Bolojan putea candida cu un succes substanțial, dar negarantat la președinția partidului. A ales să nu candideze. Din acest moment, esențială este opțiunea sa pentru o tabără sau alta. Informațiile din interiorul PNL ne spun că Ilie Bolojan l-a ales pe Ludovic Orban. Ceea ce îi creează acestuia din urmă suportul politic necesar pentru a compensa o altă mișcare de sacrificiu.

A doua mișcare de sacrificu, mai puțin vizibilă, dar cu consecințe cel puțin la fel de mari, are loc în cealaltă tabără. Cătălin Predoiu, din nou, pierde coronița de premiant. Nu a fost să fie prim-ministru. Numele său a fost un timp vehiculat de către Klaus Iohannis, dar niciodată susținut cu adevărat de către acesta. La fel s-a întâmplat și în ceea ce privește președinția partidului pe care a pierdut-o după demisia Alinei Gorghiu, tot ca efect al unei mișcări de sacrificiu. Acceptase, pe ultima sută de metri, un examen pe care nu avea cum să nu îl piardă, cel al alegerilor pentru București. Acum, pentru a-l întări pe Cristian Bușoi, Cătălin Predoiu face, din nou, pasul înapoi, evident, în urma deciziei celor care dirijează jocul, renunță la candidatură, urmând să îl susțină pe alesul tandemului Cotroceni-SRI.

O altă mișcare de sacrificiu, pe cât de ciudată și de surprinzătoare, pe atât de controversată, este cea anunțată de Crin Antonescu. Acesta, auto-exilat fiind la Bruxelles, l-a întâlnit acolo, în mai multe rânduri, pe Cristian Bușoi și, într-una din ultimele ieșiri în ceas de seară, a decis, mai mult temperamental decât cerebral, să îl susțină, în mod transparent, pe actualul președinte al PNL București și secretar general al partidului în bătălia sa pentru șefie. Este o opțiune discutabilă. Din mai multe puncte de vedere. Și, în primul rând, pentru că este atipică în raport cu comportamentul politic din ultima vreme a lui Crin Antonescu. Care s-a dovedit a fi mai degrabă degajat decât angajat. Și care oricum nu a dat semne, până în prezent, că ar dori să se plaseze în tabăra lui Klaus Iohannis. Un Klaus Iohannis care, într-un fel sau altul, l-a și scos din partidul pe care l-a condus în perioada în care acesta a înregistrat cel mai bun punctaj electoral din istoria recentă.

Operațiunea care poate avea însă cel mai mare impact, într-un sens sau altul, în ceea ce privește alegerea viitorului președinte PNL se desfășoară, netransparent, în spatele scenei politice. Nu este un secret pentru nimeni că domnul Cristian Bușoi este un apropiat și, ca urmare, un preferat al președintelui Klaus Iohannis. Nu este, de asemenea, niciun secret că același Cristian Bușoi este, în general, un apropiat al Serviciului Român de Informații și, în special, un consecvent tovarăș de drum al lui Eduard Hellvig, directorul celui mai important serviciu de informații al României. Și, în al treilea rând, nu ar trebui să fie un secret faptul că, indiferent cât de mult se retrage și cu ce viteză SRI din câmpul tactic al justiției ori al politicii, există o mișcare inerțială în sens contrar, care încă își va spune, ani la rând, cuvântul în ceea ce privește opțiunile politice ale societății românești. O societate care, într-o proporție covârșitoare, funcționează la umbra "sistemului". Proiectul pe termen lung al lui Eduard Hellvig vizând reformarea SRI nu ar putea fi dus până la capăt decât cu condiția ca președintele Klaus Iohannis să beneficieze nu de unul, ci de două mandate. Pentru că altfel timpul pentru Hellvig e prea scurt. Iată unul dintre motivele, niciodată recunoscut oficial, pentru care Eduard Hellvig îl va ajuta, cu toată logistica impresionantă de care dispune, pe Cristian Bușoi, și nu pe Ludovic Orban, să câștige competiția internă din PNL.

Privind lucrurile la rece, balanța pare că se înclină nu în favoarea lui Ludovic Orban, ci a lui Cristian Bușoi. Asta dacă ne uităm exclusiv la piesele mari care mută pe tabla de șah politic. La congres, însă, vor fi 5.000 de delegați. Acest număr mare face extrem de dificilă atât funcționarea cooperativelor, cât și influențarea semnificativă a voturilor în baza unor jocuri de culise. Se pare că se prefigurează una dintre acele rare situații în viața politică românească, în care pionii pot răsturna piesele mari din câmpul de luptă. Pentru a putea însă anticipa un asemenea fenomen, mai este necesar să auzim care sunt platformele politice ale celor doi combatanți. Cu ce ofertă vine Cristian Bușoi? Dar Ludovic Orban?

Sorin Rosca Stanescu