• Tweet

În ciuda ezitărilor sale, Liviu Dragnea nu mai poate da înapoi. S-a vorbit mult prea mult despre schimbarea unor miniștri. În consecință, dacă în luna iunie, când se întâlnește staff-ul PSD, nu are loc o remaniere, Liviu Dragnea pierde mult din autoritatea sa de lider, încă absolut, al PSD. Iar dacă are loc remanierea, dar nu se face cum vrea Liviu Dragnea, atunci, din nou, acesta va deconta factura. Este motivul pentru luna iunie ne poate aduce surprize politice de proporții.

O alianță politică care are o majoritate atât de puternică în Parlament, dominată de un partid care, la rândul său, are o proporție istorică de deputați și senatori, partid condus de un personaj ales pentru prima dată de totalitatea membrilor și nu doar într-un congres, nu ar avea de ce să facă o remaniere guvernamentală la numai șase luni de la instalarea noului executiv. Cu excepția situației în care există miniștri care au comis greșeli extrem de grave. Sau dacă Guvernul, în ansamblul său, s-a abătut flagrant de la programul stabilit. Nu ne aflăm în niciuna dintre aceste ipoteze.

Raportându-ne la programul de guvernare votat de cetățeni și asumat de coaliția care domină ambele camere ale Parlamentului, putem spune că, după aproape șase luni de guvernare, executivul se înscrie, în linii mari, în parametrii stabiliți. Niciunul dintre criticii PSD din opoziție sau din societatea civilă nu poate contesta și nici nu contestă în mod argumentat această realitate. Până și Fondul Monetar Internațional, sfidat prin câteva dintre măsurile implementate de Guvernul Grindeanu, este silit să recunoască că a fost excesiv de sceptic și să își corecteze prognozele privind creșterea economică a României. În consecință, există puține argumente reale pentru declanșarea unui cutremur, în Palatul Victoria, prin efectuarea unei remanieri la numai șase luni de la instalarea Guvernului.

Există două principii care merită amintite aici. Primul este că o remaniere nu trebuie făcută decât atunci când este strict necesară. Pentru că altfel i se provoacă, în mod artificial, Guvernului o traumă și i se aduce o lovitură de imagine. Remanierea se face atunci când ceva scârțâie grav în executiv. Și când, din vina unor miniștri, întreg programul de guvernare poate fi compromis. Sau, chiar în absența unor asemenea condiții obiective, când, din alte motive, fie ele și artificiale, se remarcă, în rândul populației, un deficit de încredere în Guvern, care ar putea fi restabilit prin remaniere. Niciuna din aceste condiții nu este întrunită. O remaniere la numai șase luni de la instalarea Guvernului este, în aceste condiții, o operație inutilă atât pentru alianța aflată la guvernare, cât și pentru populație.

Al doilea principiu legat de o remaniere este că aceasta nu se discută, ci se face. Și când se face, nu se face la televizor. Dacă remanierea este necesară, ea este pusă în discuție, cu discreția cuvenită, la nivelul conducerii superioare a partidului și apoi a alianței și este anunțată pe neașteptate, după o pregătire corespunzătoare a strategiei de comunicare publică. Numai așa, în plan psihologic și apoi în plan politic, remanierea în sine poate reprezenta un câștig. Niciunul dintre cele două principii nu este respectat în preconizata remaniere din luna iunie. O remaniere precipitata, făcută fără motive temeinice și la un timp atât de scurt de la instalarea Guvernului induce ideea de instabilitate. Pentru că, în acest ritm, în patru ani de guvernare, vor avea loc cel puțin opt remanieri. Ce să mai creadă, în aceste condiții, cetățeanul care a votat și susține PSD-ul la guvernare?

Într-o încercare, în opinia mea, disperată, de a argumenta necesitatea unei remanieri în condițiile în care nu există contraperformanțe ale executivului, Liviu Dragnea acuză faptul că unii miniștri au avut o slabă comunicare. Este cât se poate de real. Aproape întreg Guvernul, nu numai câțiva miniștri, poate fi acuzat de o comunicare deficitară. Aceasta se întâmplă, însă, dintr-un alt motiv, care nu poate fi soluționat prin remaniere. Motivul este că Liviu Dragnea ar dori să fie, și nu are cum, singurul comunicator. Unicul vestitor al unor performanțe guvernamentale. Având un alt job, cel de la partid și cel de la Camera Deputaților, în mod obiectiv, Dragnea nu poate să fie omniprezent.

El nu are posibilitatea de a se transforma în unicul comunicator al executivului, dar nici nu vrea să îi lase pe alții să facă acest lucru. Dimpotrivă, el le cere membrilor executivului să nu iasă sub nicio formă la înaintare sub aspectul comunicării, rezervându-și lui însuși acest privilegiu. În aceste condiții, este în mod vădit nedrept ca Dragnea să acuze un ministru sau altul de lipsă de comunicare sau de comunicare deficitară atunci când, din vina lui și nu a altuia, nu există niciun fel de strategie coerentă în acest sens. Oricum, nu pentru un deficit de comunicare se remaniază un Guvern.

În ultimele zile, putem observa că, din nou, Liviu Dragnea acționează duplicitar și pervers. După ce s-a referit cu obstinație la măsuri vizând remanierea unor miniștri, acum iese pe neașteptate la rampă și face un enunț diametral opus. În sensul că nu el a vorbit despre remaniere. În timp ce transmite acest semnal, își pregătește instrumentele prin care să execute abil mai mulți miniștri, fără a fi silit să acuze contraperformanțe ale executivului. Acesta este sensul invitației cât se poate de transparente pe care Liviu Dragnea a adresat-o UDMR, de a participa nu numai la majoritatea parlamentară, ci și la guvernarea propriu-zisă.

Aparent, introducerea UDMR în Guvern rezolvă problema și îl scoate pe Dragnea din impasul în care el însuși a intrat, legat de preconizata remaniere. Cooptarea UDMR poate induce opiniei publice ideea că Guvernul este remaniat nu pentru contraperformanțe, nu pentru lipsă de comunicare, nu pentru vreo vină oarecare, reală sau inventată, ci pentru a le face loc noilor parteneri. În realitate, așa cum se va vedea, introducerea UDMR în ecuația guvernării nu face decât să complice lucrurile. Din mai multe puncte de vedere.

Este dovedit că, întotdeauna, un partid mic, adus la guvernare lângă un partid mare, primește mai mult din tortul puterii decât i s-ar cuveni în raport cu procentele deținute în Parlament. Chiar și acum, ALDE beneficiază de mai multe poziții decât i s-ar cuveni strict aritmetic. Invitarea UDMR la guvernare, se pare, cam peste capul lui Călin Popescu Tăriceanu, va însemna că PSD ar mai tăia ceva via ALDE, dar, la radul său, ar acorda UDMR-ului o parte consistentă din propria sa felie de tort. Este adevărat, astfel, într-o formulă elegantă și punctând și în imaginea pe plan extern, Liviu Dragnea ar putea să opereze și remanierea preconizată. Obligându-l pe premier ca, în plin avânt de imagine și de autoritate, să înghită un hap cu îndulcitor.

Pe de altă parte, o remaniere făcută prin cooptarea UDMR, pe termen mediu și lung, se va dovedi mult mai păguboasă decât renunțarea pur și simplu la remaniere, după ce, în mod greșit, a fost insistent anunțată. Este adevărat că, cel puțin aparent, va funcționa, în viitorul algoritm, principiul divide et impera, PSD creându-și o mai mare marjă de manevră în raport cu aliații săi. Aliați între care, inevitabil, vor interveni rivalități. Pe de altă parte, este posibil și plauzibil și efectul contrar. În care, în perspectivă, în anumite situații cheie, cei doi mici, respectiv ALDE și UDMR, să se alieze pentru a-l ține la respect pe cel mare. Lătrând pe două voci la PSD.

Și dacă această mutare pe tabla de șah politic, a unei remanieri făcută prin aducerea UDMR la guvernare, nu este suficient de provocatoare, iată, mai putem introduce în ecuație încă două elemente. Unul intern, care înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât pericolul creării unei mișcări masive anti-Dragnea în partid - motiv pentru care acesta a declanșat un veritabil turneu electoral în țară - și, în al doilea rând, opoziția, al cărui vârf de lance este Klaus Iohannis. Și care, evident, nu are de gând să stea cu brațele încrucișate și să asiste impasibilă la schimbările declanșate de Dragnea. De aceea, remanierea din iunie se dovedește nu numai o mișcare politică prematură și extrem de complicată, dar și o operațiune cu posibil efect de bumerang. Adică, dorind și mai multă putere, să nu care cumva să se trezească Dragnea că îi fuge covorul roșu de sub picioare.

Sorin Rosca Stanescu