Inacceptabil

Postat la: 10.09.2026 |

Inacceptabil

E limpede că omul e capabil să controleze fractura permanentă dintre dorința de a trăi și groaza că va muri. De altfel, din această fractură se inspiră, precum Pythia deasupra abisului, mai toate formele de negare a morții care ne ajută să mergem mai departe, ba chiar să găsim un sens și să ne bucurăm în fiecare zi.

Dar mă întreb, uitându-mă la reacțiile cu totul copilărești față de amenințarea inteligenței artificiale, dacă omul poate gestiona și gândul că omenirea, ca întreg, ar putea muri în curând. Fiindcă una e gândul că eu nu voi mai fi, ceea ce accept și chiar mă ajută să încerc a lăsa ceva în urmă, și alta e gândul că nimeni-nimeni nu va mai fi, că totul s-ar putea termina absurd și brusc, într-un orizont de timp pe care îl pricep și care e mai scurt nu doar decât viața mea, ci și decât copilăria mea. Într-un fel, gândul că omenirea e mare, puternică și mereu adaptată, supraviețuitoare, e unul dintre fundamentele noastre inconștiente. Nu concepem, și nici nu ne puneam problema să concepem, o alternativă la această "axiomă".

Și mă uit la oameni importanți, la presa cea mai influentă, la cei aflați constant în miezul lumii, cum întreabă candid, nevenindu-le să creadă – "și cum credeți că ne-ar putea elimina inteligența artificială?" – și îmi dau seama că, de fapt, nu putem accepta o asemenea perspectivă, mintea ni se blochează, e o furtună care smulge logica din toate rădăcinile, ca și cum un mecanism secret, despre care nu aveam cunoștință până acum, se activează undeva, într-o subterană a minții care zăcea neexplorată, iar acel mecanism, sau acea încăpere, că poate e o încăpere unde nu era voie să pătrundem, ca în basme, ne obturează orice fel de previziune, și se stinge imaginația, se stinge lumina, se zidește viitorul – nu se poate, nu se poate, nu se poate! –, fiindcă acolo, în acea încăpere, sau poate în acel mecanism, e ceea ce ne leagă pe fiecare de toți ceilalți și asta e ceea ce nu cunoaștem și ceea ce ar fi timpul să realizăm.

Mihnea Măruță

loading...
PUTETI CITI SI...

Inacceptabil

Postat la: 10.09.2026 |

0

E limpede că omul e capabil să controleze fractura permanentă dintre dorința de a trăi și groaza că va muri. De altfel, din această fractură se inspiră, precum Pythia deasupra abisului, mai toate formele de negare a morții care ne ajută să mergem mai departe, ba chiar să găsim un sens și să ne bucurăm în fiecare zi.

Dar mă întreb, uitându-mă la reacțiile cu totul copilărești față de amenințarea inteligenței artificiale, dacă omul poate gestiona și gândul că omenirea, ca întreg, ar putea muri în curând. Fiindcă una e gândul că eu nu voi mai fi, ceea ce accept și chiar mă ajută să încerc a lăsa ceva în urmă, și alta e gândul că nimeni-nimeni nu va mai fi, că totul s-ar putea termina absurd și brusc, într-un orizont de timp pe care îl pricep și care e mai scurt nu doar decât viața mea, ci și decât copilăria mea. Într-un fel, gândul că omenirea e mare, puternică și mereu adaptată, supraviețuitoare, e unul dintre fundamentele noastre inconștiente. Nu concepem, și nici nu ne puneam problema să concepem, o alternativă la această "axiomă".

Și mă uit la oameni importanți, la presa cea mai influentă, la cei aflați constant în miezul lumii, cum întreabă candid, nevenindu-le să creadă – "și cum credeți că ne-ar putea elimina inteligența artificială?" – și îmi dau seama că, de fapt, nu putem accepta o asemenea perspectivă, mintea ni se blochează, e o furtună care smulge logica din toate rădăcinile, ca și cum un mecanism secret, despre care nu aveam cunoștință până acum, se activează undeva, într-o subterană a minții care zăcea neexplorată, iar acel mecanism, sau acea încăpere, că poate e o încăpere unde nu era voie să pătrundem, ca în basme, ne obturează orice fel de previziune, și se stinge imaginația, se stinge lumina, se zidește viitorul – nu se poate, nu se poate, nu se poate! –, fiindcă acolo, în acea încăpere, sau poate în acel mecanism, e ceea ce ne leagă pe fiecare de toți ceilalți și asta e ceea ce nu cunoaștem și ceea ce ar fi timpul să realizăm.

Mihnea Măruță

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE