Insectarul Codruței
Postat la: 16.12.2022 |
Kovesi își intră-n pâine la Bruxelles, prima listă de suspecți cuprinde 10% dintre europarlamentari
Pentru cei care nu știți, Parlamentul European are vreo 700 de membri aleși, nu are inițiativă legislativă, votează mai mult consultativ bugetul propus/impus de către Comisia Europeană, iar la începutul mandatului de cinci ani votează (la comanda grupurilor parlamentare) membri Comisiei Europene. În rest, europarlamentarii se ocupă de aranjamente în favoarea corporațiilor multinaționale sau a unor state precum Qatar, fiind recompensați financiar în mod suplimentar și netransparent, ajungând rar în anchete și scandaluri, și doar atunci când americanii schimbă foaia legat de abordarea entităților mai sus menționate. În plus, PE trebuie să susțină LGBT-ismul, atât la Bruxelles și Strasbourg, cât și în țările de origine, iar cine nu respectă asta este ostracizat rapid.
Realizați astfel că orice anchetă minimală asupra corupției europarlamentarilor ar fi letală pentru majoritatea acestor aleși. Odată cu declanșarea acum o lună a ''jihadului'' mediatic contra Qatar-ului, din pricina faptului că n-au acceptat exhibiționisme LGBT-iste la Campionatul Mondial de Fotbal, era limpede că se vor cerceta uriașele filiere de corupție cu bani qatarezi, iar cea mai vizibilă în prima fază a fost cea din PE. Așa ați auzit despre milioanele de euro cash, unele dosite pe sub patul bebelușului europarlamentarei Eva Kaili care, alături de iubit și unii funcționari europeni, alcătuiau împreună o rețea de corupție mai veche, ce-a acționat în ultima vreme motorizată de banii din Qatar.
Din acest moment își intră în rol și Parchetul European condus de către Laura Kovesi, care anunță pe surse o listă de cca 60 de europarlamentari suspecți (!) ce vor fi cercetați și audiați. Treaba interesantă este însă legată de faptul că Kovesi cere ridicarea imunității lui Kaili „pe baza unui raport de investigație primit de la Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), există o suspiciune de fraudă în detrimentul bugetului UE, în legătură cu gestionarea indemnizației parlamentare și, în special, cu privire la remunerarea asistenților parlamentari acreditați", conform unui comunicat al Parchetului European. „În conformitate cu legislația națională aplicabilă, Eva Kaili și Maria Spyraki au dreptul la prezumția de nevinovăție, precizează EPPO" (EVZ).
Recunoașteți asemănarea cu comunicatele DNA-ului din vremea în care acționa binomul condus de Kovesi-Coldea, doar că în cazul acesta SRI este înlocuit cu OLAF. În plus, în cererea de ridicare a imunității nu se menționează speța legată de Qatar, ci una ce privește administrarea sumelor aflate la dispoziția europarlamentarilor. Așa pricepem bine că și ceilalți 60 de suspecți vor fi verificați la fel și, fiind previzibil că au făcut matrapazlâcuri similare cu banii aflați la dispoziția lor, ei vor intra rapid în ... Insectarul Codruței.
De-aia ziceam în titlu că Kovesi și-a intrat în pâine în sfârșit, ăsta e jocul dosarelor la care ea se pricepe bine de tot pentru că l-a practicat în România, țintindu-i pe cei din clasa politică ce se opuneau regimului Statului Paralel. E previzibil că toți europarlamentarii au de ce să se teamă acum, deoarece anchetarea lor va deveni normalitate, se va desfășura cu girul (in)formal al conducerii UE, ce a găsit astfel o soluție de disciplinare într-un moment în care organizația este în mare criză.
Nu trebuie să le plângem de milă viitorilor inculpați, ba dimpotrivă, deoarece PE este de mult timp o adunătură de șmecheri-șpăgari ce taie frunză la câini pe bani mulți. Dar tot la fel de sigur este că ''jihadul'' Codruței va fi unul ''pe butoane'', așa cum a fost și-n România, și vor fi țintiți mai ales cei ce critică deciziile Ursulei von der Leyen impuse de către șefii săi. Televiziunile europene își procură deja lista cu adresele din Bruxelles ale europarlamentarilor, să poată da în regim live imagini cu descinderile procurorilor pentru percheziții la 5 dimineața. Să fim ''mândri'' deci, ''modelul românesc'' a fost exportat în sfârșit și la Bruxelles!
Cozmin Gușă
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
-
Alegerile din Rusia și Germania, în oglindă. Triumful lui "Putin-FSB" versus prăbușirea lui "Merz-BlackRock"!
Ieri, duminica, din punct de vedere al politicii externe, atenția lumii interesate a fost focalizata asupra Rusiei, unde ...
-
Îngerul Plângător din smart tv
Pentru mulți ani daca spuneai cu voce tare ca televizorul tau inteligent din sufragerie te spioneaza, erai privit cu un ...
-
Ceva “ușor”, de duminică…
Preluand un reportaj de pe Bloomberg, Kyiv Post a scris, pe 19 septembriec ca livrarile unor sisteme-cheie (Tomahawk, in ...
-
ÎNDRĂCIREA LUMII: AU RĂSTURNAT ICOANA MAICII DOMNULUI
La inceput a fost Teoria. În 1972, „filosoful” canadian Michael Tooley afirma, ca sugarii nu au drept ...
-
Nicușor îi face de râs pe Bolojan și Fritz!
Daca nu m-aș gandi la situația disperata a țarii, ci doar strict la jocul politic, atunci Nicușor Dan ar primi o nota ma ...
-
Haine vechi
În ultima vreme port tot mai des tricoul cu figura enigmatica a lui Corto Maltese și puloverele lui Mihara Yasuhir ...
-
Senzaționala desemnare a lui Siegfried Mureșan
Nu e rea. Dar nici geniala. E doar senzaționala. Și in oglinda cu clasa politica actuala. Rupta complet de realitate. Im ...
-
S-a ajuns acolo unde ne așteptam: Ucraina s-a oficializat ca "stat-mafiot"!
Subiectul pe care il propun astazi e legat de Ucraina și temerile mele mai vechi, legate de faptul ca vom avea probleme ...
-
Care e treaba cu avertismentele sumbre OpenAI si Anthropic
Atat Christine Lagarde, cat și Ursula vond der Leyen, iși intensifica propaganda pentru „mobilizarea” depozi ...
-
Deschiderea Marelui Precedent: „Efectul Trump" asupra istoriei Marii Britanii și Europei
De trei ori a repetat Trump in vizita sa scurta in Irlanda ca este favorabil reunirii celor doua Irlande. Este primul pr ...
-
Metoda baionetei: de ce răspunsul moale al lui Trump îl împinge pe Putin spre următoarea treaptă
Putin testeaza constant limitele Occidentului, de la Ucraina pana pe flancul estic al NATO, iar fiecare raspuns ezitant ...
-
Cenușăreasa Apărării intră definitiv la apă până în 2036
CSAT a aprobat Planul de Înzestrare a Armatei Romaniei (PIAR), pentru perioada 2027-2036. Ochii mei cauta febril d ...
-
Suveraniștii de carton, cei mai iubiți dintre cabotini
Trancaneala asurzitoare a „taberei suveraniste" din Romania ar trebui privita drept discurs patriotic pentru simpl ...
-
Strasbourg - Cronica unei bombe sociale anunțate: cum a fost amorsată taxa ETS 2
În 2023, cand benzina la noi era 6,6 lei, Parlamentul European a votat o Directiva care prevedea introducerea, din ...
-
Mita și minciuna americană la 25 de ani de la 9/11
La Dallas, in ajunul comemorarii a douazeci și cinci de ani de la 9/11, Donald Trump a urcat pe scena convenției republi ...
-
Sufletul androgin din Evanghelia gnostică după Toma
În Logionul 114 care incheie Evanghelia gnostica dupa Toma - coroana textelor de la Nag Hammadi -, Simon Petru le- ...
-
Supraveghere și surse de prostire a populatiei
Suntem intr-un prezent in care platformele AI devin cele mai sofisticate retele de supraveghere, iar platformele social ...
-
Un neguțător de tunuri și țepe date statului: Victor Ponta
Ferește-te ca dracul de tamaie de politrucul neaoș cu cetațenie turca și sarba. De cel al carui slogan la prezidențialel ...
-
Inacceptabil
E limpede ca omul e capabil sa controleze fractura permanenta dintre dorința de a trai și groaza ca va muri. De altfel, ...
-
“Stop AI” - Nu e scenariul din Terminator, nu este poveste din seria Dune...
Un membru din conducerea Anthropic și-a dat ieri demisia, spunand ca inteligența artificiala evolueaza catre un punct de ...
-
Înclinarea din PISA
Rezultatele obținute de copiii noștri la testele PISA fac parte dintr-un fenomen de nivel global și, prin urmare, a-i ac ...
-
De ce era important ca judecătorul Deliorga să fie prezent în avionul de Mykonos
Camera de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) lupta sa intre definitiv in posesia celor 46 de hectare de la Romexpo, p ...
-
Inteligența Artificială este ca duhul din lampă: odată eliberat, amenință să-și ucidă stăpânul.
Cercetatorul Jacob Coxon a demisionat de la compania americana de inteligența artificiala Anthropic. El a avertizat ca s ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu