• Tweet

Decizia lui Klaus Iohannis de a candida la postul de secretar general NATO merită comentată. Să lăsăm deoparte infatuarea din mesajul transmis public! Chiar și ideea sacrificiului făcut de România pentru binele Alianței Nord Atlantice. Românii au strâns cureaua, plătind miliarde de dolari pe armament, avioane și rachete virtuale pentru a se simți membri respectați ai unei mari familii, nu pentru a-i fi mai binele președintelui, care n-a făcut nimic pentru ei.

Există o serie de interpretări ale datelor problemei la zi. În primul rând, președintele român demonstrează ceea ce presa a scris mereu: în ambele mandate, nu l-a interesat decât persoana sa. A folosit resursele naturale, umane și poziționarea geostrategică a României pentru a-și vinde mai scump pielea. N-a avut nicio empatie pentru români! A iubit românii, cum își iubește câinele lesa.

Încă din campania electorală din 2014, le-am recomandat amicilor să nu se arunce în foc pentru un personaj împănat și de conjunctură, care nu merită. Spre disperarea majorității anti-PSD, am plecat în Norvegia și postam aurore boreale, vânate la o mie de km în nord de Polul Polar. De ce am sfidat emoția publică și angajamentul psihologic al multora? Pentru că din discuțiile private cu el, l-am simțit că el e "alesul." Era de-o aroganță lucie. Am ripostat prin absență din dezbaterile publice. "Dar ce ai fi vrut să iasă Ponta?" - mai persistă și azi obsedanta punere a mea la punct.

Revenind la context, Klaus Iohannis tulbură cutuma nord-atlantică, doar pentru că vrea altceva. De peste șaptezeci de ani, NATO își alege secretarii generali prin consens. La fiecare schimbare de management, exista un conclav. Presa afla doar numele alesului, admirând pe peluza palatelor fumul alb. E la mintea cocoșului protejat de umbrela NATO din ferma mea că domnia sa nu a intrat în competiție pentru a câștiga, ci pentru a i se da altceva. Adică, postul deja negociat cu PPE de comisar european al apărării. O sinecură, fiindcă a slujit. Postul e mai mult o recompensă, decât o recunoaștere a virtuților sale militare. Nici nu știm ce grad avea în armată.

Dar modul cum a încălcat în picioare orice demnitate umană, chiar și legile statului român, pentru a achiziționa echipamente militare fără offset - sau dacă vreți: fără număr - cu un singur scop: accederea sa într-o altă funcție, vă poate convinge că omul chiar nu merită o asemenea demnitate. Mi-e milă de concitadinii care au crezut, în urmă cu zece ani, că votând-ul li se va schimba viața. Parcursul euro-atlantic ar fi fost aceleași, cu el sau fără el. Domnia sa doar s-a urcat pe val, a ales - cum s-ar zice - punctul optim de amplitudine, îndemnat de umbre să acceadă. Nu suntem naivi să crede că ar fi fost singur pe lume.

În ținuta sa de chelner de profesie, a servit la masa mai marilor lumii. A știut cum să-și așeze prosopelul, vestonelul și frezuța domnească (diminutivele auzite zilnic mă crispează), dar și cum să plătească celor mari consumația. Nu dădea de la el. Tot amărâtul de român l-a cinstit, fiindcă - vorba bunicii mele: domnia și prostia se plătesc.

Cu ce se remarcă cei doi candidați la șefia NATO: Mark Rutte și Klaus Iohannis? Fostul prim ministru olandez are, în primul rând, susținerea oficială și sprijinul celor patru mari puteri, care contează enorm pentru Alianță. Adică SUA, Marea Britanie, Germania și Franța. Klaus Iohannis, pe cea a PPE. Faptul că social-democrații de la București n-au reacționat, când Bloomberg dădea ca sigură candidatura președintelui român, e semn că nici nu i-a consultat. A mers, ca-n întreg mandatul, cu predicatul "am dispus."

Sigur că, pentru vreun post de comisar european, pe care-l vizează în realitate, trebuie să fie propus de premierul României, Marcel Ciolacu. Oricare ar fi în funcție la Palatul Victoria l-ar servi cu hârtia de candidat, doar, doar să scape de influențele sale nefaste. Păi cum să respiri normal, în calitate de șef al celui mai mare partid când ți se pune „capul la listă" (expresie intenționată n.a.) o eurocrată care n-are nimic cu România? Știe actuala șefă a Delegației Comisiei Europene ceva din viziunea României asupra viitorului Uniunii Europene? Habar n-are. Ea face parte din marea conjurație a yesmanilor. Servește, dar și plătește masa din cardul nostru.

Știindu-mă ca mare iubitor de istorie, cineva mă tot tachina cu întrebarea "Cu ce domnitor valah l-ai compara pe Klaus Iohannis?" Mult timp, am refuzat să răspund de teamă de a nu face vreo blasfemie. Mulți dintre capii provinciei nord-dunărene au ctitorit biserici și sunt înmormântați sub lespezi veșnic purtătoare de flori.

Risc, totuși, un răspuns, chiar dacă împricinatul va da din nou cu ziarul tipărit de pereți. Domnia sa nu poate fi comparat cu vreun domn pământean, ci doar cu fanarioții care au spoliat Țara Românească, închiriindu-și postul de prim dregător cu bani cash dați Înaltei Porți.

Klaus Iohannis e noul Caragea Vodă. Fanariotul a plătit o sumă uriașă pentru scaunul de la București: 8000 de saci de galbeni. Chiria era cu limită de timp: patru ani. În al șaselea, după ce a umplut visteria țării cu bani mulți din taxe și impozite, a fugit cu 20.000.000 lei. A angajat două mii de albanezi să-i păzească furăciunea. Cără în cobilițele lui sute de cufere cu bani. Prudent, și-a plătit și protecția la Împărătul Ferdinand Habsburg-Lothringen. A ajuns în Italia cu întreaga avere, trâind ca-n file de poveste, până la 90 de ani, donându-și o parte din agoniseală Eteriei, un NATO balcanic de altădată, asta dacă citorul îngăduie o asemenea comparație.

Politico: "România, țările baltice și Turcia nu și-au exprimat susținerea pentru Klaus Iohannis, în mod oficial. În schimb, nici Suedia, proaspăt admisă în NATO, nu și-a arătat sprijinul pentru Rutte, chiar dacă primul-ministru Ulf Kristersson l-a lăudat pe omologul său olandez, într-un interviu POLITICO, ca fiind „o persoană extrem de calificată. Ungaria nu-l va susține pe candidatul român pe motiv de opinii divergente legate de agenda LGBTQ" - scrie Politico, oficiosul Comisiei Europene.

Marius Ghilezan