• Tweet

Obsolescența este ceeace Gunther Andersch, prin anii 1950 numea procesul de învechire, de uzură morală a unei profesiuni ca urmare a progresului tehnico-științific. Când este vorba despre OM, obsolescența înseamnă că omul este depășit de evoluția tehnologică, și va fi distrus de uzura morală. Considerațiile de filozofie socială ale lui Anders sunt și mai uluitoare, în contextul a ceea ce ne dat să trăim astăzi. Pentru că stăzi, o dată cu Regina Angliei, moare, cu adevărat o lume.

Anders atenționa asupra unui fenomen înspăimântător, care azi își face apariția în noua Lume care se naște. Adică, imaginația, sensibilitatea și capacitatea omului de a înțelege ceea ce a produs vor fi depășite de propriile realizări tehnologice. Urmarea este pur și simplu cutremurătoare:
„Este suficientă o condiționare colectivă atât de puternică încât însăși ideea de revoltă să nu existe."

De ce se întâmplă această îngenunchere a Lumii vechi? Fiindcă a apărut, pe nesimțite, pe fondul euforiei consumului, care, în fapt, definește standardul fericirii absolute, modelul unei false libertății. O nouă lume, în care se încurajează să fim "cool", lejeritatea, facilul și frivolul. Atribute care transformă ființa umană într-un produs. Anders îl numește "vițel", aparținând unei "turme"care trebuie condusă de niște băieți deștepți. Fie numele lor, "neomarxiștii".

Dacă am fi citit la timp Anders, asta ne-ar fi scutit să ajungem ceea ce suntem acum: o turmă de viței...

Lumea o regretă pe cea care a fost Elisabeta a II-a, Regina Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

În întreaga lume s-a revărsat o mare de epitete, un potop de elogii, emisiuni şi necrologuri despre caracterul său nobil, despre demnitatea sa exemplară, despre moştenirea pe care o lasă în urmă. Televiziunile și ziariştii se declară bulversați şi contrar propriei profesii, au rămas fără cuvinte. Mai precis, au rămas cu cele 200 pe care le știu și le folosesc până la saturație. Sunt cutremurați și se tăvălesc în chinurile facerii, cu pronunțarea plină de elegantă sobrietate a numelor englezești: "Mauntbeităn, Bealmorăl, Beichinghăm,Uelingtăn, Arcii, Uindzăr, Dă Moool, Uestminstăr Ebi, Seint Giorgi Cepăl"...

Social media plesnesc de emoticoane cu lacrimi pe obraz, de zici că e sfârșitul Lumii.

În orișice caz, aici au dreptate. Este, într-adevăr sfârșitul unei Lumi.

Sincer, nu m-au prea interesat comentariile de la posturile românești, în care oameni simpatici și sobri, nevoie-mare, toți cunoscători în amănunt ai monarhiei Angliei, explicau ce pleașcă va pica pe România, fiincă Regele Charles al III-lea are o "dragoste aparte" față de Viscri, și deci, poporul Român.

E normal ca britanicii şi poate şi unii străini din lumea largă, ataşaţi prin cultură de Marea Britanie să se simtă sincer marcați de moartea reginei, o figură cunoscută, care ne-a însoţit pe mulţi dintre noi de-a lungul întregii vieţi. Și-a servit ţara şi Commonwealth-ul, cu demnitate, cu puterea de a râde şi de a da curaj şi încredere supuşilor ei. A avut o credinţă creştină adevărată și puterea de a-i uni pe britanici, rămânând politic neutră în cele mai multe situaţii, proteja astfel Coroana Britanică de mizeriile politicii. Cam asta se spune, chiar și din "îndepărtata" Românie, despre Majestatea Sa, Regina.

Pentru mine, un om cu rădăcini modeste din România, nesclifosit, fără mari pretenții, așa cum cred că sunt mulți, această dispariție a Reginei înseamnă mai mult decât orice, sfârșitul unei Lumi. A lumii bunului simț, în care drepturile Omului însemnau ceva; sfârșitul acelei Lumi, în care cuvântul dat însemna ceva; al Lumii în care valorile europene se subsumau obligatoriu celor trei contraforți, care sunt Sfânta Scriptură, Filosofia greacă și Dreptul Roman. În care nu era necesar să cedezi suveranitatea propriei Patrii. În care jurământul pe Constituție și pe Biblie era sfânt. Sfârșitul Lumii în care dreptul la opinie era garantat, iar familia tradițională era formată dintr-un bărbat și o femeie...

Paradoxal, încă din anii 50, vizionarul Gunther Anders punea oglinda în fața unei elite politice din ce în ce mai inepte. Elita politică și nu numai, a rămas fără reacție, ca și după scrierile lui Orwell. Criticii de azi, treziți parcă dintr-un somn otrăvit observă cum azi "Obsolescența omului" a lui Gunther Anders are aceeasi relevanță ca ieri, cand a fost redactată, și aceeasi prospețime. Nu e o cale de a înțelege gândirea secolului trecut, ci, la fel ca atunci, o cale de a-i înțelege ne-gândirea, care nu a întarziat să devina a noastră. Obsolescența omului va înceta abia atunci când opera cu același nume va deveni de neînțeles, inutilă, inutilizabilă: e pentru că procesul la care mulți dintre noi luăm parte a fost inversat, e pentru că a fost dus până la capăt, prin dispariția omului ca atare".

Lorin Ghiman Günther Anders (născut Günther Sigmund Stern in 1902, Breslau/Wroclaw și decedat la Viena, in 1992), gânditor, jurnalist și activist german. A crescut într-o familie de intelectuali iudeo-germani asimilați, părinții săi, Clara si William Stern, având contribuții importante la dezvoltarea psihologiei. Studiază filosofia și istoria culturii cu Panofsky și Cassirer, apoi filosofia cu Heidegger si Husserl, sub conducerea celui din urmă obținând doctoratul în 1923. Lucrează în Germania ca jurnalist. În 1933 emigrează la Paris împreună cu prima sa soție, Hannah Arendt, apoi în Statele Unite, înainte de a se stabili definitiv la Viena, in 1950. De o verticalitate morală rar întâlnită, refuză cariera academică și o lasă în plan secund pe cea de scriitor, pentru a se implica, în calitate de activist și jurnalist, în combaterea celor mai mari amenințări la adresa umanitații, bomba atomică și războiul.

Poate că nu e prea târziu nici azi, acum, să-l recitim pe Anders, dar în aceeași măsură și pe Orwell.

Dar pentru filosofii și pentru elitele de azi, obsolescența omului nu e deloc importantă, iar Orwell un autor desuet. Trăim într-o lume tembelizată și prostită în față, aflată între Capitalism şi schizofrenie. Așa-zisele minți luminate sunt preocupate de opoziţia dintre „incestul oedipian", reteritorializant, cu mama, şi „incestul schizo", eliberator, deteritorializant, cu sora), care se rafinează prin aplicare de concepte precum „deteritorializare/reteritorializare" sau de „linii de fugă" şi de creearea unui concept "supratematic" cu totul nou, acela de asamblaj (agencement), care va continua să fie rafinat. Conceptul este o tensiune..." spun Deleuze-Guattari, în "Ce este filosofia?", Filosoful devine câmp pentru „personaje conceptuale". „Personajul conceptual nu este reprezentantul filosofului, ci este tocmai invers: filosoful este doar veşmântul principalului său personaj...

Aceasta este "marea" dezbatere de idei în filosofia actuală, pe care citind-o îți vine să vomiți, în timp ce Lumea moare de foame și de frig, iar "avertizorii de integritate" - turnătorii, delaționiștii inventați de Bruxelles se pregătesc să taie gazul celor care sunt "prinși" ca au mai mult de 19 grade în case.

Cu atât mai mult, am văzut încă o dată că poporul Marii Britanii este și merită să fie apreciat, fiindcă pur și simplu are ceea ce aproape toată Europa de azi nu (mai) poate avea. În ciuda morții Reginei, a schimbării de prim-ministru și a numeroaselor provocări care așteaptă monarhia britanică, instituțiile britanice dau dovadă de rezistență, spune istoricul, jurnalistul și scriitorul englez Thimoty Garton Ash într-un editorial pentru Le Monde. Însă astăzi o mare parte din ceea ce a întruchipat ea este pus sub semnul întrebării. Din spate vine precum un buldozer, noua lume a vițeilor, imaginată de Gunther Anders. E deajuns să rememorăm imaginea "cool" a cuplului Macron, venit să participe la funeralii, plimbându-se prin Londra, a lui Trudeau falsând pe "Bohemian rapsody a lui Queen, cea a Ursulei von der Leyen explicând cum se poate face dușul-scurt și economisi energie și parcă „brexitul" Marii Britanii, refuzul unei Europe și a unei Lumi care pute de neomarxism, nu mai pare atât de nepotrivit, mai ales pentru o mare națiune care nu acceptă să renunțe la Constituție și suveranitate, mai ales că a fost întotdeauna condusă de un Suveran... Căci Europa actuală a ajuns să-și consulte zilnic temperatura în case, fără să se întrebe de ce a ajuns așa, împlinind cuminte previziunea lui Andersch : „Este suficientă o condiționare colectivă atât de puternică încât însăși ideea de revoltă să nu existe."

Octavian Hoandră