O întrebare pe care şi-o pun tot mai des corporatiştii
Postat la: 17.07.2023 |
O întrebare pe care şi-o pun tot mai des corporatiştii: Cât câştig în străinătate pe aceeaşi poziţie, dincolo de experienţa de CV şi cu cât rămân la finalul lunii dacă aş lucra în afară? Când este vorba despre salarii toată lumea face comparaţie cu colegul de birou, cu colegii de departament, cu şefii (care nu muncesc cât muncesc eu şi uite cât câştigă), cu prietenii, cu cei de la concurenţă şi, nu în ultimul rând, cu ce citesc şi cu ce aud.
Bursa salariilor merge mai bine decât Bursa de la Bucureşti.
Odată cu deschiderea internaţională de care are parte lumea corporatistă de la noi, care are acces acum la poziţii regionale şi la poziţii occidentale, cred că cea mai bună comparaţie este legată de cât se câştigă în afară pe aceeaşi poziţie, pe aceeaşi pregătire, în aceeaşi companie sau alte companii similare etc. vs cât se câştigă în ţară.
Mulţi pleacă din România pentru că primesc salarii mai mari afară.
Am discutat această problemă a comparaţiilor de salarii nu cu piaţa internă, ci cu piaţa externă, cu directorii de HR de la trei bănci mari - BRD, ING şi UniCredit - plus directorul de HR al Băncii Naţionale, la ZF Bankers Summit 2023. La noi nu prea se face această comparaţie între piaţa internă şi piaţa externă, au spus directorii de HR.
Deschiderea extraordinară a pieţei muncii pe plan internaţional şi joburile remote înseamnă, în primul rând, o comparaţie de salarii cu poziţiile externe, întâi în valoare nominală şi apoi în valoare reală.
Sunt mulţi care compară salariile în valoare nominală, iau decizia de a pleca din ţară pe baza acestui lucru şi apoi află, la faţa locului, că în valoare reală diferenţele nu sunt atât de mari. Puterea de cumpărare este diferită, dacă pe piaţa externă stai în chirie, la Bucureşti plăteşti rata pentru un apartament, cheltuielile de zi cu zi sunt diferite, iar ieşitul în oraş la restaurant este la fel de diferit.
Pentru un job la care în Bucureşti iei un salariu de 1.500 euro net pe lună, la Roma, pe aceeaşi poziţie, în aceeaşi companie, iei 2.200 de euro. Dacă însă calculezi salariile în valoare reală, luând în considerare costul vieţii din Bucureşti şi cel din capitala Italiei, poţi să constaţi că, plecând în afară, rămâi cu mai puţini bani la final de lună decât dacă ai sta la Bucureşti.
Ideal ar fi să ai un job remote în care să fii plătit cu salariul din afară, dar să stai în Bucureşti. Acestea sunt poziţiile ideale care sunt vânate acum de corporatişti. Bineînţeles că nu este numai vorba de bani când pleci afară, este vorba despre experienţa pe care o câştigi, este vorba de deschiderea internaţională pe care o primeşti, este vorba despre poziţia pe care o treci în CV, este vorba despre avantajul pe care poţi să îl ai la o negociere ulterioară a pachetului salarial când te caută concurenţa.
Multe companii se plâng că le pleacă oamenii buni în afară, că din spate ceea ce vine este dezastru. În momentul în care discută cu cineva care pleacă în afară, ideal ar fi să discute şi despre salariile nominale şi salariile reale, pentru a vedea care este diferenţa, pentru a motiva faptul că Bucureştiul sau Clujul sau Timişoara nu sunt oraşe atât de rele.
În ultimul timp am interacţionat cu corporatişti care au revenit în ţară după experienţa internaţională şi şi-au schimbat puţin opinia legată de Bucureşti, de România, de modul cum se trăieşte aici.
Dacă reuşeşti să faci abstracţie de infrastructură, de sistemul de sănătate, de ceea ce auzi şi vezi la televizor în legatură cu clasa politică, România nu este o ţară chiar atât de rea, chiar dacă mulţi au dorinţa să fugă de aici.
Pentru cei din top, pentru cei pe care companiile vin personal să îi tragă în afară, opţiunea externă s-ar putea să fie mult mai bună, cel puţin în primii ani.
În ultimul deceniu, salariile din România, din corporaţii, din multinaţionale dar şi din marile companii româneşti, au crescut semnificativ, iar pe fondul stabilităţii cursului valutar leu/euro, în euro veniturile au crescut destul de mult. La Bucureşti poţi să ai o creştere salarială în lei de 20%, ceea ce raportat la cursul leu/euro stabil înseamnă o creştere în euro de 20%. În vest, o creştere de 5% este un maxim pe care ai putea să îl primeşti şi asta, de multe ori, prin excepţie. Aşa se face că diferenţa de salarii în euro s-a mai redus în ultimul deceniu.
Dacă în valoare nominală există o diferenţă, în valoare reală, în care iei în considerare costul vieţii, plus elementele legate de familie, prietenii etc, s-ar putea ca această diferenţă să nu mai existe. Pentru o experienţă internaţională, fie ea şi de un an, e bine să accepţi o poziţie regională sau o poziţie în ţările occidentale. După aia poţi să tragi linie.
Cristian Hostiuc
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
-
Planul stăpânilor României e unul diabolic și vi-l voi dezvălui
Interesul primordial al stapanilor Romaniei e sa mențina țara pe traiectoria germana, pro razboi cu Rusia și sa stoarca ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu