O întrebare pe care şi-o pun tot mai des corporatiştii

Postat la: 17.07.2023 |

O întrebare pe care şi-o pun tot mai des corporatiştii

O întrebare pe care şi-o pun tot mai des corporatiştii: Cât câştig în străinătate pe aceeaşi poziţie, dincolo de experienţa de CV şi cu cât rămân la finalul lunii dacă aş lucra în afară? Când este vorba despre salarii toată lumea face comparaţie cu colegul de birou, cu colegii de departament, cu şefii (care nu muncesc cât muncesc eu şi uite cât câştigă), cu prietenii, cu cei de la concurenţă şi, nu în ultimul rând, cu ce citesc şi cu ce aud.

Bursa salariilor merge mai bine decât Bursa de la Bucureşti.

Odată cu deschiderea internaţională de care are parte lumea corporatistă de la noi, care are acces acum la poziţii regionale şi la poziţii occidentale, cred că cea mai bună comparaţie este legată de cât se câştigă în afară pe aceeaşi poziţie, pe aceeaşi pregătire, în aceeaşi companie sau alte companii similare etc. vs cât se câştigă în ţară.

Mulţi pleacă din România pentru că primesc salarii mai mari afară.

Am discutat această problemă a comparaţiilor de salarii nu cu piaţa internă, ci cu piaţa externă, cu directorii de HR de la trei bănci mari - BRD, ING şi UniCredit - plus directorul de HR al Băncii Naţionale, la ZF Bankers Summit 2023. La noi nu prea se face această comparaţie între piaţa internă şi piaţa externă, au spus directorii de HR.

Deschiderea extraordinară a pieţei muncii pe plan internaţional şi joburile remote înseamnă, în primul rând, o comparaţie de salarii cu poziţiile externe, întâi în valoare nominală şi apoi în valoare reală.

Sunt mulţi care compară salariile în valoare nominală, iau decizia de a pleca din ţară pe baza acestui lucru şi apoi află, la faţa locului, că în valoare reală diferenţele nu sunt atât de mari. Puterea de cumpărare este diferită, dacă pe piaţa externă stai în chirie, la Bucureşti plăteşti rata pentru un apartament, cheltuielile de zi cu zi sunt diferite, iar ieşitul în oraş la restaurant este la fel de diferit.

Pentru un job la care în Bucureşti iei un salariu de 1.500 euro net pe lună, la Roma, pe aceeaşi poziţie, în aceeaşi companie, iei 2.200 de euro. Dacă însă calculezi salariile în valoare reală, luând în considerare costul vieţii din Bucureşti şi cel din capitala Italiei, poţi să constaţi că, plecând în afară, rămâi cu mai puţini bani la final de lună decât dacă ai sta la Bucureşti.

Ideal ar fi să ai un job remote în care să fii plătit cu salariul din afară, dar să stai în Bucureşti. Acestea sunt poziţiile ideale care sunt vânate acum de corporatişti. Bineînţeles că nu este numai vorba de bani când pleci afară, este vorba despre experienţa pe care o câştigi, este vorba de deschiderea internaţională pe care o primeşti, este vorba despre poziţia pe care o treci în CV, este vorba despre avantajul pe care poţi să îl ai la o negociere ulterioară a pachetului salarial când te caută concurenţa.

Multe companii se plâng că le pleacă oamenii buni în afară, că din spate ceea ce vine este dezastru. În momentul în care discută cu cineva care pleacă în afară, ideal ar fi să discute şi despre salariile nominale şi salariile reale, pentru a vedea care este diferenţa, pentru a motiva faptul că Bucureştiul sau Clujul sau Timişoara nu sunt oraşe atât de rele.

În ultimul timp am interacţionat cu corporatişti care au revenit în ţară după experienţa internaţională şi şi-au schimbat puţin opinia legată de Bucureşti, de România, de modul cum se trăieşte aici.

Dacă reuşeşti să faci abstracţie de infrastructură, de sistemul de sănătate, de ceea ce auzi şi vezi la televizor în legatură cu clasa politică, România nu este o ţară chiar atât de rea, chiar dacă mulţi au dorinţa să fugă de aici.

Pentru cei din top, pentru cei pe care companiile vin personal să îi tragă în afară, opţiunea externă s-ar putea să fie mult mai bună, cel puţin în primii ani.

În ultimul deceniu, salariile din România, din corporaţii, din multinaţionale dar şi din marile companii româneşti, au crescut semnificativ, iar pe fondul stabilităţii cursului valutar leu/euro, în euro veniturile au crescut destul de mult. La Bucureşti poţi să ai o creştere salarială în lei de 20%, ceea ce raportat la cursul leu/euro stabil înseamnă o creştere în euro de 20%. În vest, o creştere de 5% este un maxim pe care ai putea să îl primeşti şi asta, de multe ori, prin excepţie. Aşa se face că diferenţa de salarii în euro s-a mai redus în ultimul deceniu.

Dacă în valoare nominală există o diferenţă, în valoare reală, în care iei în considerare costul vieţii, plus elementele legate de familie, prietenii etc, s-ar putea ca această diferenţă să nu mai existe. Pentru o experienţă internaţională, fie ea şi de un an, e bine să accepţi o poziţie regională sau o poziţie în ţările occidentale. După aia poţi să tragi linie.

Cristian Hostiuc

loading...
PUTETI CITI SI...

O întrebare pe care şi-o pun tot mai des corporatiştii

Postat la: 17.07.2023 |

0

O întrebare pe care şi-o pun tot mai des corporatiştii: Cât câştig în străinătate pe aceeaşi poziţie, dincolo de experienţa de CV şi cu cât rămân la finalul lunii dacă aş lucra în afară? Când este vorba despre salarii toată lumea face comparaţie cu colegul de birou, cu colegii de departament, cu şefii (care nu muncesc cât muncesc eu şi uite cât câştigă), cu prietenii, cu cei de la concurenţă şi, nu în ultimul rând, cu ce citesc şi cu ce aud.

Bursa salariilor merge mai bine decât Bursa de la Bucureşti.

Odată cu deschiderea internaţională de care are parte lumea corporatistă de la noi, care are acces acum la poziţii regionale şi la poziţii occidentale, cred că cea mai bună comparaţie este legată de cât se câştigă în afară pe aceeaşi poziţie, pe aceeaşi pregătire, în aceeaşi companie sau alte companii similare etc. vs cât se câştigă în ţară.

Mulţi pleacă din România pentru că primesc salarii mai mari afară.

Am discutat această problemă a comparaţiilor de salarii nu cu piaţa internă, ci cu piaţa externă, cu directorii de HR de la trei bănci mari - BRD, ING şi UniCredit - plus directorul de HR al Băncii Naţionale, la ZF Bankers Summit 2023. La noi nu prea se face această comparaţie între piaţa internă şi piaţa externă, au spus directorii de HR.

Deschiderea extraordinară a pieţei muncii pe plan internaţional şi joburile remote înseamnă, în primul rând, o comparaţie de salarii cu poziţiile externe, întâi în valoare nominală şi apoi în valoare reală.

Sunt mulţi care compară salariile în valoare nominală, iau decizia de a pleca din ţară pe baza acestui lucru şi apoi află, la faţa locului, că în valoare reală diferenţele nu sunt atât de mari. Puterea de cumpărare este diferită, dacă pe piaţa externă stai în chirie, la Bucureşti plăteşti rata pentru un apartament, cheltuielile de zi cu zi sunt diferite, iar ieşitul în oraş la restaurant este la fel de diferit.

Pentru un job la care în Bucureşti iei un salariu de 1.500 euro net pe lună, la Roma, pe aceeaşi poziţie, în aceeaşi companie, iei 2.200 de euro. Dacă însă calculezi salariile în valoare reală, luând în considerare costul vieţii din Bucureşti şi cel din capitala Italiei, poţi să constaţi că, plecând în afară, rămâi cu mai puţini bani la final de lună decât dacă ai sta la Bucureşti.

Ideal ar fi să ai un job remote în care să fii plătit cu salariul din afară, dar să stai în Bucureşti. Acestea sunt poziţiile ideale care sunt vânate acum de corporatişti. Bineînţeles că nu este numai vorba de bani când pleci afară, este vorba despre experienţa pe care o câştigi, este vorba de deschiderea internaţională pe care o primeşti, este vorba despre poziţia pe care o treci în CV, este vorba despre avantajul pe care poţi să îl ai la o negociere ulterioară a pachetului salarial când te caută concurenţa.

Multe companii se plâng că le pleacă oamenii buni în afară, că din spate ceea ce vine este dezastru. În momentul în care discută cu cineva care pleacă în afară, ideal ar fi să discute şi despre salariile nominale şi salariile reale, pentru a vedea care este diferenţa, pentru a motiva faptul că Bucureştiul sau Clujul sau Timişoara nu sunt oraşe atât de rele.

În ultimul timp am interacţionat cu corporatişti care au revenit în ţară după experienţa internaţională şi şi-au schimbat puţin opinia legată de Bucureşti, de România, de modul cum se trăieşte aici.

Dacă reuşeşti să faci abstracţie de infrastructură, de sistemul de sănătate, de ceea ce auzi şi vezi la televizor în legatură cu clasa politică, România nu este o ţară chiar atât de rea, chiar dacă mulţi au dorinţa să fugă de aici.

Pentru cei din top, pentru cei pe care companiile vin personal să îi tragă în afară, opţiunea externă s-ar putea să fie mult mai bună, cel puţin în primii ani.

În ultimul deceniu, salariile din România, din corporaţii, din multinaţionale dar şi din marile companii româneşti, au crescut semnificativ, iar pe fondul stabilităţii cursului valutar leu/euro, în euro veniturile au crescut destul de mult. La Bucureşti poţi să ai o creştere salarială în lei de 20%, ceea ce raportat la cursul leu/euro stabil înseamnă o creştere în euro de 20%. În vest, o creştere de 5% este un maxim pe care ai putea să îl primeşti şi asta, de multe ori, prin excepţie. Aşa se face că diferenţa de salarii în euro s-a mai redus în ultimul deceniu.

Dacă în valoare nominală există o diferenţă, în valoare reală, în care iei în considerare costul vieţii, plus elementele legate de familie, prietenii etc, s-ar putea ca această diferenţă să nu mai existe. Pentru o experienţă internaţională, fie ea şi de un an, e bine să accepţi o poziţie regională sau o poziţie în ţările occidentale. După aia poţi să tragi linie.

Cristian Hostiuc

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE