• Tweet

Toate discursurile pe care le țin președintele, premierul sau liderii partidelor politice din România conțin, obsesiv, același număr mic de cuvinte: pensii, salarii, ajutoare sociale, subvenții, fonduri europene, indexare. Și iar ajutoare sociale, indexare, subvenții și fonduri europene.

Cam ăsta este universul lor și asta este lumea lor. Pentru ei politica este activitatea de a indexa periodic pensiile și salariile, de a asfalta kilometri de drumuri pe „bani europeni" și de a distribui românilor pe care ei i-au sărăcit și firmelor pe care tot ei, politicienii, le-au sărăcit ajutoare sociale și subvenții. Din limbajul politicienilor care conduc România au dispărut de zeci de ani cuvintele tehnologie, inovație, educație, cercetare, dezvoltare. Dar, mai cu seamă, au dispărut din limbajul politic cuvinte precum viitor, viziune, strategie.

Recent, China comunistă i-a dat lui Xi Jinping un nou mandat (al treilea) de președinte. Prilej pentru Xi de a domina congresul al XX-lea al Partidului Comunist Chinez cu un „raport" centrat pe „construirea unei țări socialiste moderne sub toate aspectele". Dacă cineva se întreabă ce înțelege Xi prin sintagma „țară modernă", răspunsul se poate desluși simplu, urmărind frecvența unor cuvinte în discursul liderului de la Beijing. Ei bine, comunistul Xi Jinping nu a inclus în imensul său raport (64 de pagini numără traducerea oficială în engleză) niciunul din cuvintele: pensii, salarii, ajutoare sociale sau subvenții. A folosit, însă, de 24 de ori cuvântul tehnologie, de 42 de ori cuvântul educație, de 11 ori cuvântul cercetare, de 9 ori cuvântul viziune, de 184 de ori cuvântul dezvoltare, de 5 ori cuvântul digital și de 21 de ori cuvântul viitor.

De ce este relevant discursul lui Xi Dada (习大大- unchiul Xi)? Pentru un singur fapt și anume pentru determinarea chinezilor, așa comuniști cum sunt ei, de a recupera decalajul de dezvoltare tehnologică care îi separă de lumea occidentală și, în primul rând, de principalul lor competitor, SUA. Căci efortul conducerii de la Beijing de a contesta supremația globală americană se concentrează în principal pe recuperarea distanței pe care America o are înaintea Chinei în tehnologiile de viitor și mai ales în cele care pot produce dezvoltări cu ritmuri ridicate.

Dincolo de aspectele ideologice ale politicii lui Xi, ceea ce rămâne important este determinarea de a „proiecta" o creștere bazată pe tehnologii moderne și mai ales pe tehnologii digitale. Faptul că Beijingul a înțeles puterea tehnologiei ca motor de dezvoltare și de modernizare este un lucru notabil. Dacă în plus își și planifică un marș de recuperare a decalajelor față de Occident este, deja, remarcabil. Iar dacă va avea și succes nu va fi decât un premiu care se cuvine numai celor curajoși și vizionari.

A devenit deja o banalitate faptul că lumea viitoare se va învârti în jurul disputei globale dintre America și China. Iar disputa aceasta se va duce pentru întâietate economică. Și va fi dusă între două națiuni care au dovedit cea mai mare putere de adaptare la economia digitală, dar și o capacitate uriașă de asimilare a noilor tehnologii.

Întrecerea dintre China și SUA pentru stăpânirea viitorului se duce cu o armă nouă, de zeci ori mai puternică decât aviația, artileria și tancurile la un loc. Iar această nouă armă este economia digitală. Economia digitală are două componente esențiale: informația digitalizată și cunoașterea, iar internetul este câmpul pe care se deplasează.

Tendința evidentă de competiție sino-americană pentru economia digitală a viitorului este destul de vizibilă, astfel încât toate națiunile care se preocupă de propriul viitor s-au angajat deja pe același făgaș. Atât națiunile dezvoltate asiatice (Singapore, Japonia, Coreea de Sud), cât și cele europene înaintate (stale nordice, Germania, Olanda, Franța, Austria), dar și unele țări la care ne-am fi așteptat mai puțin: monarhiile arabe, Israelul sau chiar unele state est-europene.

Pentru a înțelege cum arată viitorul, ar trebui să privim două clasamente: competitivitatea digitală și ponderea economiei digitale în economiile naționale. Primul clasament ne arată care sunt popoarele care „s-au prins" deja ce trebuie să facă și care sprijină modernizarea propriilor economii, iar cel de-al doilea ne indică care sunt popoarele care se găsesc deja cu un picior în viitor, având, de astăzi, o pondere mare a economiei digitale.

Dar ce este economia digitală? Ei bine, avem la dispoziție două moduri de a defini acest lucru. Vorbim fie despre o economie digitală în sens îngust (adică doar sectorul ITC, cuprinzând telecomunicațiile, internetul, serviciile IT, hardware-ul și software-ul) sau despre o economie digitală în sens larg (incluzând, pe lângă sectorul ITC și ramurile clasice ale economiei care sunt integrate cu tehnologii digitale). G20 și FMI utilizează următoarea definiție: „un grup lărgit de activități economice care include utilizarea informației digitalizate și cunoașterea ca factor esențial de producție și care include rețelele informaționale moderne ca spațiu important de desfășurare a activității".

Revenind la lupta pentru un loc în cursa pentru modernizare, aflați că națiunea cea mai competitivă din punct de vedere digital rămâne America. SUA reprezintă etalonul competitivității economiei digitale, iar toate celelalte țări ale planetei se raportează la standardul american ca procentaj din performanța americanilor.

Cea mai avansată națiune europeană este Suedia (a treia pe glob), cu o performanță de 95,19% din cea americană, urmată de Danemarca (locul 4 mondial, 95,16%), Elveția (locul 6 mondial, 94,94%) și Olanda (locul 7 mondial, 93,31%). Marele rival al SUA, China lui Xi Jinping, se află pe locul 15 mondial, cu o competitivitate de doar 84,43% din cea americană. Vi se pare puțin? China devansează în topul global: Israelul (locul 17 mondial, 79,58%), dar și marile economii europene: Germania (locul 18, 79,33%); Franța (locul 24, 75,66%); Italia (locul 40 mondial, 61,77%).

Cea mai bine clasată țară est-europeană este Estonia (locul 25, 75,42%), urmată de Lituania (locul 30, 70,44%) și Cehia (locul 33, 65,22%). Polonia este pe locul 41 mondial, cu 60,94%, imediat înaintea Rusiei (60, 27%), iar Ungaria pe 45 (55,23%). România? Abia pe locul 50 mondial, cu un punctaj de 51,97% față de cel al americanilor. Poate să ne încălzească faptul că bulgarii vin după noi (locul 52, 50,78%). Poate, dar nu ar trebui să o facă.

America își păstrează deci, cel puțin deocamdată, un avans confortabil în competiția pentru viitor cu rivalii chinezi. Competitivitatea digitală a economiei americane este indubitabil mult peste cea a economiei chinezești, dar și peste cea a europenilor. Întâietatea americanilor în cursa competitivității digitale le permite acestora să beneficieze din plin de statutul de principal furnizor mondial de tehnologie modernă, dar și să domine lumea întreagă și să dicteze direcția de dezvoltare a omenirii în deceniile viitoare.

Deși sunt încă departe de nivelul americanilor, chinezii își „digitalizează" economia într-un ritm impresionant. În 2018 erau cu mulți pași în urmă SUA, ponderea ITC în ansamblul PIB-ului chinezesc fiind undeva în jur de 5%, în vreme ce ponderea economiei digitale în sens larg se afla la nivelul de 30% din PIB. Iată că, acum patru ani, China se găsea mult în urma americanilor (cam 7,5% din PIB pondere a sectorului ITC și peste 55% pondere a economiei digitale în sens larg). Cât despre campionii din ramura ITC în 2018, aceștia se numeau Irlanda, Coreea, Japonia, Elveția și... Ungaria.

Iar planurile făcute la Beijing sunt încă și mai ambițioase: dacă în 2020 cifra de afaceri pentru industria IT și software era de 8.160 de miliarde de yuani, în 2025 aceasta va atinge pragul de 14 000 de miliarde de yuani, cu o creștere de 75%. Spre comparație, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul din China va crește de la aproape 12 000 de miliarde de yuani în 2020 la 17 000 de miliarde de yuani în 2025.

Performanța Chinei de a atinge 40% pentru economia digitală ca pondere din întreaga economie pare modestă față de cea a statelor cu cea mai mare pondere a economiei digitale în sens larg în PIB, care erau, în 2021, Germania, Marea Britanie și SUA, toate trei cam cu două treimi (peste 65%) economie digitală din totalul economiei. Dar, ca valoare nominală, cifra de afaceri agregată a economiei digitale chinezești a atins, deja, 7.000 de miliarde de dolari în 2021, 18% din totalul la nivel mondial, fiind, astfel, a doua cea mai mare economie digitală a lumii, după campionul SUA, aflat la peste 13.000 de miliarde de dolari ca cifră de afaceri a economiei digitale!

Lăsând, totuși, lumea marilor jucători digitali, să revenim în Europa și să ne vedem locul nostru într-o Uniune Europeană care, ca ansamblu, pare departe de Asia de Sud-Est și de America în competiția digitală. Continentul nostru rămâne al treilea nume pe lista digitalizării, după asiatici și americani.

Ei bine, deși nouă ne place să credem că suntem campioni europeni la digitalizare și încă ne amăgim cu legenda că româna este a doua cea mai vorbită limbă în sediile marilor companii de IT ale lumii, adevărul este cât se poate de trist: țara noastră, condusă de politicienii care se ocupă doar de subvenții și ajutoare sociale, ocupă rușinoasa poziție ultimă în clasamentul indicatorului pentru economie și societate digitală (DESI- Digital Economy and Society Index). Să fiu și mai clar, indicele DESI măsoară performanța digitală a fiecărei economii din UE după patru dimensiuni: ponderea capitalului uman cu competențe digitale; conectivitatea la internet; gradul de integrare a tehnologiilor digitale în economie; gradul de digitalizare a serviciilor publice.

Suntem, așadar, ultimii în Europa la performanță digitală! Ăsta este rodul zecilor de ani în care guvernele, formate parcă la balul bobocilor de la universitatea Spiru Haret, s-au ocupat doar de mituirea votanților cu bani de la buget. Nu avem nici măcar un domeniu digital în care să excelăm. Suntem ultimii din Europa până și la ponderea companiilor care utilizează rețelele de social media. Tot ultimii suntem și la ponderea companiilor care utilizează un software de planificare a resurselor, adică a companiilor care își planifică și controlează zilnic performanțele, utilizând indicatori sintetici. Suntem penultimii la ponderea companiilor care au un software de relaționare cu clienții. Tot penultimii suntem și la ponderea firmelor care apelează la servicii de stocare în cloud. Suntem, din nou, ultimii și la ponderea companiilor care utilizează dispozitive de conectare la „IoT- internetul obiectelor", adică dispozitive comandate de la distanță. În fine, suntem tot ultimii și la ponderea companiilor care utilizează tehnologii de inteligență artificială (AI-artificial intelligence).

Inovarea reprezintă, de multe zeci de ani, tiparul economiilor de tip occidental, inclusiv europene. Producția de bunuri și servicii noi, inovative reprezintă, de multe decenii modul în care Europa compensează lipsa de resurse naturale, dar și costurile extrem de ridicate. Inovare este, așadar, principalul furnizor de competitivitate pentru economia UE.

53% din firmele europene au activități inovatoare, ceea ce reprezintă un atu important. Dar distribuția acestor procentaje nu este uniformă în toate statele membre. Cea mai mare pondere a companiilor care creează bunuri și servicii inovative este întâlnită în Grecuia(73% din totalul companiilor), urmată de Belgia (71%), Germania și Finlanda(ambele cu 69%) și Cipru (66%). pe de altă parte, cea mai scăzută pondere a inovației o regăsim printre firmele din Romania (11%), Letonia (32%), Ungaria și Spania (ambele 33%) și Polonia (35%).

După cum vedem, nicio altă țară de pe continent, cu excepția României, nu scade sub 30% la proporția companiilor care furnizează ceva care include inovație. Ne-ar face bine, cred, să ne trezim din somnul în care visăm că suntem raiul IT-ului și al noilor tehnologii și să realizăm că suntem total deconectați de la viitor și de la economia modernă. Așa ne trebuie dacă ne-am lăsat duși de valul minților mediocre cu idei mărunte, care ne conduc așa cum pot.

Până la urmă orice model este bun în măsura în care chiar îți propui ceva. Iar noi am rămas, exact ca la începutul anilor 90, în stadiul în care doar admirăm diferite modele de dezvoltare tehnologică, pe cel american în primul rând, pe cel israelian, dar și pe cel chinezesc. Faptul că nimeni de la vârful puterii din București nu poate să priceapă care este mersul lumii și ce ar trebui să facem și noi pentru a ne menține în rândul națiunilor care contează este trist și descurajant.

Cu lideri care nu își pot imagina și o altfel de politică, în afară de împărțirea subvențiilor și a ajutoarelor contra voturi, nici nu vom ajunge vreodată prea departe. Avem, așadar, nevoie de o altă plămadă a conducătorilor. Avem nevoie de vizionari și strategi, care să aibă curajul să iasă din capcana împărțirii sărăciei și să intre în logica dezvoltării și a modernizării. Atunci când liderii noștri vor vorbi mai des despre tehnologii digitale, inovare și cercetare decât despre subvenții și indexări, abia atunci vom putea spera să reintrăm în cursa pentru viitor. Abia atunci vom avea și noi un viitor propriu și adevărat.

Petrisor Peiu