• Tweet

Strâmtoarea se numește Ormuz.

După mai bine de două săptămâni de război cu Iranul, regimul de la Teheran se încăpățânează să reziste. Iar dovada pe care nu o poate acoperi toată propaganda americano-israeliană este acolo, în gura Golfului Persic.

O deschidere de doar 21 de mile marine (39 de kilometri), prin care, în vremuri de pace, tranzitează circa 40% din comerțul mondial cu petrol, dar și cantități uriașe de gaze naturale și îngrășăminte.

Astăzi, tot acest trafic este perturbat. Iar Trump este turbat. Iranul a închis Ormuz. Atenție, nu a blocat-o (ceea ce ar fi demonstrat un gest disperat), ci o controlează selectiv, lăsând să intre și să iasă doar navele comerciale din țările prietene (ceea ce denotă forță). 

În afară de răcnete, ce poate face Trump?

Pare că nu prea mare lucru. Evoluția declarațiilor sale vorbește de la sine.

Mai întâi, a amenințat că va bombarda și mai mult Iranul.

Apoi, a cerut Chinei (sic!), Franței, Japoniei, Coreei de Sud și Marii Britanii să trimită nave de război pentru a securiza strâmtoarea.

Într-una din postările sale pe rețeaua TruthSocial, Trump susține că „100% din capacitatea militară a Iranului” a fost deja distrusă.

Dar ce mai e suta în ziua de azi? Așa că Trump recunoaște că Teheranul mai poate încă „trimite o dronă sau două, să lanseze o mină sau să lanseze o rachetă de rază mică undeva de-a lungul sau în această cale navigabilă”.

„Sperăm că China, Franța, Japonia, Coreea de Sud, Marea Britanie și alte țări afectate de această constrângere artificială vor trimite nave în zonă, astfel încât Strâmtoarea Hormuz să nu mai fie o amenințare pentru o națiune care a fost complet decapitată.”

Și: „Între timp, Statele Unite vor bombarda țărmul îngrozitor și vor trage încontinuu în bărci și nave iraniene. Într-un fel sau altul, în curând vom avea Strâmtoarea Hormuz DESCHISĂ, ÎN SIGURANȚĂ și LIBERA!”

La scurt timp, Trump a revenit cu o postare nouă (semn de agitație în Biroul Oval!).

Cum China (mai ales!), Franța, Japonia, Coreea de Sud, Marea Britanie și „alte țări” nu dau din pinteni să ajute SUA, iar Israelul (cu un Bibi Netanyahu, cel cu număr de degete variabile, dispărut din peisaj) pare împotmolit în Liban și la cheremul rachetelor și dronelor iraniene, președintele SUA a supralicitat, cerând „TUTUROR țărilor care se alimentează cu petrol prin Strâmtoarea Ormuz” să trimită nave de război.

Trump s-a adresat apoi „țărilor NATO” să se alăture cruciadei sale pentru eliberarea strâmtorii, țări pe care le-a amenințat că se vor confrunta cu un „viitor foarte rău” dacă nu ajută SUA.

Peste toată această rafală de declarații lejer istericoide ale lui Trump, a venit precizarea Iranului, ca o sare presărată sadic pe rană.

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghci, a declarat: „Strâmtoarea Ormuz nu a fost blocată militar și este doar sub control. Strâmtoarea Ormuz este deschisă. Este închisă doar petrolierelor și navelor care aparțin inamicilor noștri, celor care ne atacă pe noi și pe aliații lor. Ceilalți sunt liberi să treacă.”

De parcă usturimea produsă de reacția Teheranului nu era suficientă, Wall Street Journal a realizat o analiză, prin care demonstrează că, în afară de răcnete și amenințări, Trump nu prea are ce face: este legat de mâini și de picioare, ca un pacient agitat de la Obregia.

WSJ explică de ce SUA nu se grăbesc să trimită la Ormuz nave de război să escorteze vasele comerciale. Mințile care au mai rămas lucide la Pentagon se tem că dronele și rachetele antinavă iraniene ar putea transforma zona într-o așa-numită „cutie ucigașă” – o zonă unde navele ar fi ținte ușoare pentru atacuri masive.

O variantă ar fi asigurarea unui tir de acoperire pentru a proteja navele comerciale care tranzitează Ormuz, scrie Wall Street Journal.

Pentru aceasta ar fi nevoie de două nave de război pentru un tanc petrolier. Plus patrule aeriene constante cu drone de recunoaștere MQ-9 Reaper și atacuri împotriva lansatoarelor de rachete iraniene de pe coastă.

Brian Clark, fost ofițer US Navy, în prezent analist militar la Institutul Houston, a declarat pentru WSJ că o misiune de acoperire în Strâmtoare Ormuz ar necesita „mii de soldați și de marinari, resurse financiare importante și ar putea dura luni de zile”.

„Luni de zile” ar însemna până în buza – sau chiar dincolo de - alegerile intermediare din SUA, ceea ce pentru republicani ar fi o castastrofă. Inclusiv pentru Trump, care, dacă Congresul ajunge să fie controlat de democrați, ar putea fi pus sub acuzare a treia oară.

Mai mult, admițând că Pentagonul și aliații săi ar reuși să asigure toate condițiile de mai sus, eficiența operațiunii ar fi limitată: din cauza măsurilor de securitate necesare și a numărului limitat de nave de război, traficul de petroliere prin strâmtoare ar putea ajunge la circa 10% din nivelurile din timp de pace. 

În acest ritm, ar putea dura luni de zile pentru a evacua coada de peste 600 de nave comerciale blocate în prezent în Golful Persic.

Rămâne și opțiunea mai radicală, a unei operațiuni terestre, pe care Trump nu a exclus-o.

Unii experți iau în considerare atacuri costiere urmate de o debarcare marină pentru a distruge lansatoarele de rachete iraniene și dronele capabile să atace navele din strâmtoare. 

Dar și un astfel de scenariu ar necesita mii de soldați și ar putea escalada într-un război terestru prelungit, având în vedere că doar Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice numără aproximativ 190.000 de luptători, iar totalul forțelor iraniene depășește 600.000 de soldați activi.

Însă, chiar și dacă americanii și aliații lor ar obține controlul asupra Ormuz, aceasta tot nu ar garanta reluarea normală a traficului. Deoarece Iranul are rachete și drone cu rază medie și lungă de acțiune, cu care poate continua să lovească navele inamice ce ar trece prin strâmtoare.

Potrivit reprezentanților industriei militare și de transport maritim, capacitatea strâmtorii (peste 100 de nave pe zi) poate fi restabilită doar dacă ostilitățile încetează și Teheranul oferă garanții de securitate. 

Fără aceste garanții, companiile de asigurări și de transport maritim pur și simplu refuză să trimită nave prin zona periculoasă.

Ce ironie a soartei: mesianismul planetar al lui Trump a rămas înțepenit într-o gâtuire de pământ egală cu distanța de la București la Fundulea!

Adrian Pătrușcă