• Tweet

După ce, cu o mână de fier, a preluat conducerea PSD și l-a condus în cea mai spectaculoasă victorie din istoria sa, destinul politic al lui Liviu Dragnea se află într-o răscruce. Amenințat major de consecințele celui de-al doilea dosar penal, aflat în imposibilitatea juridică de a deveni premier, Dragnea a recurs la o soluție de avarie. Plasarea unei drone la vârful Guvernului. Și-a dorit ca această dronă să fie Sevil Shhaideh.

Dar intervenția în forță a sistemului și, în primul rând, a lui Klaus Iohannis l-a făcut să se retragă către un al doilea scenariu. Iar astăzi, Liviu Dragnea, și dacă nu astăzi, mâine, se va confrunta cu Sorin Grindeanu. Sorin Grindeanu nu este creația politică a lui Liviu Dagnea. Are mai mulți nași. Dintre care unul, Ilie Sârbu, om de bază al sistemului, a fost abandonat cu cinism atunci când pupilul său, Grindeanu, l-a aruncat peste bord, preluând pentru el însuși conducerea organizației PSD de Timiș. După aproape șase luni de la preluarea executivului, camarila din jurul noului premier s-a coagulat. Iar acesta începe să își manifeste independența față de Liviu Dragnea. De ce există această detașare? Care sunt resorturile care îl împing pe Sorin Grindeanu la o îndepărtare de pozițiile lui Liviu Dragnea? Cum se creează acest al doilea centru de putere din PSD? Și în ce direcție se îndreaptă divergența dintre cei doi actori politici? Toate acestea sunt întrebări care merită o analiză și răspunsuri.

Este o situație, din punctul de vedere al gestionării puterii, fără precedent în istoria recentă. Pentru o republică semi-prezidențială o parte însemnată a puterii politice, dar și a puterii executive este plasată la Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis împărtășește valori diferite în raport cu alianța politică PSD+ALDE, aflată la guvernare. Și are obiective și ele diferite. Atât în politica internă, cât și în politica externă. În plus, dispune de o camarilă proprie, creată în jurul Palatului Cotroceni de partide politice care îl susțin. În principiu, un al doilea centru de putere ar trebui să poată fi localizat în alianța PSD+ALDE care, prin faptul că este majoritară în Parlament, își asumă, pe lângă puterea legislativă, și puterea executivă. Numai că acest centru de putere s-a bifurcat. Și în aceasta constă noutatea politică din România. Imposibilitatea de a veni el însuși în fruntea executivului l-a adus pe Liviu Dragnea în situația de a încredința acest atribut de premier, de persoană însărcinată să înfăptuiască programul de guvernare, unei alte persoane. Se întâmplă să fie Sorin Grindeanu.

Premierul Sorin Grindeanu, chiar dacă nu se află sub dublă comandă, în sensul unei legături prea strânse cu "sistemul", devine, în mod implacabil, un al treilea punct cardinal al modului în care este gestionată puterea la București. În jurul său, capătă consistență o nebuloasă. Ea este alcătuită din primul cerc, al membrilor cabinetului, din al doilea cerc de putere și de interese, al noilor structuri de conducere din ministere, dar și din celelalte instituții al administrație publice centrale, și un al treilea cerc, din ce în ce mai clar conturat și el, al mediului de afaceri care, în mod necesar, gravitează în jurul puterii executive. Acest pol de putere, în epicentrul căruia există Sorin Grindeanu, pe măsură ce capătă din ce în ce mai multă consistență, se îndepărtează de celelalte două centre de putere, PSD și instituția prezidențială. În acest scenariu, Parlamentul joacă, cel mai adesea, un rol de tampon. Pentru că atât senatorii, cât și deputații puterii își marchează teritoriul, din varii motive, în ambele tabere.

Deci, scenariul inedit în care funcționează puterea în România constă nu atât în prezența, la Cotroceni, a unui președinte în general ostil - dar în mod nuanțat - atât față de majoritatea parlamentară PSD+ALDE, cât și în raport cu Guvernul susținut de aceasta, cât mai ales în efectele partajării puterii reale între conducerea partidului, asumată de Liviu Dragnea, și ce a executivului , asumată de Sorin Grindeanu. Acestea sunt premisele bătăliei de forță care urmează să aibă loc în curând. Pentru a-și marca teritoriul, pentru a-și proteja puterea dobândită prin alegerile interne din PSD și apoi prin victoria în alegerile parlamentare, Liviu Dragnea este silit, prin logica jocului de șah politic, să strângă zgarda legată de gâtul Guvernului susținut de PSD. Iar această operație înseamnă, la șase luni de la instalarea noului cabinet în Palatul Victoria, declanșarea remanierii și mai ales dirijarea în forță a acestui proces. Scopul remanierii, așadar, nu este atât acela de a corecta eventualele neconcordanțe dintre programul de guvernare și activitatea executivului. Acesta e doar pretextul. Scopul este marcarea teritoriului, arătarea pisicii, stăpânirea jocului în viitor.

Dacă acesta este interesul, de înțeles și, până la un punct, legitim, al lui Liviu Dragnea, nu același lucru se poate spune însă și despre interesul specific al lui Sorn Grindeanu. Acesta, pentru a-și menține și upgrada autoritatea câștigată pe parcursul primelor șase luni de guvernare asupra administrației publice centrale, asupra unei părți a partidului și asupra unei părți, din ce în ce mai consistentă, a majorități parlamentare, trebuie, la rândul său, să își marcheze teritoriul. Și cum o poate face altfel decât protejându-și cei mai apropiați colabolatori. Se ajunge astfel în situația în care, dacă se va face o remaniere, ea va funcționa după o logică duală și contradictorie care, simplificând lucrurile, sună cam așa: "Remanierea o fac eu", afirmă răspicat și public Liviu Dragnea; "Remanierea o fac eu", afirmă printre dinți, mai degrabă subliminal, premierul Sorin Grindeanu. Se creează astfel, la șase luni de la instalarea Guvernului PSD+ALDE, un excepțional spațiu de manevră pentru președintele Klaus Iohannis, pentru opoziție și pentru acea parte a sistemului, încă extrem de consistentă, care gravitează în jurul Palatului Cotroceni.

Sorin Rosca Stanescu