România schimbă strategia în războiul cu deficitul comercial: Miliarde de lei pentru investiții. Cine poate accesa fondurile
Postat la: 30.04.2026 |
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ care prevede o schemă de ajutor de stat în valoare totală de 5,313 miliarde de lei (aproximativ 1,05 miliarde de euro), destinată susținerii investițiilor în industria prelucrătoare. Măsura face parte din pachetul de relansare economică adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă și vizează în mod direct reducerea deficitului comercial al României.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor, programul oferă o predictibilitate extinsă mediului de afaceri, având un calendar de implementare până în anul 2032 pentru emiterea acordurilor de finanţare şi până în 2036 pentru plata ajutorului. Potrivit sursei citate, un element de noutate îl reprezintă flexibilitatea formei de sprijin, companiile având posibilitatea de a alege între grant direct şi credit fiscal, în funcţie de necesităţile de capital şi de modelul de dezvoltare.
„Prin acest nou program de peste 1 miliard de euro marcăm trecerea de la o economie bazată pe consum de import la o economie care produce valoare adăugată acasă, în România. Nu este doar o măsură de sprijin financiar, ci este motorul unui sprijin real pentru industria românească, necesar pentru a ne proteja stabilitatea economică. Investim strategic acolo unde deficitul comercial ne vulnerabilizează, oferind antreprenorilor resursele să transforme ideile în unităţi de producţie performante. Obiectivul este să reducem dependenţa de pieţele externe şi să consolidăm capitalul românesc într-o piaţă europeană extrem de competitivă", declară Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.
MF precizează că finanţarea este condiţionată de realizarea unei investiţii iniţiale de minimum 50 milioane lei în unităţi de producţie noi. Schema este accesibilă atât companiilor cu istoric, cât şi start-up-urilor, sub rezerva îndeplinirii unor cerinţe financiare şi operaţionale stricte. Pentru companiile aflate în activitate, accesul la fonduri este condiţionat de deţinerea unor capitaluri proprii pozitive şi de înregistrarea unei rentabilităţi a cifrei de afaceri peste zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare.
Potrivit sursei citate, în cazul întreprinderilor nou-înfiinţate, este obligatoriu un capital social minim de 100.000 lei, fiind excluse entităţile ai căror acţionari deţin sau au deţinut în ultimii doi ani companii care au desfăşurat activitatea pentru care se solicită sprijinul. De asemenea, entităţile solicitante nu trebuie să fie în dificultate financiară, insolvenţă sau sub incidenţa unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat.
Cererile de finanţare vor fi ierarhizate printr-un sistem de punctaj conceput să direcţioneze fondurile către proiectele cu impact maxim în economia reală. Ierarhizarea analizării proiectelor depuse are în vedere următoarele direcţii strategice:
• fabricarea produselor care înregistrează un sold comercial negativ la nivel naţional contribuie direct la diminuarea dependenţei de importuri;
• adoptarea unui grad ridicat de automatizare şi digitalizare asigură implementarea proceselor industriale inteligente şi creşterea eficienţei operaţionale;
• aprovizionarea cu materii prime şi materiale din Spaţiul Economic European consolidează autonomia economică şi rezilienţa lanţurilor de distribuţie;
• localizarea investiţiilor în regiuni care necesită echilibrare economică susţine o dezvoltare teritorială;
• integrarea în clustere de inovare facilitează transferul tehnologic şi cooperarea între actori industriali relevanţi;
• optarea pentru o intensitate a ajutorului de stat sub pragul maxim permis maximizează impactul utilizării banului public şi demonstrează responsabilitate fiscală din partea investitorului.
Sesiunile de depunere a cererilor vor fi organizate anual, pe parcursul a 30 de zile lucrătoare, anunţate cu cel puţin 30 de zile înainte de demararea procesului de depunere. Fondurile sunt destinate acoperirii cheltuielilor pentru construcţii, echipamente tehnologice şi active necorporale noi.
Odată cu intrarea în vigoare a acestei hotărâri, emiterea acordurilor de finanţare în baza HG nr. 300/2024 se suspendă, asigurându-se astfel o tranziţie coerentă către noul instrument financiar, adaptat cerinţelor actuale de dezvoltare industrială a României. Proiectul de act normativ este publicat la rubrica Transparenţă Decizională., mai arată sursa citată.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ministrul Economiei: "O să vă îngroziți! Este inadmisibil! Am găsit sume uriașe necheltuite pentru investiții"
Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, sustine ca a gasit sume uriase necheltuite in bugetul institutiei pe care a preluat- ...
-
Veste importantă pentru românii care au muncit în străinătate: Se pregătește o schimbare majoră la plata pensiilor
Romanii care au lucrat in mai multe țari ar putea beneficia de o noua regula privind acordarea pensiilor. O inițiativa l ...
-
Începe procesul de corupție, în care e implicat și fostul premier Ilie Bolojan
Dosarul de corupție in care au fost trimiși in judecata omul de afaceri Fanel Bogoș, fostul secretar general adjunct al ...
-
Ce decizie a luat Alexandru Nazare privind impozitarea proprietăților la valoarea de piață începând cu anul viitor. Ministrul de Finanțe dă explicații
Romanii pot rasufla ușurați cel puțin inca un an: impozitul pe proprietate stabilit prin raportare la valoarea de piața ...
-
Dan Motreanu spune ce rol i-a mai rămas lui Luca Niculescu și că: "Sorin Grindeanu se comportă ca adevăratul premier"
Secretarul general al PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, lanseaza un atac dur la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu ...
-
Șoșoacă susține că Vaticanul a confirmat că latina se trage din română. Spune și că ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 2024 cu 67,5% din voturi
Diana Șoșoaca a susținut vineri, 23 octombrie, la o conferința organizata la Belgrad, ca limba latina provine din romana ...
-
Curg dosarele penale pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la președinție, noi audieri
Calin Georgescu ar fi audiat intr-un nou dosar penal, al cincilea deschis pe numele sau. Dosarul vizeaza acuzații legate ...
-
Premierul Niculescu și-a ales șefă de cabinet, o diplomată cu experiență de 15 ani. A lucrat la Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numita șef de cabinet al premierului Luca Niculescu, funcție cu rang de secretar d ...
-
Franța ar fi preluat rolul României de principal susținător al Moldovei la UE: Miza primei vizite externe a lui Luca Niculescu
Criza politica de la București ar fi slabit sprijinul diplomatic oferit Republicii Moldova in negocierile europene, iar ...
-
Diana Șoșoacă anunță la televiziunea Kremlinului sfârșitul Uniunii Europene. Care e termenul avansat de europarlamentară
Europarlamentara Diana Șoșoaca, președinta S.O.S. Romania, a facut noi declarații impotriva Uniunii Europene intr-o inte ...
-
Șeful de facto al Executivului: Guvernul Niculescu a adoptat prima Ordonanță de Urgență și a decis atribuțiile vicepremierului Marian Neacșu
Guvernul Luca Niculescu a adoptat, in prima ședința, o ordonanța de urgența care stabilește atribuțiile vicepremierului ...
-
Scandal după comunicatul SRI despre Ludovic Orban. Vicepreședinte PNL: „Eroare gravă și ieșire instituțională impardonabilă"
Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru critica dur Serviciul Roman de Informații (SRI) dupa comunicatul prin care institu ...
-
Șeful CNAS a demisionat. Rogobete: „Mă bucur că un om lipsit de viziune a plecat. Criza fără precedent se datorează președintelui demisionar 100%"
Președintele Casei Naționale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Horațiu Moldovan, și-a dat demisia din funcție, in context ...
-
Reacția lui Alexandru Nazare după mesajul transmis de Moody's înaintea votului pentru noul Guvern: Agenţia avertizează că procesul de consolidare are riscuri ridicate
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, afirma ca agentia Moody's considera „pozitiva" evolutia tarii, in conditii ...
-
Delir în Parlament: I-au adus busuioc lui Luca Niculescu să îl curețe de "duhurile bolojeniste"
În Parlament au avut loc momente inedite marți, inaintea votului de investitura a Guvernului Luca Niculescu. Senat ...
-
Anularea alegerilor din România, analizată de Comisia de la Veneţia. Marta Cartabia: „Aceasta este principala provocare pentru democraţia noastră"
Presedinta Comisiei de la Venetia, Marta Cartabia, a declarat marti ca experienta Romaniei privind anularea rezultatelor ...
-
Statul va permite persoanelor fără studii medicale să vindece bolnavi. Legea medicinei alternative este la un pas de a intra în vigoare
Statul roman ar putea permite persoanelor fara studii medicale sa obțina autorizații pentru practicarea terapiilor alter ...
-
Rareș Bogdan despre sfârșitul sistemului în Europa: "Vine prăpădul! Uitați-vă ce se întâmplă! A început!"
Europarlamentarul Rareș Bogdan arata faptul ca a inceput ce pare a fi sfarșitul Uniunii Europene, un proiect grandios, c ...
-
Cât au costat deplasările externe ale Mirabelei Grădinaru. Explicațiile Administrației Prezidențiale
Administrația Prezidențiala a transmis ca nu a acoperit din fonduri publice cheltuielile pentru calatoriile in strainata ...
-
Bomba-sexy a Baroului face o analiza explozivă: "Lovitura de stat care a eșuat în România. Cum au contribuit PSD, PNL și AUR la compromiterea alegerilor"
Avocata Silvia Uscov susține ca alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 au fost afectate de o operațiune de manipular ...
-
Cristela Georgescu face acuzații într-un interviu internațional: „Am crezut că vom fi omorâți". Ce spune despre despre anchetă și intervenția asupra familiei
Cristela Georgescu acuza autoritațile romane de persecuție politica și susține ca intervenția de la locuința familiei a ...
-
Criza de jumătate de an, benefică AUR: "George Simion joacă partitura susținerii lui Călin Georgescu deși toate elementele indică faptul că nu ar exista o afinitate reală"
Criza politica de aproape șase luni din Romania a adus un avantaj electoral partidului AUR, care inregistreaza cifre tot ...
-
Mai mulți liberali ar putea să nu voteze Guvernul Niculescu. Decizia lui Bolojan provoacă nemulțumiri în partid
Mai mulți liberali contesta susținerea Guvernului Luca Niculescu, deși conducerea PNL a anunțat ca va sprijini investire ...
-
Misiune îndeplinită: Întâlnire de taină între Nicușor Dan și Ilie Bolojan, noaptea, la Bruxelles
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au avut miercuri seara, la Bruxelles, o scurta intalnire in cadrul ca ...
-
Adrian Năstase dezvăluie cum acționează serviciile de informații în politica externă. "Ele reduc incertitudinea, fără să o poată elimina"
Fostul premier Adrian Nastase atrage atenția, intr-o analiza ampla publicata pe blogul sau, asupra rolului crucial al se ...
-
Sorin Grindeanu prezintă lista celor 10 măsuri urgente pe care le va adopta PSD și lista integrală a miniștrilor din Cabinetul Luca Niculescu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat și oficial decizia adoptata in Comitetul Politic Național de a intra cu min ...
-
Marian Neacșu dezvăluie formula de guvernare care prinde contur în PSD: Miniștri politici și tehnocrați în Cabinetul Luca Niculescu
Marian Neacșu, unul dintre liderii PSD și fost vicepremier in Guvernul Bolojan, considera ca viitorul Executiv condus de ...
-
DIICOT a încheiat percheziția informatică în dispozitivele lui Călin Georgescu. Ce au la dispoziție din acest moment procurorii
DIICOT a incheiat percheziția informatica in dosarul in care Calin Georgescu și afaceristul Ionel Rusen sunt acuzați de ...
-
Asasinul economic Bolojan minte cum respiră: A promis că inflația va scădea, dar prețurile accelerează din nou după un an de austeritate
Inflația din Romania a revenit pe creștere in septembrie 2026, ajungand la 6,6%, de la 6,2% in august, potrivit datelor ...
-
PSD STENOGRAME - PSD începe pregătirile pentru anticipate. Șansele de învestire a Guvernului Niculescu sunt de 50%
Șansele de investire a Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu sunt de 50%. Conducerea partidului a ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu