UE: înghesuială mare în anticamera deflaţiei

Postat la: 25.10.2024 |

UE: înghesuială mare în anticamera deflaţiei

De când - în aprilie 2020 - 14 ţări din UE au eşuat dintr-o dată în deflaţie iar alte şapte, în anticamera deflaţiei, un ciclu lung de dezordine a preţurilor toacă bani şi nervi în Europa celor 27.

Valul deflaţionist, care debutase în primăvara lui 2020, a răvăşit piaţa unică timp de nouă luni. Nouă luni în care rata anualizată a preţurilor de consum a tot scăzut. Bunurile si serviciile s-au ieftinit de la plus 0,3 la sută la minus 0,3 la sută. Au urmat alte trei luni în care deflaţia şi-a făcut fără grabă bagajele, părăsind Europa.

În a 13-a lună - era în aprilie 2021 - rata anualizată la nivel UE a atins mult râvnita ţintă de 2,0 la sută. Bucuria a fost de scurtă durată. În mai, preţurile au avut un uşor recul iar din iunie, în nefericita conjunctură a scumpirii produselor şi serviciilor energetice, a început... inflaţia. Un debut lent, cu scumpiri încete, ce a încurajat Banca Centrală Europeană să creadă că are de-a face cu o inflaţie trecătoare.

N-a fost aşa! Din martie 2022, când riscului energetic i s-a adăugat riscul geopolitic, inflaţia a făcut explozie. Peste ocean, Fed a intervenit în martie, părăsind linia zero a dobânzii de politică monetară, în timp ce BCE şi-a amânat intervenţia până în iulie. Rata anualizată a creşterii preţurilor a urcat în câteva luni la 11,5 la sută. Aici s-a oprit. Din noiembrie 2022 a început dezinflaţia. Preţurile au continuat să crească, dar mai lent, tot mai lent. În decembrie 2023 rata anualizată ajunsese la 2,9 la sută. Aici dezinflaţia s-a împotmolit. Creşterile încete şi-au pierdut cursivitatea. S-au interferat cu creşteri de preţuri puţin mai alerte... Iar din vara lui 2024 la orizont au început să-şi facă apariţia riscurile deflaţioniste.

Ar putea să pară ciudat că, în comentariul de faţă, pun alături cuvintele eşec şi deflaţie. Pentru că deflaţie înseamnă scăderi de preţuri! Un vis...populist, dar vis! Pentru ca după şocuri inflaţioniste, care provoacă creşterea bruscă a preţurilor din pieţele de consum, să urmeze scăderi de preţuri. Fără să se ţină cont de adevărul că deflaţia e chiar mai periculoasă decât inflaţia.

Cărţile de economie, chiar şi cele vechi, dar mai cu seamă cele noi, scriu că o deflaţie, care ar putea avea ca rezultat golirea pieţelor de consum din cauza scăderii preţurilor, ar fi catastrofală! Cum catastrofală a fost şi deflaţia din 2020, chiar dacă a durat doar câteva luni! În cei dintâi ani de după Primul Război Mondial, Titulescu - numit ministru de Finanţe - a urcat la tribuna Parlamentului şi a rostit un rechizitoriu dur la adresa deflaţiei. "Toată lumea strigă - a subliniat Titulescu - că inflaţia trebuie să înceteze. Desigur! Dar aceasta nu înseamnă că deflaţia trebuie să-i ia locul. Pentru că sărăcirea prin deflaţie este mai dramatică decât sărăcirea prin inflaţie. Pe baza circulaţiei de azi, de bine, de rău, s-au stabilit anumite raporturi de valori. A veni să le tulburi, prin ridicarea subită a puterii de cumpărare a monedei, ar urma înainte de toate să ucizi iniţiativa cinstită. Un capital investit azi ar fi total pierdut dacă mâine, din cauza scăderii preţurilor, nu s-ar putea obţine profit şi, prin urmare, produsele ar trebui să fie vândute în pagubă".

Ideile lui Titulescu sunt valabile şi azi, după atâta vreme, şi se regăsesc pe deplin în ceea ce băncile centrale, mari ori mici, numesc reducerea durabilă a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară calculată pentru fiecare ţară sau pentru fiecare regiune. Desigur, inflaţia trebuie să coboare. Dezinflaţia, de asemenea, trebuie să se oprească pe un aliniament. Care anume? Cel indicat de ţinta strategică. Bătălia cu inflaţia actuală va fi câştigată când mişcarea preţurilor de consum, la nivelul ratei anuale, va veni în linia de 2,0 la sută în SUA şi în zona euro, de 2,0 la sută +/- un punct procentual în Cehia, de 2,5 la sută +/- un punct procentual în România şi în Polonia, de 3,0 la sută +/- un punct procentual în Ungaria. Deci, nu idealistele scăderi de preţuri, ci creşteri limitate de preţuri - ca ţinte strategice. Atenţie: aceste valori sunt mărimi medii. Iar mediile pot fi iluzii matematice.

Cert este că indicii inflaţiei, care reprezintă un raport între valori medii ale preţurilor în momente diferite, înfăţişează o dinamică într-adevăr cuminţită în toamna acestui an. Mediile au însă capcanele lor, pot surprinde o mişcare ceva mai lentă a preţurilor pe un eşantion de multe produse, deşi scumpirea coşului în care se adună câteva mărfuri de bază în consumul zilnic se manifestă încă violent, cu deviaţii în sus faţă de ţinta de 2,0 stabilită pentru Uniunea Europeană, dar... şi deflaţionist... adică, în jos. Pentru că, iată, în timp ce media anualizată a inflaţiei din septembrie s-a înscris foarte aproape de ţintă, la 2,1 la sută, unele preţuri şi tarife au continuat să împingă costul vieţii spre limite greu de suportat pentru marea majoritate a populaţiei. Numeroase ţări, între care Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Austria, au atins ţinta în iunie, în iulie sau în august, dar mai departe au eşuat şi ele în deflaţie.

O analiză a tabloului publicat acum câteva zile de Eurostat arată că 15 ţări, dintre cele 27 câte sunt în UE, sunt deja în anticamera deflaţiei. Multe, între care Irlanda , Italia, Danemarca, Finlanda, au acumulat deja câteva luni cu rate anualizate sub media de 2,0 la sută, şi nu le va fi uşor să revină pe linia de plutire. În această conjunctură - cu România în afara plutonului ţărilor ameninţate de deflaţie - ce explicaţii au analişti care au scris că am avea poziţia cea mai dramatică în tabloul Eurostat?!

Adrian Vasilescu

loading...
PUTETI CITI SI...

UE: înghesuială mare în anticamera deflaţiei

Postat la: 25.10.2024 |

0

De când - în aprilie 2020 - 14 ţări din UE au eşuat dintr-o dată în deflaţie iar alte şapte, în anticamera deflaţiei, un ciclu lung de dezordine a preţurilor toacă bani şi nervi în Europa celor 27.

Valul deflaţionist, care debutase în primăvara lui 2020, a răvăşit piaţa unică timp de nouă luni. Nouă luni în care rata anualizată a preţurilor de consum a tot scăzut. Bunurile si serviciile s-au ieftinit de la plus 0,3 la sută la minus 0,3 la sută. Au urmat alte trei luni în care deflaţia şi-a făcut fără grabă bagajele, părăsind Europa.

În a 13-a lună - era în aprilie 2021 - rata anualizată la nivel UE a atins mult râvnita ţintă de 2,0 la sută. Bucuria a fost de scurtă durată. În mai, preţurile au avut un uşor recul iar din iunie, în nefericita conjunctură a scumpirii produselor şi serviciilor energetice, a început... inflaţia. Un debut lent, cu scumpiri încete, ce a încurajat Banca Centrală Europeană să creadă că are de-a face cu o inflaţie trecătoare.

N-a fost aşa! Din martie 2022, când riscului energetic i s-a adăugat riscul geopolitic, inflaţia a făcut explozie. Peste ocean, Fed a intervenit în martie, părăsind linia zero a dobânzii de politică monetară, în timp ce BCE şi-a amânat intervenţia până în iulie. Rata anualizată a creşterii preţurilor a urcat în câteva luni la 11,5 la sută. Aici s-a oprit. Din noiembrie 2022 a început dezinflaţia. Preţurile au continuat să crească, dar mai lent, tot mai lent. În decembrie 2023 rata anualizată ajunsese la 2,9 la sută. Aici dezinflaţia s-a împotmolit. Creşterile încete şi-au pierdut cursivitatea. S-au interferat cu creşteri de preţuri puţin mai alerte... Iar din vara lui 2024 la orizont au început să-şi facă apariţia riscurile deflaţioniste.

Ar putea să pară ciudat că, în comentariul de faţă, pun alături cuvintele eşec şi deflaţie. Pentru că deflaţie înseamnă scăderi de preţuri! Un vis...populist, dar vis! Pentru ca după şocuri inflaţioniste, care provoacă creşterea bruscă a preţurilor din pieţele de consum, să urmeze scăderi de preţuri. Fără să se ţină cont de adevărul că deflaţia e chiar mai periculoasă decât inflaţia.

Cărţile de economie, chiar şi cele vechi, dar mai cu seamă cele noi, scriu că o deflaţie, care ar putea avea ca rezultat golirea pieţelor de consum din cauza scăderii preţurilor, ar fi catastrofală! Cum catastrofală a fost şi deflaţia din 2020, chiar dacă a durat doar câteva luni! În cei dintâi ani de după Primul Război Mondial, Titulescu - numit ministru de Finanţe - a urcat la tribuna Parlamentului şi a rostit un rechizitoriu dur la adresa deflaţiei. "Toată lumea strigă - a subliniat Titulescu - că inflaţia trebuie să înceteze. Desigur! Dar aceasta nu înseamnă că deflaţia trebuie să-i ia locul. Pentru că sărăcirea prin deflaţie este mai dramatică decât sărăcirea prin inflaţie. Pe baza circulaţiei de azi, de bine, de rău, s-au stabilit anumite raporturi de valori. A veni să le tulburi, prin ridicarea subită a puterii de cumpărare a monedei, ar urma înainte de toate să ucizi iniţiativa cinstită. Un capital investit azi ar fi total pierdut dacă mâine, din cauza scăderii preţurilor, nu s-ar putea obţine profit şi, prin urmare, produsele ar trebui să fie vândute în pagubă".

Ideile lui Titulescu sunt valabile şi azi, după atâta vreme, şi se regăsesc pe deplin în ceea ce băncile centrale, mari ori mici, numesc reducerea durabilă a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară calculată pentru fiecare ţară sau pentru fiecare regiune. Desigur, inflaţia trebuie să coboare. Dezinflaţia, de asemenea, trebuie să se oprească pe un aliniament. Care anume? Cel indicat de ţinta strategică. Bătălia cu inflaţia actuală va fi câştigată când mişcarea preţurilor de consum, la nivelul ratei anuale, va veni în linia de 2,0 la sută în SUA şi în zona euro, de 2,0 la sută +/- un punct procentual în Cehia, de 2,5 la sută +/- un punct procentual în România şi în Polonia, de 3,0 la sută +/- un punct procentual în Ungaria. Deci, nu idealistele scăderi de preţuri, ci creşteri limitate de preţuri - ca ţinte strategice. Atenţie: aceste valori sunt mărimi medii. Iar mediile pot fi iluzii matematice.

Cert este că indicii inflaţiei, care reprezintă un raport între valori medii ale preţurilor în momente diferite, înfăţişează o dinamică într-adevăr cuminţită în toamna acestui an. Mediile au însă capcanele lor, pot surprinde o mişcare ceva mai lentă a preţurilor pe un eşantion de multe produse, deşi scumpirea coşului în care se adună câteva mărfuri de bază în consumul zilnic se manifestă încă violent, cu deviaţii în sus faţă de ţinta de 2,0 stabilită pentru Uniunea Europeană, dar... şi deflaţionist... adică, în jos. Pentru că, iată, în timp ce media anualizată a inflaţiei din septembrie s-a înscris foarte aproape de ţintă, la 2,1 la sută, unele preţuri şi tarife au continuat să împingă costul vieţii spre limite greu de suportat pentru marea majoritate a populaţiei. Numeroase ţări, între care Germania, Irlanda, Spania, Franţa, Austria, au atins ţinta în iunie, în iulie sau în august, dar mai departe au eşuat şi ele în deflaţie.

O analiză a tabloului publicat acum câteva zile de Eurostat arată că 15 ţări, dintre cele 27 câte sunt în UE, sunt deja în anticamera deflaţiei. Multe, între care Irlanda , Italia, Danemarca, Finlanda, au acumulat deja câteva luni cu rate anualizate sub media de 2,0 la sută, şi nu le va fi uşor să revină pe linia de plutire. În această conjunctură - cu România în afara plutonului ţărilor ameninţate de deflaţie - ce explicaţii au analişti care au scris că am avea poziţia cea mai dramatică în tabloul Eurostat?!

Adrian Vasilescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE