Umilință maximă pentru România

Postat la: 02.02.2018 |

Umilință maximă pentru România

De la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis ne-a anunțat cu zâmbetul pe buze că, după ce a negociat de a rupt, România a mai obținut un loc de parlamentar. Este un rezultat bun, ne-a garantat președintele României. În realitate, așa cum voi demonstra, umilința pentru România este maximă. Iar Iohannis a lăsat din nou steagul jos în fața mai marilor Europei.

Prin plecarea Marii Britanii din UE, cunoscutul Brexit, urmează ca 30 de locuri de parlamentar din cele 74 pe care le deține Londra să se redistribuie statelor rămase. În mod normal, această redistribuire urmează să se facă în baza principiului adoptat inițial al repartizării proporționale degresive. Iată însă că nu se întâmpă așa. Iar statistica nu minte.

Cum se poate traduce rezultatul negocierii lui Klaus Iohannis, la capătul căreia România primește doar un loc suplimentar de parlamentar? Pentru a afla răspunsul, să vedem cum stăm cu artimetica. Olanda are o populație de doar 17 milioane de locuitori. În timp ce României i se suplimentează numărul de parlamentari cu unul singur, Olanda, care face parte din nucleul dur UE, va beneficia de încă trei parlamentari. Irlanda are 4,7 milioane de locuitori, în schimb a beneficiat de două locuri de parlamentar. Suntem puși în rând cu state cu populație mult mai mică, cum sunt Estonia, Croația, Slovacia, Austria, Danemarca sau Suedia. Singurul stat din Uniunea Europeană care a fost și mai umilit decât România este Polonia, cu 38 de milioane de locuitori, care primește tot un singur loc dintre cele 30 redistribuite.

În felul acesta, după ce va reuși să-și treacă prin vot proiectul, în urma unor așa-zise negocieri asemănătoare cu cea făcută cu Klaus Iohannis, Germania obține pentru nucleul dur al Uniunii Europene o majoritate certă în Parlament, în ciuda faptului că acest nucleu dur nu reprezintă majoritatea populației UE. Situația este cu atât mai gravă cu cât, prin diverse mijloace, atunci când se supun la vot decizii politice mai delicate, Germania reușește să obțină și votul unor parlamentari din celelalte tabere, cărora, prin intermediul mecanismelor europene, le-a oferit în prealabil funcții sau alte tipuri de avantaje, tocmai pentru a le cumpăra bunăvoința.

Una este să admiți că ți s-a pus pumnul în gură și să recunoști acest lucru, așa cum face de pildă Polonia, și cu totul altceva este ca, după ce ai înghițit până la ultima picătură umilința, tu, ca șef al unui stat suveran, să afirmi bățos că te-ai dus la Comisia Europeană pentru a negocia în avantajul statului pe care-l reprezinți și că acolo ai ajuns la un "compromis convenabil". L-am auzit cu satisfacție pe ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, făcând zilele trecute o declarație comună cu omologul său polonez. În sensul că este inadmisibilă intenția de a corela distribuirea fondurilor de coeziune ale Uniunii Europene către statele membre în funcție de modul în care birocrații de la Bruxelles apreciază că, într-o țară sau alta, sunt respectate principiile statului de drept. Șefii diplomației de la București și de la Varșovia au declarat pe bun dreptate că aceste fonduri de coeziune nu sunt o pomană sau un premiu pe care Uniunea Europeană îl acordă cui vrea și când vrea. Ele țin de însăși esența și rațiunea de a fi a Uniunii Europene, care cel puțin declarativ, își propune să contribuie financiar la ridicarea nivelului unor state considerate a fi la periferia comunității. Pentru că singura rațiune a existenței Uniunii Europene este solidaritatea. Iar solidaritatea se materializează prin creșterea nivelului statelor mai puțin dezvoltate. În baza contribuției statelor mai dezvoltate. Acestea din urmă beneficiind în schimb de o piață mai mare de desfacere a produselor lor, de un supliment de forță de muncă din ce în ce mai calificată, dar și de acces la resursele noilor membri UE.

A condiționa alocarea acestor fonduri de statul de drept presupune introducere în ecuație, cu rea intenție, a unei variabile. Și asta pentru că statul de drept este definit în atât de multe feluri încât fiecare dintre cei care invocă acest argument poate veni cu o formulă proprie de natură să-l pună la colț pe un interlocutor, care are mai puține voturi proprii în Parlamentul European și infinit mai puține voturi "asociate", adică deturnate de la parlamentari care au uitat care este țara care i-a trimis acolo. România, Polonia, celelalte state ale Uniunii Europeană în noua formulă cunoscută sub numele de Visegrad 8, ar trebui ca acum, cu ocazia repartizării unor locuri de parlamentari pierdute de Marea Britanie, să se mobilizeze pentru a obține în beneficiul țărilor central și est-europene și în detrimentul nucleului dur UE cât mai multe locuri în vitorul Parlament European. Pentru că numai astfel își vor putea apăra cu adevărat interesele. Și numai pe această cale, în loc să fie invocat conceptul mult prea elastic al statului de drept, în viitor, în Uniunea Europeană se va putea opera cu un alt concept, mult mai clar, al forței dreptului în raport cu dreptul forței.

În acest context, cred că cinstit din partea președintelui României este fie să revină asupra declarației făcute de la Bruxelles și să recunoască că acolo i s-a băgat pumnul în gură și i s-a impus un singur loc de parlamentar, în ciuda principiului proporționalității, fie, din respect față de poporul român, să rupă negocierea pe care a făcut-o și pentru care nu a avut niciun fel de mandat din partea Parlamentului de la București și să reia negocierile pentru a obține în final două sau trei locuri de parlamentar. Cu atât mai mult cu cât chiar și atunci când România a intrat în Uniunea Europeană ea a fost silită să accepte un număr mai mic de parlamentari decât i-ar fi revenit dacă ar fi fost corect luat în calcul numărul de cetățeni.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Umilință maximă pentru România

Postat la: 02.02.2018 |

0

De la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis ne-a anunțat cu zâmbetul pe buze că, după ce a negociat de a rupt, România a mai obținut un loc de parlamentar. Este un rezultat bun, ne-a garantat președintele României. În realitate, așa cum voi demonstra, umilința pentru România este maximă. Iar Iohannis a lăsat din nou steagul jos în fața mai marilor Europei.

Prin plecarea Marii Britanii din UE, cunoscutul Brexit, urmează ca 30 de locuri de parlamentar din cele 74 pe care le deține Londra să se redistribuie statelor rămase. În mod normal, această redistribuire urmează să se facă în baza principiului adoptat inițial al repartizării proporționale degresive. Iată însă că nu se întâmpă așa. Iar statistica nu minte.

Cum se poate traduce rezultatul negocierii lui Klaus Iohannis, la capătul căreia România primește doar un loc suplimentar de parlamentar? Pentru a afla răspunsul, să vedem cum stăm cu artimetica. Olanda are o populație de doar 17 milioane de locuitori. În timp ce României i se suplimentează numărul de parlamentari cu unul singur, Olanda, care face parte din nucleul dur UE, va beneficia de încă trei parlamentari. Irlanda are 4,7 milioane de locuitori, în schimb a beneficiat de două locuri de parlamentar. Suntem puși în rând cu state cu populație mult mai mică, cum sunt Estonia, Croația, Slovacia, Austria, Danemarca sau Suedia. Singurul stat din Uniunea Europeană care a fost și mai umilit decât România este Polonia, cu 38 de milioane de locuitori, care primește tot un singur loc dintre cele 30 redistribuite.

În felul acesta, după ce va reuși să-și treacă prin vot proiectul, în urma unor așa-zise negocieri asemănătoare cu cea făcută cu Klaus Iohannis, Germania obține pentru nucleul dur al Uniunii Europene o majoritate certă în Parlament, în ciuda faptului că acest nucleu dur nu reprezintă majoritatea populației UE. Situația este cu atât mai gravă cu cât, prin diverse mijloace, atunci când se supun la vot decizii politice mai delicate, Germania reușește să obțină și votul unor parlamentari din celelalte tabere, cărora, prin intermediul mecanismelor europene, le-a oferit în prealabil funcții sau alte tipuri de avantaje, tocmai pentru a le cumpăra bunăvoința.

Una este să admiți că ți s-a pus pumnul în gură și să recunoști acest lucru, așa cum face de pildă Polonia, și cu totul altceva este ca, după ce ai înghițit până la ultima picătură umilința, tu, ca șef al unui stat suveran, să afirmi bățos că te-ai dus la Comisia Europeană pentru a negocia în avantajul statului pe care-l reprezinți și că acolo ai ajuns la un "compromis convenabil". L-am auzit cu satisfacție pe ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, făcând zilele trecute o declarație comună cu omologul său polonez. În sensul că este inadmisibilă intenția de a corela distribuirea fondurilor de coeziune ale Uniunii Europene către statele membre în funcție de modul în care birocrații de la Bruxelles apreciază că, într-o țară sau alta, sunt respectate principiile statului de drept. Șefii diplomației de la București și de la Varșovia au declarat pe bun dreptate că aceste fonduri de coeziune nu sunt o pomană sau un premiu pe care Uniunea Europeană îl acordă cui vrea și când vrea. Ele țin de însăși esența și rațiunea de a fi a Uniunii Europene, care cel puțin declarativ, își propune să contribuie financiar la ridicarea nivelului unor state considerate a fi la periferia comunității. Pentru că singura rațiune a existenței Uniunii Europene este solidaritatea. Iar solidaritatea se materializează prin creșterea nivelului statelor mai puțin dezvoltate. În baza contribuției statelor mai dezvoltate. Acestea din urmă beneficiind în schimb de o piață mai mare de desfacere a produselor lor, de un supliment de forță de muncă din ce în ce mai calificată, dar și de acces la resursele noilor membri UE.

A condiționa alocarea acestor fonduri de statul de drept presupune introducere în ecuație, cu rea intenție, a unei variabile. Și asta pentru că statul de drept este definit în atât de multe feluri încât fiecare dintre cei care invocă acest argument poate veni cu o formulă proprie de natură să-l pună la colț pe un interlocutor, care are mai puține voturi proprii în Parlamentul European și infinit mai puține voturi "asociate", adică deturnate de la parlamentari care au uitat care este țara care i-a trimis acolo. România, Polonia, celelalte state ale Uniunii Europeană în noua formulă cunoscută sub numele de Visegrad 8, ar trebui ca acum, cu ocazia repartizării unor locuri de parlamentari pierdute de Marea Britanie, să se mobilizeze pentru a obține în beneficiul țărilor central și est-europene și în detrimentul nucleului dur UE cât mai multe locuri în vitorul Parlament European. Pentru că numai astfel își vor putea apăra cu adevărat interesele. Și numai pe această cale, în loc să fie invocat conceptul mult prea elastic al statului de drept, în viitor, în Uniunea Europeană se va putea opera cu un alt concept, mult mai clar, al forței dreptului în raport cu dreptul forței.

În acest context, cred că cinstit din partea președintelui României este fie să revină asupra declarației făcute de la Bruxelles și să recunoască că acolo i s-a băgat pumnul în gură și i s-a impus un singur loc de parlamentar, în ciuda principiului proporționalității, fie, din respect față de poporul român, să rupă negocierea pe care a făcut-o și pentru care nu a avut niciun fel de mandat din partea Parlamentului de la București și să reia negocierile pentru a obține în final două sau trei locuri de parlamentar. Cu atât mai mult cu cât chiar și atunci când România a intrat în Uniunea Europeană ea a fost silită să accepte un număr mai mic de parlamentari decât i-ar fi revenit dacă ar fi fost corect luat în calcul numărul de cetățeni.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE