Un bilanț foarte discret

Postat la: 26.03.2018 |

Un bilanț foarte discret

Pentru prima dată, bilanțul Serviciului Român de Informații nu mai e festiv. Și nici public. Acest fapt este semnalat de presă ca un eveniment neobișnuit. Oare de ce? În ce conjunctură își analizează instituția condusă de Eduard Hellvig activitatea din ultimul an? Și de ce oare discreția legată de acest moment este de natură să genereze semne de întrebare?

Fie că ne raportăm la trecut, făcând recurs la întreaga istorie a serviciilor secrete românești, fie că rămânem în prezent și analizăm situația din alte state, vom constata, fără să facem mari eforturi, că asemenea bilanțuri sunt tipic românești. Un serviciu secret al unui stat este de presupus că își face bilanțul zilnic. În fiecare ședință operativă. Prin definiție, o asemenea instituție este ancorată în prezent. Ea nu-și poate permite luxul de a aștepta 365 de zile pentru a face adunări și scăderi, pentru a trage o linie și pentru a ajunge la o concluzie privind propria activitate.

Serviciul Român de Informații este principalul actor într-un război invizibil. Sau ar trebui să fie. Acest război este purtat împotriva spionilor și teroriștilor. Spionii sunt indivizi periculoși, aduși în România de rețele și ele periculoase și care au drept principală țintă aflarea unor secrete de natură științifică, economică sau comercială ori de natură politică și militară. Dacă stăm bine să ne gândim, sunt prea puține secretele care ar putea să tenteze rețelele de virtuali spioni. În materie de inovație științifică, de inventică, suntem praf, cum ar spune copiii mei. Care sunt marile descoperiri din ultimi ani ale oamenilor de știință români, pentru care ar merita să se bată rețelele de spioni din lumea întreagă? Economia românească nu este suficient de competitivă, de performantă, pentru a merita o investiție scumpă, cum este activitatea de spionaj. În ceea ce privește Apărarea, ce ar putea constitui o țintă a unor acțiuni de spionaj? În materie de tehnică militară suntem la pământ. Cred că nu mai avem nici măcar rețeta prafului de pușcă. Pe masa de lucru a proiectanților nu există nicio armă nouă, sofisticată cât de cât. Ce să fure spionii? Până și faimoasa instalație de la Deveselu, despre care s-a vorbit atât de mult, nu mai reprezintă un secret pentru nimeni. Scutul de la Deveselu este pur și simplu o tehnologie depășită. Nici acolo nu e nimic de spionat. Mai rămâne spionajul politic. Dar numai teoretic. În combinațiile geostrategice care se fac, România joacă un rol minor. Bucureștiul cel mult este parte a unor strategii făcute de alții. Bucureștiul nu este generator de strategii.

Cât privește lupta antiteroristă, ea se duce, este adevărat, pe întreg mapamondul. Teoretic, orice stat și orice localitate din orice stat poate deveni o țintă. Numai că organizațiile teroriste caută ținte cu un mare impact psihologic. Din această perspectivă, România este nesemnificativă ca obiectiv. De aceea nici nu ne-am confruntat cu vreun atentat.

Dacă facem cu realism un inventar al victoriilor Serviciului Român de Informații pe acest front al războiului invizibil, nu prea avem rezultate. Și asta nu fiindcă SRI ar funcționa prost. Și nu fiindcă ofițerii de informații români ar fi mai slab pregătiți decât alții. Explicația este că pur și simplu România nu este o țintă. În aceste condiții, la un bilanț real, care - repet - trebuie făcut zi de zi, cei responsabili trebuie să-și pună câteva întrebări la care să ofere și un răspuns. 1). De ce are România nevoie de cel mai supraponderal serviciu de spionaj intern din lume raportat la numărul de locuitori și la Produsul Intern Brut? De ce există atât de mulți lucrători SRI și de ce instituția dispune de un buget atât de mare?; 2). Dacă nu care cumva cvasi-absența obiectului muncii, bugetele uriașe și formidabila infrastructură de care dispune nu au determinat implicarea acestei instituții în alte activități decât în cele prevăzute de lege; 3). Dacă Serviciul Român de Informații în anul precedent chiar s-a retras din activitatea de poliție politică, care a condus la crearea statului paralel sau a rămas pe poziții, sistându-și temporar și de ochii lumii o parte dintre activități; 4). Întrucât urmează doi ani electorali extrem de critici pentru toate forțele politice și pentru actorii politici aflați în teren, este de presupus că societatea românească așteaptă garanții din partea SRI, în sensul că nu se va implica în niciuna dintre competiții. Dar pot exista asemenea garanții?

Un bilanț cu ușile închise al activității unei instituții zguduite pe parcursul anului trecut de uriașe scandaluri, ar putea însemna începutul modernizării, începutul adaptării SRI la România și la lumea reală în care trăim.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Un bilanț foarte discret

Postat la: 26.03.2018 |

0

Pentru prima dată, bilanțul Serviciului Român de Informații nu mai e festiv. Și nici public. Acest fapt este semnalat de presă ca un eveniment neobișnuit. Oare de ce? În ce conjunctură își analizează instituția condusă de Eduard Hellvig activitatea din ultimul an? Și de ce oare discreția legată de acest moment este de natură să genereze semne de întrebare?

Fie că ne raportăm la trecut, făcând recurs la întreaga istorie a serviciilor secrete românești, fie că rămânem în prezent și analizăm situația din alte state, vom constata, fără să facem mari eforturi, că asemenea bilanțuri sunt tipic românești. Un serviciu secret al unui stat este de presupus că își face bilanțul zilnic. În fiecare ședință operativă. Prin definiție, o asemenea instituție este ancorată în prezent. Ea nu-și poate permite luxul de a aștepta 365 de zile pentru a face adunări și scăderi, pentru a trage o linie și pentru a ajunge la o concluzie privind propria activitate.

Serviciul Român de Informații este principalul actor într-un război invizibil. Sau ar trebui să fie. Acest război este purtat împotriva spionilor și teroriștilor. Spionii sunt indivizi periculoși, aduși în România de rețele și ele periculoase și care au drept principală țintă aflarea unor secrete de natură științifică, economică sau comercială ori de natură politică și militară. Dacă stăm bine să ne gândim, sunt prea puține secretele care ar putea să tenteze rețelele de virtuali spioni. În materie de inovație științifică, de inventică, suntem praf, cum ar spune copiii mei. Care sunt marile descoperiri din ultimi ani ale oamenilor de știință români, pentru care ar merita să se bată rețelele de spioni din lumea întreagă? Economia românească nu este suficient de competitivă, de performantă, pentru a merita o investiție scumpă, cum este activitatea de spionaj. În ceea ce privește Apărarea, ce ar putea constitui o țintă a unor acțiuni de spionaj? În materie de tehnică militară suntem la pământ. Cred că nu mai avem nici măcar rețeta prafului de pușcă. Pe masa de lucru a proiectanților nu există nicio armă nouă, sofisticată cât de cât. Ce să fure spionii? Până și faimoasa instalație de la Deveselu, despre care s-a vorbit atât de mult, nu mai reprezintă un secret pentru nimeni. Scutul de la Deveselu este pur și simplu o tehnologie depășită. Nici acolo nu e nimic de spionat. Mai rămâne spionajul politic. Dar numai teoretic. În combinațiile geostrategice care se fac, România joacă un rol minor. Bucureștiul cel mult este parte a unor strategii făcute de alții. Bucureștiul nu este generator de strategii.

Cât privește lupta antiteroristă, ea se duce, este adevărat, pe întreg mapamondul. Teoretic, orice stat și orice localitate din orice stat poate deveni o țintă. Numai că organizațiile teroriste caută ținte cu un mare impact psihologic. Din această perspectivă, România este nesemnificativă ca obiectiv. De aceea nici nu ne-am confruntat cu vreun atentat.

Dacă facem cu realism un inventar al victoriilor Serviciului Român de Informații pe acest front al războiului invizibil, nu prea avem rezultate. Și asta nu fiindcă SRI ar funcționa prost. Și nu fiindcă ofițerii de informații români ar fi mai slab pregătiți decât alții. Explicația este că pur și simplu România nu este o țintă. În aceste condiții, la un bilanț real, care - repet - trebuie făcut zi de zi, cei responsabili trebuie să-și pună câteva întrebări la care să ofere și un răspuns. 1). De ce are România nevoie de cel mai supraponderal serviciu de spionaj intern din lume raportat la numărul de locuitori și la Produsul Intern Brut? De ce există atât de mulți lucrători SRI și de ce instituția dispune de un buget atât de mare?; 2). Dacă nu care cumva cvasi-absența obiectului muncii, bugetele uriașe și formidabila infrastructură de care dispune nu au determinat implicarea acestei instituții în alte activități decât în cele prevăzute de lege; 3). Dacă Serviciul Român de Informații în anul precedent chiar s-a retras din activitatea de poliție politică, care a condus la crearea statului paralel sau a rămas pe poziții, sistându-și temporar și de ochii lumii o parte dintre activități; 4). Întrucât urmează doi ani electorali extrem de critici pentru toate forțele politice și pentru actorii politici aflați în teren, este de presupus că societatea românească așteaptă garanții din partea SRI, în sensul că nu se va implica în niciuna dintre competiții. Dar pot exista asemenea garanții?

Un bilanț cu ușile închise al activității unei instituții zguduite pe parcursul anului trecut de uriașe scandaluri, ar putea însemna începutul modernizării, începutul adaptării SRI la România și la lumea reală în care trăim.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE