• Tweet

Nu m-aș fi referit la dezgustătorul atac al lui Rareș Bogdan împotriva doamnei Renate Weber dacă zicerile sale, în mod normal ireproductibile, nu ar fi fost puse în circulație largă, cuvânt cu cuvânt, chiar de către criticii săi, și dacă, în condițiile acestei nefericite publicități, nu m-ar fi revoltat absența oricărui protest sau oricărei deziceri din partea societății civile și a așa ziselor noastre elite politice, în fruntea cărora strălucesc trist PSD și intelectualii săi. Altminteri, cea mai bună terapie împotriva unor asemenea personaje și gesturi este ignorarea lor absolută.

Și nu aș fi revenit asupra temei dacă nu aș fi luat act de prezența în spațiul public a unor voci care, este adevărat, fără a scuza limbajul, au crezut că pot găsi în spatele acestuia un scop adânc și greu de sesizat la suprafață, căruia autorul împroșcării cu noroi i s-ar dedica până la sacrificiul de sine, scop constând în neutralizarea influenței lui George Soros și a agenților săi în România - printre care, evident, și Renate Weber.

Această încercare de a apăra subtil ceea ce la simțul comun pare de neapărat, se bazează pe ideea că un gest cu totul excesiv care șochează cele mai elementare sentimente de pudoare ale publicului și distruge imaginea autorului, altminteri dependent de respectul popular, nu poate să nu aibă o motivație ascunsă, cu caracter respectabil, de valoare mai mare decât prețul plătit. Și pe mine mă uimește derapajul lui RB (în general, nu doar în speță). Nu am însă dileme de ordin strategic. Întrebarea pe care mi-o pun este prozaică: o fi o problemă de caracter sau una medicală?

Oricât aș vrea, nu pot zice că RB se comportă prea irațional ca să nu aibă o rațiune ascunsă (sic!). Și orice rațiune ascunsă ar avea, oricât de „nobilă", asemenea mijloace nu pot fi scuzate de scop, ci pot numai compromite scopul. Ele acreditează un anume fel de a face politică, inacceptabil întrucât urmărind (poate) să distrugă ceea ce este rău, distrug (sigur) și ce este bun.

În plus, tot ceea ce este excesiv este derizoriu. Dacă RB are cauze ascunse mari, așa nu pot fi atinse. Tot ce poate realiza este să devină el însuși derizoriu (ceea ce cred că este pe cale de a se petrece) și să contribuie la escaladarea unui tip de discurs politic care amintește cutremurator de discursul nazismului în ascensiune, din prima parte a secolului trecut. Oricum am întoarce-o, acesta este un discurs de tip nazist.

Pe de altă parte, în ceea ce a făcut până acum actualul Avocat al Poporului, eu nu găsesc nimic de reproșat. Poate doar că a făcut prea puțin, iar nu prea mult.

Ceea ce RB atacă este, însă, nu doar persoana, ci și fundamentele funcției și principiile ei de operare. Atunci când Avocatul Poporului a fost inclus printre puținele persoane care au capacitatea de a sesiza CCR, s-a făcut întrucât Constituția este contractul social prin care poporul și-a construit statul și, prin urmare, apărarea ei este un act esențial în apărarea poporului.

Avocatul Poporului nu decide, nu dă cartonașe roșii, ci doar avertizează, arătând cartonașe galbene. Dacă încercăm să îi interzicem să o facă și, pentru a face efectivă interdicția, încercăm să îl intimidăm, compromitem însăși funcția cu rosturile ei; și apoi, astfel compromisă, o trecem la următorii deținători ai acesteia. Avocatul ăsta este al Poporului și este periculos să îl timorăm; cu atât mai mult cu cât, prin felul în care este organizat și dotat în prezent, este ușor de timorat.

De asemenea, prin declarația la care ne referim, RB a atacat nepermis și CCR și a promovat ideea că o măsură dorită de un segment vocal al populației sau de puterea politică, poate fi adoptată chiar dacă este contrară Constituției. Ceea ce este curat bolșevism și curat fascism.

Dacă RB a făcut promisiuni neconstituționale sau promisiuni pe care nu știe ori nu vrea să le aducă la îndeplinire pe căi constituționale, nu este nici vina Constituției nici a celor care văd și reclamă acest lucru. Asaltul împotriva Constituției nu are scuză. El are natura unei lovituri de stat. Și, din păcate, sub regimul celor pe care RB îi prețuiește, reprezintă, susține și servește, românii trăiesc de câțiva ani într-o lovitură de stat continuă.

În fine, știam și eu că Renate Weber, ca și Monica Macovei, ca și George Maior, ca și alții, a fost susținută pentru ocuparea unor demnități de stat de către Soros. Cred, însă, că și Soros (pe care l-am cunoscut binișor) și activitatea lui trebuie privite nuanțat, după cum trebuie să distingem între emulii lui fanatizați și cei care s-au depărtat de el atunci când au înțeles că li se cer lucruri care contravin conștiinței lor. Nu toți cei care au fost școlarizați de fundația lui Soros sau au colaborat în trecut cu ea sunt trădători sau globaliști fundamentaliști.

Apoi, nu știu dacă Soros este chiar capul răutăților globale și buricul ordinii globaliste, dar cu certitudine este unul dintre actorii principali ai „statului subteran" american, care îl susține pe KWI precum și guvernul și partidul acestuia, în cadrul căruia RB face figură de „number one". De aceea mă întreb dacă nu cumva atrăgându-ne atenția asupra legăturilor „vinovate" din trecut ale lui Weber cu Soros, nu cumva RB vrea să ne distragă atenția de la alte legături și mai vinovate, din prezentul „pandemist" și „covidocrat" ale altora?

Cunoscându-o pe Renate Weber, am fost surprins când am auzit că a acceptat să meargă la Cotroceni chemată de Președintele Băsescu; și tot surprins am fost când a plecat de acolo. Aș fi curios să aflu ce a făcut concret cât a lucrat în administrația prezindențială (din câte îmi amintesc, nu s-a înțeles cu Monica Macovei), dar și de „dezastrele antinaționale generate de-a lungul timpului", la care face aluzie, fără a le exemplifica, RB, înainte de a fi „valorificată" de Traian Băsescu la cererea lui Soros, în cadrul strategiei „marelui licurici". De asemenea ar fi util de aflat și de ce a plecat de lângă „marele Petrov". Fără a concretiza acuzele, totul rămâne la nivelul unei mitologii cum sunt multe altele, care au distrus personalități reale sau au creat false personalități, în România ultimelor trei decenii. În rest, vigilența nu este niciodată rea. Mai ales în vremurile de azi, pândite de atâtea amenințări.

Adrian Severin