• Tweet

Premierul israelian Benjamin Netanyahu poate simți că se confruntă cu o dilemă imposibilă după neutralizarea cu succes a atacului cu rachete și drone al Iranului din weekend.

Președintele Biden îl sfătuiește să "accepte victoria" și să se abțină de la escaladarea ostilităților. Dar șoimii din cabinetul său de război și publicul israelian doresc ca premierul lor să își valorifice avantajul și să riposteze.

Premierul Netanyahu a cerut Forțelor de Apărare să furnizeze o listă de posibile ținte, potrivit unui oficial familiarizat cu discuțiile la nivel înalt, care a ținut să precizeze că Israelul se gândește la represalii care să „trimită un mesaj", dar fără a provoca victime, scrie The Washington Post.

Mullahii nu au fost niciodată mai aproape de a dezvolta o bombă nucleară, scrie în Daily Mail Mark Almond, directorul Institutului de cercetare a crizei, de la Oxford.

Deși nu există nicio îndoială că ambițiile nucleare ale Iranului reprezintă o amenințare gravă la adresa Israelului și a Occidentului, așa cum a spus odată David Ben-Gurion - prim-ministru al Israelului între 1955 și 1963 - statul evreu nu își poate permite războaie lungi.

Avea dreptate atunci și are dreptate și astăzi. Chiar și cu ajutorul aliaților săi, se estimează că apărarea împotriva acelui singur atac iranian a costat Israelul peste un miliard de dolari, iar ultimul lucru de care are nevoie este un conflict intern prelungit cu teocrații din Persia, subliniază analistul britanic.

Dar nici Ierusalimul nu poate să nu facă nimic. După părerea analistului, răspunsul ar fi ca Israelul să organizeze lovituri chirurgicale împotriva locurilor de lansare a rachetelor iraniene și a fabricilor care produc arme și muniție pentru artilerie. Chiar dacă Iranul dezvoltă o bombă, fără un sistem de livrare nu o va putea folosi împotriva dușmanilor săi.

Și nu ar trebui să avem nicio îndoială în ceea ce privește pericolul pe care l-ar prezenta o bombă iraniană - și cât de aproape este regimul de a construi una.

Într-o regiune muntoasă pustie, la 350 de kilometri sud de Teheran, se află o bază protejată de baterii antiaeriene și un detașament al Gărzii Revoluționare a Iranului: instalația nucleară Natanz.

De-a lungul anilor, Natanz a fost supus unei campanii necruțătoare de sabotaj în încercarea de a preveni crearea mijloacelor pentru un focos nuclear.

În 2009, a fost lovită de un atac cibernetic sofisticat, folosind un virus informatic numit Stuxnet, despre care se crede că a fost creat de Israel, împreună cu americanii.

Timp de luni de zile, tehnicienii iranieni s-au scărpinat în cap, nedumeriți, în timp ce centrifugele sale, instrumente vitale în procesul de îmbogățire a uraniului, au eșuat într-un ritm fără precedent. Israelienii au organizat, de asemenea, asasinarea selectivă a unor oameni de știință cheie implicați în programul nuclear și au distrus elemente ale instalației de la Natanz cu ajutorul unor drone purtătoare de bombe.

Dar acum există semne că s-au făcut pași mari în îmbunătățirea securității la Natanz, până la punctul în care aceasta a devenit practic inexpugnabilă.

O analiză a imaginilor din satelit ale centralei, realizată anul trecut, a concluzionat că iranienii construiesc o instalație subterană la Natanz la o adâncime cuprinsă între 260 și 328 de metri.

Având în vedere că cea mai avansată bombă americană de distrugere a buncărelor, GBU-57, este proiectată să străpungă doar 60 de metri de pământ înainte de a se detona, aceasta este o veste proastă pentru israelieni și aliații lor.

Între timp, în cei cinci ani de când Donald Trump a retras unilateral America dintr-un acord nuclear care a limitat strict îmbogățirea uraniului de către Iran la 3,67% puritate - suficient pentru a alimenta centralele civile - și pentru a-și menține stocul la doar 300 kg, Teheranul a făcut progrese bune în dezvoltarea uraniului pentru arme.

Anul trecut, inspectorii au descoperit că iranienii au produs particule de uraniu cu un grad de puritate de 83,7%, cu puțin sub pragul de 90% folosit pentru arme.

Iar Natanz și siturile sale surori nu sunt singura opțiune nucleară a iranienilor. La fel cum Marea Britanie și Rusia au dezvoltat energia nucleară "civilă", care produce plutoniu ca produs secundar al procesului de generare a electricității, pentru a-și asigura o sursă de material necesar pentru focoase nucleare, Iranul a achiziționat propria sa uzină cu plutoniu.

În portul Bushehr din Golful Persic, există o centrală de energie atomică controlată de ingineri ruși.

Centrala nu va aduce Iranul mai aproape de construirea unei bombe nucleare, deoarece Moscova furnizează uraniu îmbogățit pentru reactor și - în temeiul unei clauze de „utilizare pașnică" din acord - repatriază în Rusia barele de combustibil uzat care ar putea fi reprocesat în plutoniu de calitate pentru arme.

Dar multe s-au schimbat în lumea geopoliticii de când a fost încheiat acel acord. Rusia s-a transformat într-un paria în urma războiului său brutal și neprovocat împotriva Ucrainei, de exemplu.

A fost, de asemenea, destul de surprinzător cât de pro-Iran a fost ambasadorul lui Putin la ONU la reuniunea Consiliului de Securitate de duminică. Cine poate spune că Rusia ar obiecta ca Iranul să fure suficient plutoniu pentru a produce o serie de focoase nucleare?

Folosirea plutoniului produs la Bushehr ar fi o cale mai rapidă pentru a face o bombă decât a aștepta ca Natanz să vină cu suficient uraniu îmbogățit, susține analistul.

Având în vedere că Teheranul ar putea, teoretic, să aibă o bombă în câteva luni, necesitatea ca Israelul să elimine capacitatea Iranului de a fabrica sisteme de livrare nu ar putea fi mai urgentă. Distrugerea facilităților de fabricare a rachetelor, a sistemelor de ghidare și a instalațiilor de detonare din centre precum Parchin ar însemna că Iranul nu ar avea o bombă nucleară care să poată fi folosită, chiar dacă ar avea suficient uraniu puternic îmbogățit. Loviturile de precizie i-ar scuti, de asemenea, pe civilii iranieni de calamitatea care a cuprins Gaza.

De asemenea, o astfel de acțiune ar trimite un semnal puternic către populația din ce în ce mai rebelă a Iranului. O lovitură militară israeliană decisivă acum, adăugată la fiascoul atacului în masă al Iranului de sâmbătă, ar putea destabiliza regimul ayatolahului și ar putea îndepărta teama de forțele de ordine ale Gărzilor Revoluționare ale acestuia. Ceea ce va face ca Israelul și lumea să fie cu adevărat în siguranță este atunci când iranienii se vor elibera de conducătorii care ne amenință pe toți, conchide Mark Almond, în Daily Mail.