Protestele fermierilor împotriva politicilor ecologiste din Olanda se extind în Europa: Nu suntem sclavi!
Postat la: 23.07.2022 |
Fermierii olandezi protestează de săptămâni bune împotriva planului guvernului de a reduce drastic poluarea cu azot până în 2030 (în unele regiuni ale țării este prevăzută o reducere de 95%), un plan care presupune reducerea cu 30% a șeptelului din Olanda și dispariția a mii de ferme.
Mișcarea de protest din Olanda pare să se extindă in Europa, pe fondul scumpirii carburanților și a îngrășămintelor. Fermierii germani s-au alăturat celor olandezi, în regiunea de graniță. Fermierii italieni au început să protesteze împotriva scumpirilor, strigând „Nu suntem sclavi!". S-au înregistrat proteste și în Spania, în regiunea Andaluzia, unde fermierii au protestat din cauza scumpirii carburanților.
Un semnal de alarmă este că Danemarca, Germania și Belgia urmăresc să aplice programe similare de reducere a emisiilor de azot. Apoi, la fel ca în cazul fermierilor olandezi, care primesc oferte din partea guvernului pentru a renunța la ocupația de generații, Marea Britanie și Statele Unite au ajuns să-i plătească pe fermieri pentru a nu lucra pământul.
În presa europeană apare paralela între mișcarea de protest din Olanda și mișcarea Vestelor Galbene din Franța, începută la finalul anului 2018, tot din cauza unei măsuri de reducere a emisiilor poluante - atunci a fost vorba despre o taxă suplimentară pe carburanți.
Reprezentanții fermierilor critică planul guvernului Mark Rutte și modul în care este aplicat, arătând că sectorul agricol olandez a redus emisiile de azot cu doua treimi, raportat la nivelul din anii 1990, iar emisiile de carbon au fost și ele reduse cu 20%. Furia fermierilor se datorează abordării guvernului.
„Imaginați-vă că stați la masa din bucătărie, că sunteți a cincea sau a șasea generație de fermieri și vă treziți cu o hartă pe care sunt prezentate zonele cu reducere de 70-95% a emisiilor. Și nu vă puteți gândi decât la faptul că acesta este sfârșitul agriculturii în zona voastră și în comunitatea voastră", spune unul dintre liderii organizației LTO Netherlands, citat de Euractiv.
Articolul publicat de Euractiv este printre puținele din presa de mainstream care amintește de protestele din Olanda. Marile publicații au ales să le ignore și sa nu pomenească de nemulțumirile apărute în Italia sau Spania.
Politico.eu, cea mai influentă publicație de la Bruxelles, merge apăsat pe linia luptei împotriva schimbărilor climatice și publică un articol in care îi critică pe liderii UE pentru că nu fac decât să caute noi contracte pentru gaze naturale și petrol, în timp ce incendiile provocate de încălzirea climei (datorată arderii combustibililor fosili) fac ravagii în sudul Europei, iar o mie de oameni au murit din cauza asta.
Chiar dacă Europa risca să se confrunte cu cea mai gravă criză energetică, și Agenția Internațională pentru Energie propune ca decuplarea de Rusia să se facă cu respectarea strictă a angajamentelor pentru reducerea emisiilor de carbon și cu sacrificii mari din partea cetățenilor.
Pe de altă parte, Off-Guardian scrie că protestele fermierilor anunță începutul unei lupte între cetățeni și guverne pornind de la programele dure pentru protecția mediului. Indiferent că privesc aceste programe ca pe o conspirație sau ca pe o necesitate, oamenii încep să se unească atunci când le sunt amenințate micile afaceri deținute de generații.
„Pare o nebunie să te plângi că este prea mult gunoi de grajd într-o lume în care avem o criză a îngrășămintelor chimice, din cauza sancțiunilor aplicate Rusiei și Belarusului. Oare aceste politici, aplicate chiar în acest moment, sunt doar accidentale? Oare ce altceva ar putea face guvernele vestice în acest moment dacă ar vrea să își înfometeze cetățenii?", se întreabă Off-Guardian.
Un ultim semnal vine din Franța, unde extrema stângă, a doua cea mai mai mare forță politica din Parlament, și extrema dreapta (a a treia forță parlamentară) au votat împreună și au reușit să respingă un proiect de lege care ar fi impus pașapoartele Covid - dovada vaccinării, un test negativ sau dovada imunizării naturale - la intrarea în Franța. Este o dovadă că grupări populiste care sunt pe poziții aparent opuse se pot uni împotriva a ceea ce percep drept o amenințare la adresa libertăților.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
S-a făcut marele compromis: Donald Trump preia de facto controlul asupra Groenlandei. Va avea control permanent și fără acordul SUA nu va mișca nici musca
Presedintele Donald Trump a declarat vineri ca Statele Unite au ajuns la un acord cu Danemarca si Groenlanda care confer ...
-
POLITICO: Criză majoră în Germania - Cancelarul Friedrich Merz riscă să fie înlăturat din funcție în acest weekend
Cancelarul german Friedrich Merz risca sa fie inlaturat din funcție chiar in acest weekend, la doar 16 luni dupa preluar ...
-
Un stat NATO de lângă Ucraina refuză "articolul 5" chiar și în caz de atac rusesc. "Pentru numele lui Dumnezeu, cu cine vrem să luptăm?"
Premierul slovac Robert Fico a declarat ca nu intenționeaza sa iși indeplineasca obligațiile care ii revin in temeiul Ar ...
-
Coreea de Nord declară „ireversibil" statutul său de ţară nucleară, după un nou apel la denuclearizare formulat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Coreea de Nord a respins joi apelurile pentru denuclearizare formulate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica ...
-
Trump amenință că va impune Europei „tarife severe" în cazul în care Canada devine membru asociat al UE
Președintele Donald Trump a recurs la unul dintre cuvintele sale preferate atunci cand a amenințat cu masuri de retorsiu ...
-
Ursula von der Leyen atacă suveranismul local, în discursul ei privind starea UE: „Numai Europa poate furniza o suveranitatea reală"
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranationalistilor" si "a ...
-
WSJ: Canada vrea statutul de membru asociat al Uniunii Europene, ca răspuns la ruptura cu America
Canada cauta o forma de integrare cu Uniunea Europeana care sa mearga cat mai departe fara aderare deplina, iar premieru ...
-
Trump are probleme: democrații s-au desprins de republicani în sondaje înaintea alegerilor intermediare pentru Congres
Popularitatea președintelui american Donald Trump a crescut fața de minimul istoric inregistrat anterior, insa tot mai m ...
-
Săptămână decisivă la Strasbourg: Ursula von der Leyen va prezenta "Starea Uniunii"
Parlamentul European se reunește in aceasta saptamana la Strasbourg, in perioada 14-17 septembrie, pentru o sesiune plen ...
-
Putin are planuri serioase pentru crearea unui centru nuclear în Vietnam
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat la summitul BRICS de la New Delhi, construirea unui nou centru de inalta ...
-
Tucker Carlson: Moscova este un oraș cu mult mai bun decât New Yorkul
Jurnalistul american Tucker Carlson a declarat ca Moscova este un oraș cu mult mai bun decat New Yorkul și a recunoscut ...
-
Rezultatele summit-ului BRICS: China propune o serie de iniţiative economice, inclusiv crearea unei "zone open source AI"
Presedintele chinez Xi Jinping a prezentat duminica, la summitul BRICS de la New Delhi, initiative in domenii mergand de ...
-
După Brexist urmează Ukexit? Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord se reunesc la Cardiff pentu a-și pregăti independența
Liderii Scoției, Țarii Galilor și Irlandei de Nord se vor reuni luni pentru a semna un acord menit sa dea startul proces ...
-
Phenianul a lansat un proiectil neidentificat în Marea Japoniei
Comandamentul militar sud-coreean a indicat ca a detectat un foc de arma, fara a oferi detalii suplimentare. Coreea de N ...
-
Iranul ar putea realiza inginerie inversă asupra unei drone subacvatice americane capturate
Capturarea de catre Iran a unei drone subacvatice militare americane ofera Teheranului posibilitatea de a-i analiza comp ...
-
FBI extinde investigația asupra lui A. Fauci în dosarul COVID: anchetatorii se uită și la bani
Un nou raport sugereaza ca FBI și Departamentul de Justiție, sub a doua administrație Trump, au intensificat investigați ...
-
Germania este în stare de șoc, după victoria AfD: Situație foarte complicată pentru cancelarul Merz, cel venit la putere cu promisiunea de a stăvili extremismul
Cancelarul german Friedrich Merz se afla luni in fata provocarii de a reactiona la triumful electoral al partidului anti ...
-
Omul momentului în AfD ține să-i mulțumească în mod special lui Elon Musk: Miliardarul american s-a implicat masiv în alegerile din Germania
Omul momentului pentru AfD, Ulrich Siegmund, ține sa-i mulțumeasca in mod special miliardarului american Elon Musk, cel ...
-
Cutremur politic în Germania! AfD, partidul radical, trece de 40%! De ce alegerile de duminică din Germania pot schimba multe și pentru România
Unul dintre cele mai importante partide de extrema dreapta din Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), condus de ca ...
-
SUA avertizează aliații NATO să se pregătească pentru un posibil atac al Rusiei: "Trebuie să fim cu toții cu ochii-n patru
Statele Unite le cer aliaților NATO sa se pregateasca pentru eventualitatea in care Vladimir Putin ar decide sa atace un ...
-
Serghei Lavrov anunță sfârșitul NATO: „Nu cred că vor rezista mult timp". Ce spune despre Uniunea Europeană
Alianta Nord-Atlantica nu va mai rezista mult timp, iar incercarea de a inventa noi pretexte pentru prelungirea existent ...
-
Medvedev a admis posibilitatea unui atac direct asupra fabricilor germane de echipament militar destinat Kievului
Dupa ce Rusia a fost acuzata fara dovezi de atacul asupra aeroportului din Leipzig, Germania merita un atac direct asupr ...
-
Joc periculos: mișcările prin care Beijingul anulează sancțiunile SUA împotriva Iranului
Avertismentele venite de la Washington privind sancțiunile economice secundare au intampinat un zid de nepatruns la Beij ...
-
Resurse de un trilion de dolari - După cel mai lung război din istoria SUA, Washingtonul are acces la bogăţiile Afganistanului
Afganistanul a oferit SUA acces la resursele sale minerale extrem de bogate in incercarea de a ridica sancțiunile și de ...
-
Rusia schimbă total tactica: atacuri fără oprire pentru a paraliza Ucraina. Moscova taie și accesul la Marea Neagră
Cel puțin 38 de persoane au fost ucise in urma unui bombardament rus in apropierea capitalei ucrainene Kiev, au declarat ...
-
Bloomberg: Vizita șefului CIA la Moscova - apar indicii despre tema principală
Problema este ca apar informații despre vizita efectuata de șeful CIA la Casa Alba imediat dupa intoarcerea de la Moscov ...
-
Prima reacție a UE după ce islandezii au respins reluarea negocierilor de aderare
Prima reacție a UE dupa ce islandezii au respins reluarea negocierilor de aderareUniunea Europeana a transmis duminica p ...
-
Se naște versiunea musulmană a NATO. Țările semnatare ale Pactului de la Mecca se întâlnesc la Istanbul
Trei mari puteri sunnite se reunesc, luni, la Istanbul, pentru a pune bazele unei variante musulmane a NATO formata, pen ...
-
"Lovitura de ciocan" a lui Putin: plănuiește o ofensivă terestră asupra Kievului cu 300.000 de soldați, susțin oficiali ucraineni
Rusia pregatește mai multe scenarii operaționale pentru o posibila ofensiva in nordul Ucrainei, inclusiv in direcția Kie ...
-
Mega-interviul integral al ministrului de externe Serghei Lavrov acordat postului de televiziune RBC - Moscova, 28 august 2026
Întrebare: Domnule Lavrov, va mulțumim foarte mult ca ați acceptat sa discutați cu noi. Prima intrebare este, s-ar ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu