Strategie electorală în SUA - Alegătorii migrează către statele cheie pentru a înclina balanța
Postat la: 30.10.2024 |
O studentă la Universitatea Wisconsin-Madison, Sadie Rosenthal, nici nu se gândeşte să voteze în statul său natal, Maryland, ci vrea să voteze în statul în care este rezidentă, adică în Wisconsin, un stat pivot, susceptibil să cântărească greu în alegerile prezidenţiale de marţi.
"Ştiu că votul meu este incredibil de important aici, ca studentă venită din alt stat, şi n-am nicio ezitare când vine vorba despre schimbarea înscrierii" electorale, explică tânăra în vârstă de 22 de ani, pe care AFP scrie că a întâlnit-o pe o terasă în campusul de pe malul Lacului Mendota.
Alegerile, care îi va pune în priză săptămâna viitoare pe vicepreşedinta democrată Kamala Harris şi pe miliardarul republican Donald Trump se anunţă foarte strânse.
Wisconsinul este unul dintre cele şapte state-cheie susceptibile să răstorne alegerile într-o parte sau alta, pe când Marylandul urmează să-i acorde o victorie Kaalei Harris.
Oraşul Madison, situat în comitatul tradiţional democrat Dane, găzduieşte 50.000 de studenţi în emblematica sa universitate publică, obişnuită cu discuţile politice şi mişcările de protest.
Jumătate dintre studenţi provin din alte state americane. Potrivit Codului Electoral local, pentru a vota în Wisconsin este suficient să locuieti în stat timp de 28 de zile la rând.
"Datoria noatră este să contribuim la cucerirea acestui stat", declară ea, anunţând că va vota cu Kamala Harris, din cauza poziţiei sale cu privire la dreptul la avort şi la modificările climatice. "Putem considera că voturile noastre sunt cele care vor conta cel mai mult în toată ţara".
Reese McLean, în vârstă de 19 ani, o studentă originară din statul New York, s-a înregistrat, la rândul său ca alegătoare în Wisconsin.
"Ştiam că votul meu va conta mai mult aici", declară ea AFP, după ce a stat la coadă timp de două ore pentru ca să voteze anticipat cu Kamala Harris.
În Wisconsin, în ultimii 25 de ani, candidaţii în patru alegeri prezideţiale din şase au obţinut victorii cu mai puţin de 1% dintre voturile exprimate, oferind taberei lor cele zece voturi ale marilor electori din acest stat.
Mike Wagner, un profesor specialist în alegeri de la Universitatea Wisconsin-Madison, consideră că "votul studenţilor poate fi hotărâtor" în acest stat.
"Wisconsinul este un stat în care 10.000 de voturi pot să fie determinate de o duzină de lucruri", teme de campanie sau factori demografici, declară el AFP. "Votul studenţilor veniţi din alte state este în această marjă".
Universitatea Wisconsin-Madison înregistrează, în plus, una dintre cele mai mari rate de prezinţă la vot din ţară. Atunci când preşedintele Joe Biden a obţinut o victorie împotriva lui Donald Trump în 2020, au votat 72,8% dintre alegătorii studenţi ai universităţii.
Un factor major al participării este că alegătorii se pot înregistra personal în secţiile de votare din Wisconsin - până în ziua alegerilor -, o posibilitate care există în mai puţin de jumătate dintre statele americane.
Atragerea alegătorilor originari din alte părţi este, în mod "!absolut", o strategie, confirmă Alexia Sabord, preşedinta democraţilor din comitatul Dane. "Alegând să voteze în Wisconsin, alegătorii democraţi pot să schimba rezultatul în stat, pot schimba rezultatul în ţară".
Republicanii sunt conştienţi de acest lucru.
Parlamentarii republicani locali au propus o lege care cere şcolilor din sistemul public de educaţie din Wisconsin - în care se află 13 campusuri care înregistrează anual 160.000 de studenţi - să le furnizeze în primul an informaţii despre votul în statul lor de origine.
Textul, denunţat de către critici drept o tentativă de îndepărtare a voturilor democrate, nu a fost adoptat.
Au existat şi alte inţiative republicane controversate de restrângere a reglementărilor electorale în campusuri, inclusiv cererea ca alegătorii să prezinte documente de identitate, adesea permise de conducere, pe care unii dintre tinerii alegători sau membri ai monorităţilor nu le deţin.
Fostul guvernator republican al Wisconsinului, Scott Walker, care conduce o organizaţie al cărei scop este să popularizeze ideile dreptei în rândul tinerilor, denunţă "îndoctrinarea" acestora. "Trebuie să luptăm împotrivă, altfel conservatorii nu vor mai învinge niciodată în statele pivot".
Campusurile din Wisconsin înclină mai degrabă la stânga, însă unii tineri din alte state votează cu republicanii.
Bryan Zumba, în vârstă de 22 de ani, care a crescut la Chicago, declară AFP că a votat cu Donald Trump exact din aceleaşi motive ca şi colegii săi democraţi. Aici, "votul meu contează mai mult".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Tentativa de atantat asupra bazei americane din Marea Britanie - Marco Rubio vorbește de un actor străin
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, afirma ca un actor strain a fost implicat intr-un complot aparent vizand atacare ...
-
Victorie istorică pentru dreapta radicală din Franța. Partidul condus de Marine Le Pen a obținut cele mai multe mandate de până acum în urma alegerilor pentru Senat
Partidul Adunarea Naționala (Rassemblement National - RN), condus de Marine Le Pen, și aliații sai au obținut 15 mandate ...
-
Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. Liderul SUA ar lua în calcul noi atacuri
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniana privind redeschiderea stramtorii Ormuz in terme ...
-
Ungaria nu s-a alăturat grupului Carpathian8 și blochează un depozit petrolier pentru Ucraina
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat ca Budapesta a primit invitația la forum, dar a refuzat-o din motive inteme ...
-
SUA pregătesc terenul pentru o operațiune militară în Cuba: Armata caută trupe disponibile în următoarele 90-120 de zile
Statele Unite par sa avanseze pregatirile pentru o eventuala operațiune militara in Cuba, dupa luni de planificare la ni ...
-
Concluziile summitului de la Washington: Ce au hotărât Donald Trump și Xi Jinping
Presedintele SUA, Donald Trump, l-a primit joi pe presedintele chinez Xi Jinping la Casa Alba, discutiile privind comert ...
-
Ucraina anunță o premieră mondială pe front: A început Operațiunea „Vivaldi". Roboți de luptă, trimiși în spatele liniilor rusești
Armata ucraineana a trimis roboți de lupta in spatele liniilor rusești. Operațiunea se numește Vivaldi și reprezinta o p ...
-
Un nou război ia amploare. Pakistanul a lansat atacuri aeriene masive asupra Afganistanului
Pakistanul a lansat atacuri aeriene asupra a 10 obiective din Afganistan despre care susține ca erau folosite pentru lan ...
-
Rusia ar pregăti un atac cu drone împotriva Italiei, Franței și Spaniei. Serviciile americane ar fi aflat și directorul CIA a mers la Moscova
Cotidianul spaniol „El Mundo" relateaza ca serviciile de informații americane ar fi avertizat mai multe guverne eu ...
-
Ce câștigă Putin din criza de la Berlin. Cât va mai rezista cancelarul Merz la putere
La doar 16 luni de la preluarea funcției de cancelar - Friedrich Merz a ajuns in funcție in mai 2025, promițand sa revit ...
-
Trump suferă o înfrângere umilitoare în legătură cu planul său de a prelua controlul asupra Groenlandei
Donald Trump a amenințat in repetate randuri ca va prelua controlul asupra Groenlandei, afirmand ca aceasta regiune este ...
-
AfD câștigă al doilea land german într-o singură lună. Cum schimbă extrema dreaptă vechile familii politice ale Europei
Alternativa pentru Germania (AfD) a caștigat alegerile din landul Mecklenburg-Pomerania Occidentala cu 38,3% din voturi, ...
-
S-a făcut marele compromis: Donald Trump preia de facto controlul asupra Groenlandei. Va avea control permanent și fără acordul SUA nu va mișca nici musca
Presedintele Donald Trump a declarat vineri ca Statele Unite au ajuns la un acord cu Danemarca si Groenlanda care confer ...
-
POLITICO: Criză majoră în Germania - Cancelarul Friedrich Merz riscă să fie înlăturat din funcție în acest weekend
Cancelarul german Friedrich Merz risca sa fie inlaturat din funcție chiar in acest weekend, la doar 16 luni dupa preluar ...
-
Un stat NATO de lângă Ucraina refuză "articolul 5" chiar și în caz de atac rusesc. "Pentru numele lui Dumnezeu, cu cine vrem să luptăm?"
Premierul slovac Robert Fico a declarat ca nu intenționeaza sa iși indeplineasca obligațiile care ii revin in temeiul Ar ...
-
Coreea de Nord declară „ireversibil" statutul său de ţară nucleară, după un nou apel la denuclearizare formulat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Coreea de Nord a respins joi apelurile pentru denuclearizare formulate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica ...
-
Trump amenință că va impune Europei „tarife severe" în cazul în care Canada devine membru asociat al UE
Președintele Donald Trump a recurs la unul dintre cuvintele sale preferate atunci cand a amenințat cu masuri de retorsiu ...
-
Ursula von der Leyen atacă suveranismul local, în discursul ei privind starea UE: „Numai Europa poate furniza o suveranitatea reală"
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranationalistilor" si "a ...
-
WSJ: Canada vrea statutul de membru asociat al Uniunii Europene, ca răspuns la ruptura cu America
Canada cauta o forma de integrare cu Uniunea Europeana care sa mearga cat mai departe fara aderare deplina, iar premieru ...
-
Trump are probleme: democrații s-au desprins de republicani în sondaje înaintea alegerilor intermediare pentru Congres
Popularitatea președintelui american Donald Trump a crescut fața de minimul istoric inregistrat anterior, insa tot mai m ...
-
Săptămână decisivă la Strasbourg: Ursula von der Leyen va prezenta "Starea Uniunii"
Parlamentul European se reunește in aceasta saptamana la Strasbourg, in perioada 14-17 septembrie, pentru o sesiune plen ...
-
Putin are planuri serioase pentru crearea unui centru nuclear în Vietnam
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat la summitul BRICS de la New Delhi, construirea unui nou centru de inalta ...
-
Tucker Carlson: Moscova este un oraș cu mult mai bun decât New Yorkul
Jurnalistul american Tucker Carlson a declarat ca Moscova este un oraș cu mult mai bun decat New Yorkul și a recunoscut ...
-
Rezultatele summit-ului BRICS: China propune o serie de iniţiative economice, inclusiv crearea unei "zone open source AI"
Presedintele chinez Xi Jinping a prezentat duminica, la summitul BRICS de la New Delhi, initiative in domenii mergand de ...
-
După Brexist urmează Ukexit? Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord se reunesc la Cardiff pentu a-și pregăti independența
Liderii Scoției, Țarii Galilor și Irlandei de Nord se vor reuni luni pentru a semna un acord menit sa dea startul proces ...
-
Phenianul a lansat un proiectil neidentificat în Marea Japoniei
Comandamentul militar sud-coreean a indicat ca a detectat un foc de arma, fara a oferi detalii suplimentare. Coreea de N ...
-
Iranul ar putea realiza inginerie inversă asupra unei drone subacvatice americane capturate
Capturarea de catre Iran a unei drone subacvatice militare americane ofera Teheranului posibilitatea de a-i analiza comp ...
-
FBI extinde investigația asupra lui A. Fauci în dosarul COVID: anchetatorii se uită și la bani
Un nou raport sugereaza ca FBI și Departamentul de Justiție, sub a doua administrație Trump, au intensificat investigați ...
-
Germania este în stare de șoc, după victoria AfD: Situație foarte complicată pentru cancelarul Merz, cel venit la putere cu promisiunea de a stăvili extremismul
Cancelarul german Friedrich Merz se afla luni in fata provocarii de a reactiona la triumful electoral al partidului anti ...
-
Omul momentului în AfD ține să-i mulțumească în mod special lui Elon Musk: Miliardarul american s-a implicat masiv în alegerile din Germania
Omul momentului pentru AfD, Ulrich Siegmund, ține sa-i mulțumeasca in mod special miliardarului american Elon Musk, cel ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu