Washington Post publică dovezi că Israelul a atacat Libanul folosind bombe cu fosfor din SUA
Postat la: 12.12.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Executivul american s-a declarat luni "îngrijorat" după publicarea unui articol în Washington Post, care susţine, pe baza analizei unor fragmente, că Israelul a folosit muniţii cu fosfor alb fabricate în SUA în timpul atacurilor asupra sudului Libanului în luna octombrie.
"Suntem la curent cu acest articol şi, desigur, suntem îngrijoraţi. Vom pune întrebări pentru a încerca să aflăm un pic mai mult"', a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă.
Bombele cu fosfor sunt arme incendiare a căror utilizare este interzisă împotriva civililor, dar nu împotriva ţintelor militare, potrivit unei Convenţii semnate în 1980 la Geneva.
Utilizarea "legitimă" a fosforului alb este menită "să lumineze şi să producă fum pentru a disimula mişcările", a spus John Kirby. "Atunci când furnizăm materiale precum fosforul alb unei alte armate, este pentru ca acesta să poată fi folosit în acest mod legitim şi în conformitate cu legea conflictelor armate", a adăugat el.
"Fosforul alb poate fi folosit în mod legitim la nivel militar, dar nu împotriva civililor", a amintit, de asemenea, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, asigurând că administraţia Biden urmăreşte să obţină "informaţii suplimentare".
Statele Unite sunt principalul furnizor de echipamente militare al Israelului, iar preşedintele american Joe Biden a promis sprijin neclintit pentru ofensiva Israelului împotriva Hamas.
Libanul acuză Israelul de câteva săptămâni că foloseşte fosfor alb în timpul atacurilor împotriva Hezbollah în sudul ţării, care a provocat incendii mari.
ONG-ul Amnesty International, la rândul său, a susţinut că deţine "dovada utilizării ilegale a fosforului alb de către Israel" între 10 şi 16 octombrie şi a cerut o "anchetă privind crime de război".
La mijlocul lunii octombrie, Human Rights Watch a acuzat, la rândul său, Israelul că foloseşte fosfor alb în Fâşia Gaza şi în Liban. "Negăm aceste acuzaţii", a răspuns imediat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Horațiu Potra este liber. Tribunalul Prahova a admis contestaţia liderului mercenarilor la controlul judiciar. Decizia este definitivă
Liderul mercenarilor, Horațiu Potra, este liber. Tribunalul Prahova a admis, vineri după amiază, 13 decembrie, contestaţia înaintată de acesta la măsura controlului judiciar impusă în ceea ce îl priveşte prin decizie a Judecătoriei Ploieşti. Instanţa a respins contestaţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care solicitase arestarea preventivă a acestuia.
-
Panică în SUA, după ce mai multe drone misterioase au apărut pe cer
O apariție misterioasă de drone în statul New Jersey a generat cereri pentru declararea unei „stări de urgență" și a atras atenția publicului și a autorităților. Oficialii sugerează posibilitatea ca acestea să provină de la o „navă-mamă" iraniană aflată în largul coastei de est.
-
Colegi de globalism: Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Cei doi discutau despre implementarea "Agendei 21"
Președintele Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Un articol din 2003 arată că președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Călin Georgescu pe vremea când era primar al Sibiului.
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT) ar fi trebuit să trimită Parchetului documentele care arată că alegerile prezidențiale au fost viciate înainte ca acestea să fie declasificate.
-
S-au descoperit legături cu iz penal între Donald Trump și o platformă care finanțează Hamas sau Hezbollah
Un nou proiect crypto, World Liberty Financial Inc., fondat de preşedintele ales al SUA Donald Trump şi miliardarul Steve Witkoff, a atras controverse după ce a anunţat o colaborare cu platforma crypto Tron, despre care autorităţi şi experţi financiari afirmă că ar fi fost folosită de grupări criminale şi organizaţii militante precum Hamas şi Hezbollah.
-
Turcia a preluat frâiele în Orientul Mijlociu: negocieri de culise, după căderea regimului Assad
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a aterizat joi seara la Ankara şi a avut imediat o întrevedere cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan la aeroport, a anunţat un oficial american, relatează AFP.
-
Stenogramă din dosarul Potra - Călin Georgescu, întâlnire cu liderul mercenarilor și discuție cu Frăția Ortodoxă: "Viața sau țara!"
Horațiu Potra, rezervist al Legiunii Străine Franceze, a fost plasat sub control judiciar de Judecătoria Ploiești, decizia fiind motivată de participarea acestuia la întâlniri clandestine și conexiunile sale cu persoane controversate.
-
Modelul Hannah e grotesc: Cum ar putea arăta oamenii în 2050
Un model digital grotesc, denumit „Hannah", arată efectele pe termen lung ale lipsei de somn asupra organismului uman. Creat de cercetători britanici, Hannah reprezintă o femeie de 45 de ani în anul 2050, care suferă de diverse probleme de sănătate cauzate de un regim de somn insuficient, sub șase ore pe noapte, relatează Daily Mail.
-
Nebunie pe piețe: anunțul lui Trump a făcut ca Bitcoin să sară de 100.000 de dolari
Criptomoneda bitcoin, susţinută încă de "efectul Trump", a depăşit pentru prima dată pragul de 100.000 de dolari joi. În jurul orei 3.36, ora Parisului, cea mai mare criptomonedă după capitalizare se tranzacţiona la 100.102 dolari.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.De ce Franța și Marea Britanie vorbesc despre trimiterea de trupe în Ucraina
- 2.Europa se pregătește pe tăcute pentru un al treilea război mondial
- 3.Europa neo-marxistilor lui Lasconi se pregătește de un mare război și investește o sumă colosală
- 4.Trump dezvăluie lumii planul care ar putea aduce sfârşitul războiului din Ucraina. Motivul pentru care Putin s-ar putea bucura
- 5."NU facem concesii". Rusia refuză pacea propusă de Donald Trump pentru Ucraina
- 6.De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi arme americane pe teritoriul Rusiei
- 7.Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse, despre alegerile din România: "Chiar nu ne pasă deloc ce fac ei acolo ca să-şi justifice maşinaţiile!"
- 8.Ce-a ratat România prin anularea alegerilor: Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump și Elon Musk - "Viitorul a început!"
- 9.Casa Albă vrea sa credem motivul absurd pentru care SUA au dat undă verde rachetelor ATACMS înainte ca Donald Trump să-și preia mandatul
- 10.Asta e America dictatorilor globalisti, fără nicio jenă: Preşedintele Joe Biden și-a grațiat propriul fiu, pe Hunter Biden
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu