• Tweet

Curtea Constituțională lasă de aproape șase luni nesoluționată una dintre cele mai importante sesizări formulate în acest an de Avocatul Poporului, în timp ce prevederile contestate au ajuns deja să producă efecte. Este vorba despre OUG nr. 7/2026 și, între altele, despre mecanismul prin care șoferii care nu își achită amenzile rutiere în termen de 90 de zile își pierd temporar dreptul de a conduce.

Sesizarea a fost depusă la CCR pe 6 martie 2026, iar după 181 de zile Curtea nu a pronunțat o soluție. Dosarul nr. 1106D/2026 este în „faza de raport", fără termen de judecată. Între timp, Guvernul a mers înainte, a adoptat normele de aplicare, iar mecanismul prevăzut de art. XVII a devenit operațional de la sfârșitul lunii august.

Situația ridică o problemă care depășește discuția despre permisele auto. Avem o ordonanță de urgență, contestată tocmai pentru că ar încălca limite constituționale impuse Guvernului, care produce efecte luni întregi înainte ca judecătorul constituțional să spună dacă putea fi adoptată în această formă.

Formal, CCR nu poate fi acuzată că a încălcat un termen legal maxim de soluționare, așa cum se întâmplă la întârzierea publicării deciziilor privind numirile la TVR și SRR. Un asemenea termen nu există.

Până în 2025, Regulamentul Curții prevedea că, pentru asemenea cauze, raportul judecătorului-raportor trebuia depus, „de regulă", în cel mult 90 de zile de la înregistrarea sesizării. Nu era un termen de decădere și nici nu obliga Curtea să pronunțe hotărârea în 90 de zile, dar reprezenta cel puțin un reper de celeritate.

Prin noul Regulament adoptat la 30 ianuarie 2025, Plenul CCR a eliminat această prevedere. Noul art. 9 spune doar că judecătorul-raportor întocmește raportul, fără să spună în cât timp. Abia după depunerea raportului poate fi stabilit termenul de judecată, de către președintele Curții, iar acesta nu poate fi mai apropiat de 30 de zile.

Așadar, în actualul sistem, un dosar poate rămâne teoretic luni sau chiar mai mult în „faza de raport", fără ca CCR să încalce propriul regulament.

Într-un dosar concret, până la finalizarea raportului, responsabilitatea procedurală revine judecătorului-raportor, iar ulterior, termenul este stabilit de președintele Curții.

Guvernul a avut „urgență" să restrângă dreptul de a conduce. CCR nu are urgență să verifice Constituția

Guvernul a justificat OUG nr. 7/2026 prin necesitatea unor măsuri „imediate" pentru creșterea colectării creanțelor locale. Art. XVII prevede că titularul permisului nu mai are dreptul să conducă dacă nu plătește amenda rutieră în 90 de zile, durata fiind calculată mecanic: o zi pentru fiecare 50 de lei rămași neachitați.

Avocatul Poporului a reacționat după numai câteva zile și a sesizat CCR. Curtea, însă, a permis ca lunile să treacă până când norma a intrat efectiv în aplicare.

În această situație, controlul constituțional tardiv riscă să-și piardă o parte din utilitate. Dacă art. XVII va fi declarat ulterior neconstituțional, Curtea se va pronunța după ce mecanismul a început deja să afecteze persoane concrete.

Art. XVII este serios vulnerabil

Sesizarea Avocatului Poporului nu este lipsită de substanță, din contră, art. XVII prezintă vulnerabilități juridice reale. Cel mai important argument vine, paradoxal, chiar din Decizia CCR nr. 563/2024.

În acea cauză, Curtea a considerat constituțional sistemul clasic prin care permisul este suspendat pentru 30, 60 sau 90 de zile pentru anumite contravenții rutiere. Dar justificarea CCR a fost foarte precisă, precizând că durata suspendării este stabilită în funcție de gravitatea și pericolul social al abaterii rutiere, iar măsura este limitată rezonabil în timp.

Art. XVII din OUG 7/2026 funcționează după o logică radical diferită. Șoferul nu își pierde dreptul de a conduce pentru că a devenit mai periculos în trafic, ci pentru că nu și-a plătit datoria, iar durata nu se mai raportează la gravitatea conduitei rutiere, ci la suma restantă, unde 50 de lei înseamnă o zi.

Avocatul Poporului folosește explicit Decizia 563/2024 și arată că noua sancțiune riscă să devină disproporționată tocmai pentru că peste amenda și eventuala suspendare aplicate pentru abaterea rutieră se adaugă încă o măsură, având același efect (pierderea dreptului de a conduce), dar motivată de neexecutarea unei obligații fiscale. Instituția o descrie drept o formă de „pedeapsă civilă" excesivă.

Dacă în 2024 CCR a justificat suspendarea prin legătura dintre pericol rutier, adică gravitatea faptei, durata măsurii, Guvernul trebuie acum să explice de ce aceeași măsură poate fi folosită pentru un scop pur fiscal.

De ce să iei permisul pentru a recupera bani, când statul are poprire și executare silită?

A doua vulnerabilitate privește proporționalitatea măsurii. Statul are un scop legitim atunci când încearcă să colecteze amenzile. Dar existența unui scop legitim nu face automat constituțional orice mijloc folosit.

Avocatul Poporului arată că pentru recuperarea creanțelor există deja instrumentele specifice dreptului fiscal: poprirea veniturilor, executarea silită și sechestrul asupra bunurilor. Suspendarea dreptului de a conduce nu are o legătură directă cu executarea datoriei.

Același lucru fusese remarcat înainte de adoptarea ordonanței de Consiliul Legislativ, care a avertizat că suspendarea permisului nu poate avea simultan natura unei sancțiuni contravenționale complementare și a unei măsuri administrative sui-generis, în funcție de momentul și motivul pentru care este aplicată.

Consiliul Economic și Social a fost și mai tranșant, precizând că instituirea unei noi constrângeri pentru colectarea creanțelor este excesivă tocmai pentru că statul dispune deja de instrumente fiscale specializate.

Pentru șoferii profesioniști apare și problema dreptului la muncă, având în vedere că statul îi poate lua debitorului exact instrumentul prin care acesta își câștigă veniturile necesare pentru a-și achita datoria.

CEDO face și ea diferența între siguranța rutieră și pedeapsă

Nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu oferă Guvernului un cec în alb. CEDO a făcut constant diferența între măsurile prin care un șofer potențial periculos este scos temporar din trafic, în scop preventiv, și măsurile care prin natura și severitatea lor capătă un caracter punitiv.

În cauza Escoubet c. Belgiei, Curtea de la Strasbourg a acceptat retragerea imediată a permisului tocmai pentru că era o măsură de siguranță rutieră, destinată îndepărtării temporare din trafic a unei persoane potențial periculoase, nu o pedeapsă.

Art. XVII are însă scopul declarat de creștere a colectării creanțelor locale, ceea ce face mult mai dificilă prezentarea sa drept măsură preventivă de siguranță rutieră.

De ce sesizarea nu este totuși sigur că va fi admisă

Singurul argument jurisprudențial al Guvernului este că CCR a stabilit în mod repetat că dreptul de a conduce nu este, în sine, un drept fundamental consacrat de Constituție.

Prin urmare, Curtea ar putea considera că legiuitorul dispune de o marjă largă pentru stabilirea condițiilor în care permisul poate fi exercitat și că art. 53 din Constituție, privind restrângerea drepturilor fundamentale, nu este direct aplicabil. De aceea, admiterea sesizării nu poate fi considerată sigură.

Totuși, problema poate fi analizată pe alte coordonate, cum ar fi calitatea și coerența legii, proporționalitatea măsurii, accesul la justiție, afectarea dreptului la muncă și limitele constituționale ale ordonanțelor de urgență, prevăzute de art. 115 alin. (6). Aici poziția Guvernului este mult mai vulnerabilă.

Sfidarea este tocmai tăcerea

CCR poate ajunge, în final, la concluzia că art. XVII este constituțional. Sau îl poate elimina din ordonanță. Ceea ce devine greu de justificat este însă faptul că verdictul lipsește după șase luni, deși Guvernul a invocat urgența pentru a introduce măsura, Avocatul Poporului a atacat-o imediat, iar norma a ajuns între timp să fie aplicată.

Nu există un termen legal pe care CCR să îl fi încălcat, dar aceasta nu exonerează instituția de responsabilitate. Dimpotrivă, Curtea însăși și-a eliminat în 2025 reperul de 90 de zile pentru întocmirea raportului, iar acum beneficiază de vidul procedural pe care și l-a creat.