Marcel Ciolacu, după atacul lui Ludovic Orban la CCR: Pilonul principal al statului de drept este Curtea Constituțională. Premierul României atacă statul de drept
Postat la: 16.10.2020 |
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat după ce premierul Ludovic Orban a lansat un atac la adresa Curţii Constituţionale, spunând că este fără precedent în România ultimilor 30 de ani și reprezintă un atac la adresa statului de drept.
Premierul a criticat în termeni duri, joi seara, Curtea Constituțională, după decizia „abracadabrantă", spune premierul, pe care CCR a luat-o în legătură cu alegerile parlamentare. Ludovic Orban a spus că CCR trebuie „schimbată" și curățată de politruci, iar din componența ei ar trebui să facă parte tehnocrați.
„N-am întâlnit până acum, în 30 de ani de democrație, un asemenea discurs. Cred că a uitat ce funcție ocupă în statul român. E primul ministru! Pilonul principal al statului de drept este Curtea Constituțională. Premierul României atacă statul de drept. Ca premier nu ai dreptul să comentezi o decizie CCR, dacă vrei să aperi statul de drept", a spus Marcel Ciolacu.
Liderul social-democrat a adăugat, ironic, că legea fundamentală a României „e mai stufoasă", dar e dispus să i-o trimită premierului, „poate o citește întreagă", pentru că altfel, acesta foloseşte „frânturi din Constituţie". Referindu-se la decizia CCR care a determinat criticile lui Ludovic Orban la adresa CCR - stabilirea datei alegerilor parlamentare -, Marcel Ciolacu a spus că există precedente în România când Parlamentul a stabilit data alegerilor.
„Există precedente în România, în 2004 sau 2006, când Parlamentul a stabilit data alegerilor şi nu a fost nicio problemă. Cel mai important organism într-o democraţie este Parlamentul, nu Guvernul. Guvernul este un produs al Parlamentului. Nu poţi să vii la televizor şi să minţi oamenii într-un asemenea hal. Mă aşteptam să spună ce face să oprească aceste infectări, nu lupta lui cu CCR, s-a săturat lumea de explicaţiile lui, vedeţi înverşunarea lor de a avea toată puterea în România. Doamne fereşte să se întâmple aşa ceva", a afirmat Ciolacu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Istoria se repetă invariabil și în România: Situația de astăzi e la fel ca acum 90 de ani de pe vremea lui Carol al II-lea
Pentru Romania, situația politica de astazi este izbitor de asemanatoare cu momentul din 1937, atunci cand regele Carol ...
-
AUR lansează o mare provocare pentru șeful PNL. "Bolojane, dacă ai curaj, hai cu suspendarea lui Nicu Olimpicu"
Scena politica de la București aluneca rapid spre un conflict instituțional total, dupa ce mutarile neașteptate din ulti ...
-
Realizările lui Veștea ca „baron” la Brașov: „Și-a împământenit relații foarte puternice nu doar în județ, ci în toată țara”
Desemnarea lui Adrian Veștea in funcția de prim-ministru a readus in prim-plan o cariera administrativa de peste doua de ...
-
Adrian Veștea, poate cel mai bogat premier din istoria țării. Propusul lui Nicușor Dan are 68.000 de metri de terenuri
Vazand ca Tomac nu avea succes in randul liderilor politici, șeful statului a venit cu o alta propunere, respectiv preșe ...
-
Stenograme din ședința PNL - Bolojan a cerut PNL să rămână pe linia „fără PSD”, dar 14 filiale județene nu au votat cu el
PNL iși menține, cel puțin formal, decizia de a nu intra intr-o noua coaliție cu PSD, dupa ce președintele Romaniei l-a ...
-
Stenograme PNL - Veștea vrea vot de învestire miercuri și îl vrea pe Nazare la Finanțe: „Nu am încercat să vă sun pe niciunul”
Premierul desemnat Adrian Veștea le-a spus liderilor PNL, in ședința Biroului Politic Național de luni, ca nu a incercat ...
-
Stenograme PNL - Iftime îl compară pe Veștea cu Bolojan: „Oamenii din partid nu sunt de neînlocuit”. Gorghiu acuză „contraperformanțele” lui Bolojan
Mai mulți lideri PNL au pledat, in ședința Biroului Politic Național de luni, pentru o abordare pragmatica in cazul Guve ...
-
Tomac se agita ca prostul! Adrian Veștea dezvăluie că știa de patru zile despre desemnare. „Am asigurări că vom avea peste 240 de voturi în Parlament”
Premierul desemnat Adrian Veștea a declarat ca va avea același program de guvernare cu cel al premierului demis Ilie Bol ...
-
Dan Motreanu avertizează după desemnarea lui Adrian Veștea: "Astăzi poate fi afectat PNL. Mâine poate fi orice alt partid"
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, critica modul in care a fost facuta desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția ...
-
Deputat USR, atac fără precedent la Nicușor Dan: „Idiotul util al PSD și sluga Securistanului”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu lanseaza un atac extrem de dur la adresa președintelui Nicușor Dan, dupa desemnarea lui ...
-
USR acuză o încălcare a Constituției după desemnarea lui Adrian Veștea. „Procedura constituțională s-a încheiat"
Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, dupa retragerea lui Eugen Tomac, este contestata de deputa ...
-
PNL se reunește de urgență pentru a propune excluderea lui Adrian Veștea din partid
Liberalii umreaza sa se reuneasca de urgența in ședința Biroului Politic Național, poate chiar in aceasta seara sau in c ...
-
Ciucu denunță „ingerință și agresiune” în PNL după nominalizarea lui Veștea pentru funcția de premier
Prim-vicepresedintele PNL, Ciprian Ciucu, a venit cu o reactie dura dupa anuntul presedintelui Nicusor Dan privind desem ...
-
Cât plătește fundația lui Adrian Năstase pentru vila de pe Kiseleff primită de la stat. Explicațiile fostului premier
Mai multe fundații și partide politice funcționeaza in cladiri de patrimoniu și pe terenuri aflate in zone exclusiviste ...
-
Călin Georgescu și George Simion vor să inițieze suspendarea președintelui Nicușor Dan: Calculele AUR din Parlament dau cu virgulă când vine vorba despre inițierea procedurii
Liderul AUR George Simion, a facut marti un sondaj pe Facebook daca sa demareze suspendarea presedintelui Nicusor Dan in ...
-
George Simion propune suspendarea lui Nicușor Dan și alegeri anticipate: „Soluția ieșirii din criză!"
Liderul AUR, George Simion, propune suspendarea președintelui Nicușor Dan și organizarea de alegeri anticipate. „N ...
-
DNA a început audierile în dosarul în care este implicată vicepremierul Oana Gheorghiu. Ar fi favorizat grupul de firme germane Scwartz
Direcția Naționala Anticorupție a inceput audierile in dosarul care o vizeaza pe vicepremierul Oana Gheorghiu, in care s ...
-
Poezia lui Mircea Dinescu despre drona de la Constanța: Nicușor e angajat ca fraier să strige din pătuțul lui: vin rușii!
Poetul Mircea Dinescu a facut o poezie dupa explozia unei drone ucrainene in Portul Constanța, explozie care a dus Roman ...
-
Cum a recuperat ANAF peste 18 milioane de lei în doar două luni. Alexandru Nazare: „Trebuie să continue această direcție"
Platforma e-Licitații ANAF a generat incasari de peste 18 milioane de lei la bugetul de stat in primele doua luni de la ...
-
Lista actualizată și completă a guvernului Tomac: Apar noi nume de miniștri și doi vicepremieri
Premierul desemnat Eugen Tomac a inceput negocierile cu partidele politice, astazi mergand la PNL, USR și PSD. În ...
-
Se pregătește lista de miniștri a Guvernului Tomac. Luni încep negocierile politice
Premierul desemnat Eugen Tomac ar urma sa definitiveze pana luni lista viitorului Cabinet și programul de guvernare, pen ...
-
Adrian Năstase: România pare că se pregătește pentru al Doilea Război Mondial. Mi s-a părut o glumă!
Fostul premier Adrian Nastase susține ca prin toate deciziile luate in programul SAFE, Romania pare ca se pregatește pen ...
-
Diana Șoșoacă, dialog direct cu Vladimir Putin: mesaj transmis de liderul rus pentru români
Europarlamentarul Diana Șoșoaca a vorbit direct cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, la sesiunea plenara a Forumului ...
-
E încălcată Constituția, România va intra în Cartea Recordurilor. Acuzații dure după numirea lui Tomac în funcția de premier
Europarlamentarul Gheorghe Piperea a comentat pe Facebook desemnarea lui Eugen Tomac ca premier de catre președintele Ni ...
-
AUR se retrage din joc: George Simion anunță boicotarea votului pentru noul premier
Liderul AUR, George Simion, a anunțat ca partidul pe care il reprezinta nu va vota un guvern condus de un premier tehnoc ...
-
Răspuns de la Bruxelles: Comisia Europeană respinge activarea rezervei de criză pentru România într-un sector cheie
Comisia Europeana nu considera ca exista, in prezent, motive pentru activarea unor masuri de intervenție sau a rezervei ...
-
Udrea, analiză la cald după propunerea de premier: „Tomac îi scoate pe toți din rahat și e convenabil tuturor!"
Fostul ministru Elena Udrea a analizat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier, in persoana lui Eugen Tomac ...
-
CCR explică de ce a respins sesizarea împotriva ordonanței SAFE: pachetul Guvernului Bolojan, validat ca măsură pentru evitarea pierderii fondurilor UE
Curtea Constituționala explica, in comunicatul transmis joi, de ce a respins sesizarea depusa impotriva legii de aprobar ...
-
Motivul pentru care Nicușor Dan a decis să-l desemneze pe Eugen Tomac premier, deși nu are majoritate: Urmează 10 zile incandescente pe scena politică
Președintele Nicușor Dan va ieși, in cursul zilei de joi, sa anunțe premierul desemnat și aproape sigur acesta va fi Eug ...
-
România se îndreaptă spre o criză constituțională fără precedent. Ce se întâmplă când expiră interimatele? Analist: „Aici avem un vid legislativ"
Blocajul politic se adancește de la o zi la alta, iar scenariul unui guvern tehnocrat pare sa genereze mai multe tensiun ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu