Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu urmează să-și afle pedepsele în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova
Postat la: 15.06.2017 |
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti ar urma să anunţe joi pedepsele pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu şi pentru fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir, în dosarul referitor la excluderea clubului de fotbal Universitatea Craiova din campionatul intern, în care au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la câte trei ani de închisoare cu suspendare.
La ultimul termen al procesului, din 17 mai, procurorii DNA au cerut pedepse orientate spre maxim atât pentru Mircea Sandu, cât şi pentru Dumitru Dragomir. Decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti va fi definitivă. Pronunţarea în acest dosar ar fi urmat să fie dată în 31 mai, dar a fost amânată pentru 15 iunie. La ultimul termen al procesului, din 17 mai, procurorii DNA au cerut pedepse maxime atât pentru Mircea Sandu, cât şi pentru Dumitru Dragomir.
În 13 iunie 2016, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare şi obligaţi să plătească fiecare 80.000 de lei amendă penală. Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal au primit o amendă penală de câte 370.000 lei şi, dacă decizia va fi menţinută de instanţa de apel, vor fi obligate să publice hotărârea de condamnare.
În acest dosar, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie în iunie 2013, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, folosirea influenţei ori autorităţii pentru a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau foloase necuvenite şi sustragere de sub sechestru. De asemenea, FRF şi LPF sunt acuzate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi sustragere de sub sechestru.
Procurorii DNA au arătat în rechizitoriu că, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U" Craiova SA, prin încălcarea gravă a statutului federaţiei. În acest sens, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF, susţin procurorii.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Șeful Spitalului Universitar relatează momentul în care Mircea Lucescu a suferit al doilea infarct: I se făcea un set de analize
Starea de sanatate a fostului selecționer Mircea Lucescu este tot mai precara. Internat la Spitalul Universitar din Capi ...
-
Dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă cinci suspecți au fost reținuți
Alte cinci persoane sunt cercetate sub control judiciar de politistii si procurorii din Ploiesti in dosarul care vizeaza ...
-
CCR, lovitură pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua. Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
Judecatorii Curții Constituționale au judecat o excepție ridicata din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ...
-
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: Medicii au decis montarea unui defibrilator cardiac
Veștile despre starea de sanatate a lui Mircea Lucescu aduc noi detalii dupa incidentul suferit inaintea amicalului cu S ...
-
Dumitrescu în noua „cabină de comandă" a FRF și barajul cu Turcia: răscrucea spre Mondial
Pe masura ce ne pregatim pentru Cupa Mondiala și ne finalizam pronosticurile, momentul pe care mulți suporteri il aștept ...
-
Uniunea Europeana prin Romania a inregistrat o premiera mondiala: infiintarea programului de licentă" Arta Circului" - Brîndușa Novac
Circul trece de la statutul de meserie transmisa informal la statutul de arta academica. Un moment istoric pentru cultur ...
-
Echipa Israelului, exclusă din finala olimpică de bob în patru pentru minciună şi falsificare de documente
Calificata pentru finala olimpica de bob in patru de duminica, echipa Israelului a stralucit in cele din urma prin absen ...
-
Ilie Dumitrescu a anunțat numele selecționerului României pentru barajul cu Turcia: "Sută la sută"
Situația selecționerului Mircea Lucescu se apropie de o clarificare oficiala, dupa ce Federația Romana de Fotbal a progr ...
-
Florin Prunea, despre Mihai Stoica: „Păcăliciule, agariciule! Îți dădeam eu ție una în scăfârlia aia!"
Fostul portar Florin Prunea (57 de ani) a avut o reacție extrem de dura la adresa lui Mihai Stoica, oficial al FCSB, dup ...
-
Incendiu la terenul de minifotbal din Focșani al familiei șefului FRF. ISU fusese sesizat cu privire la instalațiile terenului ce au pus în pericol un întreg cartier
În urma cu doua seri, pompierii militari au fost solicitați sa intervina pentru stingerea unui incendiu izbucnit l ...
-
Gigi Becali, desființat: "E prostul proștilor, rupe pixul la dictare, nu știe nici să semneze"
Conflictul verbal dintre Radu Banciu și Gigi Becali a escaladat rapid, dupa ce finanțatorul FCSB l-a atacat pe jurnalist ...
-
Presa britanică anunță că starea lui Dan Petrescu s-a îmbunătățit și că nu are cancer: „Totul este în regulă cu fostul mare jucător al lui Chelsea”
Publicația britanica Daily Mail a relatat sambata, 3 ianuarie, ca starea de sanatate a „legendarului fundaș" Dan P ...
-
Cum schimbă inteligența artificială modul în care înțelegem sporturile
Echipele profesioniste de fotbal sau hochei investesc sume colosale in tehnologie pentru a analiza fiecare mișcare a spo ...
-
Scântei în direct! Gigi Becali, replici tăioase către Radu Naum după Slobozia - FCSB
Imediat dupa victoria FCSB-ului de la Clinceni, Gigi Becali a intrat in direct la emisiunea „Fotbal Club", de la D ...
-
Cutremur în Premier League: o rețea de pariuri ilegale de 650 de milioane € ar fi condusă de un patron celebru
Fotbalul englez este zguduit de un scandal de proporții. Tony Bloom (55 de ani), proprietarul și președintele clubului B ...
-
Acuzații în lanț la adresa lui Gheorghe Tadici: „Le-a luat mâncarea din față, le învinețește! Fetele trăiesc în teroare"
Scandalul de la HC Zalau ia amploare. Dupa ce GSP a publicat, duminica, acuzațiile mai multor handbaliste care reclamau ...
-
Gigi Becali a plecat de nebun din spital, după operație: "Eu sunt leul leilor. Am luat rețeta și am rupt-o. Una, două, bagi medicamente?"
Patronul FCSB, Gigi Becali (67 de ani), a suferit joi, 20 noiembrie, o intervenție chirurgicala in partea superioara a c ...
-
Exodul forțat al sportivilor români în "Anul Nadia Comăneci"
În prag de an 2026, numit de Romania "anul Nadia Comaneci", an in care va trebui sa celebram 50 de ani de la primu ...
-
„Ceea ce trăiesc la Ferrari este un coșmar", admite Lewis Hamilton
Multiplul campion mondial Lewis Hamilton a venit cu gandul sa triumfe pentru a opta oara in Formula 1, dar realitatea de ...
-
Giuleștenii, lideri în Superliga după victoria cu FC Argeş, scor 2-0
Formatia FC Rapid a invins, sambata seara, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa FC Arges, intr-un meci din etapa a ...
-
Cum schimbă inteligența artificială modul în care înțelegem sporturile
Echipele profesioniste de fotbal sau hochei investesc sume colosale in tehnologie pentru a analiza fiecare mișcare a spo ...
-
Dezvăluiri despre infernul gimnasticii românești: "A murit după 3 zile pentru că i-au rupt coloana"
Imaginea gimnasticii din Romania e afectata in aceasta perioada de cateva dezvaluiri traumatizante privind modul cum au ...
-
Tragedie la echipa lui Cristi Chivu. Portarul Josep Martínez a omorât un bărbat în scaun cu rotile. Antrenorul român și-a anulat conferința
Al doilea portar al Inter Milano, Josep Martínez, a fost implicat marți intr-un accident mortal in provincia Como ...
-
Totul pentru a încerca să-l oprească pe Verstappen. Decizie crucială la McLaren înainte de cursa de F1 din Mexic
Max Verstappen este fara indoiala omul momentului in Formula 1, forma pe care o arata campionul mondial en-titre fiind u ...
-
Viktor Gyökeres - Sweden's most recognizable soccer player
In the 2024-25 soccer championships, Swedish striker Victor Gökers managed to confirm his status as one of Europe's ...
-
Dezvăluire din vestiarul naționalei. Mircea Lucescu: "Îmi cer scuze public". Ce i-a promis unui jucător de la FCSB
Naționala de fotbal a Romaniei a invins dramatic echipa Austriei, cu scorul de 1-0 (0-0), duminica seara, pe Arena Națio ...
-
Toate calculele după victoria cu Austria: cum ne calificăm la Cupa Mondială
Naționala de fotbal a Romaniei a invins dramatic echipa Austriei, cu scorul de 1-0 (0-0), duminica seara, pe Arena Națio ...
-
Mircea Lucescu a surprins la conferința de presă: "E meritul meu, e victoria mea!"
Naționala de fotbal a Romaniei a invins dramatic echipa Austriei, cu scorul de 1-0 (0-0), duminica seara, pe Arena Națio ...
-
Poveștile Formulei 1 - Legendarul Nigel Mansell, despre coechipierul Nelson Piquet: „Pur și simplu nu l-am respectat"
Lupta coechipierilor Oscar Piastri și Lando Norris (de la McLaren) pentru titlul mondial nu este una singulara de-a lung ...
-
Formula 1 în Singapore: s-a câștigat titlul mondial la constructori
Englezul George Russell (Mercedes) a dominat de o maniera categorica Marele Premiu al statului Singapore. Russell a cașt ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu