Fostul manager al lui Michael Schumacher, acuzaţii dure la adresa familiei: "De ce nu spun adevărul?".
Postat la: 23.03.2018 |
Familia fostului pilot de Formula Unu Michael Schumacher, care a suferit un grav accident la schi, în 2013, a făcut un anunţ de ultimă oră despre starea acestuia şi i-a lăudat pe fanii răbdători. Pe de altă parte, fostul manager al campionului a criticat decizia rudelor de a nu vorbi despre starea de sănătate a lui Schumi.
Schumacher, de şapte ori campion mondial în Formula 1, a suferit grave leziuni ale creierului, după un accident la schi, petrecut în Alpii Francezi, în decembrie 2013, scrie dailystar.co.uk. Pilotul german a fost plasat în comă indusă medical, timp de şase luni, după care a fost mutat într-un centru de reabilitare, unde şi-a recăpătat cunoştinţa, în iunie 2014.
Medicii au spus că fostul campion F1 al Ferrari şi McLaren ar fi murit, dacă nu ar fi purtat o cască de protecţie. În iunie 2014, Schumi, în vârstă de 47 de ani, a fost mutat în casa familiei sale din Elveţia, unde primeşte îngrijire non-stop. Familia sa apreciază atitudinea fanilor. Actualul manager al sportivului, Sabin Kehm, a declarat: „Ce vă pot spune este că familia apreciază empatia fanilor. Oamenii înţeleg că starea sa de sănătate nu poate fi făcută publică".
Fanii lui Schumacher interacţionează des pe pagina de Facebook a pilotului, rugând familia să ofere detalii despre starea de sănătate a acestuia. Potrivit unui studiu realizat de Wheels24, 58% dintre fanii lui Schumacher ar vrea să ştie dacă este bine. Mai mult, colegii şi prietenii acestuia au cerut familiei să fie mai transparentă, cu privire la evoluţia medicală a lui Schumacher.
Willi Weber, fostul manager al lui Schumacher, a criticat mereu familia pentru lipsa de comunicare. Potrivit acestuia, fanii merită să ştie „adevărul". „Este foarte trist pentru fanii lui Schumacher să nu ştie nimic despre sănătatea lui. De ce să nu ştie?"
Starea de sănătate a lui Schumacher rămâne un mister total, dar moştenirea sa sportivă nu poate fi contestată. Asul Formulei 1 a renunţat la competiţii în 2006, după ce s-a clasat pe locul secund, în spatele lui Fernando Alonso, cu doar 13 puncte, în încercarea de a câştiga al optulea titlu mondial. În 2010, Schumacher a trecut de la Ferrari la Mercedes. Acesta deţine un record de şapte titluri F1 şi 91 victorii, care îl transformă în legenda incontestabilă a Formulei Unu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
De ce e Spania - Argentina o finală unică în istoria Campionatului Mondial de Fotbal
Finala Cupei Mondiale din 2026 va opune Spania, deținatoarea titlului de campioana europeana, și Argentina, caștigatoare ...
-
Lionel Messi s-a gândit la Maradona după victoria cu Anglia: „E pentru el! Știu că m-a iubit"
Lionel Messi a avut un mesaj emoționant dupa victoria Argentinei in fața Angliei, scor 2-1, rezultat care a trimis campi ...
-
Căpitanul Angliei, Harry Kane, "distrus" după eșecul în fața Argentinei
Capitanul echipei de fotbal a Angliei, Harry Kane, a declarat ca este "distrus" dupa infrangerea suferita in fața Argent ...
-
Verdictul lui Kylian Mbappe după meciul cu Spania: "Nu am știut să-i lovim când trebuia"
Selecționata Spaniei s-a calificat in finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins formația Franței cu scorul ...
-
Imaginea Franței după eșecul din semifinale: jucători devastați la vestiare și un antrenor resemnat
Selecționerul echipei Franței, Didier Deschamps, și-a exprimat profunda dezamagire, marți, dupa infrangerea cu 2-0 sufer ...
-
Inteligența artificială a prezis câștigătoarea Cupei Mondiale: Toate datele despre cele patru echipe au fost analizate
Inteligența Artificiala a analizat toate datele despre cele patru echipe din semifinale și a prezis caștigatoarea Cupei ...
-
Se anunță iureș la finala Cupei Mondiale: Donald Trump merge pentru prima oară pe stadion și ar putea decerna trofeul
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat ca președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, va fi prezen ...
-
Programul meciurilor din semifinalele Cupei Mondiale 2026. Când se joacă Franța - Spania și Anglia - Argentina
Cupa Mondiala 2026 a ajuns in penultima faza, cea a semifinalelor. Dupa o luna de fotbal intens din partea țarilor parti ...
-
S-a încheiat finala feminină de la Wimbledon. Câștigătoarea, bătută de trei ori în acest an de o româncă
Linda Noskova este campioana de Grand Slam. Jucatoarea din Cehia, cap de serie numarul 9, a invins-o sambata pe compatri ...
-
Anglia s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale! Victorie tensionată cu Norvegia, după un meci cu gol anulat și controverse de arbitraj
Selectionata Angliei s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, cu o victorie muncita in fata Norvegie ...
-
Cu un jucător în plus, Argentina s-a calificat dramatic în semifinalele Cupei Mondiale, evitând la limită loteria penalty-urilor
Selectionata Argentinei s-a calificat cu emotii in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, printr-o victorie in fata ...
-
Cine câștigă cu adevărat de pe urma Cupei Mondiale 2026. Suporterii plătesc, FIFA încasează, iar gazdele ies pe pierdere
Cupa Mondiala este unul dintre cele mai mari spectacole sportive ale lumii și, in același timp, unul dintre cele mai mar ...
-
Spania este în semifinalele Cupei Mondiale 2026: Duel de foc cu Franța în următoarea etapă
Spania s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale 2026, dupa ce a invins Belgia cu 2-1, vineri seara, pe SoFi Stadium ...
-
Franța e în semifinalele Cupei Mondiale 2026! Mbappe și Dembele au îngenuncheat Marocul, dar fanii tremură: starul francezilor a ieșit accidentat
Selectionata Frantei s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins fara probleme echipa ...
-
Cum s-a produs tragedia în urma căreia a murit Gabi Mureșan. Noi informații despre ultimele sale momente
Fostul internațional roman și ex-jucator al CFR Cluj, Gabi Mureșan, a murit la varsta de 44 de ani, dupa un incident pet ...
-
Tabloul complet al sferturilor de finală de la Cupa Mondială 2026! Au fost 48 de echipe, au mai rămas 8
Daca la startul competiției, pe 11 iunie, au fost 48 de echipe, acum, dupa mai puțin de o luna, au mai ramas opt și toat ...
-
Spania a trimis Portugalia acasă cu un gol marcat în prelungiri. Cristiano Ronaldo, cu ochii în lacrimi, își ia adio de la Cupa Mondială
Spania a eliminat Portugalia, de la Cupa Mondiala, dupa ce a caștigat scor 1-0, in cel mai așteptat meci de pana acum di ...
-
Sfârșitul unei ere fantastice! Cristiano Ronaldo a făcut anunțul oficial după eliminarea de la Cupa Mondială 2026 - "A fost ultima mea Cupă Mondială"
„A fost ultima mea Cupa Mondiala", a confirmat, luni, capitanul echipei Portugaliei, Cristiano Ronaldo, referindu- ...
-
UE, reacție dură după cazul Balogun și implicarea lui Trump la Cupa Mondială: "Forurilor sportive, nu politicienilor, le revine sarcina de a stabili regulile sportului"
"Forurilor sportive, nu politicienilor, le revine sarcina de a stabili regulile sportului", a subliniat, luni, comisarul ...
-
Am belele, tată! E urât acum la bătrânețe: Rică Răducanu face declarații după căzătura în care și-a rupt coastele
Rica Raducanu, fost mare portar al Romaniei, face declarații dupa cazatura teribila in urma careia s-a ales cu doua coas ...
-
Modificări pe tabloul Cupei Mondiale 2026! Franța și Maroc s-au calificat în sferturi. Programul complet al fazelor eliminatorii
Maroc si Franta sunt primele echipe calificate in sferturile de finala ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, gazduita de St ...
-
Viagra, arma neașteptată a Angliei la Cupa Mondială: Cum i-ar putea ajuta „pastila albastră" pe fotbaliști înaintea meciului cu Mexic
Naționala Angliei ar putea apela la un ajutor complet neașteptat inaintea meciului cu Mexic din optimile Cupei Mondiale. ...
-
De ce nu ne mai este foame când este caniculă: Explicația din spatele acestei curiozități
Temperaturile ridicate nu iți afecteaza doar confortul, ci și modul in care funcționeaza organismul. Un medic explica ce ...
-
Cupa Mondială: Portugalia s-a calificat în optimile competiției, după un meci greu cu Croația. Urmează duelul de foc cu Spania
Reprezentativa Portugaliei s-a calificat in optimile Cupei Mondiale, dupa ce a invins selectionata Croatiei, scor 2-1, v ...
-
După un debut de coșmar, Elveția a revenit și învinge Algeria la Cupa Mondială: Încă o echipă din Africa părăsește turneul
Selectionata Elvetiei s-a calificat in optimile de finala ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins echipa Alg ...
-
Detalii despre moartea tragică a fostului internațional român, la 43 de ani. Tatăl și băiatul său erau la fața locului
Fostul fotbalist Radu Marginean a incetat din viața la varsta de numai 43 de ani, au anunțat, marți seara, doua dintre c ...
-
Promisiunea făcută de NASA, dacă SUA va câștiga Campionatul Mondial: ce vor trimite pe lună
Administratorul NASA, Jared Isaacman, a promis ca va trimite o minge pe Luna daca Statele Unite caștiga Cupa Mondiala. & ...
-
Cupa Mondială: Marocul învinge Olanda, după un meci de infarct - 5 penalty-uri ratate și un gol marcat în prelungirile partidei
Marocul invinge Olanda, la Cupa Mondiala 2026, intr-un meci cu adevarat dramatic desfașurat pe Monterrey Stadium, din Me ...
-
Nebunie în Paraguay după ce au eliminat Germania de la Mondial: Președintele a decretat zi liberă - Sute de mii de oameni sunt încă pe străzi
Liderii Paraguayului au transformat una dintre cele mai mari surprize ale Cupei Mondiale 2026 intr-un moment de sarbatoa ...
-
Cel mai ciudat final de meci de la CM: anti-joc fluierat de spectatori. „Nimeni nu poate spune că a fost o înțelegere"
Remiza spectaculoasa dintre Austria și Algeria, scor 3-3, din ultima etapa a Grupei J de la Cupa Mondiala 2026, a starni ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu