OFICIAL: Mirel Rădoi, propus de Comisia Tehnică a FRF pentru postul de selecționer al României
Postat la: 25.11.2019 |
Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal a decis să îl propună pe Mirel Rădoi, antrenorul naționalei U21, pentru postul de selecționer al primei reprezentative, se arată pe site-ul frf.ro. Această propunere va fi dezbătută în Comitetul Executiv al FRF, în cadrul ședinței de marți, 26 noiembrie.
Mirel Rădoi are în palmares 67 de meciuri pentru echipa națională a României, pentru care a marcat două goluri. Ca fotbalist, a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale la Steaua București, între anii 2000-2009, Al-Hilal Riyadh, între 2009 și 2011, Al-Ain, între anii 2011-2014.
Începând din martie 2018, Rădoi a ocupat funcția de manager sportiv al echipei naționale U21 a României, iar în luna august a aceluiași an a preluat banca tehnică, după ce Daniel Isăilă a decis să accepte o ofertă din Arabia Saudită. A reușit să califice reprezentativa Under 21 la EURO 2019, unde a ajuns până în semifinalele competiției, performanță ce a însemnat calificarea la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani!
În total, pe banca selecționatei U21, Mirel Rădoi a bifat 15 partide, reușind să câștige 9 dintre ele și să bifeze trei remize.
După încetarea colaborării cu Cosmin Contra, pe lista FRF au mai existat nume precum Dan Petrescu, Gică Hagi, Mircea Lucescu sau Marius Șumudică. Contra a părăsit postul de selecţioner al României după ce a ratat calificarea la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor.
Ultima șansă de calificare a României la Euro 2020 este barajul din Liga Națiunilor, unde va întâlni în semifinale echipa Islandei.
Cum arată semifinalele din Liga Națiunilor:
Islanda - România
Bulgaria - Ungaria
Dacă va trece de Islanda, România se va duela, tot în deplasare, cu învingătoarea din duelul Bulgaria vs Ungaria.
Islanda ocupă locul 40 în clasamentul FIFA și are o echipă cotată la 83,63 milioane €.
România ocupă locul 29 în ierarhia FIFA și are o echipă cotată la 81,90 milioane €.
Cum arată duelurile din play-off-ul Ligii Națiunilor:
Divizia A / Islanda - România şi Bulgaria - Ungaria
Divizia B / Bosnia-Herţegovina - Irlanda de Nord şi Slovacia - Irlanda
Divizia C / Scoţia - Israel şi Norvegia - Serbia
Divizia D / Georgia - Belarus şi Macedonia de Nord - Kosovo.
Euro 2020, date de ținut minte
30 noiembrie 2019 - Va avea loc tragerea la sorți a grupelor de la Euro 2020, eveniment care va fi găzduit de București.
26 martie 2020 - Vor avea loc semifinalele din play-off-ul din Liga Națiunilor.
31 martie 2020 - Vor avea loc finalele din play-off-ul din Liga Națiunilor.
12 iunie - 12 iulie 2020 - În această perioadă va avea loc Euro 2020, marea finală urmând să aibă loc pe Wembley, din Londra.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Jucătorii irlandezi au votat dacă să joace sau nu împotriva Israelului: "Să ucizi oameni nevinovați este greșit"
Jucatorii irlandezi au decis, in urma unui vot, sa dispute cele doua meciuri programate impotriva Israelului in Liga Naț ...
-
Cornel Dinu, nemilos cu strategia lui Gheorghe Hagi și prestația lui Ianis Hagi din meciul cu Suedia
Aflat la prima etapa din noua ediție a Ligii Națiunilor, selecționata Romaniei a suferit o infrangere pe terenul Suediei ...
-
Cum a murit Nae Ungureanu, supărat pe rezultatul Craiovei în Armenia: "De dimineață am auzit câinii cum fugeau agitați. M-am dus și l-am găsit gheață..."
Nicolae Ungureanu, fotbalist de legenda al Craiovei Maxima, a incetat din viața vineri dimineața, la varsta de 69 de ani ...
-
Doliu în fotbalul românesc. Nae Ungureanu, legenda Craiovei Maxima, a murit la 69 de ani
Nae Ungureanu, unul dintre fotbaliștii emblematici ai Universitații Craiova și membru al legendarei generații Craiova Ma ...
-
Campania României în Nations League: cât de departe pot ajunge Tricolorii?
Romania iși incepe campania in Nations League 2026/27 pe 25 septembrie, in deplasare, impotriva Suediei. Este primul mec ...
-
După ce au proiectat roboții care aleargă mai repede decât Usain Bolt, acum chinezii lucrează intens la roboții care vor lua locul oamenilor
Robotii umanoizi din China demonstreaza ca pot alerga mai repede decat cei mai rapizi oameni din lume, insa competitia o ...
-
Acționarul Bobonete, despre salvatorul Craiovei în Europa League: "A zis că mă împușcă, m-a împușcat. Dacă îl dădea și pe al doilea, îl puneam naș la nunta de aur"
Universitatea Craiova și Ararat-Armenia au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' d ...
-
Doi motocicliști au murit în timpul calificărilor pentru Manx Grand Prix
Sam Naughton și Mauro Poncini au murit in timpul calificarilor contand pentru Manx Grand Prix la motociclism, de pe Insu ...
-
Un puști de 15 ani, convocat în premieră la naționala mare a României. E fiul unui fost internațional
FR Baschet a anunțat, joi seara, componența lotului extins al Romaniei pentru meciurile din precalificarile EuroBasket 2 ...
-
Reacția L'Equipe, după ce David Popovici a intrat în istoria natației cu trei titluri continentale consecutive
L'Equipe a reacționat imediat dupa ce David Popovici a devenit unic in istoria natației. Castigator la limita al probei ...
-
Discurs agresiv al lui Egor Kornev, rivalul lui David Popovici la medalia de aur la CE de nataţie de la Paris: 'E un tip obișnuit. El trebuia să forțeze. De ce să trag tare?'
David Popovici s-a calificat fara probleme, marti, in semifinalele probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Europe ...
-
FIFA, reacție oficială după dezvăluirile despre amanta lui Infantino: „Un efort concertat de discreditare"
FIFA a criticat vehement ceea ce numește un „efort concertat și continuu" de a „submina" organizația și pe p ...
-
Planurile FIFA generează un scandal monstru în fotbal: „Fotbalul se va schimba pentru totdeauna". Boicot al echipelor europene la Cupa Mondială din 2030
Federațiile de fotbal ale țarilor care sunt membre ale UEFA au anunțat boicotul Cupelor Mondiale in semn de protest fața ...
-
Cutremur total în fotbal: marile naționale din Europa amenință că iau în calcul boicotarea Cupei Mondiale
Mai multe federații europene iau in calcul boicotarea Cupei Mondiale daca președintele FIFA, Gianni Infantino, continua ...
-
Rezultate din Europa League: ce a făcut Dinamo Kiev după ce a eliminat-o pe U Cluj
Maccabi Tel Aviv este ca și calificata in turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, dupa ce a invins-o in ...
-
O petiție pentru excluderea definitivă a Argentinei de la Mondiale a strâns un număr record de semnături
Ignorata de FIFA, petiția „Argentina Out" a capatat o amploare considerabila. Lansata pentru a solicita excluderea ...
-
Superstiția "de netrecut" a președintelui Argentinei. De ce refuză să meargă în SUA la finala cu Spania
O decizie complet neașteptata luata la cel mai inalt nivel politic aprinde spiritele inainte de marea finala a Cupei Mon ...
-
Scandal diplomatic la Cupa Mondială! Casa Albă sare în apărarea Argentinei, după gestul interzis din meciul cu Anglia / Reacția furioasă a Marii Britanii
Casa Alba a aparat dreptul la libertatea de exprimare al nationalei Argentinei, dupa ce jucatorii au afisat controversat ...
-
De ce e Spania - Argentina o finală unică în istoria Campionatului Mondial de Fotbal
Finala Cupei Mondiale din 2026 va opune Spania, deținatoarea titlului de campioana europeana, și Argentina, caștigatoare ...
-
Lionel Messi s-a gândit la Maradona după victoria cu Anglia: „E pentru el! Știu că m-a iubit"
Lionel Messi a avut un mesaj emoționant dupa victoria Argentinei in fața Angliei, scor 2-1, rezultat care a trimis campi ...
-
Căpitanul Angliei, Harry Kane, "distrus" după eșecul în fața Argentinei
Capitanul echipei de fotbal a Angliei, Harry Kane, a declarat ca este "distrus" dupa infrangerea suferita in fața Argent ...
-
Verdictul lui Kylian Mbappe după meciul cu Spania: "Nu am știut să-i lovim când trebuia"
Selecționata Spaniei s-a calificat in finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, dupa ce a invins formația Franței cu scorul ...
-
Imaginea Franței după eșecul din semifinale: jucători devastați la vestiare și un antrenor resemnat
Selecționerul echipei Franței, Didier Deschamps, și-a exprimat profunda dezamagire, marți, dupa infrangerea cu 2-0 sufer ...
-
Inteligența artificială a prezis câștigătoarea Cupei Mondiale: Toate datele despre cele patru echipe au fost analizate
Inteligența Artificiala a analizat toate datele despre cele patru echipe din semifinale și a prezis caștigatoarea Cupei ...
-
Se anunță iureș la finala Cupei Mondiale: Donald Trump merge pentru prima oară pe stadion și ar putea decerna trofeul
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat ca președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, va fi prezen ...
-
Programul meciurilor din semifinalele Cupei Mondiale 2026. Când se joacă Franța - Spania și Anglia - Argentina
Cupa Mondiala 2026 a ajuns in penultima faza, cea a semifinalelor. Dupa o luna de fotbal intens din partea țarilor parti ...
-
S-a încheiat finala feminină de la Wimbledon. Câștigătoarea, bătută de trei ori în acest an de o româncă
Linda Noskova este campioana de Grand Slam. Jucatoarea din Cehia, cap de serie numarul 9, a invins-o sambata pe compatri ...
-
Anglia s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale! Victorie tensionată cu Norvegia, după un meci cu gol anulat și controverse de arbitraj
Selectionata Angliei s-a calificat in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, cu o victorie muncita in fata Norvegie ...
-
Cu un jucător în plus, Argentina s-a calificat dramatic în semifinalele Cupei Mondiale, evitând la limită loteria penalty-urilor
Selectionata Argentinei s-a calificat cu emotii in semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, printr-o victorie in fata ...
-
Cine câștigă cu adevărat de pe urma Cupei Mondiale 2026. Suporterii plătesc, FIFA încasează, iar gazdele ies pe pierdere
Cupa Mondiala este unul dintre cele mai mari spectacole sportive ale lumii și, in același timp, unul dintre cele mai mar ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu