Simona Halep, eliminată în turul al treilea la Indian Wells
Postat la: 14.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, a fost învinsă de Kristina Mladenovic (Franţa) cu 6-3, 6-3, luni, în runda a treia a turneului WTA Premier de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari.
Halep (25 ani) a fost dominată fizic de adversara sa, greşind foarte mult, mai ales în momentele importante ale partidei. Simona Halep a început bine meciul, cu un break, după 12 minute foarte disputate, dar apoi Mladenovic (23 ani, 26 WTA) a întors scorul (2-1), apoi a fost egalitate (2-2, 3-3), iar franţuzoaica a reuşit un break capital la 4-3 în favoarea sa, încheind primul set cu 6-3.
În runda a doua, Halep şi-a câştigat serviciul la debut, dar apoi au urmat trei ghemuri luate la rând de adversara sa, care s-a desprins apoi la 5-2, dar nu a fost capabilă să încheie meciul pe serviciul său, Halep salvând trei mingi de meci ajutată şi de cele 4 duble greşeli comise de Mladenovic. Kristina Mladenovic a reuşit să încheie conturile pe serviciul Simonei, după o oră şi 42 de minute de joc.
Mladenovic, cap de serie numărul 28, a reuşit 4 aşi în acest meci, dar a comis şi 8 duble greşeli. Halep a avut o singură dublă greşeală. Diferenţa s-a făcut la mingile de break, unde Mladenovic a transformat 6 din 12 (jumătate), iar Halep doar 3 din 22 de oportunităţi create. Simona Halep, campioană la Indian Wells în 2015, va primi pentru participare un cec de 41.350 dolari şi 65 de puncte WTA, dar va pierde locul 4 în clasamentul mondial, având în vedere că anul trecut a ajuns până în sferturi al turneul californian.
Mladenovic conduce acum cu 3-1 în meciurile directe cu Halep, pe care a mai învins-o în 2014, la Paris, în primul tur, cu 7-6 (1), 6-4, şi în 2015, la Birmingham, în sferturi, cu 2-6, 6-0, 7-6 (4). Simona câştigase ultimul duel, în 2015, la Cincinnati, în turul al doilea, cu 7-5, 5-7, 6-4. Halep are în acest an doar 3 victorii şi 3 înfrângeri, ea lipsind de pe teren mai bine de o lună după o accidentare la genunchi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Sorana Cîrstea a dat detalii despre retragerea neașteptată: "Îmi pare foarte rău!"
Jucatoarea romana de tenis Sorana Cirstea s-a retras din turneul WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.5 ...
-
Misterioasa secvență Fibonacci care a condus la câștigarea titlului de către Liverpool
Ceva remarcabil tocmai s-a intamplat in fotbalul englez. Liverpool FC a fost incoronata campioana a Premier League pentr ...
-
Cozmin Gușă: Aș fi vrut să prezint un bilanț mai bun pentru judoul românesc, dar cauzele au fost multiple
Președintele Federației Romane de Judo Cozmin Gușa a afirmat, intr-un interviu pentru AGERPRES, ca ar fi vrut sa prezint ...
-
Pe locuri, fiți gata, stați! Cu păpușari fără nume în conducere, atletismul românesc are asigurate toate condițiile pentru a nu se ridica din blocstarturi
La sfarșitul acestei saptamani sunt alegeri la Federația Romana de Atletism. E agitație mare, caci disperarea celor care ...
-
George Teșeleanu - candidatul catastrofă la președinția Federației Române de Judo
Alegerile pentru conducerea Federației Romane de Judo (FRJ) sunt tot mai disputate, iar printre candidații care atrag at ...
-
"Blestemul pisicii" a nenorocit Brazilia: Coincidențe stranii s-au petrecut din acest moment
Brazilia este cea mai galonata naționala de fotbal din istorie, dar in ultimii ani totul parca a mers pe dos. Tot ghinio ...
-
Andrei Gușă face echipă cu Florin Bercean: "Trebuie să alegem între un sistem imperfect și nimic"
Andrei Gușa, fiul lui Cozmin Gușa, va candida la funcția de vicepreședinte al FR de Judo, la alegerile in care se bat pe ...
-
Florin Bercean, de la aurul olimpic la șefia Federației de Judo
Antrenorul care a cucerit titlul olimpic la Beijing, in 2008, este unul dintre cei 2 candidați la președinția forului ro ...
-
Ultimele ore de viață ale lui Diego Maradona: Haos, neglijență și un final tragic
Camera unde a murit Diego Maradona, in 2020, „era foarte murdara", „foarte in dezordine" și nu era adaptata ...
-
Pécsi Szebasztiàn Pàl este campion national de lupte la categoria U15
Campionatul Național Individual de lupte U15, organizat de ACS Micul Luptator Calarași, la Sala Polivalenta Ion C. Neagu ...
-
România începe parcursul pentru calificarea la CM 2026 în martie
În luna martie se dă startul în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026. "Tricolorii" vor disputa prime ...
-
Analiza: Echipele care pot domina fotbalul european pana in 2030
Fotbalul, indiferent ca vorbim la nivel mondial sau european este intr-o continua evolutie, cu cluburi puternice care se ...
-
Chipciu e pe bani de la Gigi Becali. Seful FCSB il va angaja pe fotbalistul care a spus ca doua milioane de romani au votat un debil mintal!
Gigi Becali a comentat discursul-manifest al lui Alexandru Chipciu, care a depășit sfera fotbalului. Patronul de la FCSB ...
-
Gică Hagi, desființat în ziua în care a împlinit 60 de ani: "Îi lipsește inteligența. Are o activitate lamentabilă"
Născut pe 5 februarie 1965 la Săcele (județul Constanța), Gheorghe Hagi a împlinit 60 de ani. Considerat cel mai m ...
-
Primele reacții după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis. A jucat la Transylvania Open ultimul meci din carieră: 'A surprins pe toată lumea'
Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis după meciul pierdut la Transylvania Open în primul tur. Primele rea ...
-
Câte clase are de fapt Gică Hagi: Managerul Farului Constanța este ironizat adesea pentru felul în care se exprimă. Ce note a avut in liceu
Încă de când era la început de carieră, Gică Hagi a fost ironizat și aspru criticat pentru greșeli gramaticale, dezacord ...
-
De ce este așteptat Elon Musk în fotbalul mare de Gigi Becali, patronul FCSB-ului
A ieșit la iveală faptul că Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, dorește să preia clubul Liverpool în schimbul a 4 m ...
-
„Atât mi-a zis nenorocitul de Mircea Lucescu". Amintiri din Poiana Brașov cu Radu Banciu și actualul selecționer al României
Nu este un secret că Radu Banciu este departe de a se putea numi „fan" al lui Mircea Lucescu. În repetate rânduri, l-a j ...
-
România triumfă la Campionatul Mondial de Pole și Aerial Sports 2024: 6 medalii câștigate de Clubul Sportiv „Just Champions"
România continuă să impresioneze pe scena mondială! Clubul Sportiv „Just Champions", înființat în 2024, a debutat cu un ...
-
„Ați omorât 19 gimnaste". Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați, în trecut, de mama unei sportive care s-a aflat sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie
Octavian Bellu și Mariana Bitang reprezintă cel mai bun cuplu de antrenori ai lumii, fiind lăudați inclusiv în presa str ...
-
Piloții Clubului de Karting Bârlad, premiați la „Gala Campionilor"
În urma rezultatelor obținute pe parcursul anului 2024, piloții Cercului de Karting din cadrul Clubului Copiilor „Spiru ...
-
Anchetă vastă în Italia - Mafia se infiltrează în galeriile echipelor de fotbal
Mafioţii italieni şi extrema dreaptă se folosesc de forţa şi de activităţile de colectare de bani ale fanilor „ultras" d ...
-
Mihai Leu a ajuns, din nou, de urgență la spital: Momente critice pentru fostul campion mondial la box
Clipe grele pentru Mihai Leu, care a ajuns din nou la spital. Sportivul, fost campion la box şi pilot de raliuri, ar fi ...
-
A murit Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei, care a adus Cupa Campionilor la București. Avea doar 65 de ani
Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani. Fostul mare portar al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Helmuth Duckad ...
-
Panică în fotbal: Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de pariuri care sponsorizeaza prima ligă, Cupa României, LPF, FRF şi foarte multe cluburi
Panică în fotbalul românesc după primul tur al alegerilor prezidențiale. Călin Georgescu vrea sa desființeze casele de p ...
-
S-a încheiat lupta pentru titlu în Formula 1. Cine e campionul din 2024
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat titlul mondial la Formula 1 pentru a patra oară consecutiv, după ce ...
-
Imane Khelif declarat bărbat. Un raport medical al olimpicului algerian dezvăluie: "Născut cu testicule, fără uter!"
Jurnalistul francez Djaffar Ait Aoudia ar fi obținut acces, in octombrie, la un raport medical care dezvăluie că boxerul ...
-
ITM a descins la Arena Națională la derby-ul FCSB - Dinamo: 610 angajați prestau servicii fără formă legală
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București a desfășurat o acțiune de control la Arena Națională, în ziua partidei ...
-
Transformare fizică a lui Mike Tyson la 58 de ani. Managerul boxerului: Nu te-am văzut niciodată așa
Boxerul american Mike Tyson (58 de ani), fostul campion absolut al categoriei grea, se află într-o formă excelentă, care ...
-
Prime "tampon" și la Federația de Gimnastică după Olimpiadă: 42.000 de euro maseorul și 20.000 psihologul
Dupa scandalul de la FR Canotaj, cu prime uriase dupa JO de la Paris, este randul celor de la Federația Română de Gimnas ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu