Steaua - Villarreal 1-1. Gabi Tamaş, un mijlocaş solid şi o nouă galerie în peluză
Postat la: 30.09.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Steaua a reuşit să obţină un rezultat de egalitate, 1-1 pe Naţional Arena cu Villarreal, într-un meci pe care specialiştii îl vedeau foarte dezechilibrat în momentul tragerii la sorţi.
Vicecampioana României a reuşit să revină după ce Borre a deschis scorul rapid, apoi a avut momente în care a controlat meciul contra unui adversar amorţit. Chiar dacă lucrurile în Grupa L a Europa League s-au complicat după victoria lui Zurich în faţa lui Osmanlispor, punctul obţinut în faţa locului 4 din Primera Division dă moral înaintea "dublei" cu elveţienii.
Caracterizat recent drept "cel mai bun fundaş dreapta din România" de către directorul sportiv al Stelei, Gabi Tamaş a demonstrat contra spaniolilor că este o soluţie mult mai bună decât Gabi Enache. Veteranul vicecampioanei a jucat simplu, nu a ezitat să degajeze lung mingile dificile şi a reuşit să îndepărteze pericolul de pe flancul drept. "Tamaş a închis foarte bine jocul împreună cu Adi Popa, i-au obligat să întoarcă mingea, să nu aibă pătrunderi pe stânga lor", a remarcat după meci şi Mihai Stoichiţă, fost antrenor în Ghencea. În condiţiile în care Moke şi Mitrea pot fi soluţii pentru centrul apărării alături de Toşca, Reghecampf nu are motive să mai apeleze la Enache pe un post pe care Tamaş pare mult mai sigur.
A patra opţiune pentru ocupara unui post de mijlocaş central cu rol de închizător, Alexandru Bourceanu a semănat contra spaniolilor cu acel fotbalist care reuşea să se impună, prin prestaţii, drept unul dintre liderii echipei cu care Reghecampf câştiga două titluri consecutiv între 2012 şi 2014. De altfel, mijlocaşul care a făcut cel mai bun meci al său din acest sezon se poate lăuda cu o creştere a calităţii evoluţiilor în contextul în care concurenţii lui pe post sunt tot mai criticaţi. Pe teren, chiar dacă opoziţia lui Villarreal a fost palidă, Bourceanu s-a repliat şi a contribuit la fazele ofensive. Pasele sale lungi în diagonală cu Adi Popa şi-au atins de cele mai multe ori ţinta, iar la capitolul recuperări mijlocaşul a stat excelent.
Pentru prima dată după aproape doi ani, atmosfera de la meciurile Stelei de pe teren propriu a fost animată de ceva ce a semănat a galerie. Între cei 13.114 spectatori de pe primul inel al Naţional Arena au fost şi câteva sute de suporteri organizaţi într-o galerie care a fost cantonată în locul în care, înaintea conflictului cu CSA, stătea Peluza Nord. Încurajările lor au fost auzite şi remarcate de fotbalişti. "Se aud foarte bine şi asta se simte în jocul nostru, ne-au ajutat în momentele grele. Avem nevoie de ei", a spus la finalul meciului Adi Popa.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Monica Seles, fosta jucătoare înjunghiată în urmă cu 32 de ani, face dezvăluiri dureroase despre boala cumplită: "Mi-a luat mult timp să accept!"
Monica Seles, fosta jucatoare care a dominat tenisul mondial in anii '90, a vorbit despre prima data despre boala care o ...
-
Echipa care a ignorat momentul de reculegere pentru Ion Iliescu: "Mai bine mort decât comunist"
Avand in vedere decizia Guvernului Romaniei de a declara ziua de 7 august 2025 zi de doliu national, in memoria fostului ...
-
David Popovici le închide gura suveraniștilor lui Georgescu și Simion. Mesajul campionului olimpic după ce a devenit erou național
David Popovici a scris, din nou, istorie. A caștigat doua medalii de aur, la 100 și 200 m liber, la Campionatele Mondial ...
-
Andreea Esca are un mesaj pentru Nicușor Dan și Ilie Bolojan după ce David Popovici a luat aurul la Mondiale
Andreea Esca a postat un mesaj in mediul online care a devenit rapid viral, dupa ce David Popovici a caștigat medalia de ...
-
Absolut fantastic! David Popovici e din nou campion mondial după o cursă de poveste
David Popovici a caștigat, marți, medalia de aur in finala probei de 200 de metri liber, la Campionatul Mondial de Natat ...
-
Cotă greu de ghicit pentru pariul „Lamin Yamal golgheter în LaLiga 2025/26"
Lamine Yamal incepe noul sezon din postura de star al FC Barcelona. Din aceasta vara a preluat tricoul cu numarul 10, a ...
-
Noroc chior: FCSB și-a aflat adversara - Cea mai slab cotată echipă iese în calea campioanei României în turul 3 preliminar din Liga Campionilor
Elevii lui Elias Charalambous vor juca impotriva invingatoarei dintre Qarabag (Azerbaidjan) și Shelbourne (Irlanda).Camp ...
-
Dumitru "Dadu" Dragoș - campionul de motociclism viteză la 15 ani: De la pistele MotoRC la WorldSBK
La doar 15 ani, Dumitru Dragoș, cunoscut in motorsportul romanesc drept „Dadu", scrie istorie in motociclismul vit ...
-
Informații cruciale despre accidentul fatal al starului de la Liverpool. Descrierea martorilor: "Două consecutive"
Diogo Jota, fotbalistul portughez in varsta de 28 de ani al echipei Liverpool, a murit joi dimineata, 3 iulie, intr-un a ...
-
Consumul băuturilor alcoolice - permis pe stadioane, la toate evenimentele sportive
Vanzarea, distribuirea sau consumul bauturilor alcoolice cu o concentrație alcoolica de pana la 5% in volum, chiar și co ...
-
Momente deosebit de grele pentru Mihai Leu - Este internat în comă indusă. Starea lui este extrem de gravă
Campionul mondial la box si campionul la raliuri Mihai Leu este in stare foarte grava, fiind in coma indusa si monitoriz ...
-
Hamilton l-a uimit total pe Leclerc, cu toate că sezonul din F1 este unul modest pentru britanic
Charles Leclerc a vorbit despre parteneriatul cu Lewis Hamilton dupa zece etape disputate din sezonul 2025 al Formulei 1 ...
-
Cristiano Ronaldo și Neymar pot fi luați gratis din această vară. Ce alte staruri rămân fără contract după 30 iunie 2025
Granzii fotbalului mondial au platit deja sume consistente pentru intariri inainte de sezonul 2025/26, insa pe piața vor ...
-
Cele 484 de persoane premiate de Lipă: Un ospătar a primit mai mulți bani decât un medic, iar peste toți sunt influencerii precum Roxana Ciuhulescu
Un zidar a fost premiat peste un contabil șef, Un tamplar a primit mai mulți bani decat un medic. Iar vedeta Roxana Ciuh ...
-
Campionatele Internaționale de Atletism ale României: RECITALUL MEDALIAȚILOR EUROPENI
În acest sfarșit de saptamana, Stadionul Nicolae Marașescu din Craiova gazduiește intrecerile din cadrul celei de- ...
-
PSG vs Inter este finala Champions League 2025 - cum arată cotele la pariuri
Marea finala UEFA Champions League, sezonul 2024/2025, va avea loc pe 31 mai, de la ora 22:00. PSG și Inter Milano se vo ...
-
Mirel Rădoi, băgat în ședință, după ce Craiova a fost învinsă de campioana venită după 5 zile de „șpriț"
Universitatea Craiova a pierdut aseara partida cu FCSB, 0-1, deși adversara se incoronase campioana inca din etapa trecu ...
-
Crystal Palace scrie istorie pe Wembley: Londonezii înving Manchester City și câștigă Cupa Angliei în premieră
Crystal Palace a invins-o pe Manchester City, scor 1-0, sambata, pe Wembley, și a cucerit Cupa Angliei in premiera, dupa ...
-
Sorana Cîrstea a dat detalii despre retragerea neașteptată: "Îmi pare foarte rău!"
Jucatoarea romana de tenis Sorana Cirstea s-a retras din turneul WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.5 ...
-
Misterioasa secvență Fibonacci care a condus la câștigarea titlului de către Liverpool
Ceva remarcabil tocmai s-a intamplat in fotbalul englez. Liverpool FC a fost incoronata campioana a Premier League pentr ...
-
Cozmin Gușă: Aș fi vrut să prezint un bilanț mai bun pentru judoul românesc, dar cauzele au fost multiple
Președintele Federației Romane de Judo Cozmin Gușa a afirmat, intr-un interviu pentru AGERPRES, ca ar fi vrut sa prezint ...
-
Pe locuri, fiți gata, stați! Cu păpușari fără nume în conducere, atletismul românesc are asigurate toate condițiile pentru a nu se ridica din blocstarturi
La sfarșitul acestei saptamani sunt alegeri la Federația Romana de Atletism. E agitație mare, caci disperarea celor care ...
-
George Teșeleanu - candidatul catastrofă la președinția Federației Române de Judo
Alegerile pentru conducerea Federației Romane de Judo (FRJ) sunt tot mai disputate, iar printre candidații care atrag at ...
-
"Blestemul pisicii" a nenorocit Brazilia: Coincidențe stranii s-au petrecut din acest moment
Brazilia este cea mai galonata naționala de fotbal din istorie, dar in ultimii ani totul parca a mers pe dos. Tot ghinio ...
-
Andrei Gușă face echipă cu Florin Bercean: "Trebuie să alegem între un sistem imperfect și nimic"
Andrei Gușa, fiul lui Cozmin Gușa, va candida la funcția de vicepreședinte al FR de Judo, la alegerile in care se bat pe ...
-
Florin Bercean, de la aurul olimpic la șefia Federației de Judo
Antrenorul care a cucerit titlul olimpic la Beijing, in 2008, este unul dintre cei 2 candidați la președinția forului ro ...
-
Ultimele ore de viață ale lui Diego Maradona: Haos, neglijență și un final tragic
Camera unde a murit Diego Maradona, in 2020, „era foarte murdara", „foarte in dezordine" și nu era adaptata ...
-
Pécsi Szebasztiàn Pàl este campion national de lupte la categoria U15
Campionatul Național Individual de lupte U15, organizat de ACS Micul Luptator Calarași, la Sala Polivalenta Ion C. Neagu ...
-
România începe parcursul pentru calificarea la CM 2026 în martie
În luna martie se dă startul în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026. "Tricolorii" vor disputa prime ...
-
Analiza: Echipele care pot domina fotbalul european pana in 2030
Fotbalul, indiferent ca vorbim la nivel mondial sau european este intr-o continua evolutie, cu cluburi puternice care se ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu