Băutura care îl făcea agresiv și mânios pe marele voievod

Postat la: 18.12.2023 |

Ștefan cel Mare a fost un mare iubitor de vin. Dovadă sunt numeroasele podgorii despre care se spune că au fost înființate de voievodul moldovean.

Ștefan cel Mare este unul dintre cei mai importanți români din istorie. A fost domnitor al Moldovei, timp de aproape jumătate de secol, între 1457 și 1504, reușind să transforme principatul est-carpatic într-o forță economică și militară de la nord de Dunăre. S-a apărat cu succes în fața agresiunilor militare, declanșate de marile puteri ale vremii și totdată a lăsat în urma sa o bogată moștenire culturală și ecleziastică, anunță romaniatv.net.

Ștefan cel Mare a fost și un mare iubitor de vin, după cum indică specialiștii oneologi, dar și faptul că a avut o grijă constantă pentru întreținerea și dezvoltarea podgoriilor din Moldova.

Feblețea lui Ștefan cel Mare a fost podgoria de la Cotnari. Această zonă viticolă a existat cu mult dinaintea domniei sale.
Cronicarul Nicolae Costin menționa că podgoriile de la Cotnari existau încă de dinaintea întemeierii Moldovei. A.D. Xenopol este ceva mai precis și spune că viile din zonă sunt de dinainte de anul 1288.

Voievodul se preocupa în special de dezvoltarea acestor podgorii și îmbunătățirea lor cu soiuri noi, precum celebra Grasă de Cotnari. Existența acestui vin se datorează lui Ștefan cel Mare, fiind se pare unul dintre preferatele sale, la categoria vinuri albe.

În lucrarea „Metamorfozele vinului: Legende și povestiri despre vița de vie și despre vin", academicienii Gherasim Constantinescu și Adrian-Alexandru Heraru spun că soiul a fost adus de voievod din Transilvania. După bătălia de la Baia, Ștefan cel Mare și Matei Corvin, regele Ungariei, au făcut pace pentru a contrabalansa puterea poloneză în zonă.

Întâlnirea a avut loc la Alba, iar voievodul moldovean nu a avenit cu mâna goală, ci i-a adus lui Matei Corvin un cal din vestitele sale herghelii din zona Hârlăului. Regele Ungariei l-a așteptat cu bucate alese și cu vinuri din podgoriile de la Alba Iulia, dar și cu ele de la Tokay.

Pasionat de vinuri, Ștefan s-a îndrăgostit de un soi numit Șom-Fumint, o combinație de vinuri de la Alba cu cele ungurești din zona Tokay. Domitorul i-a cerut câțiva butași regelui Ungariei. Matei Corvin a dat ordin să i se pregătească butașii ceruți, numai că cei însărcinați cu selectarea butașilor nu i-au dat Șom-Furmint, ci un soi mai puțin roditor.

Ștefan a dat ordin ca butașii să fie plantați la Cotnari, unde acest soi s-a adaptat perfect. Noul soi avea struguri mai dulci și a dat un vin mai bun decât Furmintul, căruia i s-a dat numele de Grasă de Cotnari. Domnitorului îi plăcea și Feteasca Albă, dar nu mai mult decât Grasa de Cotnari.

Un alt vin preferat de Ștefan cel Mare ar fi fost unul simplu, țărănesc. I s-a spus Băbească și ar veni din zona Galațiului, mai precis din sfera viticolă a Nicoreștiului. Acest soi de vin, spun legendele, ar fi cunoscut de voievod după bătălia de la Vaslui, din 1475. După ce a obținut victoria, a făcut și un ospăț. Voievodul l-a trimis pe hatmanul Nicoară să aducă vin. Acesta ar fi adus din zona Galațiului mai multe buți cu vin roșu-rubiniu.

Ștefan cel Mare a fost impresionat de gustul vinului și când l-a întrebat pe hatman de unde-l are, acesta i-a răspuns că l-a cumpărat de la o babă. De aici și numele de Băbească. Podgoriile cu pricina au primit numele de Nicorești, după numele hatmanului.

Băbească Neagră este un vin ce provine din strugurii viței-de-vie sălbatice, care a suferit un proces de selecție naturală
Ștefan cel Mare ar fi apreciat și un alt vin negru, din zona Frumușica, astăzi județul Botoșani. Podgoriile de la Rădeni, Frumușica, fac parte din arealul Cotnari. Și aici era crescut un soi vechi, din poama căruia se face un vin vechi, țărănesc, negru și aromat, plin de tatin. Oamenii locului îl numesc „sculău" și spun că are proprietăți afrodisiace importante dacă este băut cumpătat.

Ștefan cel Mare ar fi cunoscut acest vin în urma vizitelor la curtea domnească de la Hârlău, aflată la mică distanță de Rădeni, Frumușica, dar și în drumurile sale către Botoșani, unde oprea, spun legendele, la hanul din Frumușica. Localitatea își trage numele de la hangiță.

Povestea spune că frumoasa hangiță nu ar fi cedat avansurilor voievodului și nici nu ar fi dorit să-și dezvăluie numele. Așa că Ștefan, fără să-i poarte pică, i-a spus „Frumușica" și s-a mulțumit doar cu vinul locului.