Cafeaua de la automat e o bombă bacteriologică: Analizele de laborator din București au socos la iveală că licoarea are mii de bacterii patogene
Postat la: 09.04.2026 |
O simplă cafea cumpărată de la automat poate ascunde un risc serios pentru sănătate. Probe de cafea au fost colectate din mai multe automate amplasate în zone intens circulate din București, inclusiv din Gara de Nord, și analizate ulterior în laborator. În total, au fost verificate mai multe mostre, toate fiind duse la Institutul de Cercetări Alimentare pentru testare. Rezultatele analizelor au indicat prezența unui număr mare de microorganisme într-un singur pahar de cafea.
„Una dintre probe ajunge la un număr total de germeni de 4700. Înmulţiţi acest 4700 cu 150 de mililitri de cafea pe care o bem şi ajungem la un număr extrem de mare de microorganisme pe care le introducem fără să ne dorim acest lucru în organismul nostru. Ne pot îmbolnăvi şi pentru că nu sunt bacterii uzuale de murdărie, enterobacterii, putem presupune că sunt alte bacterii, poate fi lysteria, poate fi legionella, sunt bacterii patogene care ne îmbolnăvesc şi ne îmbolnăvesc grav", explică pentru sursa citată Alexandru Cîrîc, director ICA.
Medicii avertizează că, în cazuri mai grave, astfel de contaminări pot duce la afecțiuni serioase, inclusiv listerioză. Specialiștii subliniază că problema nu este cafeaua în sine, ci traseul pe care aceasta îl parcurge în interiorul aparatului. Importatorii din domeniu confirmă că riscul major nu vine din materia primă, ci din întreținerea defectuoasă a aparatelor. În plus, analizele au mai arătat că unele produse nu sunt, de fapt, cafea în sensul clasic, ci amestecuri pe bază de pulberi instant.
„În acest aparat avem apă fierbinte care trece prin cafea, acel produs în acel moment este steril. Ulterior, el curge prin niște trasee și capete de dozare. În acel traseu foarte scurt, de câțiva centimetri, reușește să se contamineze la niște niveluri foarte mari, asta înseamnă că pe acel traseu de poate 10 cm nu s-a spălat niciodată. Suntem în situația în care ar trebui să ne apucăm să căutăm bacterie cu bacterie să aflăm cu ce sau ce ne poate îmbolnăvi de la o simplă cafea. Dacă era un singur produs, spuneam ca a fost accidental. Aparatele nu se spală!", explică Alexandru Cîrîc
„Bacteriile nu prea au cum să vină de la cafea boabe, pentru că odată prăjită, nu ar putea să conțină aceste bacterii. Pericolul principal este igiena aparatului și prafurile solubile. Dacă e îngrijit necorerspunzător și pe tot traseul acela hidraulic pot apărea bacterii", concluzionează Lică. „Există reguli şi în general la companiile mari care operează aparate, există o frecvenţă a igienizării aparatelor, în ultima perioadă chiar cei de la DSV şi ANPC au început să controleze aceste aparate. Foarte multe aparate au fost scoase din exterior, lucru care le face să fie un pic mai safe", mai spune importatorul.
„Este un miros de cafea instant, spuma este de cafea instant, cel puţin două din cinci probe aduse nu cred că sunt cafea obţinută prin râşnire şi ca un espresso. Sunt probabil un fel de 3 în 1. Sunt cafele instant provenite din nişte pulberi, de aceea şi conţin zahăr, pentru că pulberea respectivă conţine şi cafea instant, conţine poate şi colorant. Poate şi potenţiator de aromă", explică și directorul ICA.
În plus, potrivit concluziilor din laborator, în unele cazuri conținutul de zahăr este ridicat, iar cantitatea de cafea propriu-zisă este redusă. Specialiștii din domeniu arată că băutura obținută la automat diferă semnificativ de cafeaua preparată profesional. Degustătorii explică faptul că o cafea reală are caracteristici clare de aspect, aromă și gust, iar aceste elemente lipsesc adesea în produsele de tip vending. Totodată, reprezentanții industriei subliniază că aparatele nu pot reproduce calitatea extracției realizate de echipamentele profesionale.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Sfârșitul prețurilor egale pentru toți: Supermarketurile ar putea să-ți ceară mai mulți bani în funcție de ce știu despre tine
Marile lanturi de supermarketuri si restaurante fast-food utilizeaza tot mai mult inteligenta artificiala pentru optimiz ...
-
Eroarea pe care o fac mulți când pun aerul condiționat pe căldură: există un truc simplu care îți încălzește casa rapid cu consum minim de curent
Aparatele de aer condiționat cu tehnologie inverter pot incalzi eficient locuința, mai ales sufrageria, consumand mult m ...
-
Americanii pun mâna pe petrolul rușilor din România: Donald Trump susține o tranzacție de 20 de miliarde de dolari
Rafinaria Petrotel-Lukoil din Ploiești, aflata in insolvența și cu producția oprita de aproape un an, ar putea ajunge su ...
-
Cum reușesc rachetele rebelilor Houthi să străpungă apărarea aeriană a Arabiei Saudite pe sub nasul americanilor
Rebelii Houthii din Yemen, gruparea armata cunoscuta și sub numele de Ansar Allah (in araba Susținatori ai lui Dumnezeu) ...
-
Mobilizare generală împotriva unui cerșetor acuzat că fură și sedează câini pentru a cerși apoi i-ar ucide
Prezenta unui barbat care cerseste in diverse zone din Bucuresti, insotit de un caine, provoaca nemultumire din partea i ...
-
În 1909, Adolph Whitman a construit un robot care putea merge, vorbi și chiar cânta…
Întalniți-l pe Adolph, cunoscut și sub numele de Otto Widmann, un inginer german asociat cu crearea lui Occultus, ...
-
200 de îngeri căzuți au aterizat pe vârful Muntelui Hermon pentru a semna un pact de sânge care a condamnat lumea antică
Cartea lui Enoh, un text antic studiat profund de primii creștini și citat de Apostolul Iuda in Biblie, detaliaza exact ...
-
Supra-Sufletul: O rețea de legături prin "fire de argint" energetic care conduc către o entitate colectivă a tuturor reîncarnărilor
O schița virala desenata de o femeie dupa ce a murit clinic a rupt internetul - și se potrivește cu o descoperire infric ...
-
Astronomii au detectat un semnal radio misterios care a călătorit 10.000.000.000 de ani până la Pământ
Un impuls intens de unde radio are o vechime de peste 10 miliarde de ani și a parcurs „aproximativ 80% din istoria ...
-
Aer toxic pentru jumătate de populație: Poluarea cu ozon a scăpat de sub control. Dr. Beatrice Mahler explică legătura cu explozia cazurilor de astm
Dr. Beatrice Mahler, medic primar pneumolog la Institutul Marius Nasta din București, analizeaza, intr-un interviu pentr ...
-
Gruparea de români care a terorizat Germania: cum au ajuns banii din spargeri în mașini de lux și proprietăți în România
Mașini de lux, arme și bijuterii au fost descoperite de anchetatorii germani in cadrul unei investigații care vizeaza o ...
-
Groază la ZOO după ce un tigru a ucis un bărbat sub privirile vizitatorilor: „L-a târât, se vedea foarte mult sânge"
Un barbat a murit dupa ce a intrat in țarcul unui tigru siberian, intr-un parc zoologic din Marea Britanie. Atacul s-a p ...
-
Stare de alertă la nivel mondial, după incidentele din laboratorul din Siberia: OMS recunoaște că nu a reușit să afle ce s-a întâmplat cu adevărat
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a declarat sambata ca inca nu stie ce a cauzat pneumonia care a dus, in aceasta l ...
-
Decizie istorică în medicină: Diabetul de tip 5, recunoscut oficial după decenii de controverse. Boala ar putea afecta milioane de oameni
O forma de diabet asociata cu malnutriția, ignorata timp de decenii și adesea confundata cu alte tipuri ale bolii, a pri ...
-
Claudiu Târziu: "Cui îi este frică de ACT? Sau despre mici manipulări pe marginea unei alianțe care încă nu a luat naștere"
Vineri, 9 octombrie a.c., am participat la o reuniune naționala a Partidului Umanist Conservator Liberal (PUCL), la care ...
-
Structuri ciudate au fost descoperite în sângele persoanelor cu COVID de lungă durată
Oamenii de știința au gasit mici aglomerari de proteine de coagulare incurcate cu material celular imun in probe de sang ...
-
Winston Churchill - simplu și eficient: "Îmi plac porcii. Câinii ne privesc cu admirație. Pisicile ne privesc de sus. Porcii ne tratează ca pe egali!"
„Îmi plac porcii." Cainii ne privesc cu admirație. Pisicile ne privesc de sus. „Porcii ne trateaza ...
-
Fructele și legumele sunt cu 50% mai puțin nutritive decât în anii 1960: „Ne golim treptat alimentele de nutrienți"
Fructele și legumele de astazi au doar jumatate din valoarea nutritiva pe care o aveau in urma cu 60 de ani, arata un no ...
-
Apocalipsa se va încheia în 2100. Principalele amenințări majore la adresa umanității, potrivit unei evaluări Lancet
Omenirea ar putea disparea pana in anul 2100 din cauza utilizarii malițioase a inteligenței artificiale sau a unui confl ...
-
Care sunt investițiile preferate ale românilor la bursă și greșelile amatoricești care costă cel mai mult
Bancile și marile companii energetice se afla printre cele mai urmarite de investitorii de pe piața romaneasca, dar popu ...
-
SUA amenință Kievul cu oprirea schimbului de informații din cauza atacurilor asupra rafinăriilor rusești
Administrația președintelui american Donald Trump a intensificat presiunile asupra Ucrainei pentru a opri atacurile asup ...
-
Misterul seismului din Panama: Cutremurul de 7,7 grade care nu a provocat deloc decese și nici avarii foarte mari. Recent, în Columbia și Venezuela seismele au făcut prăpăd
Un cutremur cu magnitudinea de 7,7, care s-a produs la adancimea de 12,6 km, a lovit vineri sudul Panama, avariind cladi ...
-
Otrăvit și apoi strangulat: cazul care a șocat Ucraina. O fată de 14 ani a ucis un soldat ucrainean, la ordinul Rusiei
O adolescenta in varsta de 14 ani din Rivne, Ucraina, va fi judecata pentru uciderea unui militar ucrainean de 27 de ani ...
-
Călin Georgescu, mesaj din arest pentru susținători. Cum a apărut postarea de pe Facebook, el neavând acces la telefon
Calin Georgescu a publicat un mesaj scurt pe pagina sa de Facebook, in care le mulțumește celor care il susțin și le tra ...
-
Război cu AI: Companiile de inteligență artificială se pregătesc pentru un posibil dezastru la scară mare. Ce scenarii analizează în secret
Liderii unor companii precum Anthropic și OpenAI simuleaza consecințele unui incident catastrofal provocat de inteligenț ...
-
300 de dolari pentru un „leac" care te scapă de ciumă. Afacerea aparține unui adept al teoriilor conspirației care alimentează panica oamenilor
O firma americana vinde un kit in valoare de 300 de dolari, supranumit „leac" pentru ciuma din Siberia. Persoana c ...
-
Va fi extrem! Specialiștii privesc cu îngrijorare la fenomenul din Oceanul Pacific care dă peste cap toate calculele cunoscute de până acum
Daca atunci cand ai mers la mare apa ți s-a parut mai calda și nu ai mai avut nevoie se te acomodezi dupa o zi intreaga ...
-
Un model de AI a luat inițiativa și a trimis o sesizare total inventată către poliție: Mărturie falsă despre o crimă nerezolvată
Un model de inteligenta artificiala (IA) al companiei Anthropic a transmis politiei din Philadelphia o sesizare inventat ...
-
Furtună la ANM după ce Diana Buzoianu i-a cerut în direct demisia Elenei Mateescu pentru că angajații își cumpărau sutiene de lux, parfumuri sau pijamale cu cardurile instituției
Un scandal de mari proporții a izbucnit la Administrația Naționala de Meteorologie (ANM), dupa ce ministrul Mediului, Di ...
-
Țeapă cu investițiile în titluri de stat? În ce condiții se pot încasa dobânzile din economiile „blocate" zece ani - Ce merită și ce nu!
Pentru 10.000 de euro imprumutați statului prin emisiunea Fidelis pe zece ani din octombrie, dobanda anuala este de 660 ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu