Misterul crăpăturilor de pe Lună. Cum au explicat cercetătorii apariția miilor de falii

Postat la: 25.10.2026 |

Luna își reduce treptat dimensiunile pe măsură ce interiorul său se răcește, iar cercetătorii au identificat mii de fisuri care îi dezvăluie transformările geologice. Un studiu recent estimează că raza satelitului natural al Pământului s-a redus cu aproximativ 45 de metri în ultimele 400-800 de milioane de ani, potrivit Space.com.

Cercetarea, publicată pe 14 octombrie în revista The Planetary Science Journal, se bazează pe analiza imaginilor realizate de camera sondei Lunar Reconnaissance Orbiter (LROC). Oamenii de știință au identificat peste 10.000 de falii recente, ceea ce le-a permis să estimeze amploarea contracției Lunii. Potrivit oamenilor de știință, Luna s-ar fi format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, după o coliziune violentă între Pământul aflat în stadiu incipient și o protoplanetă numită Theia.

În urma acestui eveniment, interiorul satelitului a rămas fierbinte, însă temperatura sa a scăzut treptat de-a lungul timpului. Pe măsură ce materialul din interior se răcește, Luna se contractă, iar suprafața sa este supusă unor modificări geologice. Acest proces duce la apariția unor falii și fisuri, care oferă indicii despre evoluția satelitului natural. Analizarea lor îi ajută pe cercetători să estimeze cât de mult s-a redus dimensiunea Lunii și să înțeleagă mai bine transformările prin care a trecut.

Thomas Watters, coordonatorul studiului, geolog și cercetător emerit la Centrul pentru Studii Planetare și Terestre al Muzeului Național al Aerului și Spațiului Smithsonian, a vorbit despre această descoperire. „Numărul acestor falii recente, dezvăluite de imaginile LROC, este mult mai mare decât mi-aş fi putut imagina vreodată", a declarat cercetătorul. Imaginile analizate au scos la iveală mai multe tipuri de formațiuni geologice. Printre acestea se numără structuri lungi și curbate, care apar atunci când scoarța lunară se contractă, se fisurează și este împinsă în sus.

Oamenii de știință au identificat și creste înguste în regiunile joase ale suprafeței selenare. Acestea seamănă cu niște riduri și reprezintă alte indicii ale modificărilor produse de-a lungul timpului. Cartografierea acestor formațiuni le permite cercetătorilor să reconstituie istoria geologică a Lunii și să observe diferențele dintre regiunile sale. Procesul de contracție nu s-a încheiat, iar suprafața satelitului continuă să fie influențată de răcirea interioară.

„Pe măsură ce interiorul Lunii continuă să se răcească şi să se contracte, este de aşteptat ca faliile existente să se extindă, iar altele noi să continue să apară". Activitatea tectonică a Lunii diferă semnificativ de cea a Pământului. În timp ce planeta noastră are aproximativ 15 plăci tectonice majore, Luna are un înveliș exterior format dintr-o singură placă. Din acest motiv, fisurile lunare nu apar la granițele dintre plăci tectonice, așa cum se întâmplă frecvent pe Pământ. Ele se formează în diferite regiuni ale satelitului, ca urmare a tensiunilor provocate de contracția scoarței.

Studierea distribuției acestor falii le oferă cercetătorilor informații despre modul în care s-a răcit Luna și despre felul în care scoarța sa a suportat schimbările produse în interior. Studiul a evidențiat și diferențe importante între regiunile lunare. Unele zone prezintă numeroase falii, în timp ce altele au mult mai puține fisuri și o scoarță mai groasă.

Cercetătorii consideră că regiunile cu un înveliș exterior mai gros sunt mai stabile. Observațiile sugerează, de asemenea, că multe dintre fisurile identificate pe suprafața Lunii s-ar fi format în etape mai târzii ale evoluției sale. În primele perioade ale istoriei satelitului, scoarța mai groasă ar fi putut acționa ca un strat izolator, încetinind pierderea căldurii din interior. Astfel, răcirea și contracția ar fi fost întârziate, iar formarea fisurilor ar fi avut loc mai târziu.