Europa fierbe sub presiunea protestelor: „Discrepanțe dintre bogați și săraci s-au adâncit, iar guvernele au aplicat cu cinism creșteri de taxe fără să se gândească la consecințe"

Postat la: 25.10.2026 |

Europa fierbe sub presiunea protestelor: „Discrepanțe dintre bogați și săraci s-au adâncit, iar guvernele au aplicat cu cinism creșteri de taxe fără să se gândească la consecințe

În ultimele două săptămâni, mai multe țări europene s-au confruntat cu proteste violente care au degenerat de multe ori în ciocniri cu forțele de ordine, magazine vandalizate, străzi distruse și sute de persoane rănite. Weekendul acesta a fost unul la fel de tensionat. Proteste de amploare au avut loc în mai multe state europene, din Franța și Italia până în Albania, Portugalia și Spania.

Autoritățile au suplimentat numărul forțelor de ordine și au luat măsuri încercând să oprească violențele și distrugerile. De exemplu, premierul italian, Georgia Meloni, a declarat că 500 de militari vor patrula pe străzile din Milano până la finalul anului pentru a evita declanșarea altor manifestații violente.

De asemenea, aceasta a anunțat un pachet de măsuri dure față de cei care iau parte la violențe, inclusiv pentru minori: amenzi de până la 20.000 de euro și închisoare până la 5 ani pentru cei care se alătură unui grup de 5 sau mai multe persoane în timpul unei manifestații și începe să arunce cu pietre, petarde sau alte obiecte periculoase, obligația de a plăti pentru bunurile stricate și tragerea la răspundere a familiilor pentru actele de vandalism întreprinse de minori.

Deși în principiu manifestațiile din aceste țări au cauze diferite, analiștii le privesc ca pe un fenomen mai larg alimentat de nemulțumiri economice și sociale comune. Adrian Negrescu, analist economic, spune că toate nemulțumirile protestatarilor se rezumă la faptul că nivelul de trai s-a degradat din ce în ce mai mult în țările europene.

"Elementul comun a tuturor acestor proteste este legat de degradarea condițiilor de trai, care se simte din ce în ce mai mult, inclusiv în țările occidentale, acolo unde miliardele de euro pompate în protecția socială, nu mai reflectă realitatea din viața de zi cu zi. Multe dintre proteste au legătură cu faptul că oamenii nu mai au acces la o locuință. De aici pleacă totul, de la faptul că locuințele s-au scumpit peste tot în Europa și din această perspectivă, lipsa asta de siguranță financiară e din ce în ce mai pregnantă. Chiriile au explodat în toate marile orașe europene, iar ideea de a-ți cumpăra o casă devine, din păcate, o misiune aproape imposibilă pentru majoritatea oamenilor, mai ales pentru tinerele generații", afirmă specialistul.

Locuința, o provocare pentru majoritatea tinerilor

Problema accesibilității locuințelor a devenit unul dintre principalele motoare ale revoltelor sociale în rândul tinerilor din Europa, care resimt tot mai dur decalajul dintre venituri și costurile unei locuințe. Din păcate, analistul spune că și România se îndreaptă în aceeași direcție cu politicile fiscale.

"Marea problemă e că și noi urmăm același traseu absolut inconștient, dovadă faptul că am crescut TVA-ul de la 9% la 21% pentru locuințele noi. Mai nou, luăm în calcul și această impozitare în funcție de valoare de piață. Gândiți-vă că pentru un apartament de 100.000 de euro pe care vrei să-l cumperi în momentul de față, mai trebuie să dai 21.000 de euro statului român sub formă de TVA și alte câteva mii de euro pentru impozitul pe tranzacție, pentru taxele notariale și pentru tot ceea ce ține de partea birocratică a achiziției unor locuințe. Este o misiune imposibilă, mai ales pentru tinele generații, care se simt frustrate de această lipsă de perspectivă pe care guvernele le-o servesc cu un cinism absolut inconștient, dovadă și efectele acestor măsuri care se văd", afirmă Adrian Negrescu.

În plus, acesta mai spune că inflația se resimte din ce în ce mai puternic în toate economiile occidentale:

"Gândiți-vă că după momentul pandemiei, peste tot inflația a explodat și a generat ample probleme economice, ulterior inflația și-a revenit, dar iată că revine din nou în prim plan. Acest al doilea val de inflație de după pandemia COVID e ca o lovitură fulgerătoare pentru o populație și așa slăbită din punct de vedere economic".

"Discrepanțele între bogați și săraci s-au accentuat. Comisia Europeană trebuie să gândească un program european de sprijinire a construcțiilor sociale"

În cadrul Uniunii Europene, aproximativ 92,7 milioane de persoane trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, ceea ce înseamnă peste 20% din populația blocului comunitar. De asemenea, primii 20% cei mai bogați cetățeni din UE obțin un venit de aproximativ 4,7 până la 5 ori mai mare decât cei mai săraci 20%, arată datele Comisiei Europene.

"S-au accentuat discrepanțele de salarizare, discrepanțele dintre cei bogați și săraci, iar guvernele au aplicat cu cinism creșteri de taxe fără să se gândească la consecințele acestor măsuri. În următorii ani, Comisia Europeană trebuie să gândească un program european de sprijinire a construcțiilor sociale la valori mai mici pentru tinerele generații, pentru cei care nu au posibilități financiare de a investi sute de mii de euro într-o locuință. Acest lucru este posibil mai ales pentru că și tehnologia în domeniul construcțiilor a evoluat foarte mult. Costurile de construcție pot fi ținute sub control în cazul în care se va dezvolta un astfel de program.

Un program european de construcție de locuințe noi, chiar standardizate, similar cu ce s-a întâmplat după al doilea război mondial, cred că, din punctul meu de vedere, devine vital, mai ales pentru aceste noi generații care sunt lipsite de un fundament, de un orizont economic", consideră Adrian Negrescu.

De asemenea, analistul economic mai spune că ideea de a investi sute de miliarde de euro doar în economie, fără să te gândești la sectorul imobiliar ca la un pilon fundamental al situației economice la nivel european, va deveni falimentară în viitor.

"Chiar dacă firmele se vor dezvolta, chiar dacă tehnologia și inteligența artificială vor trece în prim plan, până la urmă, când tragi linie, condițiile de viață devin cele mai importante. Acolo, din păcate, Comisia Europeană nu a făcut aproape nimic din perspectivă macroeconomică", mai punctează acesta.

"Chiar dacă s-ar opri finanțarea europeană pentru Ucraina, condițiile de viață ale europenilor nu s-ar schimba"

O altă retorică apărută în ultimul timp are legătură cu criticile sau reținerile apărute în rândul anumitor grupuri de tineri din Europa privind amploarea finanțării pentru Ucraina. Acești nu resping în mod direct ideea de a sprijini țara aflată în conflict, ci reclamă că guvernele naționale nu prioritizează corespunzător resursele, ceea ce duce la frustrare în rândul populației.

"Există o falsă discuție care s-a prins foarte mult în social media: faptul că războiul din Ucraina și implicit cheltuielile de război, ne influențează viața noastră de zi cu zi. Dacă faci un calcul financiar simplu, veți vedea că alocările europene pentru Ucraina nu reprezintă nici măcar 1% din fondurile aflate la dispoziția autorităților europene. Altfel spus, nu de acolo vine problema. Chiar dacă s-ar opri finanțarea europeană pentru Ucraina, condițiile de viață ale europenilor nu s-ar schimba. N-am trăit mai bine, nu am vedea cine știe ce investiții făcute în zona protecției sociale pentru simplul motiv că nu acolo este cauza problemei.

Cauza problemei este lipsa unei viziuni de durată menită să absoarbă, mai ales, efectele imigrației masive pe care Europa a resimțit-o în ultimii 15 ani și care nu a fost gestionată sub nicio formă de către autoritățile din țările occidentale", atrage atenția analistul.

"Tinerii sunt generația care acționează. Spre deosebire de părinții lor, sunt cei deciși să schimbe lucrurile"

În ceea ce privește profilor oamenilor care participă la astfel de manifestații violente, bilanțul autorităților franceze pentru protestele din 17 octombrie arată că dintre cele aproximativ 2.700 de persoane au fost reținute, majoritatea sunt tineri din suburbii, studenți, muncitori, șomeri, persoane cu numeroase antecedente și activiști radicali.

Astfel, Adrian Negrescu afirmă că acțiunile lor sunt o formă de protest față de nedrepătățile pe care părinții lor le-au acceptat de-a lungul deceniilor.

"Cei care protestează acum în piețele din Paris, din Milano sau din alte mare orașe europene sunt copiii imigranților, sunt cei care resimt din plin absența locurilor de muncă, faptul că sunt excluși de către o societate occidentală în a căror valori nu se regăsesc și pentru care nu există niciun fel de program de integrarea lor. Părinților lor au venit în aceste țări occidentale, au muncit și au găsit un loc de muncă, stau cu chirie și resimt din plin efectele economice ale crizei în care se zbate întreaga Europa. Spre deosebire de părinții lor, copiii lor sunt generația care acționează și sunt deciși să schimbe lucrurile", mai explică analistul economic.

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Europa fierbe sub presiunea protestelor: „Discrepanțe dintre bogați și săraci s-au adâncit, iar guvernele au aplicat cu cinism creșteri de taxe fără să se gândească la consecințe"

Postat la: 25.10.2026 |

0

albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA

DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE