Cine este generalul-locotenent Daniel Petrescu, avizat de CSAT ca şef al Statului Major al Apărării
Postat la: 28.11.2019 |
Generalul-locotenent Daniel Petrescu, noul șef al Statului Major al Apărării, prezentat de președintele Klaus Iohannis drept un "militar cunoscut, respectat, eminent", a avut mai multe funcții în Statul Major General și a participat la mai multe misiuni NATO în Afganistan, Kosovo, Bosnia-Herțegovina și în Albania. Totodată, Petrescu a participat la mai multe misiuni ONU de menținere a păcii.
Din august 2019, Daniel Petrescu a îndeplinit funcția de locțiitor al șefului Statului Major al Apărării. Potrivit site-ului Statului Major al Apărării, în perioada 2017-2019 a îndeplinit funcția de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE). Experiența sa profesională include funcții deținute la nivel tactic, operativ și strategic în cadrul Forțelor Terestre Române, în comandamente NATO și în teatrele de operații. La nivel tactic, a comandat Batalionul 2 Infanterie CALUGĂRENI din București (ianuarie 2004 - octombrie 2008). A comandat, de asemenea, Brigada 2 Infanterie ROVINE (august 2016 - august 2017), mare unitate care s-a transformat în Brigada Multinațională Sud-Est.
La nivel operativ, a fost șef de stat major al Centrului de Conducere Operațională (2010 - 2013), structură destinată coordonării contingentelor românești participante în teatrele de operații. Experiența sa la nivel strategic include funcții în Statul Major General: Direcția planificare strategică - șeful Biroului planificare forțe pentru misiuni externe (2008 - 2010) și Direcția operații - șeful Secției operații curente (2010). În perioada iunie 2013 - iulie 2016, a fost desemnat Reprezentant militar al Şefului Statului Major General la Comandamentul Aliat pentru Transformare, comandament strategic al NATO situat in Norfolk, Virginia, SUA.
A fost dislocat, în cadrul Batalionului 2 Infanterie CALUGĂRENI, în operații NATO, ONU și tip coaliție în teatrele de operații în care Armata României a trimis forțe. În cadrul operațiilor NATO de stabilitate a participat la misiunea ISAF din AFGANISTAN (iulie 2006 - ianuarie 2007), comandant de batalion și comandant al contingentului național; la misiunea KFOR din KOSOVO (octombrie 2003) și SFOR din BOSNIA-HERȚEGOVINA (octombrie 2004), comandant de batalion în rezerva strategică a NATO; în operația ALBA din ALBANIA (mai-iulie 1997), ofițer de legătură.
A comandat Batalionul 2 Infanterie în operația de tip coaliție ANTICA BABILONIA în IRAK (ianuarie- august 2005). A participat la misiunile ONU de menținerea păcii: MONUA (decembrie 1998 - iulie 1999) și UNAVEM III (august 1995 - aprilie 1996) din ANGOLA, ca ofițer de legătură al contingentului românesc la Comandamentul Forței ONU.
De asemenea, potrivit site-lui mai sus citat, Generalul-locotenent Daniel Petrescu este șef de promoție al Institutului Militar de Infanterie "Nicolae Bălcescu" de la Sibiu (promoția 1992), șef de promoție al Universității Naționale de Apărare "Carol I" (promoția 2003), absolvent "cu distincție" al Colegiului Național de Război din cadrul Universității Naționale de Apărare Washington DC, SUA, unde a urmat un master în "Strategie de securitate națională".
Educația sa militară mai include un doctorat în științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare "Carol I" (București, 2010). De asemenea, este absolvent al Colegiului Întrunit de Comandă și Stat Major (JSCSC, Marea Britanie), unde a urmat Cursul avansat de comandă și stat major (2007-2008). A absolvit masterul în studii de apărare la Kings College din Londra.
A participat la mai multe cursuri de scurtă durată organizate de instituții europene de prestigiu, precum Colegiul UE pentru Securitate și Apărare din Bruxelles, Belgia (cursul de planificare strategică a misiunilor și operațiilor Uniunii Europene) și Furungsacademy der Bunderwehr din Hamburg, Germania (cursul pentru ofițeri de stat major ONU).
Pe parcursul carierei a primit distincții și medalii, cele mai importante fiind Virtutea Militară în grad de comandor, cu însemne de război, Medalia națională „Pentru Merit", clasa a II-a, Ordinul Național „Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, Medalia "US Army Commendation", Medalia "NATO non- article 5" și Medalia ONU „În Serviciul Păcii". Este căsătorit și are doi copii.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Canada bate palma cu UE și anunță „Alianța pentru Viitor" - „Nu propunem un al treilea bloc"
Premierul Canadei, Mark Carney, a salutat joi, in discursul susținut in Parlamentul European de la Strasbourg, propunere ...
-
Siegfried Mureșan, noul premier desemnat: "Accept propunerea făcută de Președintele României"
Siegfried Mureșan a anunțat ca accepta propunerea președintelui Nicușor Dan de a prelua funcția de prim-ministru. Anunțu ...
-
O bucată de material din Soare s-a desprins și ar putea declanșa furtuni magnetice catastrofale pe Terra
Un raport al unei publicații de astronomie, co-scris de un cercetator solar al NASA, avertizeaza ca un nor masiv și dens ...
-
Modelele AI conversează într-un dialect care combină limbajul poetic cu jargonul tehnic al tinerilor antreprenori
Modelele de inteligența artificiala au inceput sa comunice intr-o versiune ciudata și noua de engleza, care se citește c ...
-
Dan Șova revine în avocatură, Partener în cadrul SĂVESCU & ASOCIAȚII
Cu peste 30 de ani de experiența profesionala, Dan Șova are o practica axata pe drept fiscal și litigii fiscale complexe ...
-
O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford, coordonată de un român, a creat șoareci cu creier pe jumătate uman. La ce folosește experimentul
Cercetatorii de la Universitatea Stanford, coordonați de psihiatrul roman Sergiu Pașca, au creat șoareci in al caror cre ...
-
Pancreasul și splina, primele organe care îmbătrânesc rapid după 50 de ani, arată oamenii de știință
Oamenii de știința au reușit in sfarșit sa descifreze secretul ceasului biologic al corpului uman și au descoperit care ...
-
Frauda informatică de la Revolut: Hackerii s-au prezentat drept anchetatori și au folosit adresa prefecturii Reggio Calabria din Italia pentru a obține datele clienților
O frauda informatica de amploare a fost pusa la cale folosind adresa de poșta electronica certificata a Prefecturii Regg ...
-
OpenAI dezvăluie noi cazuri de comportament „îngrijorător" al inteligenței artificiale: Mai multe modele au făcut eforturi considerabile pentru a trişa
OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, a dezvaluit noi incidente in care modelele sale de inteligenta artificiala (AI) s-au comp ...
-
Chatboții AI dezvoltă forme de comunicare pe care oamenii nu le mai pot înțelege
Agenții autonomi de inteligența artificiala bazați pe modele precum Claude, Gemini și Grok au inceput sa dezvolte sponta ...
-
Saci cu oseminte ascunși în Slatina, sub o criptă falsă. Primarul Mario De Mezzo: „Urmează să facem săpături"
Miercuri, 16 septembrie 2026, lucratorii care au preluat de curand administrarea Cimitirului Strehareț din municipiul Sl ...
-
Cristina Trăilă, declarație surprinzătoare după audierea la DNA Iași: „Eu sunt complice. Încă nu am elucidat cum". Cere evaluarea procurorilor după numărul de achitări
Cristina Traila, fost parlamentar si secretar general adjunct al Guvernului, a declarat, miercuri, dupa ce a fost audiat ...
-
Accesul copiilor și adolescenților la rețele sociale va fi interzis în Uniunea Europeană. Ce presupune proiectul propus de Comisia Europeană
Ursula von der Leyen propune noi reguli pentru protejarea copiilor și adolescenților in mediul online, inclusiv interzic ...
-
Undă verde în Parlament pentru modificarea Codului Penal! Inteligența artificială a fost introdusă în sfera penală
Camera Deputaților a adoptat astazi, in calitate de for decizional, PL-x nr. 489/2026 - proiect de Lege pentru modificar ...
-
Fără precedent! Germania intră în alertă: spitalele sunt pregătite pentru un posibil război
Societatea de Chirurgie Traumatica din Germania (DGU) cere integrarea rețelelor specializate de traumatologie in sistemu ...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu