Consiliul Europei solicită despăgubiri pentru supraviețuitorii abuzurilor din copilărie în orfelinatele din România
Postat la: 26.01.2024 |
Consiliul Europei, din care fac parte 46 de state cu peste 600 de milioane de cetățeni, a votat astăzi în favoarea moțiunii inițiate de Justice Initiative, de a soluționa cazurile de abuz din trecut după modelul Elveției.
În consecință, suferința trăită în copilărie ar trebui să fie recunoscută oficial în statele membre, cei afectați ar trebui să primească o despăgubire - indiferent de termenul de prescripție - și ar trebui să aibă loc o anchetă în fiecare țară în parte. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei face apel la toate statele membre să facă un bilanț al situației violențelor comise în instituțiile publice, private sau religioase împotriva copiilor, pentru a crea condițiile necesare victimelor să vorbească. În România, inițiativa își propune să aducă recunoașterea publică a abuzurilor suferite de copiii care au crescut în orfelinate în perioada comunistă precum și o formă de compensare și reparare.
"Cei care ignoră cazurile de abuz din trecut nu pot combate eficient cazurile de abuz de astăzi și de mâine", spune raportorul elvețian Pierre-Alain Fridez în Parlamentul Consiliului Europei. "În Europa, nu trebuie să mai închidem niciodată ochii la abuzurile asupra copiilor, indiferent dacă au fost victime ale prădătorilor sexuali, ale violenței gratuite sau ale relelor tratamente în instituții publice, private sau religioase care ar trebui să fie refugii sigure". În septembrie 2023, Pierre-Alain Fridez a realizat o vizită oficială în România pentru a se documenta în vederea realizării unei evaluări pornind de la moțiunea depusă de Justice Initiative. Scopul vizitei a fost analiza abuzului asupra copiilor în instituțiile publice în timpul regimul comunist din România, precum și situația actuală a victimelor devenite adulte.
Raportul lui Pierre-Alain Fridez privind situația din Europa, cu recomandări clare, a fost aprobat astăzi. La fel ca și comisia responsabilă a Consiliului Europei, care se pronunțase deja în unanimitate în favoarea unei reevaluări cuprinzătoare, o majoritate clară din Adunarea Parlamentară solicită reevaluarea cazurilor de abuz din Europa după modelul elvețian: suferința victimelor ar trebui să fie recunoscută, iar reparațiile ar trebui să fie acordate în fiecare țară în parte.
Reevaluare pe baza modelului elvețian
În Elveția, o inițiativă populară numită "Inițiativa de reparare" a Fundației Guido Fluri, a condus la o lege de stat care solicită recunoașterea nedreptății, reevaluare și compensare. Ca urmare, peste 12000 de supraviețuitori ai unor abuzuri suferite în copilărie au primit recunoașterea oficială a nedreptății care li s-a făcut și o plată de solidaritate, iar cazurile de abuz au fost tratate de către stat.
Ca urmare a acestei reparații de succes, grupurile de victime și organizațiile de protecție a copilului din întreaga Europă și-au unit forțele în cadrul mișcării "Justice Initiative" și au făcut campanie pentru un proiect de lege similar la nivelul Consiliului Europei. Acest proiect a fost susținut de Fundația Guido Fluri. "Faptul că Consiliul Europei a decis o reevaluare cuprinzătoare este un moment extraordinar pentru supraviețuitorii din întreaga Europă! Comunitatea europeană trebuie să facă tot ce poate pentru a se asigura că cei afectați de abuzul asupra copiilor primesc o formă de justiție în timpul vieții lor", spune Guido Fluri.
Soluția Consiliului Europei servește drept model
Consiliul Europei cere statelor membre să facă un bilanț al situației abuzurilor asupra copiilor în instituțiile din țările noastre. Investigațiile trebuie să fie ample și să acopere abuzurile fizice, sexuale și psihologice. Circumstanțele care permit astfel de abuzuri trebuie să fie evaluate pentru fiecare țară în parte și includ îngrijirea instituțională în medii publice, private sau religioase, îngrijirea inadecvată, îngrijirea în centre de plasament, în case private, copii care sunt luați de la părinții considerați "inapți", adopțiile forțate și sterilizările forțate.
Autoritățile ar trebui apoi să recunoască suferința provocată și să ofere îngrijire adecvată pentru efectele acesteia, dacă este posibil. Acest lucru ar trebui să fie urmat de scuze oficiale și din partea autorităților față de victimele trecute și prezente.
În cele din urmă, victimele trebuie să primească despăgubiri, indiferent de vârsta lor: trebuie să existe o reparație oficială pentru toate victimele, pentru toți copiii care au fost supuși oricărei forme de violență fizică, sexuală sau psihologică și fără nicio limită de timp pentru stabilirea faptelor. În consecință, intervalul de timp dintre comiterea abuzului și dezvăluirea acestuia de către victimă nu poate constitui o justificare pentru refuzul oricărei reparații. Valoarea despăgubirii acordate trebuie să fie substanțială și proporțională cu prejudiciul și suferința care au fost cauzate.
Statele trebuie să se angajeze într-un program cuprinzător de măsuri de prevenire și de sensibilizare, inclusiv prin monitorizarea centrelor de îngrijire instituțională și a oricărei situații în care copiii sunt luați în îngrijire, pentru a minimiza riscurile și a detecta problemele cât mai devreme posibil.
Decizie importantă a Consiliului Europei pentru România
"Particular, în cazul României, inițiativa își propune să aducă recunoașterea publică a abuzurilor suferite de copiii aflați în orfelinate în perioada comunistă precum și o oarecare formă de compensare și reparare. Statul român nu a recunoscut oficial până în prezent ororiile din aceste locuri. Deși în anii `90 imaginile cu situația tragică din orfelinatele românești au făcut înconjurul lumii, victimele fostului sistem de protecție a copilului nu au primit recunoaștere și nici sprijin în vindecarea traumelor trăite. Nu este vorba despre găsirea unui vinovat, ci despre recunoașterea unor greșeli, care duce la vindecarea unor suflete pline de durere, la sprijinirea lor și la evitarea repetării acestor greșeli pe viitor", a afirmat Gabriela Lupea, Hub Director Justice Initiative România.
„Orfelinatele comuniste sunt încă o rană adâncă pe care România trebuie să o trateze. Nicio acţiune nu poate şterge sau măcar compensa durerile suferite de copiii crescuţi astfel, însă credem că este datoria statului să ofere recunoaştere şi sprijin celor care nu au avut nicio altă alegere sau şansă în viaţă, într-un sistem crud şi totalitar. Nimic nu poate compensa ororile trăite atunci, copilăriile pierdute. Iar vinovăţia statului nu poate fi ştearsă. E nevoie de aceste compensaţii. Nu mai putem amâna să facem pace cu trecutul", a afirmat senatorul USR Irineu Darău, inițiatorul unui proiect de lege care solicită statului să ofere compensații pentru copiii orfelinatelor din perioada comunistă, aflată în prezent în dezbatere.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu