Decluttering în living: organizează camera de zi de la A la Z
Postat la: 04.01.2024 |
Decluttering se referă la activitatea de a organiza şi ordonă un spaţiu, în general casă sau biroul. Acest lucru te poate ajuta să trăieşti mai organizat, să ai o casă mai aerisita, dar şi să te relaxezi mai uşor sau să lucrezi mai bine la tine acasă.
Dacă ţi-ai dorit să încerci o sesiune de acest fel, însă nu ai avut timp sau răbdare până acum, iată cum o poţi face în câţiva paşi simpli:
Începe cu obiectele de la suprafaţă
Atunci când eşti în camera de zi, cu siguranţă observi o mulţime de obiecte la vedere. Este vorba de obiectele de pe birou, canapea, comodă TV, rafturi sau măsuţa de cafea. Ei bine, atunci când începi organizarea camerei, ocupă-te întâi de obiectele ce se afla la vedere. În acest fel, îţi va fi mai uşor să o iei cu pas cu pas.
Împarte obiectele în două sau trei categorii: cele pe care le păstrezi, cele de care nu mai ai nevoie şi cele asupra cărora nu te-ai decis încă.
Organizează sertarele şi etajerele
După ce ai terminat cu obiectele de la suprafaţă, este momentul să treci la sertare, etajere şi dulapuri, în funcţie de modul în care este amenajata camera ta de zi. Nu te grăbi să le faci pe toate deodată, ci porneşte dulap cu dulap, sertar cu sertar. În acest fel, nu te vei trezi cu zeci sau sute de obiecte cu care nu ştii ce să faci.
Donează sau aruncă ce nu mai foloseşti
Când decizi la ce obiecte renunţi, trebuie să te hotărăşti şi ce vei face cu ele. În general, ai două variante din care să alegi: să le arunci sau să le donezi. Donaţiile sunt o metodă foarte bună de a da înapoi comunităţii, însă trebuie să te asiguri că donezi doar obiecte în stare bună, de care ştii că ceilalţi au nevoie. Spre exemplu, un tablou nu este o piesă pe care o poţi dona, deoarece nu îndeplineşte o nevoie de bază. Poţi dona în schimb piese de mobilier, cărţi, haine sau chiar electronice în stare bună.
Obiectele deteriorate sau care nu se pot dona este mai bine să le arunci. Ca să nu mai achiziţionezi astfel de obiecte pe viitor, alcătuieşte o listă cu lucruri pe care le-ai cumpărat şi nu le-ai folosit niciodată sau nu îţi mai plac.
Renunţă la 90% din decoraţiuni
Dacă ai foarte multe decoraţiuni în camera de zi, atunci trebuie să ştii că acestea pot încărca foarte mult spaţiul, mai ales dacă este vorba de un living mic. Păstrează în camera de zi doar decoraţiunile speciale pentru tine sau care îndeplinesc un rol exact. Renunţă la decoraţiunile inutile. Spre exemplu, nu ai nevoie de 4 sau 5 lumânări parfumate pe măsuţa de cafea. Una singură este de ajuns, iar restul se pot depozita în dulap sau în sertar.
Încheie cu o sesiune de curăţenie
O sesiune de ordine şi organizare se poate încheia minunat cu puţină curăţenie. Şterge praful, aspira, curata podelele, aeriseşte şi te vei bucura de o cameră de zi care te îndeamnă la relaxare şi voie bună.
Poţi include în sesiunea de curăţenie şi îngrijirea hainelor. Cu o staţie de călcat această muncă devine mai uşoară că niciodată. Staţia de călcat este utilă pentru orice tip de piesa vestimentară, de la pantaloni de stofă la cămăşi. Mai mult, staţiile de călcat se depozitează uşor, fără să ocupe prea mult spaţiu.
Preţul unei staţii de călcat porneşte de la câteva sute de lei şi ajunge la mii de lei, în funcţie de brand şi specificaţii. Dacă îţi doreşti un produs de calitate, de la un brand de renume, optează pentru o staţie de călcat Philips.
Decluttering te poate ajuta să te bucuri de o casă mai frumoasă şi mai aerisita, dar şi de o stare de bine atunci când vezi că toate lucrurile sunt aşezate la locul lor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu